Anulare act. Sentința nr. 3369/2015. Judecătoria IAŞI

Comentarii

0

Sentința nr. 3369/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 3369/2015

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3369/2015

Ședința publică de la 06 Martie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE- C. E. D.

Grefier -D. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții A. G., A. P. A., A. M. în contradictoriu cu pârâtele V. R. SA, V. R. SA- SUCURSALA IAȘI 2, având ca obiect anulare act anulare clauze abuzive; restituire sumă; obligația de a face; ridicare gaj; Lg.193/2000; O.U.G. 50/2010.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra excepției lipsei de interes și asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 03.03.2015, ulterior pentru astăzi 06.03.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub număr de dosar_ reclamanții A. G., A. P. A., A. M. au chemat în judecată pârâta V. ROMÂNIA S.A. și V. ROMÂNIA S.A –Sucursala Iași, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:

1. să constate caracterul abuziv si nulitatea absolută a clauzelor inserate la art.3 litera d) din Convențiile de credit nr._/12.12.2007 și nr._/23.09.2008;
2. să constate caracterul abuziv si nulitatea absolută a clauzelor inserate la art.5.1 litera a) din Convențiile de credit nr._/12.12.2007 și nr._/23.09.2008;
3. să constate caracterul abuziv si nulitatea clauzei inserate la art.7 lit. a) și b) prin care s-a instituit abuziv garanția reală imobiliară asupra terenului și implicit să dispună radierea din cartea funciară a notării interdicțiilor de înstrăinare și grevare asupra terenurilor;
4. să dispună restituirea sumei de_ CHF, plătită de reclamanți băncii în temeiul art. 5 lit.a), cu titlu de comision de risc în baza contractului de credit nr._/12.12.2007, și sumei de 1122,59 CHF actualizată cu rata inflației la zi, plătită de reclamanți băncii în temeiul art. 5 lit.a) cu titlu de comision de risc în baza contractului de credit nr._/23.09.2008, sume calculate de la data plății primei anuități și până la data introducerii acțiunii, care să fie actualizate cu rata inflației la zi plus dobânda legală aferentă acestora, precum și obligarea pârâtei la plata sumelor calculate în continuare până la data pronunțării hotărârii judecătorești;
5. obligarea pârâtei la calcularea unei rate lunare corecte fără comision de risc /administrare la cursul valutar de la data incheierii celor două contracte, rată care să fie fixă și nu variabilă;
6. obligarea pârâtei la ridicarea gajului instituit asupra terenului în cele două contracte încheiate între părți;
7. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii lor reclamații au arătat faptul că au contractat cu pârâta la data de 12.12.2007 un credit in cuantum de 64.000 franci elvețieni cu o rată a dobânzii curente de 4,25 % pe an și o dobândă anuală efectivă de 6,84 %, fiind inclus și un comision de 0,19% plătibil lunar pe toată durata de derulare a creditului; creditul a fost garantat cu ipotecă asupra unui bun imobil proprietatea garantilor ipotecari. De asemenea reclamanții au mai contractat un credit cu pârâta la data de 23.09.2008 pentru suma de 10.000 CHF cu o rata a dobânzii curente de 3,99 % și o dobândă anuală efectivă de 6,97 % fiind inclus și un comision de risc de 0,22% plătibil lunar pe toată durata de derulare a creditului; și acest credit a fost garantat cu ipotecă asupra bunului imobil proprietatea garantilor ipotecari.

La încheierea contractului cu pârâta reclamanții au depus la dosar dovada veniturilor realiyate de aceștia, au oferit o garanția reală imobiliară asupra unui bun imobil proprietatea garantului ipotecar A. M., au încheiat, constrânși fiind, o poliță de asigurare pentru bunul imobil construcție cu care s-au obligat să garanteze creditul. Rata lunară era compusă din capital dobândă și comisionul de risc.

Contractul nu este doar un acord de voință ci voințele și interesele reunite ale părților iar legislația referitoare la protecția consumatorului este o expresie a solidarismului contractual.

Conform dispozițiilor art. 4, art.6 precum și art.14 din Legea nr.193/2000 clauzele ce nu au fost negociate cu consumatorul și care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contrar bunei credințe sunt abuzive și ele nu vor produce efect pentru consumator, fiind practic nule iar instanța de judecată are competența de a le înlătura, fapt statuat și în jurisprudența CJUE.

Reclamanții au arătat că este abuzivă clauza care impune comisionul de risc și administrare deoarece banca își asigurase deja riscul prin ipotecile și asigurările încheiate cu societatea agreată chiar de aceasta.

Clauza de la art.7 lit.a) din contract este abuzivă deoarece pârâta a obligat reclamanții la încheierea contractului de ipotecă deși creditul era garantat prin înscrisurile depuse la dosarul de credit care dovedeau posibilitățile reale de restituire a sumelor de către împrumutați prin faptul că numitul Apetroiei M. era codebitor și prin faptul că exista o poliță de asigurare .

Reclamanții au arătat aceste contracte de credit sunt contracte de adeziune nefiind negociate deoarece banca și-a impus voința pentru atingerea propriilor scopuri. Condițiile generale de afaceri care sunt integrate oricărui contract bancar individual sunt indubital contracte de adeziune iar voința clientului se rezumă la semnarea sau nu a contractului iar singura sa opțiune este de a alege intre diferite tipuri de contracte standard.Voința consumatorului și așa redusă este alterată de timpul scurt în care trebuie să semneze contractul deoarece după analizarea dosarului care uneori durează 2-3 săptămâni îi rămân clientului câteva zile sau ore pentru a analiza si eventual negocia contractul.

S-a mai susținut că acest contract conține clauze ce provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților deoarece toate riscurile sunt în sarcina consumatorului care este net defavorizat deoarece dobânda este variabilă la latitudinea băncii se percep varii comisioane, se percepe o taxă anuală pentru polița de asigurare, sunt cerute acestuia garanții personale dar și reale, contractul este titlu executoriu, poate fi cesionat fără acordul clientului, pentru orice incident de plata consumatorul este trimis pe lista neagră a debitorilor rău platnici.

Declarația financiară a VBR pe anul 2009 relevă că acest comision este o dobândă ascunsă deoarece este înregistrat la venituri din dobânzi. Comisionul nu poate fi un preț al banilor iar dacă ar fi este cu atât mai evident caracterul său abuziv deoarece înseamnă că banca încasează de două ori prețul. Prezumția caracterului abuziv trebuie răsturnată de pârâtă prin dovadă scrisă. Prețul mărfii sau tariful serviciului cu condiția ca acesta să fie clar și inteligibil exprimat în termeni accesibili unei persoane care dispune de cunoștințe medii. Comisionul ar fi menit să asigure banca contra riscului dat de portofoliul său de creanțe neperformante ceea ce însemnaă că acest risc nu este suportat de bancă, nici de debitorii acesteia care sunt rău platnici și de cei bun platnici.

S-a mai arătat că dobânda ar trebui să fie fixă iar conform art.1 litera a) din Legea nr.193/2000 o clauză care dă dreptul profesionistului să modifice unilateral clauzele contractului fără a avea un motiv întemeiat precizat in contract este abuzivă.

În drept s-au invocat disp. Legii 193/2000, OG nr.21/2000, OUG nr.50/2010.

S-au anexat cererii copii ale următoarelor înscrisuri: procură specială de reprezentare autentificată sub numărul 205/27.02.2014, convenția de credit nr._/_, grafic de rambursare și plan de rambursare, convenția de credit nr._/_ grafic și plan de rambursare, Notificare, P. de asigurare, scrisoare de cesiune, scadențar de plată prime (f.16/69 ds), procură specială autentificată sub nr.342/_ și procură specială autentificată sub numărul 346/_ și contract de garanție reală imobiliară (f.78/83 ds).

Pârâta a depus întâmpinare la acțiunea reclamanților solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată cu cheltuieli de judecată (f.119 ds).

În motivarea întâmpinării s-au învederat următoarele: deși prin cererea de chemare în judecată reclamații formulează mai multe pretenții temeiurile de fapt pe care se sprijină cererea sunt arătate numai pentru cererea care vizează anularea clauzelor de la art.5 litera a) și 7 lit. a) și b) din contracte, reclamanții neprezentând nici un temei pentru cererea care vizează stabilirea ratei de curs corespunzător cursului de la data incheierii contractelor de credit.

Pe cale de excepția pârâta a invocat lipsa de interes în promovarea capetelor de cerere privind anularea clauzelor de la art.7 literele a și b din convenții deoarece prin admiterea acțiunii reclamanții nu ar obține radierea ipotecii din cartea funciară întrucât aceasta a fost instituită prin act autentic iar in cauză nu s-a solicitat anularea acestui act.

Relativ la clauzele de la art. 5 din contractele de credit s-a arătat faptul că acestea nu pot forma obiectul cercetării în lumina dispozițiilor art.4 alineatul 6 din Legea nr.163/2000.

