Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1768/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1768/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 1768/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din camera de consiliu din data de 09 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –Ș. A. P.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1768
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în camera de consiliu din data de 02.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 15.09.2014 sub nr._, reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., pronunțarea, în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, a unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată la plata sumei de 2758,62 lei reprezentând costul mărfurilor livrate și neachitate și a sumei de 709,52 lei cu titlu de penalități de întârziere. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1799/10.01.2010 încheiat cu pârâta a livrat acesteia o . produse în valoare totală de 4293,64 lei, pentru care a emis facturi fiscale. Debitoarea a făcut plăți parțiale/returiri în valoare de 1535,02 lei.
În drept, s-au invocat prevederile Titlului X (art. 1025 și urm. )N.C.p.c.
Acțiunea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.
Pârâta, legal citată, nu a depus formularul de răspuns completat și nici nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Între reclamantă, în calitate de vânzător și pârâtă, în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1799/10.01.2010. În temeiul acestui contract reclamanta a livrat pârâtei o . produse, pentru care a emis facturile nr._/28.08.2013, nr._/12.11.2013, nr._/12.11.2013,_/12.11.2013, nr._/29.11.2013, nr._/04.12.2013, depuse la dosarul cauzei.
Conform prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71 / 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil „ contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. Deoarece contactul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa se va circumscrie prevederilor Codului civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului între părți, nefiind aplicabile dispozițiile noului cod civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Potrivit art. 1025 N.C.p.c. procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în calcul dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Această condiție este îndeplinită în speță, iar cererea formulată nu se încadrează între cele pentru care N.C.p.c. a interzis aplicarea procedurii speciale a cererii cu valoare redusă, potrivit art. 1025 alin. 2 și 3.
Reclamanta a făcut dovada, prin depunerea, la dosar, a facturilor fiscale de la filele 10-15, ce poartă ștampila pârâtei și care nu au fost contestate de pârâtă, a faptului că a livrat acesteia produsele menționate în aceste facturi. Revenea pârâtei obligația de a proba faptul că a achitat integral costul acestor mărfuri. Întrucât pârâta nu a probat că ar fi achitat facturile menționate, în baza art. 969, 1073 C.civ de la 1865 va fi obligată să plătească reclamantei suma de 2758,62 lei, cu titlu de contravaloare restantă a facturilor nr._/28.08.2013, nr._/12.11.2013, nr._/12.11.2013,_/12.11.2013, nr._/29.11.2013, nr._/04.12.2013. De asemenea, în baza art. 23 alin. 1 lit. a din contractul încheiat de părți neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data facturării atrage penalități de întârziere de0,1%/zi de întârziere. În consecință, pârâta va fi obligată să plătească reclamantei și suma de 709,52 lei cu titlu de penalități de întârziere, calculate până la data de 08.09.2014.
În baza art. 453 alin. 1 N.C.p.c., întrucât pârâta a căzut în pretenții, va fi obligată să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în Iași, Calea Chișinăului nr. 32, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, sector 3, ., ., ., jud. Iași.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2758,62 lei, cu titlu de contravaloare restantă a facturilor nr._/28.08.2013, nr._/12.11.2013, nr._/12.11.2013,_/12.11.2013, nr._/29.11.2013, nr._/04.12.2013 și a sumei de 709,52 lei cu titlu de penalități de întârziere la plata acestei sume, calculate până la data de 08.09.2014.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.02.2015.
Președinte, Grefier
P. Ș. A. R. C. L.
Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.
4ex/09.03.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1753/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1988/2015.... → |
|---|








