Plângere contravenţională. Sentința nr. 793/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 793/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 22224/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2014
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE T. B.
Grefier C. A.
Sentința civilă Nr. 793/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta P. OLGUȚA în contradictoriu cu intimatul I. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petentă personal și asistată de av. C. A., lipsă fiind intimatul și martorul asistent L. V.. Este prezent martorul propus de petentă, M. E.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, precum și faptul că s-a înaintat la dosar procesul verbal privind executarea mandatului de aducere a martorului asistent L. V. din care rezult că acesta nu locuiește la imobilul respectiv, după care:
Instanța procedează la audierea martorului propus de petentă – numita M. E. sub prestare de jurământ, declarația sa fiind consemnată în proces-verbal și atașată la dosarul cauzei.
Av. C. pentru petentă solicită emiterea unei adrese către SEIP pentru aflarea adresei martorului asistent și acordarea unui termen pentru a depune inscrisuri.
Instanța invederează reprezentantului convențional al petentei, că probele au fost discutate la termenul din 20.11.2013, timp suficient pentru a avea pregătite inscrisurile de care intelege să se folosească in prezenta cauză. Lasă cauza la a doua strigare pentru ca petenta să depuna la dosar inscrisurile despre care a făcut vorbire.
Se reia cauza la a doua strigare. Av. C. pentru petentă depune la dosar inscrisurile de care înțelege să se folosească ..
Instanța acordă cuvintul cu privire la excepția nulității procesului verbal și la dezbateri pe fondul cauzei.
Av. C. pentru petentă susține admiterea excepției nulității procesului verbal de contravenție pentru motivele expuse in petitul plângerii. Pe fondul cauzei solicită admiterea plângerii . Invederează instanței că situația menționată in procesul verbal de contravenție nu corespunde realității ; nu s-a comis fapta menționată . Arată că numita M. a deranjat ședința asociației de proprietari și că acesta nu locuiește in blocul respectiv și nu are dreptul de a participa la adunarea generală a asociației de proprietari. Mai precizează faptul că, au fost depuse la dosar declarații din care rezultă că nu au fost adresate injurii lac adresa numitei M..
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrată la instanță sub nr._/12.07.2013 petenta P. OLGUȚA a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ., nr._/28.06.2013 emis de I. Iași – Poliția municipiului Iași prin care i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de 200 lei, ca urmare a reținerii săvârșirii contravenției prevăzute de art. 3 pct. 1 din Lg. 61/1991 constând în aceea că pe data de 31.03.2013, ora 14:00 în timp ce se afla pe . din Municipiul Iași a proferat cuvinte și expresii jignitoare numitei M. C. cu prilejul adunării generale a Asociației de proprietari PT 8 A.
În motivarea plângerii, petenta arată că nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.
Invocă excepția nulității procesului verbal de contravenție întrucât nu cuprinde obiecțiunile sale și nu s-a procedat la descrierea faptei cu arătarea împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității acesteia potrivit art. 16 (1) și (7) din OG 2/2001.
În dovedirea plângerii a solicitat proba cu martora Mierla E. și proba cu înscrisuri.
Organul constatator a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii întrucât petenta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.
Totodată, a atașat documentația aferentă și a solicitat proba cu martorul L. V..
În drept, a invocat disp. art. 148, 205, 315 C.pr.civ., OG 2/2001, art. 223, 411 C.pr.civ.
Instanța reține că procesul verbal de contravenție nu cuprinde obiecțiunile petentei (întrucât a refuzat să îl semneze), însă dreptul la apărare nu i-a fost îngrădit, fiind materializat prin plângerea formulată.
Procesul verbal cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG 2/200 – numele și prenumele contravenientei, fapta săvârșită, data comiterii, numele și prenumele agentului constatator și semnătura acestuia, excepția nulității absolute invocate urmând a fi respinsă.
Din declarațiile atașate de organul constatator, respectiv a numiților U. C., C. E., C. A., rezultă că petenta în calitate de președintă a Asociației de proprietari PT 8 a avut un comportament neadecvat față de participanți și s-a adresat pe un ton ridicat numitei M. C. L., dându-i peste mână și împrăștiindu-i hârtiile pe care le avea asupra sa.
Având în vedere pericolul social minim al faptei reținute drept contravenție și faptul că nu s-a dovedit că petenta a mai fost sancționată din același motiv, instanța urmează a admite în parte plângerea și a dispune în temeiul art. 38 din OG nr. 2/2001 înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment”.
Văzând și disp. art. 39 din OG nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția nulității procesului verbal.
Admite în parte plângerea formulată de petenta P. OLGUȚA cu domiciliul ales în Iași, ., ., . la Cabinet avocat C. Anatole împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/28.06.2013 întocmit de I. Iași – Poliția municipiului Iași.
Dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale de 200 lei cu sancțiunea „AVERTIEMENT”.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va înregistra la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 Ianuarie 2014.
Președinte, Grefier,
Redactat T.B.
Tehnored. 4ex. I.L. – 11.02.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2328/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6197/2014.... → |
|---|