Reclamanții arată că pârâta a perceput comision de risc fără a-i informa or daca obligația de efectuare a unor costuri de risc își are izvorul în lege atunci pe baza principiului că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, atunci nu revenea băncii obligația de a informa pe reclamanți cu privire la dispozițiile legale. Comisionul nu este unul suplimentar costului total al creditului ci este parte din D., prevăzută expres in convenția părților și necontestată. Faptul că banca a propus reclamanților o formulă D. compusă dint-o dobândă mai mică și o . comisioane nu înseamnă că nu există o contraprestație a băncii pentru aceste comisioane. Ține de politica de marketing a băncii dacă utilizează o dobândă curentă egală cu D. fără nici un alt comision sau utilizează o dobândă curentă mai mică decât D. la care se adaugă unele unele comisioane. Cât timp clauzele au fost clar exprimate și nu au fost ascunse iar consumatorul a avut posibilitatea să constate că aceste comisioane fac parte din D. nu se pune problema lipsei contraprestației din partea pârâtei.

Referitor la claritatea clauzei pârâta a arătat că informațiile referitoare la destinația sau justificarea comisionului nu sunt esențiale și determinante pentru aprecierea caracterului clar și inteligibil. Caracterul clar este dat de indicarea valorii comisionului și de posibilitatea concretă de a determina întinderea acestui comision și nu de definirea termenului de ”risc”.

Pârâta a solicitat ca instanța să facă aplicarea art 4 și art 6 din Legea nr.193/2000 și să exclude de la cercetare această clauză deoarece privește obiectul contractului și intervenția instanței ar lipsi contractul de cauză juridică.

Cu privire la clauza de la art 5 litera a) din contract s-a arătat că nu îndeplinește cerințele pentru a fi considerată abuzivă . Cu privire la negociere s-a arătat faptul că simplul motiv al preformulării convenției nu conduce la concluzia că este negocierea nu a existat cât timp reclamanții nu au venit cu o contraofertă.

Clauza indicată de reclamanți este una diferită de clauza standard a băncii – 0,22% comision de risc- așadar in cazul reclamanților pârâta a operat o diminuarea a costului standard, diminuare care nu putea fi decât favorabilă acestora și care nu pitea fi decât rezultatul negocierii individuale. Relativ la sarcina probei pârâta a arătat faptul că faptul juridic al negocierii unei clauze contractuale, aspect ce trebuie dovedit de pârâtă dacă fiind prezumția simplă instituită de lege în favoarea consumatorului, poate fi probat cu orice mijloc de probă iar pârâta poate răsturna această prezumție simplă prin chiar dispozițiile contractelor analizate.

Aceste clauze atestă faptul că produsul oferit consumatorului este unul în întregime negociabil. Astfel din structura dihotomică a convenției rezultă faptul că partea din contract denumită Condiții speciale conține dispoziții adaptate situației particulare a fiecărui client în timp ce Condițiile generale prevăd pe larg înțelesul noțiunilor și modalitatea de aplicare a clauzelor speciale. Pârâta a solicitat analizarea dispozițiilor art.11 din Condițiile speciale și ale notei de subsol care face vorbire despre ”clauze derogatorii de la condițiile generale”.

Tine numai de reclamanți să încerce printr-o contraofertă să influențeze clauzele contractuale. Atitudinea pasivă a unei persoane de a nu da curs dialogului specific unei negocieri nu poate duce la anularea clauzei, deoarece în final se ajunge la valorificarea propriei turpitudini.

S- mai arătat că acceptarea unei oferte de a contracta nu reprezintă o obligație ci un drept pe care partea îl exercită în funcție de propriile sale interese. Dacă partea nu a avut interes la momentul contractării să negocieze oferta primită a lăsa la latitudinea consumatorului aprecierea caracterului negociat sau nu al unei clauze în funcție de interesele sale ulterioare ar însemna a încălca principiul siguranței circuitului civil și principiul forței juridice a contractului.

Deși comisionul de risc este prevăzut cu caracter general in Condițiile Generale el nu este achitat în temeiul clauzelor cuprinse in Condițiile Generale ci în temeiul dispozițiilor din Condițiile Speciale, ce au fost negociate.

A susținut pârâta că nu sunt îndeplinite nici cerințele relative la dezechilibrul semnificativ și lipsa bunei credințe.

Astfel s-a arătat că acest comision a fost clar exprimat si corect dimensionat, fiind trecut distinct in planul de rambursare. Nu se poate susține că instituirea unei garanții reale imobiliare a eliminat orice risc la care s-a expus pârâta prin acordarea unui credit într-un cuantum destul de ridicat și pe o durată mare de timp, în contextul evoluției pieței imobiliară. De asemenea comisionul nu este exagerat. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că în timp ce prestația pârâtei a fost uno icto prestația reclamaților presupunea o executare succesivă, pe o lungă durată de timp. S-a mai arătat faptul că în privința relei credințe și a dezechilibrului semnificativ aceste cerințe ar trebuie dovedite de reclamanți deoarece aici nu operează nicio prezumție legală.

Pârâta a mai arătat că o eventuală nulitate a clauzelor nu produce efecte retroactive față de caracterul succesiv al prestațiilor, aceasta fiind o situație de excepție de la principiul restituio in integrum.

Cu privire la clauze prevăzută la art.7 lit.a) și b) din Convenții și cererea de radiere din cartea funciară s-a arătat că reclamanții au garantat cu ipotecă creditul acordat.Nu se poate susține că reclamanții nu au fost informați și nici faptul că această clauză ar produce vreun dezechilibru semnificativ produs prin instituirea acestei clauze care, dacă ar fi lipsit, ar fi condus la o creștere a costurilor contractului și la o creștere exponențială a riscului. De asemenea cererea de radiere a ipotecii este nefondată deoarece înscrierea in cartea funciară a operat în baza contractului de ipotecă.

Cu privire la stabilirea ratei raportate la cursul valutar de la momentul acordării creditului, s-a arătat că cele două credite s-au acordat in franci elvețieni și rambursarea este așteptată de bancă tot în franci elvețieni; reclamanții au deschis un cont la pârâtă în franci elvețieni unde varsă periodic această sumă. Banca nu a impus acestora cursul de schimb, reclamanții efectuând schimbul valutar acolo unde consideră ei de cuviință. A stabili rata la nivelul cursului de schimb de la momentul acordării ar însemna a transforma rata din rată în franci în rată în lei și ar afecta însăși noțiunea de contraprestație.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriu.

Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare (f. 135 dosar)solicitând respingerea apărărilor pârâtei. În cuprinsul acestora s-a arătat faptul că perceperea ratei la cursul valutar de zi creează un prejudiciu clientului având în vedere diferența de curs valutar dintre data acordării creditului și cel prezent. Și gajul prevăzut de art.7 din Contract creează un prejudiciu reclamanților . Nu se dorește ca și efect doar radierea sarcinilor din cartea funciară ci mai întâi anularea contractului de ipotecă abuziv instituit. Reclamanții nu au avut șansa unei negocieri, pârâta și-a luat măsuri de garanție suficiente în privința reclamanților.

Prin răspunsul la întâmpinare reclamanții au solicitat și proba cu expertiză contabilă și proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat funcționarul bancar cu care reclamanții au încheiat contractul.

În cursul cercetării judecătorești instanța a administrat la cererea părților probe cu înscrisuri și interogatoriul pârâților. Proba cu expertiză contabilă și interogatoriul pârâtei au fost respinse ca neutile cauzei și respectiv tardiv solicitate.

Analizând actele și lucrările cauzei instanța reține următoarele:

În fapt la data de 12 decembrie 2007 între reclamanții din cauza de față și pârâtă s-a încheiat Convenția de credit nr._/_ (Convenția 1) prin care reclamanții A. G. și A. A. P. în calitate de împrumutați și A. M. codebitor au obținut de la pârâtă, în calitate de împrumutător, suma de 64,000 franci elvețieni cu titlu de credit având ca destinație acoperire cheltuieli persoane curente și refinanțarea unui credit angajat cu Raiffeisen Bank - art.1 litera a) din contract, fila 17 verso dosar.

Conform art.2 din Convenție durata contractului a fost stabilită la 300 luni de la data încheierii convenției.

Potrivit primei părți a Convenției, intitulată Condițiile Speciale (CS) la art.5 lit.a) s-a prevăzut un comision de risc - 0,19 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.

Conform la art.3 lit.a), rata dobânzii curente a fost stabilită la 4,25 % p.a. iar la art.3 litera d) din Convenția de credit – Condiții speciale s-a prevăzut faptul că „Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării” (f.18 ds).

Potrivit celei de-a doua părți a Convenției intitulată Condiții Generale (CG), la art.3 pct.5 s-a prevăzut: “Comisionul de risc-Pentru punerea la dispoziție a creditului împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența acestuia se stabilesc în Condițiile speciale (f.19 verso ds).

Convenția a fost însoțită de un grafic de rambursare, semnat de împrumutati, din cuprinsul căruia rezultă că la finalul perioadei contractuale aceștia vor fi restituit pârâtei suma_,45 CHF din care 64.000 CHF capital, 40.852,47 CHF dobândă și 21.545,98 CHF comision de risc (f.25 ds).

