Pretenţii. Sentința nr. 9992/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9992/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-07-2014 în dosarul nr. 28541/245/2012
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 28 Iulie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. Z.
GREFIER N. Z.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9992/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL și pe pârât ASOCIAȚIA P. . . PT 1 METALURGIE, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care relevă instanței faptul că pentru acest termen de judecată procedura este legal îndeplinită.
Instanța a reținut cauza spre soluționare la termenul de judecată din data de 21.07.2014, față de solicitarea părților de judecare a cauzelor în lipsă, apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul de judecată de astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.07.2012 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Iași, așa cum a fost ea precizată ( fila 27 ds), reclamanta Societatea Comercială „C. IAȘI” S.A. a chemat în judecată pe pârâta ASOCIAȚIA P. . . PT 1 METALURGIE, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 21.941,29 lei reprezentând contravaloare energie electrica furnizata in perioada ianuarie 2008- octombrie 2011, la plata penalităților de întârziere in cuantum de 54.862,56 lei aferente perioadei noiembrie 2006-aprilie 2012, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea a fost legal timbrată.
În motivarea de fapt a cererii, reclamanta arată că prin convenția de facturare individuală a consumatorilor de energie termică încheiată între, reclamanta s-a obligat să furnizeze energie termică pârâtei la punctul de consum menționat in contract.
În baza acestui contract, consumatorul pârât, s-au obligat să achite integral facturile în termenul de scadență prevăzut în contractul de facturare a energiei termice.
Având în vedere consumul de energie termică, societatea reclamantă a emis facturile de plată care nu au fost achitate de către pârât, trecându-se in consecinta la calcularea penalităților de întârziere menționate anterior.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1270, 1516 al1 Cod Civil, Codul Comercial, Legea 325/2006, Ordinul 438/2008.
Conform art.242 al.2 C.proc.civ. reclamanta a solicitat judecata în lipsă.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, înscrisuri.
Pârâta ASOCIAȚIA P. . . PT 1 METALURGIE, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Instanta a invocat, in cursul judecătii, exceptia prescriptiei dreptului la actiune si a dispus efectuarea unei expertize contabile, raportul de expertiza fiind atasat la filele 277 si urm, impotriva acestuia nefiind formulate obiecțiuni.
În conformitate cu prevederile art. 137 Cod procedură civilă, instanța a invocat din oficiu, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru penalitățile de întârziere mai vechi de 3 ani .
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, reclamanta a arătat că sumele solicitate cu titlu de penalități de întârziere au fost calculate în temeiul clauzei penale din contractul de furnizare a energiei termice încheiat de către părțile din prezenta cauză. Sumele au fost recunoscute de către pârâți ca fiind datorate prin acceptarea la plată a facturilor și efectuarea de plăți succesive, astfel cum rezultă din fișa de cont pentru operații diverse. Potrivit prevederilor art. 2538 Cod civil, constituie acte de recunoaștere tacită plata parțială a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau a penalităților, solicitarea unui termen de plată și alte asemenea. Ca efect al acestor recunoașteri s-a întrerupt cursul prescripției în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, urmând ca de la data acestor recunoașteri să curgă un nou termen de prescripție.
Analizând susținerile reclamantei coroborate cu ansamblul probelor administrate în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
Reclamanta S.C. C. Iași S.A., în calitate de furnizor (vânzător), și pârâta ASOCIAȚIA P. . . PT 1 METALURGIE,, în calitate de consumator, au încheiat, pe durată nedeterminată, convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică – Anexă la Contractul de furnizare a energiei termice nr. 730 din 22.04.2010. Potrivit art. 18 din contract, pârâta și-a asumat obligația de a achita facturile în termenul de scadență de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturilor, neachitarea acestora atrăgând majorări de întârziere conform aceluiasi articol.
