Pretenţii. Sentința nr. 5784/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 5784/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 5784/2015

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5784/2015

Ședința publică de la 28 Aprilie 2015

Completul constituit din:

Președinte: C. E. D.

Grefier:D. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. "S." S.A. în contradictoriu cu pârâtul C. D., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal, făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită; pârâtul a fost citat și la ultimul domiciliu indicat de SEIP, cu mențiunea „personal la interogatoriu”, s-a solicitat judecata în lipsă, după care:

Instanța constată legala citare a pârâtului la adresa indicată în contractul încheiat cu reclamanta.

Instanța verifică și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 131 raportat la art.94 lit.(j) si art.107 din Noul cod de procedură civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 255 și 258 din Noul cod de procedură civilă, deliberând asupra probelor utile, pertinente și concludente pentru justa soluționare a cauzei, instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte probe de administrat, în temeiul art. 244 NCPC instanța declara terminată cercetarea procesului și în temeiul art.394 NCPC declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub număr de dosar anterior menționat reclamanta S.C. S. S.A. cu sediul în mun Iași, . jud Iași, a chemat în judecată pe pârâtul C. D. solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri de obligare la plata sumei de 145,13 lei prețul serviciului de salubritate (108,7 lei) și penalități de întârziere (36,43 lei), cu cheltuieli de judecată.

Motivându-și cererea reclamanta a arătat faptul că între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii salubritate_/_ iar pârâtul nu a înțeles să își execute obligația de plată a prețului serviciului prestat derivând din această convenție, ceea ce a condus la acumularea unui debit reprezentând prețul serviciului și la calcularea de penalități conform clauzelor din contract și dispozițiilor art.42 alineat 10 litera b) din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice.

Pârâtul a fost invitată la sediul reclamantei pentru soluționarea amiabilă a litigiului, invitație căreia nu i s-a dat curs.

În drept s-au indicat prevederile art.1516 cod civil iar în baza art.411 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă de timbru conform dovezii depusă dosar- f 6 ds.

În probațiune reclamanta a anexat cererii introductive înscrisuri (filele 7-13 dosar).

În conformitate cu dispozițiile articolului 201 alin.1 codul de procedură civilă instanța a dispus comunicarea și recomunicarea către pârât a cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor doveditoare depuse de reclamantă. În termenul fixat de instanță de 25 zile pârâtul nu a formulat în cauză întâmpinare.

În cursul cercetării judecătorești instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Față de cererea reclamantei de judecarea a cauzei în lipsă și față de poziția procesuală a pârâtei, cauza s-a judecat în lipsa părților legal citate.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, la data de_ între reclamanta din cauză și pârât a intervenit contractul de prestări servicii salubritate numărul_ în baza căruia reclamanta s-a obligat să presteze în beneficiul pârâtei servicii de colectare, transport, depozitare a deșeurilor pentru un număr de 1 persoane, contractul fiind încheiat pe durată nedeterminată (art.1-2 din contract, fila 7 dosar).

În schimbul serviciului de salubritate prestat beneficiarul, pârâtul în cauza de față, s-a obligat la plata contravalorii acestuia în baza facturilor emise de prestator lunar (art.6.2,7, 8 contract).

Potrivit articolului 8.4 din contract părțile au convenit anticipat asupra daunelor moratorii datorate de beneficiar serviciului în caz de întârziere la plata prețului serviciului prestat, nivelul acestora fiind stabilit la nivelul dobânzii datorate pentru neplata la timp a obligațiilor bugetare.

În baza contractului reclamanta a furnizat serviciul de salubritate, facturând contravaloarea acestuia așa cum rezultă din facturile depuse la dosar pentru lunile ian 2012-iulie 2012 (filele 1-13 dosar).

Față de neplata facturilor de către pârât, cu adresa nr._/15.07.2014 pârâtul a fost invitat la sediul reclamantei pentru soluționarea amiabilă a litigiului, invitație căreia nu i s-a dat curs (invitație și dovada expedierii fila 5 dosar).

În drept, instanța reține că sunt incidente situației de fapt anterior descrisă dispozițiile art.1270 Cod civil aprobat prin legea nr. 287/2009.

