Plângere contravenţională. Sentința nr. 5714/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5714/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 3547/245/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 16 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – G. T.
GREFIER- N. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5714
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul B. C. G. în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE IAȘI - POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI - BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul asistat de avocat Gust și consilier juridic Zaharaa pentru intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, din oficiu verificându – și competența constată că este competentă teritorial, material și general conform dispozițiilor art. 131 Noul cod procedură civilă să judece prezenta plângere contravențională.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe cererea de probe.
Petentul, prin avocat solicită proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei.
Reprezentantul legal, al intimatei solicită în contradovadă proba cu înscrisuri, înregistrarea video a presupusei contravenții, înscrisurile sunt cele depuse la dosar.
Instanța încuviințează pentru ambele părți litigante proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar, conform dispozițiilor art. 292 Noul cod de procedură civilă, alte probe nefiind utile cauzei.
Instanța procedează la desigilarea plicului în care se află CD-ul atașat întâmpinării, depus de intimată și la vizualizarea imaginilor stocate pe acesta în condiții de publicitate și contradictorialitate, reintroducându-l apoi în plicul aflat la fila 25 din dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul, prin avocat solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, solicită a se avea în vedere situația de fapt cum reiese din înregistrarea video, nu solicită cheltuieli de judecată.
Având cuvântul, intimata, prin reprezentant legal pune concluzii de respingere a plângerii, solicită menținerea procesului verbal ca temeinic și legal încheiat.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra plângerii contravenționale, reține:
Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 04.02.2014, sub numărul_, petentul B. C. G. a contestat în contradictoriu cu initmatul IPJ IAȘI procesul-verbal . nr._/03.02.2014.
Arguementele petentului.
Deși a fost sancționat contravențional pentru că nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton angajta regulamentar în traversarea străzii, petentul susține că a circulat cu viteză redusă, iar pietonul menționat în actul de sancționare nu și-a manifestat clar intenția de traversa.
Mai susține petentul că agentul care a întocmit procesul-verbal nu este același cu agentul care a constatat săvârșirea pretinsei contravenții.
Petentul solicită administrarea probei cu înscrisuri și cu înregistrarea video a presupusei abateri contravenționale.
În drept au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.
La dosarul cauzei petentul a depus înscrisuri.
Plângerea contravențională a fost legal timbrată.
Intimatul a fosrmulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravențioanle și menținerea procesului-verbal contestat ca legal și temeinic întocmit.
La dosarul cauzei intimatul a depus înregistrarea video a pretinsei contravenții, raportul agentului constatator și planșă foto.
Instanța a încuviințat și administrat probele cu înscrisuri, planșe foto și înregistrarea video.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele aspecte:
Prin procesul-verbal contestat petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. b) din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că la data de 03.02.2014, a condus auto marca OPEL cu nr. de înmatriculare_, pe ., spre capăt CUG, iar în dreptul „EXCLUSIV IMOBILIARE” nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a străzii prin loc semnalizat cu marcaj și indicator.
Conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2 din 12.07.2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și modul de individualizare a sancțiunii aplicate.
Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.”
Analizând procesul-verbal contestat sub aspectul elementelor a căror lipsă atrage nulitate absolută și necondiționată a actului sancționator instanța constată că întrunește condițiile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel încât apreciază că nu sunt motive de nulitate pe care să le invoce din oficiu.
Ca motiv de nulitate virtuală, condiționată de dovedirea unei vătămări, petentul a invocat faptul că agentul care a întocmit procesul-verbal și a aplicat sancțiunea este diferit de cel care a constatat contravenția.
Potrivit art. 109 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 „constatarea contravențiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”.
Noțiunea de agent constatator poate fi înțeleasă în sensul că se refera efectiv la agentul care constată prin propriile simțuri o contravenție sau că se referă la agentul care, pe baza constatării unei contravenții prin propriile simțuri sau constării contravenției cu ajutorul unor mijloace tehnice, este competent teritorial și material să întocmească procesul-verbal și să aplice sancțiunea contravențională.