În temeiul acestui contract, reclamanta a emis facturile depuse la dosarul cauzei, fiind calculate si penalități de întârziere ca urmare a neachitării facturilor in cadrul termenului stabilit.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la debitul principal si la penalitățile de întârziere mai vechi de trei ani de zile fata de data introducerii actiunii, invocată din oficiu, instanța o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 2512 alin.1 și 2 din Codul civil, în vigoare la momentul înregistrării prezentei acțiuni, prescripția poate fi opusă numai de către cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință. Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.
Cu toate acestea, legiuitorul român a stabilit, prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (art. 201), că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Așadar, cu atât mai mult sunt supuse dispozițiilor legale care le-au instituit acele prescripții începute și împlinite anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil.
Mai mult, instanța reține că legiuitorul român, prin reglementarea cuprinsă în art. 201 din Legea nr. 71/2011, nu a făcut distincție între normele de drept material și cele de drept procesual. Or, potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în vigoare la momentul începerii cursului prescripției extinctive și împlinirii acesteia, instanța judecătorească era obligată să cerceteze, din oficiu, dacă dreptul la acțiune este prescris.
Prin urmare, față de aceste prevederi legale, instanța a invocat, din oficiu, excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune cu privire ladebitul principal si penalitătile de întârziere mai vechi de 3 ani de zile, pe care o va analiza cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 137 din Vechiul Cod de procedură civilă.
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 2538 cod civil conform cărora constituie acte de recunoaștere tacită plata parțială a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau a penalităților, solicitarea unui termen de plată și alte asemenea.
Instanța apreciază că dispozițiile legale invocate nu sunt incidente în prezenta cauză, cât timp sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. a din actul normativ menționat, cursul prescripției extinctive se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cãrui acțiune se prescrie, fãcuta de cel în folosul cãruia curge prescripția. O asemenea recunoaștere trebuia să fie expresă sau tacită, dar neîndoielnică. Plata unei sume de bani nu putea avea valoarea unui act de recunoaștere neechivocă a datoriei. Prevederile art. 2538 Cod civil, care conferă plății parțiale a datoriei valoarea unui act de întrerupere a cursului prescripției extinctive nu sunt aplicabile retroactiv.
Mai reține instanța că, potrivit prevederilor art. 1 alin.1 și art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167 din 1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul de prescripție fiind de 3 ani.
Instanța constată că nu este incident niciunul dintre cazurile de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției extinctive reglementate de art. 13, art. 14, respectiv 16 din Decretul nr. 167 din 1958, și reține că prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 18.09.2012.
Reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 21.941,29 lei reprezentând contravaloare energie electrica furnizata in perioada ianuarie 2008- octombrie 2011, la plata penalităților de întârziere in cuantum de 54.862,56 lei aferente perioadei noiembrie 2006-aprilie 2012.
Analizând raportul de expertiză depus la dosarul cauzei analizat coroborat cu înscrisurile depuse la dosar,inclusiv cu scadenta facturilor, instanța constată că sumele solicitate de către reclamantă cu titlu de debit principal si penalități de întârziere mai vechi de trei ani de zile sunt prescrise, considerent pentru care le va respinge ca atare.
Cu privire la fondul pretentiilor, instanța reține următoarele:
Societatea reclamantă înțelege să se prevaleze de o răspundere juridică contractuală, raportată la un contract valabil încheiat de către părți și a cărui termen de executare s-a împlinit.
Înainte de a reliefa și analiza răspunderea contractuală, instanța face amintire cu privire la dispozițiile de aplicare a legii în timp, inserate în art. 6 Noul Cod civil, instanța notând că unul dintre principiile fundamentale este reprezentat de neretroactivitatea legii civile.
În acord cu art. 5 din Legea 71/2011, legea de punere în aplicare a noului cod civil, dispozițiile Codului civil se aplica tuturor actelor si faptelor încheiate sau, după caz, produse ori savarsite după ., precum si situațiilor juridice născute după .. Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție si obligația legala de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor si din raporturile de vecinătate, daca aceste situații juridice subzista după . Codului civil.
Analizând dispozițiile legale prin prisma principiului enunțat, precum și a intenției legiuitorului, se poate observa că efectele deja produse, ale situațiilor juridice trecute, cad în continuare sub incidența vechii reglementări a Codului Civil, anterioară momentului octombrie 2011. Pe cale de consecință, prezentul proces este analizat prin prisma vechii reglementări în materie civilă, fiind vorba în esență de efecte deja produse ale unui contract încheiat sub legea veche.
Condițiile răspunderii contractuale sunt reprezentate de: existența unui contract valabil încheiat, neexecutarea obligațiilor de către partea chemată în judecată, neexecutare care trebuie să aibă un caracter determinant, să se datoreze culpei proprii, precum și punerea în întârziere, dublată de inexistența unei clauze de nerăspundere.
Analizând punctual existența acestor condiții, instanța reține: existența convenției de prestări servicii, valabil încheiate și recunoscute de ambele părți semnatare.
În drept, instanța reține că potrivit art. 969 din Codul civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Din analiza prevederilor art. 1169 din Codul civil, care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, rezultă că reclamantul - creditor care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia, iar pârâtul - debitor care pretinde că a executat obligația asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloacele de probă admise de lege.
Instanța retine că, potrivit prevederilor contractuale, consumatorul pârât avea posibilitatea să conteste valoarea fiecărei facturi în parte ( art. 8 pct. 2 din contract). În cauză, pârâtul nu a făcut dovada unei atare contestații.
În speță, instanța reține că, prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta-creditoare a făcut, in parte, dovada existenței unei obligații certe, lichide și scadente, instanta procedând la calcularea sumelor solicitate cu acest titlu, conform sumelor mentionate de domnul expert la filele 279 si urm ds, aferente perioadei 18.09._, limita maxima fiind indicata de reclamantă, ajungându-se la suma de 9647,18 lei reprezentând contravaloare energiei termice in perioada 18.09._, suma ce este datorata de pârât. In ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanta va avea in vedere modul de calcul prezentat de domnul expert cu privire la penalitătile de intârziere aferente ultimilor trei ani fata de data introducerii actiunii, cu luarea in considerare a limitei maxime (04.2012), mentionate de reclamantă, ajungându-se la suma de 3159,92 lei cu titlu de penalităti de intârziere aferente perioadei 18.09._, suma datorata de pârâta .
Cum pârâta nu a invocat și nici nu a dovedit executarea obligațiilor menționate, instanța urmează să admită capetele de cerere și să o oblige pe pârâtă să plătească reclamantei sumele de bani anterior menționate.
Așadar, în temeiul prevederilor art. 1169 Cod civil raportat la cele menționate anterior, instanța va admite în parte acțiunea și va dispune potrivit celor arătate mai sus.
De asemenea, raportat si la neplata in totalitate a onorariului de expert, va obliga reclamanta la plata sumei de 600 de lei cu titlu de diferența de onorariu expert ce va fi achitată in contul domnului expert B. C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune cu privire la debitul principal si penalitățile de întârziere mai vechi de trei ani de zile fata de data introducerii actiunii pe care le respinge ca atare.
Admite in parte cererea formulata de reclamantul . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL, cu sediul in IAȘI, . in contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA P. . . PT 1 METALURGIE, cu sediul in IAȘI, .-17, ., cu sediu ales la .,. Metalu, nr. 8 .
Obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9647,18 lei reprezentând contravaloare energiei termice in perioada 18.09._, precum si la plata sumei de 3159,92 lei cu titlu de penalităti de intârziere aferente perioadei 18.09._.
Obliga reclamanta la plata sumei de 600 de lei cu titlu de diferenta de onorariu expert in contul expertului B. C..
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 28.07.2014.
Președinte, Grefier,
Z. I. Z. N.
RED ZI/TEHN ZI/ 22.10.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4969/2014. Judecătoria IAŞI | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2830/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








