Pretenţii. Sentința nr. 495/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 495/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 21880/245/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.495
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. I.
GREFIER: P. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari . pârâta I. T., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile litigante.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 23.11.2012, după care:
Instanța pune în discuție din oficiu la acest termen de judecată, excepția perimării prezentei acțiuni și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, având ca obiect înlocuire sancțiune, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.07.2012, pe rolul Judecătoriei Iași, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI „. cu pârâtul I. T. a solicitat instanței de judecată obligarea acestuia din urmă la plata sumei de_,36 lei reprezentând sold debitor până la data de 15.06.2012.
În motivarea cererii, s-a arătat că pârâtul refuză să achite cotele de contribuție, deși această obligație îi revine în temeiul legii, acumulând restanțe la întreținere și determinând calcularea de penalități de întârziere. În drept, au fost invocate prevederile legii 230/2007, fiind anexată o listă de plată pentru luna mai 2012 și fișa de cont client.
Deși pentru primul termen de judecată, reclamanta a fost citată cu mențiunea de a anexa toate listele de plată, precum și de a depune modul detaliat de calcul penalități, aceasta nu s-a conformat, judecarea cauzei fiind suspendată în temeiul art. 1551 C.pr.civ, la data de 23 noiembrie 2012. încheierea a fost comunicată părților la data de 7.12.2012, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare.
La termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2014, instanța a pus în discuție, din oficiu excepția perimării și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, instanța constată următoarele:
Potrivit art.248 alin.1 teza I C.pr.civ., „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.”
Rezultă din dispozițiile legale menționate anterior că perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Momentul de la care începe să curgă termenul de perimare este marcat de data ultimului act de procedură îndeplinit în cauză, act ce nu a mai fost urmat, din vina reclamantului, de actele de procedură ce trebuia să se succeadă în mod firesc, astfel încât pricina a rămas în nelucrare. În cazul suspendării judecății cauzei pentru lipsa părților, în condițiile art. 1551 C.pr.civ, termenul de perimare începe să curgă de la data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății, deoarece din acest moment partea avea îndatorirea de a stărui în continuarea judecății ce a fost suspendată.
Deoarece rămânerea pricinii în nelucrare se datorează exclusiv culpei reclamantului, care deși legal citat nu a depus înscrisurile și precizările necesare pentru continuarea judecății, instanța apreciază că perimarea începe să curgă de la data la care părțile nu au mai stăruit în continuarea judecății, dată care coincide cu data încheierii de suspendare, așa cum s-a arătat și mai sus. Împrejurarea că partea interesată poate ataca cu recurs încheierea de suspendare, acesta fiind, de altfel, singurul motiv pentru care i se comunică încheierea menționată, nu este de natură să înlăture culpa părților și să stabilească un alt moment de început al termenului de perimare.
Or, în prezenta cauză termenul de un an al perimării, care a început să curgă, conform celor arătate anterior, de la data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 1551 C.pr.civ, respectiv 23.11.2012, s-a împlinit. Termenul de perimare este, de altfel, împlinit și în raport de data comunicării către părți a încheierii de suspendare, aceasta fiind comunicată la data de 7.12.2012.
Astfel, în speța dedusă judecății a trecut mai mult de un an de când dosarul a rămas în nelucrare din vina reclamantului, care s-a dezinteresat de soluționarea dosarului și nu a întreprins nici un demers după suspendarea cauzei pentru efectuarea unui act de procedură în vederea judecării procesului.
În consecință, în temeiul art. 248 și urm. C.pr.civ., și având în vedere că nu există nici o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului perimării, prevăzută de art. 249-250 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția perimării și va constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Constată perimată cererea de chemare în judecată, având ca obiect acțiune în pretenții, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI „. în Iași, ..3, . contradictoriu cu pârâtul I. T., domiciliat în Iași, .. 3, ., ..
Cu drept de a formula recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată astăzi, 17 ianuarie 2014, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Red/tehn. jud. II
4 ex, 28.01.2014
| ← Succesiune. Hotărâre din 24-11-2014, Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








