Plângere contravenţională. Sentința nr. 2328/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2328/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 38430/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 14 februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. V. C.

GREFIER - C. D. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2328/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul L. V. V. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala .

La apelul nominal, făcut în ședința publică, la ordine, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, precum și faptul că la dosar, prin compartimentul Registratură al Judecătoriei Iași, s-au depus concluzii scrise, de către petent.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 07.02.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 14.02.2014 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 28.11.2013 și înregistrată sub nr._, petentul L. V. V. a solicitat instanței admiterea plângerii contravenționale împotriva procesului - verbal . nr._ din data de 05.11.2013.

În motivarea cererii formulate, petentul a învederat faptul că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției.

În susținerea cererii, petentul a anexat copii după procesul verbal . nr._ din 05.11.2013, copii după acte de stare civilă.

Cererea a fost motivată în drept conform dispozițiilor OG 2/2001.

Prin chitanța nr. ISXUC_ din 26.11.2013 petentul a depus 20,00 lei reprezentând taxă judiciară timbru.

Legal citată, intimata I. Iași a formulat întampinare și solicită respingerea plângerii deoarece faptele imputate petentului s-au desfășurat în contextual dat din procesul verbal, acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor Ordonanței 2/2001.

A anexat copii după procesul verbal . nr._ din 05.11.2013, raportul agentului constatator din 14.01.2014 pentru data de 05.11.2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 05.11.2013, petentul L. V. V. a condus autovehiculul marca „Audi” cu nr. de înmatriculare EB 524 WP pe DE 583 iar în localitatea Lețcani a fost sancționat de un echipaj al poliției rutiere pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 2, art. 99, alin. 1, pct. 18 și art. 108, alin. 1, lit. b, pct. 8 din OUG 195/2002.

Petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 640,00 lei.

Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.

Sub aspectul legalității, instanța constată că, în cauză, în sarcina petentului s-a reținut săvârșirea a trei fapte contravenționale ,respectiv „Savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contraventii atrage, pe langa sanctiunea amenzii, si aplicarea unui numar de puncte de penalizare, dupa cum urmeaza: a) 2 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte: 2. folosirea telefoanelor mobile in timpul conducerii, cu exceptia celor prevazute cu dispozitive de tip maini libere; art. 99 (1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa I de sanctiuni urmatoarele fapte savarsite de catre persoane fizice: 18. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defectiuni tehnice, altele decat cele prevazute la art.102 alin.(3) lit.b) ori care are lipsa unul sau mai multe elemente de caroserie sau aceasta este deteriorata vizibil.

La întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției nu fost însă respectate dispozițiile art. 10 alin.1 din OG nr. 2/2001 care prevăd că: ”dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție ” deoarece din conținutul procesului verbal rezultă că petentului i-a fost aplicată amenda în cuantum de 640 lei fără a se specifica sancțiunea pentru fiecare faptă reținută în sarcina sa.

Astfel, în cazul săvârșirii mai multor contravenții, agentul constatator era obligat să stabilească pentru fiecare contravenție câte o sancțiune în parte iar în urma aplicării regulilor din articolul menționat anterior să stabilească o sancțiune rezultantă .

Nerespectarea acestor dispoziții legale atrage nulitatea procesului verbal întrucât instanța nu poate verifica dacă au fost respectate normele imperative ale art.10 din OG 2/2001 și dacă pentru fiecare faptă în parte sancțiunea a fost corect aplicată și dacă s-a realizat în mod corect cumularea.

La întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției nu fost însă respectate dispozițiile art. 10 alin.1 din OG nr. 2/2001 care prevăd că: ”dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție ” deoarece din conținutul procesului verbal rezultă că petentului i-a fost aplicată amenda în cuantum de 480 lei fără a se specifica sancțiunea pentru fiecare faptă reținută în sarcina sa.

Astfel, în cazul săvârșirii mai multor contravenții, agentul constatator era obligat să stabilească pentru fiecare contravenție câte o sancțiune în parte iar în urma aplicării regulilor din articolul menționat anterior să stabilească o sancțiune rezultantă .

Nerespectarea acestor dispoziții legale atrage nulitatea procesului verbal întrucât instanța nu poate verifica dacă au fost respectate normele imperative ale art.10 din OG 2/2001 și dacă pentru fiecare faptă în parte sancțiunea a fost corect aplicată și dacă s-a realizat în mod corect cumularea.

Pe cale de consecință ,instanța va constata că procesul verbal este lovit de nulitate nesubzistând în consecință sub aspectul legalității întocmirii sale.

Față de acest aspect de nelegalitate ,instanța reține că este de prisos analizarea actului de constatare a contravenției în ceea ce privește temeinicia

În consecință, instanța urmează să admită plângerea formulată de petentul L. V. V., să anuleze procesul verbal de contravenție . nr._ din 05.11.2013 și să îl exonereze pe petent de plata amenzii aplicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul L. V. V., cu domiciliul în . ..106 jud. N., împotriva procesului - verbal de contravenție . nr._/05.11.2013, întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași cu sediul în Iași, ..6, jud.Iași .

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/05.11.2013și îl exonerează pe petent de plata amenzii aplicate.

Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 14 februarie 2014.

Președinte, Grefier,

V. V. C. C. D. C.

RED./ TEHNORED.:V.V.C.

25.03.2014/ 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2328/2014. Judecătoria IAŞI