Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 29010/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Ședința publică de la 20 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. G.

Grefier M. G. P.

Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta . contradictoriu cu pârâta S. D., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată, s-a solicitat judecata cauzei în lipsa părților.

Verificându-și competența de soluționare a cauzei în temeiul dispozițiilor art. 131 Noul Cod de procedură civilă, instanța se declară competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 94. pct. 1 lit. j) și 107 Noul Cod de procedură civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 238 Noul Cod de procedură civilă și având în vedere data înregistrării cauzei, instanța apreciază necesară o perioadă de un an pentru cercetarea procesului.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri pentru reclamantă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 06.08.2014 pe rolul Judecătoriei Iași, reclamanta S.C. S. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S. D. solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care aceasta din urmă să fie obligata la plata sumei de 201,70 lei din care 171 lei cu titlu de preț și suma de 30,70 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul de prestări servicii salubritate nr._/29.01.2003 în baza căruia pârâta au beneficiat de serviciile reclamantei, constând în colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere. Pentru serviciile prestate în perioada mai 2012-ianuarie 2013 reclamanta a emis facturi în cuantum de 171 lei, pe care pârâta nu le-a achitat, debit la care s-au calculat penalități de întârziere în valoare de 30,70 lei, conform art. 5 pct.4 din contractul de prestări servicii. Penalitățile de întârziere percepute sunt „egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat”, fiind de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, conform lg.51/2006 și OUG nr.88/2010.

Contractul legal încheiat și semnat de debitoare, arată reclamanta, o obligă pe aceasta să respecte clauzele contractuale stipulate. Pârâta a fost chemată la conciliere, însă nu a înțeles să ia vreo măsură în sensul realizării concilierii directe cu privire la debitul datorat și a refuzat de asemenea să se prezinte în fața mediatorului.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1516 din Noul Cod Civil, iar în temeiul art.223, alin. 3 si 411 alin. 1 pct. 2 NCPC s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susținerea acțiunii reclamanta a depus înscrisuri, în copie: adresă convocare conciliere, dovadă comunicare, contract de prestări servicii, facturi, tabel calcul penalități de întârziere, proces verbal de informare.

Parata nu a formulat întâmpinare in cauza.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :

Potrivit art.102 alin.(1) din Legea nr.71/2011 contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

Astfel, în raport de data încheierii contractului de prestări servicii de salubritate nr._/29.01.2003, instanța constată că legea care era în vigoare la momentul încheierii contractului este vechiul Cod civil.

Prin contractul de prestări servicii de salubritate nr._/29.01.2003, reclamanta s-a obligat, în conformitate cu dispozițiile art.3 să ridice și să transporte deșeurile menajere conform graficului stabilit, să factureze contravaloarea serviciilor executate lunar, la sfârșitul fiecărei luni, iar pârâta s-a obligat să achite integral și la termen contravaloarea serviciilor prestate, iar, în caz contrar, să achite și penalitățile de întârziere, așa cum este prevăzut în art. 5 alin. 4 din contract.

În baza contractului, au fost emise facturi în perioada mai 2012-ianuarie 2013 aflate în copie la dosar, pentru debitul de 171 lei.

Conform art. 969 cod civil convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante, iar potrivit art. 1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației, in caz contrar având dreptul la dezdăunare.

Întrucât, conform art.969 Cod civil prin facturi și contract reclamanta a probat nașterea raportului juridic și obligația paratei de a achita suma de 171 lei cu titlu de contravaloarea a serviciilor prestate, revenea pârâtei sarcina contraprobei conform art.1169 Cod civil, în sensul exonerării ei de obligația de plată, probă neprodusă în cauza de față.

În consecință, instanța urmează să admită capăt de cerere formulat de reclamanta S.C. S. S.A. și în consecință va obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 171 lei cu titlu preț servicii pe perioada 05._.

Cât privește suma solicitată cu titlu de penalități de întârziere, instanța retine că neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a unei obligații contractuale atrage răspunderea contractuală a părții care în mod culpabil nu și-a îndeplinit întocmai obligația și a cauzat un prejudiciu celeilalte părți. Potrivit art. 1068 și 1069 Cod civil, în cazul neexecutării la termen a obligației, creditorul poate cere de la debitor pe lângă obiectul obligației principale și penalitatea, dacă aceasta a fost stipulată pentru simpla întârziere.

Potrivit art. 5.4 din contractul încheiat de părți “Întârzierea în achitarea sumelor datorate după expirarea termenului de 30 de zile, atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat. Valoarea penalităților nu va depăși cuantumul debitului și se constituie venit al prestatorului.

Mai retine instanța ca din tabelul de calcul detaliat al penalităților depus de reclamantă la dosar (fila 6) rezulta că aceasta a aplicat procentul de penalitate în vigoare la data scadenței, că penalitatea astfel calculată nu depășește cuantumul debitului solicitat fiind așadar respectate dispozițiile contractuale și legale pe care convenția se grefează.

Reținând că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile la termenele stipulate în facturi, văzând și dispozițiile art.1082 C.civ., instanța constată ca întemeiate pretențiile reclamantei cu privire la suma de 30,70 lei, motiv pentru care va obliga pârâta să achite reclamantei această sumă cu titlu de penalități întârziere la debitul datorat pe perioada 05._.

În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că în prezenta cauză s-a făcut proba a plății taxei de timbru de 20 lei.

Având in vedere dispozițiile art. 453 N.C.P.C. potrivit cu care „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, instanța constata că acest capăt de cerere accesoriu este întemeiat, urmând a obliga parata la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. S. S.A. cu sediul in Iași, ., jud. Iași, J 22-836-2002, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâta S. D., CNP –_ cu domiciliul în mun. Iași, ., jud. Iași.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 171 lei reprezentând contravaloare facturi de salubritate emise în perioada mai 2012 – ianuarie 2013, suma de 30,70 lei penalități si suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședința publică din 20.11.2014.

Președinte, Grefier,

G.E. P.M.

RED/ TEHN G.E.

4 EX/09.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI