Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1666/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 1666/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 16991/245/2010**

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 05 Februarie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. N.

Grefier: P. T.

Sentința civilă nr. 1666/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe C. N. C., C. C. C., C. C. G., C. C. I., M. C. M., B. E. în contradictoriu cu pârâta I. E., chemați în garanție H. N. O., H. E., având ca obiect revendicare imobiliară rejudecare.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, pentru a acorda părților posibilitatea de a formula concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru data de 29.01.2014, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze civile, notează următoarele:

La data de 7 iunie 2010, sub nr._, pe rolul Judecătoriei Iași, a fost înregistrată acțiunea formulată de către reclamanții C. N. C., C. C. E., C. C. C., C. C. G., C. C. I., M. C. M., I. M., A. C., A. N., A. I., F. E., A. D., S. M., A. I., S. M., A. V., P. MANDIȚA, A. N., N. E., C. V. ȘI C. M. în contradictoriu cu pârâta I. E., prin care s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să o oblige pe pârâtă să lase în deplina și liniștita posesie a reclamanților suprafața de 1383 mp teren situat în intravilanul satului Mogoșești, tarlaua 3, parcelele 94, 97/1 și 106/1.

În motivarea cererii sale, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii coproprietarilor din titlul de proprietate nr._ din 24 octombrie 2004. S-a susținut că C. C. a decedat la 12 martie 2003, lăsând ca moștenitori pe C. N. C., B. C. E., C. C. C., C. C. G., C. C. I., M. C. M.. În ceea ce o privește pe A. M., s-a precizat că a decedat în 1994, lăsând ca moștenitori pe I. M., A. C., A. N., A. I., F. E., A. M., decedat, cu moștenitorii A. D., S. M., A. I.. Reclamanții au mai arătat că A. C. a decedat în 1997, lăsând ca moștenitori pe A. V., P. MANDIȚA, A. N., C. M., decedată, cu moștenitorii N. E., C. V. și C. M.. De asemenea, s-a susținut că pentru suprafața de 1383 mp revendicată prin acțiune a fost reconstituit dreptul de proprietate pe numele autorilor părților, eliberându-se titlul de proprietate nr._/1994, că terenul arătat este stăpânit nelegal de către familia H. care, în aprilie 2010, a vândut-o pârâtei I. E..

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 480 și art. 584 din Codul civil.

În dovedirea cererii sale, reclamantul a anexat următoarele înscrisuri, în fotocopie: titlul de proprietate nr._ din 24 octombrie 1994 eliberat de Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Asupra Terenurilor a Județului Iași, act de vindere cumpărare din 11 februarie 1959, certificatul de moștenitor nr. 62/2008 emis de Biroul Notarilor Publici Asociați Z. și J., încheierea de autentificare nr. 393 din 2 aprilie 2010 a Biroului Notarului Public I. B..

Legal citată, pârâta I. E. a depus întâmpinare, prin care a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale active a reclamanților A. C., A. N., A. I., F. E., A. D., S. M., A. I., A. V., P. MANDIȚA, A. N., N. E., C. V. ȘI C. M.. S-a mai susținut că în speță coparticiparea procesuală activă este obligatorie și că, în urma admiterii excepției lipsei calității procesuale active invocate, se impune respingerea acțiunii pentru lipsa coparticipării procesuale active.

În temeiul prevederilor art. 60-63 din Codul de procedură civilă, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a domnilor H. N. O. și H. E.. S-a arătat că pârâta a dobândit de la chemații în garanție imobilul situat în intravilanul satului Mogoșești, prin act autentic, că art. 1337 din Codul civil stabilește în sarcina vânzătorului obligația de garanție contra evicțiunii și s-a solicitat ca, în ipoteza admiterii acțiunii reclamanților, să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare pe care l-a încheiat cu chemații în garanție, cu obligarea acestora la restituirea prețului vânzării.

Legal citați, chemații în garanție au formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în garanție, precizând că instituția juridică a chemării în garanție nu poate fi promovată concomitent cu acțiunea în rezoluțiunea vânzării. S-a apreciat că cererea introductivă de instanță nu este formulată de către persoane cu calitate procesuală activă.

În ședința publică din data de 15 decembrie 2010, instanța a pus în dezbaterea orală și contradictorie a părților excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților indicați prin întâmpinare, precum și excepția lipsei coparticipării procesuale active.

Prin sentința civilă nr._ pronunțată în data de 20 decembrie 2010 de Judecătoria Iași în dosarul nr._, au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților indicați prin întâmpinare, precum și a lipsei coparticipării procesuale active, acțiunea reclamanților fiind respinsă; cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta I. E. în contradictoriu cu chemații în garanție H. N. O. și H. E. a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței civile menționate reclamanții au promovat recurs, care a fost soluționat prin decizia civilă nr. 2868 din 2 noiembrie 2011 a Tribunalului Iași, în sensul admiterii recursului formulat de reclamanții C. C., C. E. și C. G., casând în tot sentința și dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare către Judecătoria Iași. Recursul promovat de către reclamanții C. C., C. I., M. M., A. I., F. E., S. M., A. I., N. E. și C. V. a fost constatat nul, recursul fiind respins pentru lipsa capacității procesuale de folosință.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de control judiciar a reținut că cererea de recurs nu este semnată de recurenții C. C., C. I., M. M., A. I., F. E., S. M., A. I., N. E. și C. V.. În ceea ce-i privește pe recurenții I. M., A. C.(C.), A. N., A. D., S. M., A. V., P. M., A. N. și C. M., având în vedere că aceștia erau decedați chiar înainte de formularea și înregistrarea cererii inițiale de chemare în judecată la instanța de fond, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția lipsei capacității lor procesuale de folosință. S-a reținut că din copia certificatelor de deces din dosar rezultă faptul că I. M., A. C.(C.), A. N., A. D., S. M., A. V., P. M., A. N. și C. M. erau decedați anterior datei de 07.06.2010, data introducerii acțiunii la instanța de fond.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 22 decembrie 2011 sub nr. de dosar_/_*.

În ședința publică din data de 1 februarie 2012, față de conținutul deciziei civile nr. 2868 din 2 noiembrie 2011 a Tribunalului Iași, instanța a pus în dezbaterea orală și contradictorie a părților excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamanților I. M., A. C., A. N., A. D., S. M., A. V., P. M., A. N. ȘI C. M., precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților A. I., F. E., S. M., A. I., N. E., C. V. și excepția lipsei coparticipării procesuale active.

Prin sentința civilă nr. 2211 pronunțată în data de 01.02.2012 de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamanților I. M., A. C., A. N., A. D., S. M., A. V., P. M., A. N. ȘI C. M.; s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților A. I., F. E., S. M., A. I., N. E., C. V.; s-a admis excepția lipsei coparticipării procesuale active; s-a respins acțiunea formulată de către reclamanții I. M., A. C., A. N., A. D., S. M., A. V., A. N., P. M. și C. M., ca fiind introdusă de persoane fără capacitate procesuală de folosință; s-a respins acțiunea formulată de către reclamanții A. I., F. E., S. M., A. I., N. E., C. V., în contradictoriu cu pârâta I. E., ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă; s-a respins acțiunea promovată de către reclamanții C. N. C., C. C. E., C. C. C., C. C. G., C. C. I., M. C. M., A. I., F. E., S. M., A. I., N. E., C. V., în contradictoriu cu pârâta I. E., pentru lipsă coparticipare procesuală active; s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta I. E. în contradictoriu cu chemații în garanție H. N. O. și H. E., ca fiind rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței civile menționate reclamanta C. C. a promovat recurs, care a fost soluționat prin decizia civilă nr. 2144 din 17 octombrie 2012 a Tribunalului Iași, în sensul admiterii acestuia, casând în parte sentința civilă nr. 2211/01.02.2012, fiind respinsă excepția lipsei coparticipării procesual active și dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare către Judecătoria Iași a acțiunii formulate de reclamanții C. N. C., C. C. E., C. C. C., C. C. G., Ciuntul C. I. și M. C. M. în contradictoriu cu pârâta I. E., precum și a cererii de chemare în garanție formulată de pârâta I. E. în contradictoriu cu chemații în garanție H. N. O. și H. E.. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de control judiciar a reținut că potrivit art. 63 din Legea nr. 71/2011, intrată în vigoare la 13.06.2011, „dispozițiile art. 643 alin. 1 și 2 din Codul civil se aplică și în cazurile în care hotărârea judecătorească nu a rămas definitivă până la data intrării în vigoare a Codului civil, iar cele ale art. 643 alin. 3 se aplică și în situațiile în care pricina nu a fost soluționată în primă instanță până la data intrării în vigoare a Codului civil”. Codul civil nou a intrat în vigoare la 01.10.2011, situație în raport de care tribunalul a reținut ca fiind operante dispozițiile art. 643, la momentul rejudecării cauzei după casarea cu trimitere. S-a considerat că, prima instanță nu a avut în vedere aceste prevederi legale, condiții în care în mod greșit a soluționat pricina pe excepția lipsei coparticipării procesual pasive, neintrând în analiza fondului litigios.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 19 martie 2013sub nr. de dosar_/_**.

