Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 11-03-2015, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 3589/2015
Acesta nu este document finalizat
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința din Camera de consiliu de la 11 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. E. I.
Grefier A. G. M.
Sentința civilă Nr. 3589/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant E.ON E. ROMANIA SA și pe pârât P. V., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Instanța a reținut cauza spre deliberare și soluționare în data de 25.02.2015 când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi când,
INSTANȚA,
În urma deliberării în secret în Camera de Consiliu, conform art. 1030 rap. la art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
Procedura de judecată
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 21 iulie 2014, sub număr de dosar _ , repartizat în mod aleatoriu prezentului complet civil (C.civil 32) spre competentă soluționare, reclamanta . România S.A. prin reprezentant legal, a solicitat ca pe calea procedurii cererii cu valoare redusă prevăzută de art. 1025-1032 C.proc. civ. (Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă), pârâtul R. B. să fie obligat la plata sumei de 1843,40 lei debit și 324,96 lei penalități de întârziere.
Ulterior, la data de 3 decembrie 2014 a precizat cererea, invocând că pârâtul este P. V. și nu B. R..
A solicitat obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, pe formular, reclamanta a arătat că E.ON E. România S.A., in calitate de furnizor de energie electrică a furnizat pârâtului P. V. energie electrică la locul de consum pe care acesta l-a specificat, insă debitorul nu s-a conformat obligației de a plăti la scadență energia electrică consumată. Neachitarea consumului facturat de energie electrică a condus la înregistrarea unei debit restant de 1843,40 lei reprezentând contravaloare facturi neîncasate.
Ca urmare a neplății la scadență a facturilor, au fost calculate majorări de întârziere in cuantum de 324,96 lei, conform centralizatorului depus la dosar.
A mai arătat că s-a încercat soluționarea amiabilă a litigiului, dar pârâtul nu a efectuat plățile restante.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025 -1032 din Codul de procedură civilă.
Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 200 lei, în conformitate cu art. 6 din OUG 80 /2013 privind taxele judiciare de timbru
Prin formularul de răspuns reclamanta a solicitat ca soluționarea cauzei să se facă fără dezbateri orale.
Apărările formulate
Pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a arăta probele și mijloacele de apărare.
Probe
Reclamanta a depus la dosar, în dovedirea cererii copii de următoarele înscrisuri: facturi, contractul incheiat intre părți, termenii și condițiile generale ale contractului, somație de plată, dovezi privind comunicarea somației.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Aspecte procesuale
Procedura cu privire la prezenta cerere cu valoare redusă s-a desfășurat în camera de consiliu, fără citarea părților, în conformitate cu dispozițiile art. 1029 C.proc. civ.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
In fapt:
Pârâtul P. V. a încheiat cu S.C. E. E. România S.A. contractul de furnizare reglementată a gazelor naturale pentru consumatorii casnici nr._ din 11 iunie 2005, in baza căruia reclamanta a prestat acestuia servicii (filele nr. 26-28).
Pentru serviciile prestate s-au emis facturi, dar pârâtul nu achitat sumele datorate reclamantei (filele nr. 33-63 din dosar).
S-au calculat penalități conform art. 8 litera a din contract.
În drept:
În ceea ce privește legea aplicabilă, potrivit art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 C. civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor.
Data încheierii contractului-izvor de obligații este situată înainte de . Noului cod civil (01.10.2011), fiind incidente dispozițiile vechiului cod civil.
Așadar, în soluționarea prezentei cauze sunt incidente următoarele dispoziții legale:
Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.
Concluzia instanței:
Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că prezenta acțiune este in parte întemeiată, pentru următoarele considerente:
Din analiza prevederilor art. 249 C.proc. civ., rezultă că reclamanta care pretinde executarea obligației trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic, iar pârâta care pretinde că a executat obligația asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloace de probă admisibile.
In ceea ce privește serviciile de furnizare a gazelor naturale neachitate până in prezent, instanța reține că s-a făcut proba prin contractul depus la dosar, semnat de pârât, coroborat cu facturile emise.
Reținând că pârâtul nu a contestat valabilitatea contractului sau faptul că ar fi beneficiat de aceste servicii, instanța va admite capătul de cerere privind debitul principal.
Cu privire la penalitățile in cuantum de 872,08 lei, instanța reține că părțile au stabilit că acestea vor fi calculate asupra valorii neachitate, egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16 –a zi calendaristică de la emiterea facturii și până la achitarea integrală a acesteia, inclusiv ziua plății, in cazul neîndeplinirii obligației de plată in termen de 30 zile calendaristice de la data scadenței.
Având in vedere că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată a facturilor la scadență, dar și-a asumat clauzele contractuale, instanța va admite și acest capăt de cerere.
Asupra cheltuielilor de judecată
Conform art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Având in vedere soluția ce urmează a se pronunța, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată pe calea procedurii cererii de valoare redusă, de reclamanta S.C. E.ON E. România S.A., cu sediul procedural ales in București, Calea Floreasca nr. 39, Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul P. V., cu domiciliul in Iași, ., jud. Iași.
Obligă pârâtul V. P. să plătească reclamantei S.C. E.ON E. România S.A. următoarele sume:
- suma de 3.313,02 lei, reprezentând contravaloare servicii gaz consumate și neachitate;
- suma de 872,08 lei reprezentând penalități de întârziere.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit art. 1032 C.proc. civ., ce se depune la Judecătoria Iași.
Prezenta hotărâre este executorie, potrivit art. 1030 alin. 3 C.proc. civ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2015.
Președinte,Grefier,
I. R. ElenaMatei A. G.
Red./ Tehnored.: I.R.E.- 14.04.2015 / 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3588/2015. Judecătoria IAŞI | Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 3565/2015.... → |
|---|