Dispozițiile 1270 și 1350 Cod civil ce consacră principiul obligativității contractului în raporturile dintre părți și principiul executării cu bună credință a convențiilor.

Instanța arată că în materia răspunderii contractuale, câtă vreme creditorul a făcut dovada existenței unei creanțe, neexecutarea culpabilă se prezumă câtă vreme debitorul nu face dovada faptului plății sau al unei cauze exoneratoare de răspundere. Revine așadar debitorului sarcina de a proba efectuarea plății, prin aplicarea principiului general statuat prin dispozițiile art.249 c. pr. civ., conform căruia acela ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Aplicând aceste principii la speța de față, instanța apreciază că facturile fiscale depuse la dosarul cauzei și necontestate de pârât, unite cu contractul de prestare servicii încheiat de părți, fac dovada deplină a existenței creanței solicitate de reclamantă prin acțiune, creanță lichidă și exigibilă astfel încât sarcina probei în sensul stingerii ei prin plată s-a transferat asupra pârâtului care însă nu a făcut dovada că ar fi achitat sumele pretinse de reclamantă.

În acest context probator instanța reține că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile contractuale a pârâtei și anume: existența unei fapte ilicite constând în nerespectarea de către aceasta a unei obligații contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial - prețul serviciului de salubritate, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa pârâtei, prezumată asa cum rezulta din art.1351 C.civ., atât timp cât debitorul nu a dovedit o justificare, o cauză străină exoneratoare de răspundere contractuală .

Cât privește suma solicitată cu titlu de penalități de întârziere, instanța arată că neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a unei obligații contractuale atrage răspunderea contractuală a părții care în mod culpabil nu și-a îndeplinit întocmai obligația și a cauzat un prejudiciu celeilalte părți.

Potrivit art.1530 C.civ., în cazul neexecutării la termen a obligației, creditorul are dreptul la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat.

De asemenea potrivit art.1538 si următoarele Cod civil partile pot conveni pe cale convențională prestația la care se obligă debitorul în cazul neexecutării in tot sau in parte ori la un anumit termen a obligației principale, in caz de neexecutare la termen creditorul având dreptul să ceară atât prestația principală cât și penalitatea stipulată.

Potrivit art. 8.4 din convenția părților întârzierea în achitarea sumelor datorate după expirarea termenului de 30 de zile de la data scadenței atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare; valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului.

Această clauză contractuală reproduce dispozitiile art.42 alin.10 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr.51 din 8 martie 2006 text potrivit căruia „Neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează:a)penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;b)penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare;c)valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului.”

Având în vedere convenția părților, dispozițiile legale anterior menționate, văzând tabelul de calcul detaliat al penalităților depus de reclamantă la dosar (fila 9 dosar) instanța constată că aceasta a aplicat procentul de penalitate în vigoare la data scadenței, că penalitatea astfel calculată nu depășește cuantumul debitului solicitat fiind așadar respectate dispozițiile contractuale și legale pe care convenția se grefează.

Așadar instanța va recunoaște reclamantei dreptul de a obține de la pârâtă plata acestor penalități aferente debitului principal solicitat.

Pentru toate motivele de fapt și de drept expuse instanța va admite acțiunea astfel cum a fost formulată și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumelor datorate cu titlu de preț al serviciului de salubritate și penalități de întârziere.

În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată instanța reține dispozițiile art. 451,452, 453 C. conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată la cererea celeilalte părți să îi achite cheltuielile de judecată iar între aceste cheltuieli se enumeră și taxa de timbru achitată la reclamantă conform dovezii de la dosar.

Pentru motivele expuse instanța va admite cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru în cuantum de 20 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamanta S.C. S. S.A.cu sediul în municipiul Iași, șoseaua Națională, nr.43, în contradictoriu cu pârât CAUNICĂ D., cu domiciliul legal în mun Iași . ..2 . și domiciliul indicat în mun Iași .>

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 108,70 lei prețul serviciului de salubritate și a sumei 36,43 lei penalități de întârziere .

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 20 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei, ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, 28 apr.2015.

Președinte, D. C. E. Grefier, V. D.

Red/teh/ced

29 mai 2015,4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5784/2015. Judecătoria IAŞI