În rejudecare reclamanta C. C. a fost reprezentată prin mandatar C. G., conform procurii autentificate sub nr. 571/06.06.2012, iar pârâta și chemații în garanție prin mandatari avocați P. V. și H. R., personal în fața instanței prezentându-se reclamanții C. G., M. M. și B. E..

În rejudecare reclamanții au atașat la dosar în copie, următoarele înscrisuri: titlul de proprietare nr._/24.10.1994, actul de vindere cumpărare din 11 februarie 1959, testamentul din 04.03.1952, contract – 20 august 1957, cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate nr. 4746/14.05.1991, un raport de expertiză tehnică judiciară – dosar nr._/1995, adeverință de rol agricol nr. 2424/07.10.1998, sentința civilă nr. 2306/12.02.1998, declarația notarială autentificată sub nr. 2131/30.03.1998, certificat de moștenitor nr. 62/10.04.2008, titlul de proprietate nr._/23.02.1995, numeroase cereri și memorii formulate de reclamantul C. G. către instituții ale statului român.

În cadrul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri și proba cu raportul de expertiză judiciară în specialitatea topografie-cadastru, fiind întocmit în cauză raportul de expertiză judiciară topo-cadastrală, de către domnul expert B. Leoraș (raport întocmit în condițiile art. 201 și urm. din codul de procedură civilă și avizat de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Iași prin procesul verbal de recepție nr. 1358/2013 - filele 119-131 și 275-278 dosar).

În ce privește proba testimonială și cercetarea la fața locului, raportat la teza probatorie instanța a respins administrarea acestora, apreciind că nu sunt utile cauzei.

În temeiul dispozițiilor OUG 51/2008, reclamanta C. C. a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma plății onorariului de avocat desemnat în cauză să acorde asistență juridică, conform încheierii pronunțate la data de 27 noiembrie 2013.

În temeiul dispozițiilor art. 146 Cod procedură civilă, chemații în garanție H. N. O. și H. E., prin mandatar avocat au formulat concluzii scrise, avute în vedere de către instanță la pronunțare.

Analizând probele administrate în prezenta cauză prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține, în fapt și în drept, următoarele:

În fapt, prin prezenta acțiune, reclamanții C. N. C., C. C. G., B. C. E., C. C. C., C. C. I. și M. C. M. au solicitat instanței obligarea pârâtei I. E. să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie un imobil teren, cuprins în titlul de proprietate nr._ din 24 octombrie 1994 eliberat de Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Asupra Terenurilor a Județului Iași emis pe numele lui C. C., A. M., A. C. și S. M.. În fapt, se revendică suprafața de 1383 mp teren situat în intravilanul satului Mogoșești, tarlaua 3, parcelele 94, 97/1și 106/1, teren cuprins în titlul de proprietate nr._ din 24 octombrie 1994 eliberat de Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Asupra Terenurilor a Județului Iași emis pe numele lui C. C., A. M., A. C. și S. M..

Conform Titlului de proprietate nr._ din 24 octombrie 1994 eliberat de Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Asupra Terenurilor a Județului Iași, moștenitorii defuncților C. C., A. M., A. C. și S. M., dețin în proprietate în intravilanul ., suprafața de 1383 mp teren, arabil, situat în tarlaua 3, parcelele 94, 97/1 și 106/1. Astfel în tarlaua 3 . suprafața de 863 mp teren arabil, cu următoarele vecinătăți: nord- A. D., est – A 106/2, sud – G. S. și vest – DS 845, în tarlaua 3 . situată suprafața de 265 mp teren arabil, cu următoarele vecinătăți: nord- A. D., est – C. P.I., sud – R. P.și vest – DS 845, iar în tarlaua 3 . situată suprafața de 255 mp teren arabil, cu următoarele vecinătăți: nord- A. D., est – M. V., sud – G. S. și vest – C. P.I.

În drept instanța reține că în speță sunt incidente dispozițiile Noului Cod civil, având în vedere că, potrivit art. 6 alin. 6 din Noul cod civilsunt aplicabile dispozițiile legii noi efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din (…) raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, din raporturile de vecinătate dacă acest situații juridice subzistă după . legii noi.