La apariția O.U.G. nr.50/2010 pârâta a emis un nou grafic de rambursare potrivit căruia la finalul perioadei de contractare imprumutații vor fi restitui pârâtei suma totală de 120.596,69 lei din care 64.000 CHF capital, 35.392,73 CHF dobândă și 21.203,96 CHF comision de administrare (fost comision de risc)- f.26 și urm dosar.

Garantarea obligației contractuale de rambursare a creditului, a fost asigurată prin încheierea unui contract de ipotecă imobiliară de rang I asupra imobilului teren si construcție situat in P. Iloaiei înscris în cartea funciară 1188 cu număr cadastral 953/2 proprietatea îmrpumutaților garanți ipotecari (art.7 litera a din Convenție, f.18 dosar si contract de ipotecă autentificat sub numărul 4810/12.12.2007 fila 81 ds).

Imobilul ce face obiectul garanției a fost asigurat iar polița, încheiată cu un asigurător agreat de bancă, a fost cesionată creditoarei (art.7 lit. b din Contract CS, f.18 dosar, copie poliță complexă de asigurare și notificare cesiune fila 57-60 dosar).

După cum rezultă din extrasele de cont depuse la dosar coroborate cu graficul de rambursare, între data încheierii contractului și data formulării cererii reclamantii au achitat pârâtei rata lunară a creditului în care au fost incluse, cu titlu de comision de risc iar ulterior comision de administrare - ca urmare a redenumirii acestuia de către pârâtă dar in lipsa unui act adițional semnat de părți - sume cuprinse între 121 CHF și 102 CHF .

Conform calculelor pârâtei depuse la termenul din 06.01.2015, reclamanții au achitat în temeiul contractului de credit analizat suma de 3.666,57 CHF comision de risc și suma de 5.667,09 CHF comision de administrare.

La data de 23.09.2008 reclamanții au încheiat cu pârâta un al doilea contract de împrumut - Convenția de credit nr._/_ (Convenția 2) prin care au obținut de la pârâtă, în calitate de împrumutător, suma de 10.000 franci elvețieni cu titlu de credit având ca destinație acoperire cheltuieli persoane curente și refinanțarea unui credit angajat la VBR pentru suma de 5000 lei - art.1 litera a) din contract, fila 37 verso dosar.

Conform art.2 din Convenție durata contractului a fost stabilită la 300 luni de la data încheierii convenției.

Conform la art.3 lit.a), rata dobânzii curente a fost stabilită la 3,99 % p.a. iar la art.3 litera d) din Convenția de credit – Condiții speciale s-a prevăzut faptul că „Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”(f.37 dosar).

Potrivit primei părți a Convenției, intitulată Condițiile Speciale (CS) la art.5 lit.a) s-a prevăzut un comision de risc - 0,22 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.

Potrivit celei de-a doua părți a Convenției intitulată Condiții Generale (CG), la art.3 pct.5 s-a prevăzut: “Comisionul de risc - Pentru punerea la dispoziție a creditului împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența acestuia se stabilesc în Condițiile speciale (f.40 ds).

Convenția a fost însoțită de un grafic de rambursare, semnat de împrumutati, din cuprinsul căruia rezultă că la finalul perioadei contractuale aceștia vor fi restituit pârâtei suma_,03 CHF din care 10.000 CHF capital, 5.922,21 CHF dobândă și 3.858,82 CHF comision de risc (f.45 ds).

La apariția O.U.G. nr.50/2010 pârâta a emis un nou grafic de rambursare potrivit căruia împrumutații trebuiau să restituie pârâtei suma totală de 120.596,69 lei din care 10.000 CHF capital, 5.043,56 CHF dobândă și 3.793,62 CHF comision de risc (f.46 și urm dosar).

Garantarea obligației contractuale de rambursare a creditului, a fost asigurată prin încheierea unui contract de ipotecă imobiliară de rang II asupra aceluiași imobil compus din teren si construcție situat în P. Iloaiei înscris în cartea funciară 1188 cu număr cadastral 953/2 proprietatea împrumutaților garanți ipotecari (art.7 litera a din Convenție, f.38 dosar si Contract de ipotecă autentificat sub numărul 1548/23.09.2008 fila 83 ds).

Imobilul ce face obiectul garanției a fost asigurat iar polița, încheiată cu un asigurător agreat de bancă, a fost cesionată creditoarei (art.7 lit. b din Contract CS, f.18 ds copie poliță complexă de asigurare și notificare cesiune f. 62- 69 dosar).

După cum rezultă din extrasele de cont depuse la dosar coroborate cu graficul de rambursare, între data încheierii contractului și data formulării cererii reclamantii au achitat pârâtei rata lunară a creditului în care au fost incluse, cu titlu de comision de risc sau de administrare - ca urmare a redenumirii acestuia de către pârâtă după apariția OUG nr.50/2010, în lipsa unui act adițional semnat de părți- sume cuprinse între 22 CHF și 18 CHF .

Conform calculelor pârâtei depuse la termenul din 06.01.2015, reclamanții au achitat în temeiul celui de-al doilea contract de credit analizat suma de 474,20 CHF comision de risc și suma de 1044,04 CHF comision de administrare (f.166 dosar).

În drept instanța, analizând cu precădere excepția lipsei de interes invocată de pârâtă prin întâmpinare cu referire la clauzele prevăzute la art.7 lit.a) și lit.b) din C.S. ale celor două convenții de împrumut instanța o găsește întemeiată.

Potrivit art.32 din codul de procedură civilă „Condiții de exercitare a acțiunii civile (1) Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; b)are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes.”

Art.33 din același cod prevede că interesul de a acționa „trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.”

Interesul, respectiv folosul practic urmărit de reclamant în promovarea acțiuni, este o condiție esențială pentru declanșarea acțiunii civile iar lipsa acestuia face practic inutil demersul judiciar conduce la respingerea cererii fără analizarea fondului pretențiilor părții.

Reclamanții susțin că prin cele două clauze s-a instituit abuziv garanție reală imobiliară asupra terenului, că pârâta a obligat reclamanții să garanteze împrumuturile cu ipotecă, deși existau alte garanții suficiente .

Formulând această cerere reclamanții ignoră faptul că garanția reală imobiliară de care au a se plânge nu produce efecte juridice în baza celor două clauze indicate de aceștia ci în baza celor două contracte de ipotecă imobiliară autentificate sub numerele 4810/12.12.2007 și 1548/23.09.2008 la B.N.P. „V. D. și I. M.” .

Acestea din urmă sunt de fapt convențiile, valabil încheiate din punctul de vedere al formei cerută de lege pentru validitatea lor, prin care s-a instituit garanția reală imobiliară asupra bunului reclamantilor din or. P. Iloaiei și în baza căruia s-a notat in cartea funciară sarcina care grevează acest bun.

Cercetarea caracterului caracterului abuziv și eventuala înlăturare din convențiile de împrumut a celor două clauze deduse judecății nu ar produce nici un efect juridic asupra valabilității garanției oferite, deci nu ar procura reclamanților reclamanților nici un folos practic concret.

Pentru acest motiv excepția invocată va fi admisă și pe cale de consecință vă fi respinsă cererea reclamanților prin care solicita constatarea caracterului abuziv al acestor două clauze.

În ceea ce privește fondul cererii instanța reține următoarele:

Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Dispozițiile legale incidente definesc clauza abuzivă prin două caracteristici esențiale: a) lipsa negocierii sale directe cu consumatorul și b) crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contrar cerințelor bunei credințe.

În ceea ce privește prima condiție legiuitorul vine cu precizări suplimentare în alineatul 2 al aceluiași articol conform O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesionisti pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Negocierea presupune așadar posibilitatea oferită consumatorului de a influența natura clauzei, fără a garanta rezultatul. Legea nu impune comerciantului compromisul ci solicită acestuia să manifeste cel puțin disponibilitate către negociere față de consumator.În cazul contractelor standard preformulate precum și în cazul condițiilor generale de vânzare pe piața unui produs legea prezumă relativ lipsa negocierii directe iar sarcina probei contrare o pune pe seama comerciantului.

În ceea ce privește cea de-a doua caracteristică a clauzelor abuzive, aceasta se desprinde din efectele pe care ele le produc și anume, ele conduc, în detrimentul consumatorului, la un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei credințe principiu ce trebuie să guverneze în general raporturile juridice civile.

Conform alin.5 al art.4 din Lege, la evaluarea naturii abuzive a unei clauze se va ține seama de factorii ce au determinat încheierea actului, natura produselor sau serviciilor oferite consumatorului, alte clauze contractuale. Așadar legiuitorul impune ca evaluarea naturii abuzive a unei clauze să aibă loc în contextul convenției, prin luarea în considerare inclusiv a factorilor ce au determinat încheierea acesteia.

În Anexa 1 a Legii, sunt enumerate cu titlu de exemplificativ o . clauze considerate ca fiind abuzive fără ca legiuitorul sa restrângă sfera de aplicare a actului normativ la acestea.

Conform art.6 din Lege „Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua”.

