Plângere contravenţională. Sentința nr. 313/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 313/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 34485/245/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 313
Ședința Publică din data de 14.01.2014
Instanța Constituită din:
PREȘEDINTE: T. I.
GREFIER: L. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul G. G. C. în contradictoriu cu intimatul I. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Față de lipsa părților, instanța dispune lăsarea dosarului la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că, la data de 14.11.2013, prin Serviciul Registratură, intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, iar, la data de 13.01.2014, prin același serviciu, intimatul a depus la dosarul cauzei raportul agentului constatator, iar petentul a depus la dosarul cauzei notă de probe, după care:
Având în vedere faptul că acesta este primul termen de judecată cu părțile legal citate în prezenta cauză civilă instanța, în baza art. 131 Cod de procedură civilă, prin raportare la dispozițiile art. 32 alin. 2 din OUG nr. 2/2001, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
In temeiul dispozițiilor art. 238 Cod de procedură civilă, instanța stabilește o durată estimată a procesului de 4 luni.
În baza art. 237 alin. 2 pct. 7, art. 255 și art. 258 Cod de procedură civilă, instanța încuviințează, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, considerând-o admisibilă, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Respinge solicitarea petentului de citare a intimatului cu mențiunea depunerii înregistrării video a contravenției, atestatului de operator radar, ordinului de serviciu, certificatului de omologare a aparatului radar, întrucât contravenția pentru care a fost sancționat petentul nu face parte dintre cele care se constată prin mijloace tehnice certificate și omologate.
Respinge solicitarea de amânare a cauzei ca neîntemeiată.
Față de lipsa părților, precum și de solicitarea acestora de judecare a cauzei în lipsă, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 244 Cod de procedură civilă, declară terminată cercetarea procesului.
Pentru aceleași considerente, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod de procedură penală, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 25.10.2013, sub dosar nr._, petentul C. G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE IAȘI, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/22.10.2013, prin care a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 320 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, ca netemeinic și nelegal.
În motivarea plângerii, petentul a învederat instanței faptul că la data de 22.10.2013, a fost oprit de către organele poliției rutiere în județul Iași, pe DN 24 la km, pe raza localității Poieni, acestea reținând în sarcina sa efectuarea unei depășiri neregulamentare, prin încălcarea marcajului longitudinal simplu continuu. Petentul a arătat că, la data sancționării, se deplasa cu autoturismul marca Honda cu nr. de înmatriculare_, angajându-se în depășirea autoturismului cu nr. de înmatriculare_ în considerarea marcajului longitudinal discontinuu. Petentul a precizat că există posibilitatea ca la momentul revenirii pe sensul de deplasare, marcajul să fi devenit continuu, dar acest lucru nu îi este imputabil, astfel că nu poate fi reținută vinovăția sa în săvârșirea contravenției.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001, art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
În susținerea plângerii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind anexate la dosar, în copie certificată, chitanță taxă judiciară de timbru, împuternicire avocațială, proces-verbal . nr._/22.10.2013.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 20 lei (f. 6), în conformitate cu prevederile art. 19 din OUG nr. 80/2013, act normativ aplicabil în considerarea datei formulării plângerii.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare la data de 14.11.2013, solicitând respingerea plângerii contravenționale formulate ca nefondată și menținerea procesului-verbal de constatare a contravențiilor ca legal și temeinic.
În motivarea întâmpinării, a învederat instanței că petentul a fost sancționată prin procesul-verbal . nr._/22.10.2013 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că, la data de 22.10.2013 a condus autoturismul marca Honda cu număr de înmatriculare_ pe DN 24, pe direcția Iași-V., iar la km 173, pe raza localității Poieni, a efectuat manevra de depășire neregulamentară a autoturismului cu nr. de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului ”depășirea interzisă”.
În dovedire, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind depus la dosarul cauzei raportul agentului constatator.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 148, art. 205, art. 315 NCPC, OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002, HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002.
Instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 22.10.2013, petentul G. G. C. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 320 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, reținându-se că la data menționată, pe DN 24, la km 173, a condus autoturismul marca Honda cu nr. de înmatriculare_, efectuând o manevră neregulamentară de depășire a unui alt autoturism în zona de acțiune a indicatorului ”depășirea interzisă”, fapta constituind contravenție potrivit dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, fiind un act autentic, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul. Această prezumție nu este una absolută, ci doar una relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt netemeinice.
Cu toate acestea, Convenția Europeană a Drepturilor Omului stabilește că materia contravențională poate fi asimilată celei penale, prin utilizarea de criterii alternative ce au fost determinate în jurisprudența sa, respectiv criteriul calificării interne, natura faptei incriminate, precum și scopul și severitatea sancțiunii aplicate. Având în vedere faptul că, prin raportare la primul criteriu enunțat, materia contravențională nu este subscrisă celei penale, instanța va proceda la analiza concretă a cauzei cu prin raportare la celelalte două condiții. Astfel, un prim aspect analizat îl constituie natura faptei incriminate. În ipoteza în care textul normativ se adresează tuturor cetătenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special, atunci aceasta este de aplicabilitate generala, atrăgând incidența art. 6 CEDO sub aspect penal (Bendenoun împotriva Frantei).
Verificând existenta acestui element în cauză, instanța constată că OUG nr.195/2002 este un act normativ cu aplicabilitate generala, adresându-se tuturor cetățenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special, rațiunea urmarită de legiuitor prin incriminarea faptelor savârșite de petent fiind constituită de protejarea siguranței pe drumurile publice, un obiectiv general, ca mecanism de represiune și protecție ce vizează fiecare individ ca parte integrantă a unei societăți.
Un al doilea element analizat de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului îl constituie caracterul represiv (punitiv) si disuasiv, iar nu reparator al măsurii luate. În cauză, sancțiunea aplicată are acest caracter, întrucât nu prezintă ca finalitate acoperirea un prejudiciu material produs, ci are rolul de a sancționa o anumită conduită apreciată în abstract ca prezentând pericol social pentru circulația pe drumurile publice.
În ceea ce priveste criteriul gravității sancțiunii, se are în vedere maximul pedepsei prevazut de lege pentru fapta incriminată, deci sancțiunea la care faptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu cea efectiv aplicată (cauzele Campbell și Fell împotriva Marii Britanii sau Demicoli împotriva Maltei).
În considerarea acestor ultime două criterii, instanța apreciază că fapta prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 îndeplinește criteriile statuate de Curte în vederea reținerii unei acuzații în materie penală.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal . nr._ întocmit la data de 22.10.2013 de către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, atrăgând necesitatea unui probatoriu care să stabilească, dincolo de orice dubiu, veridicitatea celor reținute în sarcina contravenientului.
Cu privire la acest ultim aspect analizat, instanța reține că petentul a propus administrarea probei cu înscrisuri și a solicitat anexarea, de către intimat, a documentației care a stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat, făcând referire la înregistrarea video a săvârșirii presupusei contravenții.
În ceea ce vizează faptul că intimatul nu a anexat la dosarul cauzei înregistrarea video a faptei, instanța reține că, prin raportare la natura contravenției prevăzute de dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, un atare mijloc de probă nu se impunea, întrucât această faptă nu face parte din categoria celor care se constată printr-un dispozitiv certificat și omologat, simpla constatare personală a organelor de poliție fiind de natură să conducă la sancționarea persoanei vinovate de săvârșirea faptei.
O apreciere contrară celor reținute mai sus ar susține posibilitatea contestării cu succes a oricărui act sancționator cu privire la o faptă constatată ex propriis sensibus de către agentul constatator, independent de absența furnizării, de către petent, a unui probatoriu apt să conducă la stabilirea fără echivoc a unei situații faptice distincte de cea consemnată în conținutul procesului-verbal contravențional.
Astfel, probatoriul administrat de către petent nu răstoarnă prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contravențional, simpla negare a situației faptice descrise în actul sancționator, în lipsa unui probatoriu de susținere, neputând fi luată în considerare de către instanță.
În ceea ce vizează susținerile petentului cu privire la faptul că la momentul angajării în efectuarea depășirii marcajul longitudinal era discontinuu, instanța reține că afirmația petentului are caracter irelevant din moment ce, în calitate de conducător auto, acestuia îi revenea obligația de a evalua anticipat, la momentul inițierii manevrei de depășire, dacă aceasta se poate finaliza în acord cu normele rutiere.
Prin urmare, instanța va da eficiență constatărilor personale ale agentului consemnate în procesul-verbal, prezumția de legalitate și temeinicie a acestuia nefiind înlăturată de către petent.
Din considerentele arătate, instanța reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cuprinde constatări personale ale agentului constatator, care sunt confirmate de probele administrate în cauză, din care rezultă că petentul, aflat la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, a depășit neregulamentar un alt autoturism, cu încălcarea semnificației marcajului continuu.
Astfel, deși petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, instanța constată că aceasta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din OG nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este legal și temeinic.
Instanța constată că fapta petentului constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, astfel că măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării este legală.
Suspendarea dreptului de a conduce se dispune de drept și reprezintă o măsură care are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a CEDO, cauza Michel Pewinski c. Franței, 7 decembrie 1999).
Prin urmare, sancțiunea complementară a suspendării permisului de conducere se aplică automat în cazul acestei contravenții. Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal de constatare a contravențiilor, pe baza probelor de la dosar, instanța reține că acțiunea petentei constituie contravenția reținută de către agentul constatator în sarcina sa, astfel că în mod corect acesta a aplicat și sancțiunea complementară.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că sancțiunea constând în amendă contravențională în cuantum de 320 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de modul de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În considerarea celor anterior expuse, instanța apreciază că procesul-verbal . nr._/22.10.2013 este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
În baza art. 453 NCPC, instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul G. G. C., cu domiciliul în Iași, ., ., ., județul Iași, având CNP_, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI – BIROUL RUTIER, cu sediul în Iași, .. 6, județul Iași, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/22.10.2013.
Menține ca legal și temeinic procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/22.10.2013.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. I. L. M.
Red./Tehnored./T.I.
4 ex./13.03.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1660/2014.... → |
|---|
