Acţiune în constatare. Sentința nr. 4908/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4908/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 4908/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 4908/2015
Ședința publică de la 08 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I.
Grefier C. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantii A. G. și A. E. D. in contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare constatare nulitate absolută clauză contractuală; acțiune în constatare; obligația de a face-restituire sumă-Lg.193/2000.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 25.03.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 01.04.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._, reclamantii A. G. si A. E. D. au solicitat in contradictoriu cu parata . constatarea nulitatii absolute a clauzei nr. 5 lit. a din conventia de credit nr._/19.10.2007, sa se constate ca pana la data de 30.11.2010 au achitat un comision de risc/administrare in cuantum de 3736,32 CHF in baza unei clauze lovita de nulitate absoluta, obligarea paratei la restituirea sumei de 3736,32 CHF reprezentand comision de risc/administrare si a dobanzii legale pana la data platii efective, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii reclamanta arata ca, la data de 19.10.2007 au incheiat cu parata conventia de credit nr._, iar la momentul semnarii aceasta era deja redactata pe formulare tipizate, conditiile de acordare a imprumutului fiind impuse si nu negociate si cuprinde clauze abuzive.
Reclamantii mai arata ca, prevederile art. 5 lit. a din conventie nu au fost negociate direct cu consumatorii, in sensul dispozitiilor legale, ori, pentru a nu fi considerate abuzive, clauzele negociate trebuie sa nu creeze, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Sustin reclamantii ca, au garantat creditul cu o ipoteca imobiliara de rang I, motiv pentru care perceperea si a unui comision de risc, nu poate fi decat o clauza abuziva.
Reclamanta mai arata ca, au achitat comisionul de risc pana la data de 30.11.2010, data la care acesta a fost eliminat din conventia de credit ca urmare a incheierii unui act aditional.
In drept, au fost invocate prevederile Legii 193/2000, Directiva 93/13/CEE.
In sustinerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.
Cererea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru.
In faza de regularizare a cererii de chemare in judecata reclamantii au depus precizari prin care au aratat ca solicita obligarea paratei la plata dobanzii legale incepand cu data introducerii actiunii si pana la data platii efective a sumei datorate.
Parata, a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii, aratand, in esenta faptul ca, daca obligatia de efectuare a unor costuri specific de risc de credit isi are izvorul in lege, nu revenea in sarcina bancii obligatia de a informa reclamantii cu privire la dispozitiile legale, acest comision nefiind unul suplimentar costului total al creditului ci face parte constitutiva din dobanda anuala efectiva care este prevazuta expres in conventia partilor si care nu a fost contestata sub nici un aspect.
Parata mai arata ca, orice interventie cu privire la pret ar lipsi contractul de cauza juridica, iar reclamantii nu au pretins si nu formulat o contraoferta, prezumtia simpla de lipsa de negociere fiind rasturnata prin dispozitiile Conditiilor speciale ale conventiei care indica clar ca produsul vandut consumatorului are un caracter negociabil.
Sustine parata ca, orice consumator a avut posibilitatea de a influenta clauzele contractului in general si clauza privitoare la comisionul de risc, perceperea acestuia neputand fi considerata abuziva chiar daca reclamantii au constituit garantia reala imobiliara in favoarea bancii, atat prin prisma evolutiilor de pe piata imobiliara cat si prin prisma cuantumului ridicat al creditului.
Parata mai arata ca, acest comision nu creaza un dezechilibru contractual, avand in vedere faptul ca pentru garantarea imprumutului nu a fost constituita o ipoteca de rang I, ci o ipoteca de rang II, pe langa riscul deprecierii valorii garantiei banca trebuind sa suporte si riscul generat de concursul celorlalti creditori ipotecari cu rang preferential.
In cauza au fost administrate proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriu.
Analizand actele si lucrarile dosarului, asupra fondului cauzei, instanta retine urmatoarele:
Intre pârâta V. R. SA în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamanti, în calitate de împrumutati, s-a încheiat convenția de credit nr._/19.10.2007, în temeiul căreia pârâta a acordat imprumutatilor un credit în valoare de_ CHF, pe o durată de 300 de luni. Contratului i-a fost atașat un grafic de rambursare, în care părțile au prevăzut suma de plată lunară pe care imprumutatii erau obligati să o achite către bancă.
Clauza de la art. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit, prevede obligația reclamantilor de a achita un comision de risc de 0,19% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Încheierea contractului s-a facut prin instituirea unei garantii reale imobiliare in favoarea bancii, asupra imobilului situat in Iasi, ., .. 2, aflat in proprietatea reclamantilor.
Raporturile contractuale dintre reclamanti și pârâta V. R. SA intră sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta) și consumatori (reclamantii), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Legea nr. 193/2000 prevede însă și o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociazã nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de platã, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altã parte, în mãsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Clauza de la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenții de credit are ca obiect stabilirea unui comision, așadar a unui element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa aceasta clauza sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și, deci, aceasta clauza nu ar putea fi supusa controlului privind caracterul abuziv. Trebuie însă observat faptul că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferinte în schimb (fiind necesar să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput), precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil. Or, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc este doar o parte a costului contractului; partea cea mai importantă a costului contractului este dată de dobânda la credit, la care se adaugă o . comisioane, printre care și cel de risc.