Cele două sensuri ale noțiunii de agent constatator nici nu se suprapun și nici nu se exclud. Astfel se explică posibilitatea ca un agent să constate contravenția și alt agent să aplice sancțiunea, diferențele regăsindu-se pe regimul probelor, al puterii doveditoare a actului constatator și a garanțiile ce trebuie respectate din perspectiva Convenției.
Un argument în plus este oferit și de prevederile art. 181 alin. (1) din regulamentul de aplicare a Ordonanței nr. 195/2002, potrivit cu care polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul”.
Se poate observa că textul nu mai face referire la agentul constatator, ci se referă la polițistul rutier, de unde se desprinde concluzia că denumire de agent constatator, menționată în O.G. nr. 2/2001, este una generică și nu se referă la agentul care constată efectiv contravenția, ci la agentul care este competent material și teritorial să constate săvârșirea unei contravenții și să aplice sancțiunea. Or constatarea unei contravenții poate fi făcută personal de agentul constatator prin propriile simțuri sau cu ajutorul unor mijloace tehnice. Numai în prima situație noțiunea de agent constatator are înțelesul pe care i l-a atribuit petentul. În a doua situație, care este și cea din prezenta cauză, agentul constatator trebuie doar să fie competent material și teritorial să aplice contravenție, constatarea ei făcându-se cu ajutorul unor mijloace tehnice, mijloace tehnice cu ajutorul cărora se preconstituie probe, ce vor fi ulterior administrate în fața instanței.
Rezultă că, în prezenta speță, polițistul rutier care a întocmit procesul-verbal nu a procedat greșit și în nici un caz nu a produs o vătămare petentului, acesta având posibilitatea contestării probelor preconstituite cu ajutorul camerei video.
În plus, petentul nu a invocat și dovedit vătămarea produsă ca urmare a întocmirii actului sancționator de către un alt agent decât cel care a constatat săvârșirea contravenției și nici faptul că eventuala vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de sancțioare.
Mai mult, în cauză, fapta a fost constatată atât cu propriile simțuri de către un agent al poliției rutiere, cât și cu ajutorul unui mijloc tehnic, contravenția fiind înregistrată video, suportul magnetic pe care au fost fixate imaginile fiind depus la dosarul cauzei, în vederea administrării probei.
Întocmirea procesului-verbal de un alt agent decât cel care a constatat cu propriile simțuri săvârșirea faptei nu este exclusă în situația în care fapta a fost constatată și cu ajutorul unor mijloace tehnice. Întocmirea actului de sancționare de câtre un alt agent poate avea consecințe doar sub aspect probatoriu, în sensul că, ân situația în care actul de sancționare nu este întocmit de agentul care a constatat cu propriile simțuri contravenția, prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate a actului administrativ nu își mai produce plenar efectele sale.
În aceste condiții, petentului nu i-a fost produsă nici o vătămare ca urmare a faptului că procesul-verbal a fost întocmit de un alt agent decât cel care a constatat contravenția, fapta fiind oricum înregistrată video.
Pentru toate argumentele de mai sus, instanța conchide că procesul-verbal contestat a fost legal întomcit.
Pentru a determina dacă petentul a suferit sau nu vreo vătămare în drepturile sale, instanța va analiza în cele ce urmează temeinicia procesului verbal de contravenție.
Chiar dacă procedura contravențională este inclusă, potrivit jurisprudenței CEDO, în sfera materiei penale, aceasta nu atrage aplicarea normelor de procedură penală. C. general al procedurii contravenționale este reglementat de dispozițiile O.G. nr. 2/2001, care se completază, potrivit dispozițiilor art. 47 din O.G. nr. 2/2001 cu dispozițiile Codului de procedură civilă. De asemenea, având în vedere caracterul mixt al probelor, care aparțin atât procedurii civile, cât și dreptului civil, sunt apocabile și reglementările dreptului substanțial în această materie.
Faptul că procedura contravențională este analizată de Curte ca aparținând sferei penale înseamnă că proceselor din această materie li se aplică garanțiile prevăzute de art. 6 CEDO, atât garanțiile care privesc instanța, cât și cele care privesc procedura.
În prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Cu toate acestea, după cum s-a statuat în hotărârea A. c. României, nu este contrar jurisprudenței CEDO ca procesul-verbal de constatare a contravenției să se bucure de o prezumție de legalitate și temeinicie, atâta timp cât această prezumție este relativă, petentului i se dă posibilitatea de a administra probe contrare și acesta are efectiv această posibilitate de a obține probe în apărarea sa.
Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecțiuni în momentul întocmirii și ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră și dreptul de a face obiecțiuni.
Analizând procesul-verbal contestat, instanța constată că la momentul întocmirii actului de sancționare petentul a precizat că nu a avut suficient timp să frâneze până în momentul în care pietonul s-a angajat în traversare.
Coroborândobiecțiunile petentului din cuprinsul procesului-verbal contestat cu aspectele invocate în cuprinsul plângerii contravenționale, instanța reține că petentul critică atitudinea pietonului, în sensul că acesta nu și-a manifestat ferm intenția de a traversa .-a angajt intempestiv în traversare.
Pentru a stabili dincolo de orice dubiu situația de fapt care a condus la sancționarea petentului, instanța a administrat probele cu planșa foto și cu înregistrarea video a prezumtivei fapte.
Astfel, din analiza imaginilor vizionate, rezultă că pe trecerea de pietoni, în momentul în care petentul a trecut prin dreptul acesteia, se aflau mai mulți pietoni pe sensul de deplasare a petentului. Doi dintre aceștia, se angajaseră ferm și efectiv în traversarea părții carosabile și se îndreptau spre axul drumului, manifestându-și clar intenția de continua traversarea. Deși pietonii se aflau angajați în traversarea regulmentară a străzii, fiind perfect vizibili pentru petent, acesta nu a oprit autoturismul pentru a le acorda prioritate de trecere, ci și-a continuat deplasarea.
Se poate observa cum autoturismul care circula în spatele celui condus de petent oprește pentru a acorda prioritate de trecerecelor doi pietoni.
În concluzie, pietonii și-au exprimat clar intenția de a traversa . era semnalizată și marcată corespunzător. Pietonii s-au angajat în mod legal în traversarea părții carosabile, au procedat prudent, nu au alergat, însă, cu toate acestea, petentul nu a oprit pentru a le acorda prioritate, continându-și deplasarea și trecând la o distanță foarte mică față de aceștia.
De asemenea, este evident faptul că pietonii se aflau pe sensul de deplasare al petentului și că, în momentul în care acesta se apropia de trecere, aceștia și-au manifestat intenția clară de a traversa și chiar s-au anganjat în traversare cu respectarea tuturor prevederilor legale.
Având în vedere aceste argumente, instanța reține că susținerile contestatorului nu au fost dovedite în fața instanței, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu acestea, în schimb intimata a depus la dosarul cauzei probe concludente, care dovedesc existența contravenției prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța constată că petentul a fost sancționat cu amenda de 280 lei.
În concordanță cu art. 100 alin. (1) lit. b) pct. 3 raportat la dispozițiile art. 101 alin. (2) din OUG 195/2002, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
Conform art. 98 alin. 4 lit. b) din același act normativ, clasa a II-a reprezintă o sancțiune de la 4 la 5 puncte amendă, iar conform art. 98 alin. 2, un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Întrucât pe anul 2014 salariul minim brut pe economie s-a menținut la valoarea de 850 lei, iar 4 * 85 = 340, instanța constată că amenda aplicată este în cuantumul minim prevăzut de lege, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită și de modul de săvârșire a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. C. G., cu domiciliul în Iași, ., jud. Iași în contradictoriu cu intimatul IPJ IAȘI.
Menține dispozițiile procesului-verbal contestat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2014.
Președinte, Grefier,
Red./Tehnored. G.T.
4ex./07.07.2014
| ← Anulare act. Sentința nr. 2518/2014. Judecătoria IAŞI | Fond funciar. Hotărâre din 24-03-2014, Judecătoria IAŞI → |
|---|
