Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5017/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5017/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 39548/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința camerei de consiliu de la 09 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. D. C.
Grefier L. Irimița
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5017/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant F. (FUNDAȚIA ECOLOGICĂ GREEN) EDUCATION-FILIALA M. și pe pârât O. M., având ca obiect cerere de valoare redusă .
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției netimbrării invocată din oficiu.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Sub nr._ s-a înregistrat la Judecătoria Iași, cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta FUNDAȚIA ECOLOGICĂ GREEN – FILIALA M. în contradictoriu cu pârâta O. M..
În motivare, reclamanta a menționat că între părți a fost încheiat contractul de școlarizare nr. 355/09.08.2011, prin care pârâta urma să fie școlarizată în specializarea asistent medical generalist. În data de 29.11.2011, pârâta a formulat cerere de retragere de la studii, întrucât situația materială nu îi permite să continue studiile, fără nicio culpă din partea reclamantei. În cf. cu prev. art. 7.3 din contract, în cazul rezilierii acestuia din inițiativa cursantului, acesta datorează reclamantei o despăgubire de 400 lei.
În drept au fost invocate prev. art. 969 V.C.civ., art. 5 al. 1, art. 113 al.1 pct. 3, 1014 N.C.pr.civ.
În susținerea cererii a depus înscrisuri.
În acest dosar, reclamanta a fost citată cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în valoare de 50 lei, sub sancțiunea anulării cererii, însă nu s-a conformat dispoziției instanței, care a invocat excepția netimbrării.
Cf. disp. art. 197 C.pr.civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.
Cf. disp. art. 6 al. 1 din O.U.G. 80/2013, pentru cererile de valoare redusă cu o valoare ce nu depășește 2000 lei, se achită o taxă de timbru de 50 lei.
Prin urmare, față de situația reținută, instanța va admite excepția și va anula cererea ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării invocată din oficiu și în consecință:
Anulează cererea formulată de reclamanta FUNDAȚIA ECOLOGICĂ GREEN EDUCATION – FILIALA M. cu sediul în Iași, .. 1 în contradictoriu cu pârâta O. M. domiciliată în M., ., ., ., jud. C., ca netimbrată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.04.2015.
Președinte, A. D. C. | ||
Grefier, L. Irimița |
Red/Teh.C.A.D
4ex-04.05.2015
| ← Completare/lămurire dispozitiv. Sentința nr. 5265/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5128/2015.... → |
|---|








