Pretenţii. Sentința nr. 8568/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8568/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 41310/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8568
Ședința publică din 17 Iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C. E.
GREFIER: J. V. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . IAȘI, în contradictoriu cu pârâta . SRL, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 10.06.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 17.06.2014, când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Iași la data de 19.12.2013, sub dosar nr._, reclamanta S.C. I. U. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. R. K. GROUP S.R.L., obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 2743,51 lei reprezentând contravaloare marfă, a sumei de 52,08 lei reprezentând contravaloare TVA, la plata dobânzii legale, precum și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au derulat raporturi comerciale concretizate în contractul de vânzare-cumpărare mărfuri IS 5 nr. 642/29.04.2013, în baza căruia s-au livrat mărfuri către pârâtă, în acest sens fiind restantă plata sumei de 2743,51 lei, corespunzătoare facturilor fiscale nr._/08.05.2013, nr._/18.05.2013, nr._/05.06.2013 și nr._/16.07.2013, ce nu au fost achitate integral de pârâtă.
Facturile fiscale au fost semnate de debitoare in custodia acestei fiind lăsat si ambalajul in valoare de 42 lei, 52,08 lei cu TVA.
La data de 16.10.2014 intre părți s-a incheiat un proces verbal de predare bunuri până la achitarea soldului iar de la data semnării acestuia debitoarea nu a ințeles să achite soldul restant.
În drept s-au invocat dis part.1025 Cod procedură civilă .
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, în copie certificată, următoarele: contract de vânzare cumpărare IS 5 nr. 642/29.04.2013, fișă facturi de încasat, fiscale nr._/8 mai 2013,_/16 iulie 2013,_/ 18 mai 2013,_/5 iunie 2013, somație de plată, proces verbal din 16 10 2013 semnat de pârâtă, dovezi de comunicare (f.7-15 dosar).
Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, astfel cum reiese din chitanța anexată la dosarul cauzei (f. 19).
Fiindu-i comunicare formularul de cerere pârâtei conform dovezilor de la fila 21,25,26 dosar, dovada a revenit cu mențiunea necunoscut la adresă.
La termenul din 13 mai 2014 instanța față de disp.art. 1026/3 Cod procedură civilă, de imposibilitatea comunicării formularului de cerere către pârâtă și de poziția reclamantei a dispus judecata cauzei in procedura de drept comun, cu dezbateri in cauză și numirea unui curator special pentru pârâtă.
Legal citată, prin publicitate, pârâta nu s-a prezentat în instanță, la dezbateri pariticipând curatorul special desemnat al acesteia.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între părțile litigante s-au derulat raporturi juridice de natură comercială, concretizate în livrarea de mărfuri, raporturi în considerarea cărora reclamanta a emis facturile fiscale corespunzătoare bunurilor livrate, sens în care se evidențiază ca restantă plata sumei de 2743,51 lei reprezentând debit aferent facturilor fiscale nr._/08.05.2013, nr._/18.05.2013, nr._/05.06.2013 și nr._/16.07.2013.
Sub aspectul sumei de 2743,51 lei reprezentând debit aferent facturilor fiscale anexate la dosarul cauzei (f. 9-12), instanța reține că, din perspectiva forței probante a facturilor fiscale, acestea reprezintă înscrisuri sub semnătură privată care, în ipoteza în care au fost acceptate la plată, prin semnătură olografă, produc efecte juridice împotriva debitorului, în acord cu dispozițiile art. 268 și art. 277 NCPC. Documentele fiscale anexate la dosarul cauzei nu au fost, în integralitate, acceptate la plată de către pârâtă, prin aplicarea semnăturii, ci doar prin aplicarea ștampilei, angajând astfel voința societară și, în consecință, probând existența obligației astfel cum a fost opusă de către reclamantă în cererea introductivă de instanță. In acest sens, instanța reține că existența unui contract însușit prin semnătură de ambele părți litigante – contractului IS 5 nr. 642/29.04.2013 (f. 7) – conduce la concluzia unei acceptări tacite a debitoarei în ceea ce privește debitul pretins, chiar și în absența acceptării tuturor facturilor fiscale emise în baza acestuia, prin semnătura reprezentantului acesteia.
În drept, potrivit art. 662 NCPC, creanța este certă atunci când existența sa neîndoielnică rezultă din titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui, precum și exigibilă dacă este ajunsă la scadență sau debitorul este decăzut din beneficiul termenului. După cum se poate observa creanța rezultă în mod direct din înscrisurile depuse, cuantumul sumei facturate este expres indicat, iar termenul de scadență este împlinit la momentul promovării acțiunii.
Reclamanta se prevalează de un caz de răspundere contractuală, iar potrivit dispozițiilor legale, aceasta are obligația de a dovedi temeiul contractual, caracterul legal și în vigoare al contractului, revenind celeilalte părți obligația de a dovedi stingerea obligațiilor asumate, fie în modalitatea plății, fie în orice altă modalitate admisă de legiuitor.
Conform art. 1270 din Noul cod civil contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1516 din Noul Cod Civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, în caz contrar având dreptul la daune interese.
Potrivit principiului general statuat de art. 249 NCPC, care dispune că acela care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege, precum și în aplicarea art. 10 alin. 1 teza finală NCPC, instanța constată că reclamanta a demonstrat existența creanței sale, astfel încât revenea pârâtei sarcina de a dovedi stingerea acesteia.
Dovada existenței creanței atrage prezumția relativă a neexecutării, aspect operant în cauza supusă analizei instanței. În acest sens, instanța reține că pârâta nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale nr._/08.05.2013, nr._/18.05.2013, nr._/05.06.2013 și nr._/16.07.2013, neexecutând astfel obligațiile ce îi reveneau, conduită ce a generat existența unui debit restant în cuantum de 2743,51 lei.
În consecință, văzând dispozițiile art. 1270 Cod civil, ce stabilesc forța obligatorie a contractului între părți și reținând că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, respectiv fapta constând în nerespectarea obligațiilor contractuale de achitare a bunurilor livrate, prejudiciul provocat de această atingere în patrimoniul reclamantei, raportul de cauzalitate dintre cele două, precum și vinovăția pârâtei în neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale, instanța va admite capătul principal de cerere privind obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 2743,51 lei.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, privind obligarea pârâtei la plata sumei de 52,08 lei reprezentând contravaloare TVA, instanța reține că valoarea însumată a facturilor fiscale anexate la dosarul cauzei, ce formează obiectul capătului principal de cerere anterior analizat, acoperă integral suma ce urmează a fi acordată cu titlul de contravaloare marfă, astfel că apare ca fiind nejustificată solicitarea de obligare a pârâtei la plata unei sume suplimentare constând în contravaloare TVA, argumentele expuse urmând să conducă la respingerea acestui capăt de cerere.
În baza art. 453 NCPC, reținând culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea în pretenții formulată de reclamanta . cu sediul in mun Iași . 71 A în contradictoriu cu pârâta . SRL cu ultim sediu cunoscut in . nr.114 județ Iași.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2743,51 lei reprezentând c/val marfă conform contractului nr.IS5/642/29.04.2013 .
Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 52,08 lei reprezentând c/val TVA.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cheltuieli judecată reprezentând taxă timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei sentințe, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, 17 iunie 2014.
PREȘEDINTE,
D. C. E.
GREFIER,
J. V. G.
Red/teh/ced
20.11.2014,4ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 16-12-2014,... → |
|---|