Conform dispozițiilor art. 563 Noul Cod civil, „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.”

Acțiunea în revendicare imobiliară reprezintă acea acțiune reală, petitorie, prin care proprietarul unui bun imobil ce a pierdut posesia acestuia solicită restituirea bunului de la posesorul neproprietar, constituind cel mai energic mijloc de apărare a dreptului de proprietate deoarece titularul său, pe lângă recunoașterea dreptului, pretinde și restituirea bunului.

În materia probei dreptului de proprietate, este aplicabilă regula generală statuată de art. 1169 din vechiul Cod civil, conform căreia cel ce face o propunere în fața judecății, trebuie să o dovedească. Prin urmare, în prezenta acțiune, reclamanții trebuie să dovedească că sunt proprietarii bunului imobil revendicat, ocupat pe nedrept de către pârâtă.

În raportul de expertiză topografică întocmit în cauză a fost identificat terenul revendicat de reclamanți, expertul concluzionând că pârâta I. E. ocupă din terenul proprietatea reclamanților suprafața de 143 mp, identificată de către expert prin punctele 12, 25, 41 și 42. Așadar din suprafața de 1838 mp revendicată de reclamanți, expertul concluzionează că în fapt, doar 143 de mp sunt ocupați de către pârâtă.

Analizând titlul în baza căruia pârâta deține suprafața de 143 mp, instanța reține faptul că această suprafață face parte din totalul de 1000 de mp, dobândiți în proprietate de pârâtă prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 393/02.04.2010 de Biroul Notarului Public I. B.. La data de 02 aprilie 2010 prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 393/2010 H. N. O. și H. E. au transmis pârâtei I. E., dreptul de proprietate, deținut în indiviziune asupra imobilului situat în intravilanul satului Mogoșești, ., identificat cu nr. cadastral_ și înscris în Cartea funciară nr._ a comunei Mogoșești, conform încheierii de intabulare nr._/2010 emisă de OCPI Iași – Biroul de Cadastru, imobil compus din teren construit și neconstruit în suprafață de 1000 mp, dispus astfel: . de 436 mp, pe care se află amplasate construcțiile C1 și C2, . de 224 mp și . de 340 mp. Vânzătorii H. N. O. și H. E. au dobândit cotele indivize de 3/8 și 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului parte prin moștenire conform certificatului de moștenitor nr. 09/2010 eliberat de BNP B. I. și prin cumpărare, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/10.09.1991 la fostul notariat de Stat Județean Iași. Conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/10.09.1991, H. N. O. și H. E. au cumpărat de la părinții, respectiv socrii lor, H. V. și R. P. imobilul situat în ., compus din 3 camere, bucătărie construită din vălătuci și acoperită cu țiglă, precum și terenul aferent în suprafață de 1.000 mp, având vecinătățile arătate în schița plan anexată, care fac parte din contract. Imobilul în suprafață de 1000 mp este înscris în carte funciară sub nr._ la data de 06.04.2010.

În acest context, ambele păți legitimându-se cu acte de proprietate pentru terenul de 134 mp, care însă provin de la autori diferiți (titlul reclamanților provenind din reconstituirea dreptului de proprietate, iar al pârâtei din act autentic de vânzare cumpărare), se va proceda la compararea drepturilor autorilor de la care provin titlurile părților.

Astfel, pe de o parte, așa cum s-a reținut și anterior, titlul reclamanților cu privire la terenul discutat, este fundamentat pe dreptul de proprietate al autorilor săi dobândit prin reconstituire în temeiul legilor speciale (Legea 18/1991).

Pe de altă parte, titlul pârâtei este fundamentat pe dreptul de proprietate al autorilor săi dobândit ca efect al transmiterii prin vânzare cumpărare.

În procedura comparării titlurilor, instanța analizează în mod incidental modalitatea de dobândire a titlurilor de proprietate, fără ca o atare operațiune să semnifice încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, câtă vreme consecința este lăsarea fără efecte juridice a titlului de proprietate deținut de partea care a pierdut procesul și nu anularea titlului.

