Plângere contravenţională. Sentința nr. 2101/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2101/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 27110/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 11.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. I.
GREFIER: B. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2101
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petenta .. P. ADMINISTRATOR C. I. R. în contradictoriu cu intimații C. R. PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR – REGIUNEA NORD-EST și C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns martorul S. Nicușor, lipsă fiind reprezentanții părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin întâmpinare, intimații au solicitat judecata cauzei în lipsă, după care:
Instanța procedează în temeiul art. 321 și urm. Cod procedură civilă la audierea sub prestare de jurământ a martorului S. Nicușor, legitimat cu CI . nr._, CNP_, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, după citire și semnare.
Nemaifiind probe de administrat, în temeiul art. 244 Noul Cod de procedură civilă, instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, că părțile nu sunt prezente la dezbateri, și în temeiul art. 394 NCPC, reține cauza spre deliberare.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 23.08.2013, sub dosar nr._, petenta .. a solicitat instanței, în contradictoriu cu C. GENERAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR – REGIUNEA NORD-EST, C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR IAȘI, anularea ca nelegal și netemeinic a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ._ nr. 34/125/13.02.2013.
În motivarea plângerii, petenta a învederat instanței că în urma controlului efectuat la data de 12.02.2013, la punctul de lucru din mun. Iași, Calea Chișinăului nr. 29, s-a reținut în sarcina sa că ar fi comercializat produse ce nu dețineau eticheta cu indicarea ingredientelor conținute. Reprezentanții intimatei au fost convocați la sediul CJPC pentru a oferi explicații cu privire la modalitatea concretă în care sunt puse în vânzare produsele și, cu toate că aceasta s-a conformat și a explicat în ce manieră se realizează informarea consumatorilor cu privire la componența produselor expuse spre vânzare, intimatul a procedat la sancționarea sa. S-a susținut că procesul-verbal nu a fost comunicat petentei, aceasta luând cunoștință de încheierea actului sancționator de la DGFPJ Iași, cu ocazia efectuării unor plăți.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001, OG nr. 21/1992.
În susținerea plângerii, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind anexate la dosarul cauzei, în copie certificată, următoarele: proces-verbal ._ nr. 34/125/13.02.2013, proces-verbal de afișare, declarație de conformitate.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei (f. 13), în conformitate cu dispozițiile art. 19 din OUG nr. 80/2013.
Intimata a formulat întâmpinare la data de 11.10.2013, invocând, pe cale de excepție, tardivitatea formulări plângerii contravenționale, în baza art. 31 din OG nr. 2/2001. Pe fondul cauzei, s-a arătat că petenta a fost sancționată pentru nerespectarea dispozițiilor art. 19 din OG nr. 21/1992, întrucât produsele expuse spre vânzare, identificate în cadrul controlului tematic din data de 12.02.2013, nu aveau inscripționate ingredientele din compoziție.
În drept, au fost invocate dispozițiile C.proc.civ., OG nr. 2/2001, OG nr. 21/1992.
În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind anexat la dosar, procesul-verbal ._ nr. 34/125/13.02.2013, proces-verbal de afișare, invitație din data de 12.02.2013, confirmare de primire.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, precum și proba testimonială cu martorii C. M. M. și S. Nicușor.
La termenul din data de 14.01.2014, instanța a pus în discuție excepția tardivității formulării plângerii și, în temeiul art. 248 alin. 4 NCPC, a unit excepția cu fondul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de excepția tardivității invocată, instanța reține următoarele:
Analizând cu prioritate excepția tardivității ce a fost unită cu fondul cauzei, instanța reține că prin procesul-verbal ._ nr. 34/125 întocmit la data de 13.02.2013 de către intimat, petenta a fost sancționată contravențional cu amenda in cuantum de 2000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 19 din OG nr. 21/1992, reținându-se că, la data menționată, a fost identificată comercializând produse neinscripționate cu ingredientele aflate în compoziție.
Conform mențiunilor din cuprinsul actului sancționator anexat la dosarul cauzei (f. 6-8) rezultă că procesul-verbal a fost întocmit în prezența reprezentantului petentei, acesta refuzând să semneze. Astfel cum rezultă din confirmarea de primire (f. 37), petentei i-a fost comunicat procesul-verbal întocmit, la sediul acesteia, acesta fiind restituit intimatului cu mențiunea neprezentării destinatarului.
Ulterior intimatul a procedat la afișarea procesului-verbal la sediul petentei (proces-verbal de afișare f. 35 verso), afișare confirmată de martorul asistent S. Nicușor. Audiat în cauză (f. 61), acesta din urmă a relatat că a asistat la afișarea unui proces-verbal, în . ce reiese din conținutul procesului-verbal de afișare. Totodată, astfel cum rezultă din cuprinsul declarației martorei C. M. M. (f. 54), soțului acesteia i se comunicase aplicarea sancțiunii, aspect ce atestă faptul că acesta a fost prezent la momentul întocmirii procesului-verbal.
Afișarea procesului-verbal s-a realizat la data de 11.03.2013, cu respectarea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001. Afișarea s-a realizat la sediul contravenientei. În consecință, prin raportare la data formulării plângerii contravenționale, respectiv 23.08.2013, instanța reține că nu au fost respectate dispozițiile art. 31 alin. 1 din OG nr 2/2001, de introducere a acesteia în termen de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal, respectiv de la data de 11.03.2013.
În considerarea faptului că petenta nu s-a conformat dispozițiilor legale menționate, formulând plângerea cu încălcarea termenului de decădere instituit de lege, instanța va admite excepția tardivității și va respinge plângerea contravențională ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată din oficiu.
Respinge ca tardivă plângerea contravențională formulată de petenta .., cu sediul în comuna M., . V. nr. 18, județul Iași, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, având cod unic de înregistrare_, în contradictoriu cu intimatul C. GENERAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR – REGIUNEA NORD-EST – C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR IAȘI, cu sediul în Iași, .. 11, județul Iași, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ._ nr. 34/125/13.02.2013.
Respinge capătul de cerere privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2014.
Președinte, Grefier,
T. I. B. R.
Red./Tehnored./T.I.
4 ex./11.04.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5656/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4076/2014.... → |
|---|