Secțiunea 3, intitulată „Costuri” din condițiile speciale ale convenției de credit, la art. 3.5, definește comisionul de risc ca fiind acel comision perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, definiție care este identică în substanță cu cea oferită de art. 3.1 cu privire la dobânda curentă. Nici o altă prevedere contractuală, fie ea din Condițiile generale sau speciale, nu oferă alte informații cu privire la destinația comisionului de risc sau justificarea acestuia.
În consecință, se constată că pentru același serviciu (acordarea creditului) se percep două costuri, fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, așa cum cer disp. art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000. Perspectiva din care simpla determinare a prețului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clară și inteligibilă a clauzei referitoare la preț nu poate fi primită, întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce trebuie cunoscute de cocontractant, trebuie să fie transparente, condiție ce nu este îndeplinită în speță.
De altfel, în preambulul Directivei 93/13/CEE se menționează că, deși aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate, totuși acest raport poate fi luat în considerare la aprecierea corectitudinii altor clauze. Această declarație va fi interpretată de instanță, raportat la situația din prezenta cauză, în sensul că, întrucât, cel puțin aparent, pentru același serviciu sunt percepute două costuri, poate fi analizat caracterul eventual abuziv al unuia dintre ele, prin prisma perceperii, deja, a celuilalt cost. De asemenea, prevederea mai multor clauze având ca obiect costuri diferite percepute pentru același serviciu aduce în discuție problema existenței unei veritabile contraprestații pentru unele dintre aceste costuri, în speță comisionul de risc, aspect ce va fi analizat însă cu prilejul examinării cerinței bunei credințe în stipularea clauzei cenzurate.
In aceste conditii, poate fi analizat caracterului eventual abuziv al clauzei de la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul.
Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens. Or, clauza privind comisionul de risc a fost deja prevăzută, în mod imperativ, în Conditii speciale ale conventiei. Pârâta nu a făcut o probă a unei eventuale negocieri, astfel că instanta constată îndeplinită condiția lipsei de negociere a clauzei privind comisionul de risc.
În condițiile în care însăși destinația comisionului de risc nu a fost clarificată în contract, din prevederile contractuale rezultând că el ar avea același rol ca și dobânda (respectiv remunerarea pârâtei pentru acordarea creditului), nefiind vorba de o funcție evidentă și uzuală, precum cea a dobânzii, era aproape imposibil pentru un consumator diligent, dar fără cunoștințe de specialitate în domeniu, să poată negocia acest comision, al cărui rol și mod de funcționare nu-i era cunoscut.
Pentru acest considerente, fiind probat prin cele retinute si dezechilibrul semnificativ creat între părti, în detrimentul consumatorului, prin inserarea acestei clauze în contract, instanța apreciază că se impune constatarea nulitatății clauzei înscrise la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale conventiei de credit nr._/19.10.2007, privind comisionul de risc, clauza constatata a fi abuziva.
Cu privire la cererea reclamantilor privind restituirea comisionului de risc, instanta retine că, deși conventia de credit este un contract cu executare succesivă, doctrina si practica au subliniat în nenumărate rânduri că în cazul unor astfel de contracte se aplică exceptia de la efectul retroactiv si de la principiul repunerii în situatia anterioară, nulitatea producându-si efecte numai pentru viitor doar atunci când există o imposibilitate obiectivă a restabilirii în natură a situatiei anterioare (de exemplu, contract de închiriere, contract de întretinere executat partial). În cazul unei conventii de credit, este evident că există posibilitatea restabilirii în natură a situatiei anterioare, dat fiind că este vorba de restituirea unor sume de bani (de către bancă ori de către consumator, după caz).
F. de cele expuse, instanta va obliga parata sa restituie reclamantilor comisionul de risc aplicat lunar la soldul creditului, calculat incepand cu data de 30.11.2007, data primei anuitati si pana la data de 30.07.2010, data pana la care a fost achitat acest comision de risc si nu pana la data de 30.11.2010, asa cum au solicitat reclamantii, sub acest aspect actiunea urmand a fi admisa in parte.
Instanta va obliga parata sa plateasca reclamantilor si dobanda legala, de la data introducerii actiunii, respectiv 25.07.2014 si pana la data platii efective.
In baza disp. art. 451-453 C.pr.civ., instanta va obliga parata sa plateasca reclamantilor suma de 1500 lei cu titlul de cheltuieli de judecata constand in onorariu avocat si va respinge cererea paratei privind obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte actiunea formulata de reclamantii A. G. – CNP_ si A. E. D. – CNP_, cu domiciliul procedural ales la cabinet av. R. B. situat in Iași, .. 3, . in contradictoriu cu pârâta V. R. SA, cu sediul in bucurești, ., . 10, sector 2..
Constată nulitatea clauzei „5 lit.a” din conventia de credit nr._/19.10.2007 privind comisionul de risc, ca fiind abuzivă.
Obligă pârâta V. R. SA sa restituie reclamantilor comisionul de risc, calculat incepand cu data de 30.11.2007 si pana la data de 30.07.2010 precum si la plata dobanzii legale aferenta acestui debit ce va fi calculata incepand cu data de 25.07.2014 si pana la data platii efective.
Obliga parata sa plateasca reclamantilor suma de 1500 lei cu titlul de cheltuieli de judecata constand in onorariu avocat.
Respinge cererea paratei privind obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.
Pronuntata in sedinta publica azi, 08.04.2015.
Președinte, Grefier,
I. A. A. C.
RED./ TEHNOTRED. I.A. / 5 EX / 18.06.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 4909/2015. Judecătoria IAŞI | Acţiune în constatare. Sentința nr. 4917/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