Prin reconstituirea dreptului de proprietate, autorii reclamanților au dobândit un titlu ce îi legitimează ca proprietari, însă, numai de la momentul emiterii titlului de proprietate – 24 octombrie 1994. Or, prezumția de proprietate de care se bucură pârâții își are fundamentul în contractele de vânzare cumpărare, adică anterior ca autorii reclamanților să obțină un titlu asupra terenului în litigiu. Astfel pârâta a dobândit dreptul de proprietate de la autorii săi, chemații în garanție H. N. O. și H. E., care au dobândit dreptul de proprietare de la părinții, respectiv socrii lor H. V. și R. P., în anul 1991, prin acte autentice, împotriva cărora nu au fost promovate acțiuni de anulare. Pârâta, respectiv autorii acesteia au efectuat operațiunile de publicitate imobiliară, contractul de vânzare cumpărare nr._/10.09.1991, fiind înscris în registrele de publicitate imobiliară sub nr._/10.09.1991. La data emiterii titlului de proprietate nr._/1994 de Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Asupra Terenurilor a Județului Iași, situația juridică a terenului era cunoscută, autorii pârâților îndeplinindu-și obligațiile de publicitate.

Instanța reține că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe titlul de proprietate nr._/1994, titlul în care a fost înscris și terenul pe care autorii reclamanților l-ar fi dobândit prin actul de vindere cumpărare din 11 februarie 1959. Nefiind investită cu o cerere privitoare la legalitatea emiterii titlului de proprietate, instanța nu poate analiza dacă acest teren a fost sau nu corect înscris în titlul de proprietate.

În atare situație, dreptul autorilor pârâtei fiind un drept preferabil față de dreptul autorilor reclamanților, se constată că titlul pârâtei este mai bine caracterizat, ceea ce impune soluția de respingere a acțiunii în revendicare formulată de reclamanți.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată în prezenta cauză de către pârâtă, instanța, față de soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, urmează a respinge cererea de chemare în garanție ca fiind rămasă fără obiect.

În ceea ce privește cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, instanța, reținând culpa procesuală a acestora în declanșarea și derularea prezentului litigiu civil, va face aplicarea dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea căzută în pretenții poate fi obligată, la cererea părții adverse, la plata cheltuielilor de judecată. În acest sens, instanța reține că aceste cheltuieli sunt alcătuite exclusiv din onorariu de avocat, conform chitanțelor nr. 201 din 4 octombrie 2010 (500 lei), nr. 198 din 26 septembrie 2010 (500 lei), nr. 246 din 19 aprilie 2011 (1500 lei), nr. 291 din 1 februarie 2012 (500 lei), toate emise de av. H.. În consecință, instanța îi va obliga pe reclamanți, în solidar, să plătească pârâtei I. E. 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește cererea chemaților în garanție de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea căzută în pretenții poate fi obligată, la cererea părții adverse, la plata cheltuielilor de judecată În acest sens, instanța reține că aceste cheltuieli sunt alcătuite exclusiv din onorariu de avocat - 3000 lei. În consecință, instanța o va obliga pe pârâta I. E. să plătească chemaților în garanție H. N. O. și H. E. 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada achitării diferenței de onorariu către domnul expert B. Leoraș, instanța îi va obliga să plătească în contul expertului B. Leoraș suma de 600 lei, cu titlu de diferență onorariu.

Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 alin. 1 OUG 51/2008, conform căruia „Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.”, instanța va reține în sarcina statului obligația de a achita suma de 500 lei, cu titlu de onorariu de avocat. În acest sens se va emite adresă către Tribunalul Iași – compartimentul economic pentru a fi avansată către domnul avocat R. M. suma de 500 lei, cu titlu de onorariu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca fiind neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de către reclamanții C. N. C., domiciliată în ., C. C. G., domiciliat în S., ., județul Prahova, B. C. E.,cu domiciliul în ., județul Iași, C. C. C., cu domiciliul în ., județul Iași, C. C. I., cu domiciliul în ., județul Iași, M. C. M., cu domiciliul în Iași, ., ., ., județul Iași, în contradictoriu cu pârâta I. E., cu domiciliul în Iași, ., județul Iași

Respinge, cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta I. E. în contradictoriu cu chemații în garanție H. O. N., domiciliat în comuna C., . și H. E., domiciliată în Iași, ., ., ., județul Iași, ca fiind rămasă fără obiect.

Obligă reclamanții să plătească în solidar pârâtei I. E. suma de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă reclamanții să plătească în solidar domnului expert B. LEORAȘ suma de 600 lei, cu titlu de diferență onorariu.

Obligă pârâta I. E. să plătească chemaților în garanție H. O. N. și H. E. suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Onorariul apărătorului R. M., în valoare de 500 lei, rămâne în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 05 februarie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

11Ex./14.03.2014

Red./Tehnored. M.N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1666/2014. Judecătoria IAŞI