Având aceste repere instanța va proceda așadar la a analiza în ce măsură clauzele incriminate au natură abuzivă în cazul fiecărui contract din cele două încheiate de reclamanți cu pârâta.

I. Procedând la analiza dispozițiilor primului contract de împrumut încheiati de părți – Contractul nr._/_ (Convenția 1) prin care reclamanții A. G. și A. A. P. în calitate de împrumutați și A. M. codebitor au obținut de la pârâtă, în calitate de împrumutător, suma de 64,000 franci elvețieni instanța reține următoarele:

I.a) În ceea ce privește condiția negocierii se remarcă faptul că acest contractul este un contract tipizat compus din două părți: condiții generale și condiții speciale. Prima parte conține dispoziții cu aplicabilitate generală iar partea a doua particularizează, cuantifică și jalonează în timp drepturile și obligațiile părților privitoare la cuantumul împrumutului, durata și modul de rambursare a sumei împrumutate, cuantumul dobânzii, cuantumul comisioanelor, garanțiile aduse.

Pârâta a susținut faptul că această structură dihotomică a contractului este dovada însăși a negocierii clauzelor din partea specială sau, cel puțin, dovada faptului că toate clauzele acestei părți speciale erau negociabile și ținea numai de atitudinea reclamanților să obțină un produs adaptat nevoilor lor.

Reclamanții susțin faptul că nu au avut șansa negocierii. Ei admit totodată că nu au încercat negocierea dar susțin și faptul că nu știau măcar că exista posibilitatea negocierii cu banca a termenilor contractului de împrumut (răspuns reclamanți la pct.6 al interogatoriului fila 161-164 ds). Cu alte cuvinte din postura pe care o aveau reclamanții, de persoane care s-au adresat unei Bănci pentru a obține un împrumut, aceștia nu au avut reprezentarea faptului că oferta bancară ar fi una „negociabilă”.

Instanța reține că pârâta nu și-a susținut în cauză cu probe convingătoare apărarea că produsul bancar oferit reclamanților a fost negociat și nici faptul că era negociabil.

Singurul argument adus de pârâtă în favoarea ideii că a oferit reclamanților posibilitatea negocierii se bazează pe faptul că în partea specială a contractului analizat comisionul stabilit era sub nivelul unui comision standard practicat de bancă, de 0.22%, conform materialului promoțional al acesteia (fila 160 ds).

Instanța reține că stabilirea în contractul părților a unui comision sub nivelul celui denumit de pârâtă „standard”, nu probează negocierea.

Atât nivelul standard al comisionului, de 0,22 % cât și nivelul concret al comisionului din contractul părților, de 0,19 % a fost dimensionat unilateral de pârâtă fiind acceptat ca atare de reclamanți care au aderat la clauza în discuție, ca de altfel la întreg contractul. Acest fapt rezultă foarte evident din răspunsurile reclamanților la interogatoriu prin care au arătat faptul că nu cunoșteau despre existența unui comision standard practicat de bancă și nu știau că ar putea negocia cu banca (punctele 6 și 7 din interogatoriu). De altfel, câtă vreme pârâta nu a dovedit faptul că a pus la dispoziția părților un proiect de contract anterior semnării convenției pentru a da reclamanților răgazul să îl studieze și să reflecte asupra clauzelor acestuia, este greu de admis faptul că reclamanții erau în postura de a negocia clauzele contractuale cu pârâta chiar în ziua stabilită pentru a semna contractul de împrumut, concluzie ce se desprinde din răspunsul reclamanților la pct.8 din interogatoriul luat la cererea pârâtei.

De asemenea dacă în cazul clauzei ce privește comisionul de risc din convenția analizată, pârâta încearcă să susțină caracterul negociabil al clauzei prin prisma cuantumului diferit al comisionului de risc, în privința clauzei intitulată „data ajustării dobânzii” un atare argument bazat pe conținutul diferit al clauzei nu mai poate funcționa deoarece clauza este formulată identic în ambele contracte.

Așadar, în opinia instanței, pârâta pune semnul egalității între ideea de negociere individuală și conceperea unui produs bancar individualizat la situația părții co-contractante. Or, cele două noțiuni nu sunt identice. Prima presupune ofertă, contraofertă și rezultatul acestora. A doua presupune de fapt o ofertă concepută de o singură parte care evaluează unilateral criteriile ce fac eligibilă, ca partener, cealaltă parte contractantă, ofertă la care cea din urmă aderă fără rezerve.

Așadar faptul că pârâta a scos pe piață un produs bancar iar în cazul concret al reclamanților l-a adaptat la puterea financiară a acestora, nu face din contractul încheiat de părți un produs negociat de acestea.

Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept instanța va concluziona în sensul că prima cerință a textului art.4 din Legea nr.193/2000 – lipsa negocierii individuale cu reclamanții - este îndeplinită cu privire la toate clauzele ce fac obiectul analizei.

I.b) În ceea ce privește cea de-a doua condiție și anume, clauza să conducă la un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților - instanța apreciază oportună o analiză separată a fiecărui clauze în parte din contractul de credit.

I.b.1) În ceea ce privește clauza prevăzută la art.3 lit.d) din Condițiile Speciale ale convenției nr._/12.12.2007, potrivit acesteia: „Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzi.Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicăriii”.

Instanța reține că această clauză contravine prevederilor art.1 lit.a ) din Anexa legii nr.193/2000 conform cărora ”Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul. Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care profesionistul își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condițiile în care profesionistul are obligația de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul”.

Instanța reține din textul de lege anterior citat faptul că acea clauză prin care profesionistul își rezervă dreptul de a modifica unilateral o prevedere contractuală fără un motiv întemeiat specificat în contract este considerată de legiuitor o clauză abuzivă. Legiuitorul prezumă în cazul unei atari clauze faptul că ea este sursa potențială a unui dezechilibru contractual și contravine cerinței bunei credințe. Tot legiuitorul este cel care instituie și o excepție: în cazul serviciilor financiare (cum este cazul contractului de față) profesionistul poate modifica rata dobânzii plătibile dacă există o motivație întemeiată, modificare ce va fi urmată de informarea imediată a părții contractante iar cea din urmă va avea libertatea de a rezilia imediat contractul.

Or, clauza în discuție prevăzută la art.3 litera d) din Contract, concepută în termeni de maximă generalitate îi conferă băncii pârâte posibilitatea de a adopta oricând, fără consultarea și acordul reclamantilor (obligati contractual să o suporte), o nouă rată a dobânzii.

Adoptarea noii rate a dobânzii este la latitudinea pârâtei, deoarece expresia „schimbări semnificative pe piața monetară” nu este definită în contract. Sintagma folosită este de maximă generalitate și lasă băncii o marjă de apreciere extrem de largă asupra caracterului semnificativ sau nu al schimbărilor de pe piața monetară. Chiar de la o bancă la alta, o „schimbare” de pe piața monetară poate apărea fie semnificativă, fie nesemnificativă. Definirea acestei expresii sau concretizarea sa prin unele repere și termeni (chiar de specialitate) ar fi permis părții ca în cazul intervenirii acestor schimbări să poată, inclusiv cu asistență din partea unui specialist, să verifice temeinicia deciziei unilaterale a băncii de a modifica dobânda.

Or, această modalitate de exprimare face ca prevederea sa fie interpretabilă și interpretată doar de către profesionist și în favoarea acestuia. De pildă, în lipsa oricăror repere, pentru reclamanti, creșterea exponențială a monedei în care au luat creditul, aspect de notorietate, putea fi privită ca o schimbare semnificativă de pe piața monetară, care să le dea dreptul la revizuirea dobânzii în sensul scăderii sale dar cu toate acestea nicio clauză contractuală nu permitea revizuirea în acest sens și nicio decizie a băncii nu a fost luată în concret ca atare.

Pe cale de consecință instanța va reține că prevederea de la art.3 litera d) din Contract este, prima facie, încadrabilă la art.1 litera a) din Anexa legii nr.193/2000, deoarece răspunde celor două condiții: 1. consacră posibilitatea unei modificări unilaterale a unei clauze din contract și 2. nu există un motiv întemeiat precizat în contract.

Deși excepția de la litera a) paragraful 2 al art.1 din Anexa Legii nr.193/2000, a fost introdusă prin Legea nr.363/2007, intrată în vigoare la 31.12.2007, așadar după data semnării contractului și pârâta nu s-ar putea prevala de aceasta situație derogatorie ( în cazul primului contract de credit încheiat cu reclamanții), totuși în cele ce urmează instanța va dacă nu cumva clauza de la art.3 litera d) intră sub incidența acestei situații derogatorii. Analiza se impune oricum și prin prisma dispozițiilor art.4 alineat 5 din Legea nr.193/2000, conform cărora la evaluarea naturii abuzive a unei clauze se va ține seama de factorii ce au determinat încheierea actului, natura produselor sau serviciilor oferite consumatorului, alte clauze contractuale.

