Obligaţie de a face. Sentința nr. 4909/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4909/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 4909/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 4909/2015
Ședința publică de la 08 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I.
Grefier C. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții G. C. și G. S. in contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect obligație de a face constatare nulitate clauză abuzivă; restituire sumă - Lg. 193/2000; O.U.G. 50/2010.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentința, când instanța, pentru a da posibilitatea reclamantilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 25.03. 2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 01.04.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._ reclamantii G. C. si G. S. au solicitat in contradictoriu cu parata . constatarea nulitatii absolute a clauzei inscrise la punctul 5 lit. a din conditii speciale si ale pct. 3.5 sectiunea 3 din conditii generale ale conventiei de credit nr._/06.06.2007, privind comisionul de risc si comisionul de administrare, restituirea sumei de 3023,37 CHF, reprezentand contravaloarea comisionului de risc achitata de la data de 21.06.2007 si pana la data de 23.06.2014, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii reclamantii arata ca, la data de 06.06.2007, a incheiat cu parata conventia de credit nr._, pentru un imprumut in valoare de_ CHF, perioada de rambursare fiind de 300 luni, contractul de imprumut fiind garantat imobiliar cu ipoteca de rangul II si cu o polita de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor.
Sustin reclamantii ca, acest contract este unul de adeziune care nu da posibilitatea consumatorului de a alege si de a negocia clauzele contractuale, ci doar de a fi de acord cu acestea.
Reclamantii mai arata ca, rata lunara a comisionului de risc este de o valoare semnificativa si ridica valoarea ratei lunare la o suma fixa ce nu poate fi explicata de dispozitiile contractuale, iar perceperea comisionului de risc reprezinta un factor de creare a unui dezechilibru semnificativ intre obligatiile contractuale in detrimentul lor, din moment ce returnarea imprumutului a fost garantata prin constituirea unei granatii imobiliare si a unei polite de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor.
In drept, au fost invocate prevederile Legii 193/2000, Directiva 93/13/CEE, art. 453 C.pr.civ.
In sustinerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.
Cererea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru.
Parata, a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii, aratand, in esenta faptul ca, daca obligatia de efectuare a unor costuri specific de risc de credit isi are izvorul in lege, nu revenea in sarcina bancii obligatia de a informa reclamantii cu privire la dispozitiile legale, acest comision nefiind unul suplimentar costului total al creditului ci face parte constitutiva din dobanda anuala efectiva care este prevazuta expres in conventia partilor si care nu a fost contestata sub nici un aspect.
Parata mai arata ca, orice interventie cu privire la pret ar lipsi contractul de cauza juridica, iar reclamantii nu au pretins si nu formulat o contraoferta, prezumtia simpla de lipsa de negociere fiind rasturnata prin dispozitiile Conditiilor speciale ale conventiei care indica clar ca produsul vandut consumatorului are un caracter negociabil.
Sustine parata ca, orice consumator a avut posibilitatea de a influenta clauzele contractului in general si clauza privitoare la comisionul de risc, perceperea acestuia neputand fi considerata abuziva chiar daca reclamantii au constituit garantia reala imobiliara in favoarea bancii, atat prin prisma evolutiilor de pe piata imobiliara cat si prin prisma cuantumului ridicat al creditului.
Parata mai arata ca, acest comision nu creaza un dezechilibru contractual in defavoarea reclamantilor, avand in vedere deprecierea valorii bunurilor aduse in garantie, dezechilibrul contractual urmand a fi resimtit de banca si in nici un caz de reclamanti.
Intampinarea nu a fost motivata in drept.
In cauza, au fost administrate proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriul reclamantilor.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 06.06.2007 pârâta S.C. V. R. S.A., în calitate de „bancă” și reclamantii în calitate de împrumutati, au încheiat convenția de credit nr._/06.06.2007 pe o durată de 300 luni, având ca obiect suma de_ CHF. Totodată a fost instituit dreptul de ipotecă asupra imobilului indicat, aflat în proprietatea reclamantilor, care s-au obligat totodată să cesioneze o poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției.
Reclamantii considera ca fiind abuzive clauza de la punctul 5 lit. a, conform careia comisionul de risc este de 0,1% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta pe toata perioada de derulare a Conventiei de credit si clauza de la pct. 3.5 din conditii generale, in care se arata ca, pentru punerea la dispozitie a creditului, imprumutatul poate datora bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata durata creditului, modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in conditiile speciale.
Instanța constata faptul că, reclamantii si-au intemeiat cererea de chemare in judecata pe dispozițiile Legii nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori, act normativ incident în speță, având în vedere calitatea de consumatori a reclamantilor, în sensul art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000 si a pârâtei S.C. V. R. S.A., în calitate de împrumutător, care a actionat în cadrul activității sale comerciale, conform prevederilor art. 2 alin.2 din aceeași lege. Instanța reține că interesul protecției consumatorului ocrotit de acest act normativ este unul de interes public, astfel că încălcarea interdicției de a stipula clauze abuzive atrage nulitatea absolută
În conformitate cu prevederile ar. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. Totodată, o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții în mod cumulativ și anume 1) clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator și 2) această clauză să genereze, prin ea însăși sau împreună cu alte clauze, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Legea nr. 193/2000 prevede, într-adevăr, o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociazã nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de platã, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altã parte, în mãsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Comisionul de risc reprezintă fără îndoială elemente ale costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și, deci, această clauză nu ar putea fi supusă controlului privind caracterul abuziv. Trebuie însă observat faptul că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb, precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil.
