Pretenţii. Sentința nr. 6012/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6012/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 4137/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6012/2014

Ședința publică de la 24 Aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. H.

Grefier M. G. P.

Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari COPOU C. în contradictoriu cu pârâta M. E., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 ind.1 Cod procedură civilă prin încheierea de ședință din data de 19.03.2013. Cauza a fost repusă pe rol din oficiu la data de 28.03.2014 pentru a fi citate părțile cu mențiunea să răspundă la excepția de perimare a cererii de chemare în judecată.

Instanța reține cauza spre a se pronunța cu privire la excepția perimării acțiunii.

INSTANȚA,

Asupra acțiunii civile formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI COPOU C. în contradictoriu cu pârâta M. E., având ca obiect pretenții, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.02.2013:

Având în vedere că din 19.03.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 ind.1 Cod procedură civilă pentru neîndeplinirea obligației stabilită in sarcina reclamantei, în sensul de a depune la dosar precizări cu privire la perioada pentru care se solicită penalități, copii liste de plată pentru întreaga perioadă pentru care se solicită cheltuielile de întreținere și penalități,

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art.248 și urm. Cod procedură civilă, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.248 Cod procedură civilă și art.252 Cod procedură civilă:

Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI COPOU C. în contradictoriu cu pârâta M. E..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2014.

Președinte, Grefier,

HL PM

RED: HL

TEHN:PM

2EX/30.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6012/2014. Judecătoria IAŞI