Astfel, analizând situația de excepție instanța reține că legea recunoaște profesionistului dreptul a modifica unilateral dobânda plătibilă chiar fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, caz în care consumatorul va fi informat cât mai curând posibil și i se va recunoaște libertatea de a rezilia imediat contractul.

Cerințele textului de lege sunt așadar următoarele: 1. Motivația trebuie să fie (obiectiv) întemeiată (chiar dacă nu este ca atare descrisă în contract); 2. Consumatorul (ce nu a fost notificat în prealabil) va fi însă informat cât mai curând posibil despre modificarea adusă dobânzii; 3. Consumatorului i se va recunoaște libertatea de a rezilia imediat contractul.

1.Prima condiție necesită dovadă la momentul la care banca ia decizia unilaterală de a modifica dobânda. 2. A doua condiție pare să fie îndeplinită deoarece banca se angajează să comunice împrumutatului noua rată a dobânzii, rată care va produse efecte de la data comunicării. 3. Instanța reține însă că nu este îndeplinită cea de-a treia condiție deoarece în întreg contractul părților nu este prevăzută posibilitatea („libertatea”) consumatorilor de a rezilia contractul.

Astfel instanța reține că banca și-a asumat obligația de a comunica împrumutaților noua rată a dobânzii „ajustate” care va devini aplicabilă, independent voința părților obligate, de la comunicare.Deci obligația reclamanților la plata dobânzii, în cuantumul nou, se naște în sarcina (în virtutea clauzei de la 3/d) de la data comunicării. În contraponederea faptului că vor trebuie să se achite, de o obligație cu un conținut nou, ce ar putea fi mai oneroasă, la asumarea căreia nu au consimțit, reclamanații ar trebuie să aibă deschisă prin contract posibilitatea de a se elibera de contract. Or, pentru reclamanti nu există această posibilitate. Ei nu au posibilitatea de a refuza dobânda revizuită în mod unilateral de bancă. Dacă nu ar fi de acord cu această nouă dobândă modificată unilateral de bancă (pentru că, de pildă, ar conduce la creșterea costului creditului peste posibilitățile lor de plată) reclamanții nu au în Conventia analizată nicio clauză care să prevadă posibilitate de a obține rezilierea contractului, așa cum cere situația de excepția a cărei incidență este analizată.

Singura posibilitate pentru reclamanti de a se elibera de contract, este cea de a rambursa anticipat creditul, în condițiile Secțiunii 6 din Convenție – C.G., situație în care, conform condițiilor de rambursare anticipată stabilite în contract: a) vor trebuie să formuleze o cerere scrisă cu cel puțin 3 zile anterior scadenței unei rate; b) vor trebui să achite totuși dobânda scadentă până la data rambursării, chiar dacă este vorba despre dobânda ajustată anterior de bancă în mod unilateral; c) vor trebuie să achite un comision de rambursare anticipată - sumă de bani/compensație la care banca se consideră îndreptățită pentru nerespectarea termenului de rambursare inițial convenit; ca o paranteză, acest comision dovedește faptul că termenul de rambursare a creditului este stabilit nu numai în favoarea debitorului ci și al creditorului, care pe termen lung culege o dobândă mai mare, altfel nu s-ar justifica îndreptățirea pârâtei la obținerea unei compensații (comision) de rambursare anticipată.

Or, având în vedere condițiile în care operează rambursarea anticipată, este evident faptul că această posibilitate recunoscută consumatorului nu satisface cerința textului de excepție analizat și nu reprezintă o clauză care dă consumatorului libertatea de a se elibera de contract, în contraponderea dreptului băncii de a modifica dobânda în mod unilateral. Sensul dispoziției legale este acela de a păstra un echilibru între drepturile și obligațiile părților, de a rezerva și debitorului posibilitatea de a renunța la contract atunci când obligația sa a devenit mai oneroasă ca urmare a unei decizii unilaterale a creditorului . În mod cert rambursarea anticipată nu răspunde acestei condiții, câtă vreme pentru decizia sa de a rambursa anticipat creditul consumatorul plătește bancii un preț/o compensație.

Spre deosebire de posibilitățile reclamantilor, pârâta, în ipoteza în care aceștia nu ar plăti la termenul de scadență dobânda revizuită unilateral, poate uza de dispozițiile art. 8 din Conventie - declarând unilateral scadența imediată și anticipată a creditului împreună cu toate consecințele cunoscute: decăderea debitorilor din beneficiul termenului cu consecința exigibilității imediate a tuturor sumelor: de la capital, la dobândă (revizuită chiar) și majorată eventual, la comisioane etc. Sancțiunea este așadar drastică iar potrivit legii, contractul de credit este titlu executoriu și pârâta va trece la imediata punere în executare a tuturor sumelor.

Așadar măsura dezechilibrului dintre drepturile părților apare evidentă cu cât, privită în contextul întregului contract de creditare, așa cum recomandă legiuitorul în art.4 alin.5 din Legea 139/2000, această clauză privind modalitatea de revizuire a dobânzii se activează prin manifestarea de voință unilaterală a băncii iar reclamantii practic nu ar putea obține în condiții egale cu ale băncii eliberarea de contract fiind nevoiti sau să achite dobânda ajustată, sau să ramburseze băncii creditul anticipat dar plătind prețul pentru nerespectarea termenelor stipulate inițial, sau chiar să suporte sancțiunea rezilierii pentru neexecutarea (culpabilă) a contractului cu efectele cunoscute.

Așadar instanța concluzionează asupra faptului că prevederea de la art.3 litera d) din contract prin conținutul și efectul său este similară clauzei prevăzute la art.1 litera a) pgf.1 din Anexa Legii nr.193/2000 iar, în contextul întregului contract privită, nu intră în sfera excepției instituită de pgf. 2 al aceluiași articol motiv pentru care se va statua că aceasta are caracter abuziv.

I.b.2) În ceea ce privește clauza de la art.5 a) din Contractul nr._/_ potrivit acesteia reclamanții trebuiau să achite un comision de risc - 0,19 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.

Analizând clauza în discuție, instanța constată că aceasta a creat efectiv în detrimentul reclamantilor și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile Băncii și obligațiile debitorilor pentru următoarele argumente:

Deși intitulat „de risc” natura și semnificația comisionului în discuție nu au fost explicitată în cuprinsul convenției părților ; dimpotriva partea generală a acestei convenții, prevede că el este datorat „pentru punerea la dispoziție a creditului” formulare de natură să pună sub semnul echivocității natura acestui comision și cauza perceperii sale.

Judecând după denumirea acestui comision – de risc- menirea era aceea de a compensa un risc care însă nu a fost nominalizat ca atare în contract. Prin întâmpinarea depusă în cauză pârâta a tins să susțină ideea că acest comision a fost instituit pentru a acoperi expunerea băncii la vulnerabilității pieței și riscul de nerambursare.

Instanța ar putea accepta faptul că acest comision reprezenta costul riscului pe care unitatea bancară și l-a asumat intrând pe o piață competitivă și practicând credite cu dobânzi mai avantajoase față de ale concurenței însă acest fapt nu schimbă cu nimic realitatea că, la momentul semnării, reclamanții nu au cunoscut, deoarece pârâta nu a dovedit că le-a făcut cunoscut, motivul perceperii sumei respective așa cum în prezent tinde să îl justifice și anume faptul că reprezintă prețul unui risc de neplată evaluat anticipat în cadrul politicii sale prudențiale.

Instanța reține că pârâta nu a acționat conform cerințelor bunei credințe atât timp cât în oferta comercială făcută reclamanților s-a axat pe elementul dobândă (așa cum rezultă din pliantul promoțional depus la dosar în care nivelul redus al dobânzii este în mod particular accentuat) și nu a furnizat consumatorilor reclamanți informații despre acest comision care, ca și valoare, se ridică la aproximativ jumătate din nivelul dobânzii.

Nu se poate susține că denumindu-l comision „de risc” pârâta a asigurat o informare efectivă asupra naturii si scopului acestuia.

Pârâta era datoare să supună atenției reclamanților sau, cel puțin, să dea acestora ocazia de a reflecta asupra ideii că există un risc și că ei trebuie să suporte prețul riscului, pe lângă dobânda, convenabilă, practicată de bancă.

Dacă riscul (al căruia preț l-a stabilit pârâta în mod unilateral) era legat de persoana reclamanților atunci reclamanții trebuiau să cunoască ce anume din situația acestora a determinat pe reclamantă să stabilească pentru reclamanți un comision de 0,19% (față de cel standard) și nu unul de 0,05%, de pildă (față de cel standard). Acest lucru ar fi încurajat negocierea și ar fi dat în mod real reclamanților ocazia de a aduce argumente de natură să determine reducerea acestui cost (de pildă, prin aducerea unei garantii suplimentare).

Dacă riscul nu era legat de persoana reclamanților sau de conduita lor contractuală ci era unul global, evaluat în abstract asupra unui grup țintă de clienți, pârâta era datoare să facă acest aspect cunoscut celor trei consumatori pentru a nu transfera asupra acestora, fără ca ei să cunoască acest aspect, riscuri generate de alți debitori ai băncii (de pildă, poate că într-un asemenea context pârâții nu s-ar mai fi angajat știind că expunerea pârâtei la risc este mai mare decât a altor bănci și nedorind să devină „debitori solidari” cu alți clienți ai băncii, posibil insolvabili).