Clauzele referitoare la perceperea comisionului de risc ( ca atare, independent de cuantumul său) sunt în mod evident standard preformulate, chiar dacă sunt incluse în Condițiile Speciale si in conditii generale ale convenției de credit. Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede, de asemenea, că dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens. În speță, pârâta S.C. V. R. S.A a invocat faptul ca toate clauzele contractuale au fost negociate și a solicitat citarea reclamantilor la interogatoriu, vizând inclusiv eventuala solicitare de negociere care ar fi fost formulată de reclamanti anterior semnării contractului.
Prin raspunsurile la interogatorii, reclamantii au invederat faptul ca au ales sa incheie contractul de imprumut cu reclamanta pentru ca aveau nevoie de bani si ca au lecturat conventia inainte sa o semneze precum si faptul ca, anterior semnarii conventiei au fost informati cu privire la costurile pe care le presupune imprumutul.
La solutionarea cauzei, instanta va avea in vedere si faptul ca, prin raspunsurile la interogatorii reclamantii au aratat ca au semnat cu parata patru conventii de credit, aspect care se coroboreaza cu inscrisurile aflate la dosar.
Prin urmare, instanta apreciaza ca, in aceasta situatie, reclamantii sunt consumatori avizati care cunosteau ce fel de contracte incheie si ce clauze contin, dat fiind si faptul ca, anterior, mai incheiasera tot cu parata din prezenta cauza alte convetii de credit si ca nu se pot prevala de propria culpa la incheierea contractului pentru a obtine constatarea nulitatii absolute a unor clauze pe care, l-a momentul incheierii contractului, le-au apreciat ca fiindu-le favorabile.
Reclamantii nu si-au manifestat nemultumirea fata de clauzele cuprinse in contractul de credit la momentul incheierii conventiei, iar dezechilibrul financiar produs acestora este urmare a evolutiei inregistrate de cursul valutar, in defavoarea imprumutatilor.
Astfel, instanta apreciaza ca, imprejurările care ar putea justifica în mod legitim schimbările semnificative ce pot să apară pe piața monetară sunt, de regulă, neprevăzute și imposibil de descris de o manieră exhaustivă în cuprinsul unei clauze contractuale.
Pe de altă parte, pentru reținerea caracterului abuziv al unei clauze nu este suficient ca aceasta să aibă caracter oneros și nici să determine creșterea obligațiilor financiare pentru consumator pe parcursul contractului, ci reclamantii ar fi trebuit să dovedească că respectiva clauză a creeat prin ea însăși sau împreună cu alte clauze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, existent încă de la momentul contractului chiar dacă s-a manifestat ulterior, sub acest aspect revenindu-le sarcina probei.
Asa cum rezulta din probele administrate in cauza, reclamantii au luat acest credit de la parata dupa ce, anterior, mai luasera si alte credite tot de la aceasta, ceea ce presupune în mod rezonabil o comparație între celelalte credite și o opțiune conștientă în favoarea acestui credit. În aceste condiții, faptul că reclamantii au introdus prezenta cerere la aproape 7 ani de la încheierea contractului, creează un dubiu semnificativ cu privire la susținerile acestora privind împrejurările încheierii contractului și atitudinea lor subiectivă la acea dată, care profită pârâtei.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite, în speță, condițiile prevăzute de lege pentru constatarea caracterului abuziv a clauzelor inscrise la punctul 5 lit. a si pct. 3.5 din conventia partilor și implicit restituirea sumelor achitate cu titlul de comision de risc, motiv pentru care va respinge cererea formulata, ca nefondata.
În temeiul disp. art. 451-453 C.proc.civ, instanta va obliga reclamantii sa plateasca paratei suma de 1350 lei cu tiltul de cheltuieli de judecata constand in onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge actiunea formulata de reclamantii GRIGORAS C. - CNP _ si G. S. – CNP_, domiciliatți in Iași, .. 7, in contradictoriu cu pârâta V. ROMANIA SA, cu sediul in mun. București, ., . 10, sector 2, ca neintemeiata.
Obliga reclamantii sa plateasca paratei suma de 1350 lei cu titlul de cheltuieli de judecata constand in onorariu avocat.
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.
Pronuntata in sedinta publica azi, 08.04.2015.
Președinte, Grefier,
I. A. A. C.
Red. / tehnored. I.A. / 5 ex / 15.07.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 4952/2015. Judecătoria IAŞI | Acţiune în constatare. Sentința nr. 4908/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
