Plângere contravenţională. Sentința nr. 8690/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8690/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 4779/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 8690/2014
Ședința publică de la 19 Iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. I. I.
Grefier I. A. C.-C.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent P. B. I. și pe intimat POLIȚIA L. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 04.06.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când:
INSTANȚA,
Sub numărul de dosar de mai sus a fost înregistrată pe rolul instanței plângerea formulată de petentul P. B. I. împotriva proceselor verbale de constatare a contravenției . nr._/21.01.2014 și nr._/21.01.2014 întocmit de intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, prin care s-a solicitat anularea acestora.
În motivarea plângerii petentul a arătat că, lucrând ca taximetrist cu autoturismul_ a oprit în zona Facultății de Chimie, în zona indicatorului ”oprire interzisă” pentru a facilita coborârea unor clienți, la ora 10.12 conform bonului fiscal nr.004/21.01.2014 însă la 50 m a fost oprit și informat că va fi sancționat pentru oprire neregulamentară deși oprirea era permisă pentru coborârea clienților, motiv pentru care a refuzat să semneze procesul verbal.Ulterior a primit la domiciliul procesul verbal nr._/21.01.2014 privind staționarea neregulamentară în aceeași zonă însă la ora 10.26 petentul se afla într-o altă cursă care s-a finalizat la ora 10.33 în zona N. conform bonului fiscal nr.005/21.01.2014. În consecință revine intimatei să dovedească întocmirea unui număr de 35 de procese verbal în 11 minute ( conform numerelor celor două procese verbale), competența teritorială a agenților constatatori și prezența petentului în zonă la ora 10.26
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii. Cele două procese verbale au fost întocmite în aceeași zi de către agenți constatatori diferiți și la o diferență de timp, de unde rezultă că petentul, după aplicarea primei sancțiuni, a continuat să săvârșească aceeași contravenție în același loc, ceea ce denotă rea credință.
La dosar au fost depuse în copie procesele verbale de contravenție, bonuri fiscale, alte înscrisuri.
Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal nr._/21.01.2014 întocmit de agentul constatator M. C. I. s-a reținut că la data respectivă, ora 10.15, petentul a oprit neregulamentar autoturismul cu nr._ pe . Iași în fața Facultății de Chimie în zona de acțiune a indicatorului ”oprirea interzisă”. P. i-au fost aplicate sancțiunea amenzii în cuantum de 170 RON și 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.108 alin.1 lit.a pct.8 din O.U.G. nr.195/2002.
Prin procesul-verbal nr._/21.01.2014 întocmit de agentul constatator Patraș V. s-a reținut că la data respectivă, ora 10.26, petentul a staționat neregulamentar autoturismul cu nr._ pe . Iași în fața Facultății de Chimie în zona de acțiune a indicatorului ”oprirea interzisă”. P. i-au fost aplicate sancțiunea amenzii în cuantum de 340 RON și 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.108 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.195/2002.
Instanța constată că procesele verbale nu sunt afectate de nicio cauză de nulitate absolută care să poată fi reținută și din oficiu potrivit art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. În privința competenței teritoriale a agenților constatatori, instanța reține că aceștia își desfășoară activitate în cadrul Poliției Locale Iași și, în lipsa oricărei prevederi legale exprese, orice eventuală încălcare din perspectiva organizării interne a acestei instituții ar fi putut atrage nulitatea proceselor verbale numai dacă s-ar fi făcut dovada unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată altfel. Aceeași concluzie se impune cu privire la numărului primit de al doilea proces verbal și oricum acest ultim aspect a fost invocat de petent în strânsă legătură cu temeinicia acestuia, care va fi examinată mai jos.
În privința temeiniciei, instanța reține cu privire la procesul verbal nr._/21.01.2014 că petentul se afla în timpul serviciului de taximetrist și potrivit art.20 alin 4 din Legea nr.38/2003, pentru imbarcarea sau debarcarea unui client, taxiurile pot opri si pe drumurile publice cu restrictii privind oprirea, cu exceptia locurilor periculoase, cu conditia sa nu fie perturbata circulatia prin aceasta manevra. În speță petentul a depus la dosar bonul fiscal nr.0004/21.01.2014 emis la ora 10.12 și a susținut că a oprit în locul respectiv, într-adevăr în raza de acțiune a indicatorului oprirea interzisă, pentru a permite coborârea unor clienți.
Cu privire la procesul verbal nr._/21.01.2014, petentul a negat prezența sa la ora 10.26 locul săvârșirii faptei și a depus bonul fiscal nr.005/21.01.2014 care atestă finalizarea unei curse de 7, 822 km la ora 10.33.
Intimata nu a făcut nici o mențiune privind durata imobilizării autoturismului, nici în cazul opririi ( în limita a 5 minute, dincolo de care ar fi fost vorba despre staționare) și nici în cazul staționării, nu a precizat dacă durata opririi inițiale a fost sau nu inclusă în durata staționării reținute anterior și nu a formulat nici un răspuns la aceste apărări ale petentului. În aceste condiții instanța apreciază că subzistă prezumția de nevinovăție a petentului în privința ambelor contravenții, urmând să admită plângerea și să dispună anularea proceselor verbale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerile formulate de petentul P. B. I., cu domiciliul în Iași, ., ., .,jud. Iași împotriva proceselor verbale de contravenție ISC nr._/21.01.2014 și ISC nr._/21.01.2014
Dispune anularea proceselor verbale.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 19.06.2014
Președinte, Grefier,
Pentru grefier promovat la Tribunalul Iași, semnează grefierul șef al secției civile
Red. Tehnored. / I.O.I.
06.10.2014 / 4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1371/2014. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