Așadar informarea, transparența era un element fundamental în formarea contractului și în exprimarea acordului de voință asupra acestei clauze. Faptul că în prezent pârâta tinde să justifice acest comision nu prezintă relevanță deoarece determinantă este poziția sa subiectivă față de reclamanți la momentul contractării.

În ceea ce privește poziția subiectivă a reclamanților la momentul contractării instanța reține ca fiind semnificativ faptul că aceștia erau la primul contact cu produsul bancar al pârâtei.

Era de datoria pârâtei să se asigure că reclamanții înțeles faptul că din totalul ratei de credit pe care o vor achita o parte consistentă reprezintă comision de risc adică o sumă de bani pe care banca a apreciat-o ca fiind cea adecvată pentru asumarea riscului de neplată sau altei categorii de risc.

Pentru că pârâta nu a dovedit prin probele administrate în cauză faptul că, dincolo de termenii contractului ar fi asigurat vreo informare suplimentară a reclamantilor, instanța se va raporta exclusiv la acești termeni.

Astfel, în contract s-a menționat că acest comision se datorează „pentru punerea la dispoziție a creditului”. În contract rambursarea integrală a datoriei reclamanților a fost garantată prin o garanție reală imobiliară, asupra unui imobil proprietatea garantului ipotecar, dublată de cedarea poliței de asigurare asupra acestui imobil către bancă conform art.7 din Convenție. De asemenea, pentru neplata la timp a ratelor s-a stipulat o dobândă penalizatoare. Pentru neplata la timp a ratelor de credit s-a prevăzut posibilitatea declarării scadenței anticipate imediate a creditului, moment de la care devin exigibile imediat: soldul creditului, dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției, deci și comisionul de risc prevăzut în graficul de rambursare (art.8 CG). Așadar dacă riscul de neexecutare din partea reclamantilor se producea, ca o consecință a acestui fapt, banca declara scadent imediat creditul caz în care nu numai capitalul și dobânda (preconizată inițial a fi încasată pe termen lung) dar și toate celelalte costuri, inclusiv comisionul de risc deveneau imediat exigibile și urmăribile ca o sancțiune a decăderii reclamanților din beneficiul termenelor. Or, numai natura sa, de dobândă mascată, explică prevederea de la art.8, respectiv exigibilitatea imediată a acestui comision de risc până la finalul contractului, alături de dobândă și capital.

De asemenea stabilirea dezechilibrului semnificativ între drepturi și obligații impune și analizarea nivelul comisionului de risc.

Așa cum rezultă din graficul de rambursare depus la dosar rezultă că valoarea acestuia reprezenta în graficul de rambursare inițial mai bine de jumătate din valoarea dobânzii. În graficul emis ulterior comisionul de risc, redenumit de administrare, reprezintă aproximativ 40% din nivelul dobânzii percepute și aproximativ ¼ din totalul capitalului plus dobânda.

Când este chemată să evalueze natura abuzivă a unei clauze instanța trebuie să o facă în contextul întregului act juridic și al circumstanțelor încheierii actului respectiv. Caracterul abuziv al unei clauze este suma: circumstanțelor încheierii contractului, a terminologiei folosite în contract, a poziției subiective a părților raportului juridic și a efectelor acestor clauze.

Or, prin prisma tuturor acestor elemente se va concluziona în sensul că art.5 litera a) din Contractul nr._/_ analizat, este o clauză abuzivă deoarece nu a fost negociată și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contrar cerințelor bunei credințe. În temeiul acestei clauze reclamanții, s-au obligat, fără a fi informați să achite pârâtei o sumă de bani consistentă, ce se ridică la aproximativ 40% din valoarea dobânzii curente practicată de reclamantă, deși nu este intitulată dobândă, iar termenii contractului și contextul încheierii sale nu ofereau date de natură a permite identificarea clară a naturii și scopului perceperii acestei sume.

Întrucât este abuzivă clauza va fi eliminată din contract iar convenția se va derula in continuare fără această prevedere.

II. Procedând la analiza dispozițiilor celui de-al doile contract de împrumut încheiati de părți – Contractul nr._/_ (Convenția 2) prin care reclamanții A. G. și A. A. P. în calitate de împrumutați și A. M., codebitor, au obținut de la pârâtă, în calitate de împrumutător, suma de 10.000 franci elvețieni instanța reține următoarele:

II.a) În ceea ce privește condiția negocierii instanța reține că și acest contract este un contract tipizat compus din două părți: condiții generale și condiții speciale cu aceleași funcțiuni: prima parte conține dispoziții cu aplicabilitate generală iar partea a doua particularizează, cuantifică și jalonează în timp drepturile și obligațiile părților privitoare la cuantumul împrumutului, durata și modul de rambursare a sumei împrumutate, cuantumul dobânzii, cuantumul comisioanelor, garanțiile aduse.

Susținerile părților relative la negocierea acestui contract au fost comune cu cele privitoare la contractul analizat anterior la pct.I din prezenta hotărâre.

Probatoriile administrate nu au relevat o situație de fapt cu mult diferită față de cea contemporană primului contract, cu privire la negocierea individuală a clauzelor acestui al doilea contract. Ce remarcă instanța în plus este faptul că potrivit răspunsurilor reclamanților de la interogatoriu, în cazul acestui al doilea contract întrevederile și pregătirile anterioare semnării contractului au fost chiar mai scurte iar perfectarea convenției s-a făcut și mai rapid.

Este așadar evident faptul că nu a existat negociere și că prima condiție a textului art 4 este îndeplinită cu privire și la clauzele Convenției 2.

II.b) În ceea ce privește cea de-a doua condiție și anume: dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților contrar cerințelor bunei credințe - instanța apreciază din nou oportună o analiză separată a fiecărui clauze în parte din cel de-al doilea contract de credit.

II.b.1) În ceea ce privește clauza prevăzută la art.3 lit.d) din Condițiile Speciale ale Convenției 2, potrivit acesteia: „Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzi.Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicăriii”.

Instanța reține că și această clauză contravine prevederilor art.1 alineat 3 din Legea nr.193/2000 și intră în tiparul clauzei prevăzută de art.1 lit.a) din Anexa Legii nr.193/2000, ce este considerată de legiuitor o clauză abuzivă, fiind prezumat de legiuitorfaptul că o atare prevedere contractuală este sursa potențială a unui dezechilibru contractual ce contravine cerinței bunei credințe.

Dată fiind similitudinea dispozițiilor contractuale din cele două Convenții toate considerațiile de la pct. I.b.1) din prezenta hotărâre sunt aplicabile și acestei clauze pentru identitate de rațiune și deci clauza in discuție este apreciată de instanță drept abuzivă, urmând a fi eliminată și din cel de-al doilea contract.

II.b.2) În ceea ce privește clauza de la art.5 lit.a) din Contractul nr nr._/_ potrivit acesteia reclamanții vor achita un comision de risc de 0,22 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.

Analizând în ce măsura clauza în discuție a creat efectiv în detrimentul reclamantilor și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile Băncii și obligațiile debitorilor instanța reține următoarele:

În mod similar cu situația primului contract, deși intitulat „de risc”, natura și semnificația comisionului nu au fost explicitate nici în cuprinsul celei de-a doua convenții a părților; partea generală a acestei convenții, la fel ca și cea semnată anterior de reclamanți, prevede, la fel de vag, faptul că el este datorat „pentru punerea la dispoziție a creditului”.

Judecând după denumirea acestui comision – de risc - menirea era aceea de a compensa un risc care însă nu a fost indicat în contract.

Prin întâmpinarea depusă în cauză pârâta a tins să susțină ideea că acest comision a fost instituit pentru a acoperi expunerea băncii la vulnerabilității pieței și riscul de nerambursare.

Instanța poate accepta ca fiind pertinentă justificarea comisionului așa cum o prezintă pârâta în apărare - drept cost al unui risc pe care unitatea bancară și l-a asumat intrând pe o piață competitivă și practicând credite cu dobânzi mai avantajoase față de ale concurenței .

În contextul în care pârâta acorda reclamanților cel de-al doilea credit, la distanță de doar 9 luni față de primul contract, pentru care împrumutații au oferit aceleași garanții ca și în cazul primului credit fără vreo altă garanție suplimentară, explicația oferită de pârâtă cu privire la semnificația comisionului de risc în cel de-al doilea contract devine și mai sustenabilă.

Instanța urmează a analiza în continuare în ce măsura la momentul semnării, reclamanții au cunoscut natura și rațiunea perceperii sumei respective, așa cum tinde să îl justifice pârâta. În cele ce au precedat anterior instanța a reținut deja că în afara denumirii comisionului, ce include cuvântul „risc”, prevederile contractuale nu ajută foarte mult la susținerea semnificației acestuia. Instanța va cerceta așadar contextul încheierii actului.

