Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 26533/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. V. C.

GREFIER - C. D. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .>în contradictoriu cu pârâtul F. C., având ca obiectpretenții.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, la ordine, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța, verificând competența, în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, se declară competentă să soluționeze cauza, teritorial, general și material, având în vedere dispozițiile art. 94 litera j raportat la dispozițiile art. 107 Cod procedură civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri ca fiind pertinentă și utilă soluționării cauzei.

Instanța, văzând lipsa părților și având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

INSTANȚA,

La data de 18.07.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. de dosar_ /245/2014 cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. S. S.A. în contradictoriu cu pârâtul F. C. , prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prin care acesta să fie obligat la plata sumei de 309,81 lei, cu titlu de contravaloare a facturilor emise în perioada septembrie 2012- ianuarie 2014, și 40,16 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei septembrie 2012- ianuarie 2014 . De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea acțiunii.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că, în fapt, a încheiat cu pârâtul contractul de salubritate nr._/21.07.2011, prin care reclamanta s-a obligat să colecteze, să transporte și să depoziteze reziduurile menajere pentru pârât, aceasta având obligația de a achita prețul serviciilor prestate pe baza facturilor emise de reclamantă. S-a susținut totodată că, în baza art. 8 pct. 4 din contract, la acest debit au fost calculate penalități, aplicându-se un coeficient de penalizare de 0,10%, 0,05% și 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, ’’egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare’’ - conform art.42, alin. 10, lit.b din L.nr.51/2006 - privind serviciile comunitatre de utilități publice și O.U.G. nr.88/2010. Totodată reclamanta a mai precizat că respectivul contract îl obligă pe pârât la respectarea clauzelor sale și că reclamanta a încercat rezolvarea amiabilă, convocând pârâtul la conciliere.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1516 din Codul civil.

Acțiunea a fost legal timbrată, fiind achitată o taxă judiciară de timbru în valoare de 33 lei.

La cererea de chemare în judecată au fost anexate fotocopii de pe următoarele înscrisuri: contractul de salubritate nr._/21.07.2011, invitație la conciliere, dovada primirii acesteia de către pârât, fișă calcul majorări de întârziere, facturi fiscale.

Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.

În cursul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând probele administrate în prezenta cauză, instanța reține următoarele:

La data de 21.07.2011 s-a încheiat între reclamanta S.C. S. S.A. și pârâtul F. C. contractul de prestări servicii nr._, prin care reclamanta se obliga să ridice și să transporte reziduurile menajere din locația menționată în contract, iar pârâtul se obliga să achite prețul serviciilor prestate pe baza facturilor emise de reclamantă.

Potrivit art. 6 pct. 2 din contract, pârâtul client avea obligația de a plăti contravaloarea serviciilor prestate în termenul legal.

Ținând seama de momentul încheierii actului juridic în cauză, de dispozițiile art.6 alin.2 din Noul Cod Civil, instanța a avut în vedere dispozițiile de drept material incidente la momentul încheierii contractului nr._/21.07.2011, respectiv dispozițiile Codului civil din 1864.

Potrivit art. 969 C.civ, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1073 C.civil și art.43 C.. de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar are dreptul la daune interese, astfel că dacă pârâta a beneficiat de serviciile prestate de reclamantă, aceasta este obligată la plata prețului.

Instanța reține că, potrivit facturilor fiscale depuse la dosar, pârâtul datorează reclamantei, în temeiul contractului de salubritate anterior menționat, suma de 309,81 lei, cu titlu de contravaloare a facturilor emise în perioada septembrie 2012- ianuarie 2014 .

În speță, instanța reține că reclamanta-creditoare a făcut dovada existenței unei obligații certe, lichide și scadente prin contractul depus la dosar și facturile sus-menționate, iar pârâtul – debitor nu a făcut dovada executării acestei creanțe.

În concluzie, pentru motivele de fapt și de drept prezentate, instanța urmează a admite acest capăt de cerere și a o obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 309,81 lei, cu titlu de contravaloare a facturilor emise în perioada septembrie 2012- ianuarie 2014 .

Cu privire la capătul de cerere privind acordarea de penalități de întârziere aferente prețului serviciilor, instanța reține că potrivit art. 8 pct. 4 din contractul părților, în cazul neîndeplinirii obligației de plată, de la data scadenței beneficiarul va plăti în afara sumei datorate și majorări de întârziere conform legilor în vigoare.

Față de aspectele învederate anterior instanța reține că părțile au procedat la momentul încheierii contractului la o evaluare convențională anticipată a prejudiciului ce ar putea fi înregistrat de creditor în cazul neexecutării la timp a obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate.

Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu precum și semnificația clauzei penale instanța apreciază că aceasta este datorată atunci când sunt întrunite toate condițiile acordării de despăgubiri, respectiv condițiilor angajării răspunderii civile contractuale.

Față de aceste considerente, instanța reține că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1079 din Codul civil, pârâții fiind de drept în întârziere, părțile contractând expres că debitorul va fi în întârziere la momentul scadenței.

În speță, instanța reține că reclamanta a efectuat un calcul corect al penalităților de întârziere pentru sumele datorate de către pârâtă, aplicând un coeficient de penalizare prevăzut de legile în vigoare la momentul emiterii facturilor – 0,10%, 0,05% și 0,04%.

Pentru motivele de drept și de fapt expuse, instanța urmează a admite și capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere și a o obliga pe pârâtul F. C. la plata către reclamantă a sumei de 40,16 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei septembrie 2012- ianuarie 2014 .

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, instanța reține că pârâtul este în culpă în ceea ce privește declanșarea prezentului proces și urmează a îl obliga la plata către reclamantă a sumei de 68 lei, cu acest titlu, reprezentând taxă judiciară de timbru și cheltuieli de mediere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta .>prin reprezentant legal A. I. – director general, cu sediul în mun. Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul F. C. , cu domiciliul în mun. Iași, ., ., ..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 309,81 lei cu titlu de preț al serviciilor de salubritate pentru perioada septembrie 2012- ianuarie 2014 si a sumei de 40,16 lei cu titlu de penalități de întârziere aferent aceleiași perioade.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 33 lei reprezintă cuantumul taxei judiciare de timbru, iar suma de 35 lei reprezentând cheltuieli de mediere.

Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 13.11.2014 .

Președinte, Grefier,

V. V. C. C. D. C.

RED./ TEHNORED.:V.V.C.

14.11.2014/ 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI