Contestaţie la executare. Sentința nr. 4881/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4881/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 4881/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 07 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE Z. L. F. M.

GREFIER Z. N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4881/2015

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestator U.A.T. . intimat S.C. S. D. CO R. L M - S.N.C. IAȘI, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care relevă instanței faptul că pentru acest termen de judecată părțile au fost citate cu mențiunea de a pune concluzii pe excepția perimării cererii de chemare în judecată.

Având în vedere lipsa părților, în temeiul art. 104 alin.13 din R.O.I. (Hot CSM nr. 387/2005), instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.

Instanța reține cauza spre soluționare pe excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, potrivit art. 420 din Codul de procedură civilă.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 15.07.2014 sub nr._, contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Șipote a solicitat în contradictoriu cu intimata S.C. S. D. Co R. LM S.R.L. anularea Adresei de înștiințare poprire nr. 134 A/2013 din 04.04.2014 emisă de B. A. L. N. I. în dosarul de executare nr. 134 A/2013.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 711 (1) din Codul de procedură civilă.

Prin încheierea de ședință din data de 05.05.2014, Judecătoria Iași a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, având în vedere că nici una dintre părți nu s-a prezentat iar prin cererile depuse nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, sesizându-se din oficiu, în baza dispozițiilor art.420 Cod procedură civilă a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru discutarea excepției perimării.

Din verificarea actelor aflate la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în această cauză la data de 05.05.2014, când s-a dispus suspendarea judecății, potrivit art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Instanța mai constată că de la această dată cererea a rămas în nelucrare mai mult de șase luni, din motive imputabile părții, și că de la data mai sus menționată și până în prezent nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare în conformitate cu dispozițiile art.417 și art.418 Cod procedură civilă.

Conform art.416 din Codul de procedură civilă, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni”. Potrivit art.420 din Codul de procedură civilă, perimarea se constată din oficiu.

Aplicând aceste dispoziții la situația de fapt procesuală, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu, potrivit art. 421 din Codul de procedură civilă, și, pe cale de consecință, va constata perimată cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării, ridicată din oficiu de instanță.

Constată ca fiind perimată cererea formulată de contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Șipote, cu sediul în . în contradictoriu cu intimata S.C. S. D. Co R. LM S.R.L., cu sediul în Iași, .. 39-41, J. IAȘI, având ca obiect “pretenții”.

Cu recurs la Tribunalul Iași (care se depune la Judecătoria Iași), în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.04.2015.

Președinte, Grefier,

Z.-L. F.-M. Z. N.

Red./tehnored./Z.-L. F.-M./Z.N.

4 exemplare/27.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4881/2015. Judecătoria IAŞI