Astfel, instanța are în vedere faptul că dispoziția analizată este parte a celei de-a doua convenții pe care reclamanții au semnat-o cu unitatea bancară pârâtă, la o distanță de 9 luni față de data semnării primei convenții. Având în vedere acest lucru instanța reține că reclamanții au avut posibilitatea reală, efectivă de a cunoaște (sub condiția de a fi interesați- ceea ce ținea numai de atitudinea lor subiectivă) semnificația și rațiunea ce stă la baza perceperii comisionului în discuție.

Astfel reține instanța faptul că este improbabil ca în decursul celor 9 luni de la data încheierii primului contract cu pârâta, timp în care reclamanții au achitat, lună de lună, rata aferentă primului credit, aceștia să nu fi remarcat perceperea, ca și parte distinctă a ratei de credit, comisionul de risc perceput de pârâtă.

Instanța nu va acorda așadar reclamanților „beneficiul” aceleiași prezumții de vulnerabilitate și în cazul celui de-al doilea contract, deoarece în mod evident nivelul de informare al acestora era mai crescut ca efect al contactului avut anterior cu produsul bancar al aceleiași instituții de credit.

Dacă timpul de reflecție și informarea au lipsit reclamanților la semnarea primului contract, cu ocazia încheierii celui de-al doilea contract reclamanții erau în postura de a cere și obține informații în cunoștință de cauză despre natura și semnificația sumei ce reprezenta comisionul de risc.

Dacă nu au făcut acest lucru, este evident faptul că, în cazul celui de-al doilea împrumut angajat cu pârâta, lipsa informării nu s-a datorat relei credințe a pârâtei ci fie lipsei de interes din partea reclamanților, fie faptului că aceștia au cunoscut semnificația comisionului de risc și l-au acceptat ca atare.

Premisa/prezumția de la care legiuitorul pleacă în conceperea sistemului de protecție a consumatorului, este aceea că acesta din urmă este într-o poziție vulnerabilă față de profesionist. Nivelul de pregătire și cumulul de informații de care dispune cu privire la caracteristicile, funcțiile sau efectele produsului sau serviciului pe care este pe cale să îl contracteze sunt sub nivelul celor de care dispune profesionistul, iar acest fapt îl plasează într-o poziție vulnerabilă față de co-contractantul său.

Cu toate acestea, legea care oferă protecție consumatorului pe considerentul poziției sale vulnerabile, nu poate fi o primă de încurajare pentru consumator în a adopta sau a persista în ignoranță și inerție.

Din răspunsurile la interogatoriu instanța reține că reclamantul a citit „în mare” contractele, deoarece nu înțelegea toți termenii utilizați. Reclamantei scrisul i s-a părut „foarte mic” și a arătat că nu a avut timpul necesar pentru a studia în amănunt contractele.Codebitorul a semnat dar nu a citat pentru că erau multe pagini și totul s-a petrecut foarte repede, conform răspunsului la interogatoriu luat din oficiu (f.163 ds).

Aceste răspunsuri reflectă un nivel scăzut de informare al reclamanților, denotă percepția reclamanților că termenii contractuali le erau (oricum) inaccesibili, prejudecata că efortul de a înțelege ar fi fost inutil .

Privite în contextul încheierii primei Convenții, aceste răspunsuri pledează în favoarea susținerii unei poziții contractuale vulnerabile a reclamanților, la acel moment, în raport de cea a pârâtei.

Privite însă în contextul celei de-a doua convenții aceste afirmații trădează lipsa de interes și persistența, conștientă, în ignoranță.

Este, din acest punct de vedere, semnificativ răspunsul reclamantei la punctul 10 al interogatoriului din care instanâa reține că reclamanta nu avea cunoștință de cuantumul exact al comisionului de risc din cele două contracte nici la data interpelării (fila 162 ds).

Așadar, dacă o atitudine pasivă la momentul semnării primului contract este explicabilă prin faptul că reclamanții erau la primul contact cu produsul bancar al pârâtei, erau mânați de dorința de a accesa rapid creditul solicitat și erau dominați de credința comun împărtășită că este inutilă încercarea de a negocia cu Banca, de a întreba Banca sau a înțelege termenii contractului, la momentul semnării celui de-al doilea contract cu aceeași pârâtă, aceeași atitudine capătă, inevitabil, semnificația dezinteresului, nescuzabil însă din punctul de vedere al instanței, mai ales în contextul în care această atitudine pare să se prelungească până la data formulării și susținerii acțiunii.

Acest lucru nu poate fi acceptat deoarece ar conduce, inevitabil, la deturnarea normei de protecție de la scopul său, permițând consumatorului să își cultive propria ignoranță și să o valorifice ulterior.

Așa cum s-a reținut în cele ce au precedat instanța este chemată să statueze asupra caracterului abuziv al unei clauze în contextul întregului act juridic și al circumstanțelor încheierii sale. Caracterul abuziv al unei clauze este o sumă de date și circumstanțe: contextul încheierii contractului, terminologia folosită în contract, poziția subiectivă a părților raportului juridic, efectul concret al acestor clauze.

Evaluarea tuturor acestora criterii conduce instanța la concluzia că dispoziția contractuală privind comisionul de risc (art.5 litera a), inserată în cel de-a doua Convenție încheiată de părți, nu este abuzivă. Clauza analizată reflectă „costul” riscului de nerambursare asumat de bancă prin aprobarea cererii reclamanților de acordare a celui de-al doilea împrumut, pentru care reclamanții au adus aceleași garanții ca și în cazul primului contract de credit (ipotecă imobiliară asupra aceluiași bun imobil). Clauza analizată a fost inserată în contract într-un context care favorabil cunoașterii de către reclamanți a semnificației sumei la plata căreia s-au obligat câtă vreme o dispoziția similară se regăsea în primul contract. De asemenea nu rezultă că pârâta a acționat cu rea–credință, în scopul dezinformării reclamanților, cu privire la semnificația sumei de plată.

III. În ceea ce privește capătul accesoriu de cerere ( nr.4) prin care reclamanții au solicitat ca pârâta să fie obligată la restituirea sumei de 8431.09 CHF, plătită de reclamanți în temeiul art.5 lit.a), cu titlu de comision de risc în baza contractului de credit nr._/12.12.2007, și sumei de 1122,59 CHF actualizată cu rata inflației la zi, plătită de reclamanți în temeiul art. 5 lit.a) cu titlu de comision de risc în baza contractului de credit nr._/23.09.2008, sume calculate de la data plății primei anuități și până la data introducerii acțiunii, care să fie actualizate cu rata inflației la zi plus dobânda legală aferentă acestora, precum și obligarea pârâtei la plata sumelor calculate în continuare până la data pronunțării hotărârii judecătorești, instanța reține următoarele:

Potrivit art.6 din Legea 163/2000 „clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.”

Conform art.14 din Legea nr.193/2000 „Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.”

Cele două texte aduc în discuție consecințele constatării caracterului abuziv al clauzelor: lipsa de efecte cu efect retroactiv și acoperirea prejudiciului pentru creat.

Fiind vorba despre reparația unui prejudiciu cauzat de o clauză abuzivă obligarea profesionistului la restituirea sumelor, chiar dacă aduce atingere patrimoniului acesteia, nu încalcă dreptul său de proprietate - apărare implicit invocată prin invocarea art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Intervenția instanței și obligarea la restituire sunt autorizate de lege conform dispozițiilor legale anterior menționate, dispozițiile legale sunt accesibile și previzibile, scopul acestora este unul legitim și anume al respectării nivelului ridicat de protecție pe care reglementarea națională și comunitară l-a instituit pentru consumator, justul echilibru al între interesele private ale părților fiind păstrat, în fapt fiind reinstaurat.

Nu se poate reține că în situația dată profesionistul este exceptat de la obligația de restituire a sumelor încasate cu titlu de comision de risc de la consumator deoarece suntem în prezența unui contract cu executare succesivă.

Instanța reține că raportul juridic dintre părți nu este cel specific unui contract cu executare succesivă. Rambursarea împrumutului în rate nu conferă convenției de credit această natură. Contractul rămâne unul uno ictu și doar îndeplinirea obligației de restituire este supusă unor termene (suspensive) de execuție stabilite de părți. Așadar nefiind în prezența unui contract cu executare sunccesivă nu este aplicabilă excepția de la efectele retroactive ale nulității. În plus față de acestea, caracterul abuziv al clauzei introdusă într-o convenție cu ignorarea dispozițiilor legale, ancorează răspundere a pârâtei în tărâm delictual, aceasta neputând a se prevala de propria culpă pentru a se sustrage răspunderii civile.

Reclamantii a solicitat obligarea pârâtei la restituirea comisionului de risc încasat în baza clauzei 5/a) în executarea celor două contracte de la data primei plăți și până la data pronunțării.

Față de concluzia la care instanța a ajuns cu privire la valabilitatea celor două clauze din cele două contracte cererea este parțial întemeiată numai pentru primul contract de credit, și numai în măsura dovedirii caracterului cert, lichid și exigibil al creanței de restiuire la data pronunțării.

Potrivit calculelor pârâtei și extraselor de cont depuse la dosarul cauzei între data semnării Convenției și până la 29.12.2014 reclamantii au achitat pârâtei în baza clauzei prevăzută la art.5 lit.a) din CS ale Convenției 1 încheiată la 12.12.2007, suma totală de 9.333,66 CHF (f.166 ds).

Instanța reține că reclamanții au achitat această sumă cu titlu de comision de risc în condițiile în care nu au semnat nici un act adițional cu pârâta prin care să își dea acordul asupra redenumirii/redefinirii acestui comision, pârâta nefăcând nicio dovadă în acest sens iar graficul de rambursare emis ulterior și depus la dosar nu poartă semnătura reclamanților.

În cele ce au precedat s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art.5 lit.a) din CS ale Convenției 1 cu consecința eliminării sale din contract, nulitatea operand cu efect retroactiv și dând dreptul părți la repunerea în situația anterioară.

Astfel, plățile efectuate de reclamanti către pârâtă, cu titlu de comision de risc rămân fără cauză și se impun a fi restituite ca formă de acoperire a prejudiciului patrimonial cauzat.

Cererea de restituire/reparație odată admisă trebuie să asigure acoperirea integrală a prejudiciului efectiv suferit conform art.1073-1075 Cod civil, prejudiciu care, ca întindere include și lipsa de folosință a sumelor de bani achitate pârâtei, lipsă de folosință ce va fi cuantificată la nivelul dobânzii legale, care va fi acordată începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective, având în vedere cererea expresă a reclamanților.

În ceea ce privește cererea de actualizare a sumei cu indicele de inflație instanța o găsește neîntemeiată motivat de faptul că prin obligarea pârâtei la restituirea sumei în echivalentul monedei creditului este acoperit riscul devalorizării monetare.

IV. Cu privire la cererea reclamanților de obligare a pârâtei la calcularea unei rate lunare corecte fără comision de risc /administrare, la cursul valutar de la data încheierii celor două contracte, rată de curs care să fie fixă și nu variabilă, instanța reține caracterul nefondat al acesteia pentru următoarele considerente:

Cererea de obligare a pârâtei la calcularea unei rate lunare corecte fără comision de risc/redenumit de administrare este lipsită de obiect și innteres în condițiile în care pentru trecut obligarea pârâtei la restituirea comisionului încasat face inutilă recalcularea vreunei rate iar în ceea ce privește orizontul viitor al raporturilor contractuale, eliminarea clauzei din contract exonerează automat reclamanții de la obligația de plată a acestei componente a ratei, indiferent dacă pârâta emite sau nu un nou grafic de rambursare.

Cererea de obligare a pârâtei la calcularea unei rate lunare la cursul valutar de la data încheierii celor două contracte este nefondată întrucât este nesusținută de vreun un argument pertinent din partea reclamanților care să fundamenteze această cerere și nu are vreo legătură cauzală cu caracterul abuziv al clauzelor deduse judecății și analizate în cele ce au precedat.

Conform art.1 litera c) din C.S. moneda creditelor a fost CHF iar prin art 4.1 din C.G. ale celor două contract părțile au stabilit că „orice plată efectuată în baza convenției se va face în moneda creditului”. Conform art.1578 cod civil „obligația ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor înainte de a sosi epoca plății debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare in curs în momentul plății”.

Împrumutul s-a acordat reclamanților în monedă CHF iar obligația de restituire a fost asumată în aceeași monedă. Variația de curs a monedei creditului, chestiune de notorietate și care de bună-seamă a influențat (făcând mai oneroasă decât au preconizat), obligația de restituire a reclamanților, nu a făcut totuși obiectul analizei în cauza de față deoarece obiectul acesteia l-a reprezentat, conform investirii și temeiurilor de drept invocate, caracterul abuziv al unor clauze precis determinate. Că această variație de curs a contribuit, ca un stimul, la demersul reclamanților de a denunța ca abuzive unele clauze, rezultă cu evidență și din interogatoriu și nu este un motiv pentru a respinge ca inadmisibil demersul judiciar, instanța fiind datoare să cerceteze în ce măsură sunt sau nu incidente dispozițiile legale invocate.

Cu toate acestea a întinde forțat, chiar ilogic din punct de vedere juridic, o punte cauzală între caracterul abuziv al comisionul de risc/ajustarea unilaterală a dobânzii și moneda în care părțile au contractat, nu este posibil.

Pentru aceste motive, reținând valabilitatea clauzelor contractuale anterior menționate (1/c și 4/1) și faptul că principiul forței obligatorii a contractului (art.969 Cod civil) și principiul nominalismului monetar (1578 Codul civil din 1865 ) se opun cererii accesorii a reclamanților de obligare a pârâtei să suporte rambursarea creditului în rate „corecte….la cursul de schimb valutar din momentul contractării”, cerere va fi respinsă ca nefondată.

V.În ceea ce privește cererea având ca obiect obligarea pârâtei la ridicarea gajului instituit asupra terenului în cele două contracte încheiate între părți instanța reține că ipotecile de rang I și II instituite prin cele două contracte de garantie reală imobiliară autentificate la notar au fost făcute opozabile terților prin înscrierea lor în cartea funciară.

Cererea reclamanților de obligare a pârâtei la ridicare lor, este nefondată față de cele reținute anterior de instanță cu privire la valabilitatea clauzelor de la art.7 din Convențiile semnate de părți.

VI. În ceea ce privește cererile de obligare la plata cheltuielilor de judecată instanța reține că cererea reclamantilor este scutită de la plata taxelor de timbru, reclamanții au fost reprezentați de mandatar cu producă specială și nu au făcut dovada altor cheltuieli. Pârâta a fost reprezentată de mandatar avocat și a solicitat cheltuieli de judecată reprezentate de onorariul apărătorului ales în cuantum de 1350 lei.

Față de soluția dată cererii reclamanților de admitere numai în parte a acțiunii, și față de dispozițiile art.453alineat 2 Codul de procedură civilă instanța, va obliga pe reclamanți la plata către pârâtă a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând parțial onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei de interes invocată de pârâta S.C.V. ROMÂNIA S.A.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții A. G., cu domiciliul în or. P. Iloaiei ..10 jud Iași, A. P. A., cu domiciliul în or. P. Iloaiei ..10 jud Iași, A. M. cu domiciliul în or. P. Iloaiei ..9 jud Iași, toți având domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la reprezentant convențional B. I. R. în or. P. Iloaiei ..16 județ Iași în contradictoriu cu pârâta S.C.V. ROMÂNIA S.A. cu sediul în mun București . . 10, Sector 2 și S.C.V. ROMÂNIA S.A. Sucursala Iași 2 cu sediul în mun Iași Bvd Al. Cel B. nr 50-52 . 2 parter.

.

Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art.5 litera a) din Convenția de credit_/12.12.2007 încheiată de reclamanți cu pârâta și dispune continuarea convenției fără clauza declarată abuzivă.

Obligă pârâta să achite reclamanților suma de 9333.66 CHF reprezentând comision de risc achitat în temeiul clauzei prevăzută la art.5 litera a) din Convenția de credit_/12.12.2007, de la data introducerii acțiunii și până la data de 29.12.2014 și la dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective .

Constată caracterul abuziv și nulitatea clauzei inserată la pct. 3 lit.d) din Convenția de credit_/12.12.2007 încheiată de reclamanți cu pârâta și a clauzei inserată la pct. 3 lit.d) din Convenția de credit_/23.09.2008 încheiată de reclamanți cu pârâta și dispune continuarea convențiilor fără clauza declarată abuzivă.

Respinge cererea reclamanților vizând anularea clauzei prevăzută la art.5 litera a), art.7 lit.a) și b) din Convenția de credit_/23.09.2008 încheiată de reclamanți cu pârâta și clauzelor prevăzute la art.7 lit.a) și b) din Convenția de credit_/12.12.2007 încheiată de reclamanți cu pârâta ca neîntemeiate.

Respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtei la stabilirea unor rate lunare de restituire a împrumutului fixe, la cursul valutar de la momentul contractării creditelor și de obligare a pârâtei la ridicarea ipotecii instituite asupra imobilului proprietatea garantilor ipotecari.

Admite în parte cererea de pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată și obligă reclamanții la plata către pârâtă a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, 6 martie 2015.

	Președinte, C. E. D.
	Grefier, D. V.

Red/teh/ced

16.07.2015,7ex

← Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 3565/2015....		Plângere contravenţională. Sentința nr. 3372/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Reziliere contract. Hotărâre din 11-03-2015, Judecătoria IAŞI Pretenţii. Sentința nr. 3588/2015. Judecătoria IAŞI Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 11-03-2015, Judecătoria IAŞI Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 3565/2015. Judecătoria IAŞI Plângere contravenţională. Sentința nr. 3372/2015. Judecătoria IAŞI Acţiune în constatare. Sentința nr. 3382/2015. Judecătoria IAŞI Pretenţii. Sentința nr. 5783/2015. Judecătoria IAŞI Pretenţii. Sentința nr. 5784/2015. Judecătoria IAŞI