Contestaţie la executare. Sentința nr. 3590/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3590/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 3590/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 11 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE V. Ș. P.
Grefier G. S.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3590/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe contestator M. I. N. și pe intimat ., având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită; suspendare provizorie executare silită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată că:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr.2428 din 27.10.2014 contestatoarea M. M. N. a formulat, in contradictoriu cu intimata ., contestatie la executare impotriva executării silite pornită în dosarul de executare 2551/2013 al B. I. și S. la cererea creditorului, în concret împotriva somației de executare din 7.01.2014 solicitând instanței să anuleze aceastpă somație, să anuleze încheierea nr 12 din 7.01.2014 din dosarul de executare 255/2013, să anuleze încheierea din 9.12.2013 a Judecătoriei iași de încuviințare a executării silite, să dispună suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea suspendării executării silite, cu cheltuieli de judecată. .
In motivare, a arătat ca in data de 9.01.2014 a primuit somația de la B. I. și S. prin care i s-a pus în vedere să achite suma de 6902,31 lei din care 4477,08 facturi neachitate, 1210 lei cheltuieli pentru recuperarea creanței și 1215 lei cheltuieli de executare.
A arătat ca a încheiat contractul de leasing financiar nr DF_ din 16.07.2007, achitând integral ratele până în luna mai anul 2010, iar ulterior în cuantum de 75%. Față de această împrejurare firma de leasing a reziliat unilateral contractul demarând executarea silită. În data de 4.07.2011 a semnat cu creditoarea o convenție de remitere de datorie prin care a fost exonerată de la plata unor penalității, în total existând două asemenea convenții. Arată contestatoarea că a predat autoturismul creditoarei, întocmindu-se proces verbal de încetare a executării silite. Susține că notificarea de reziliere a contractului datată 12.07.2011 a fost comunicată contestatoarei doar împreună cu somația din prezentul dosar, ratele fiind achitate în continuare în luna decembrie 2011 și ianuarie 2012.Arată că nu știe despre facturile invocate de executor, acestea nefiindu-i comunicate, astfel încât creanța nu este certă, executarea silită nu este legală. Suma de 1210, 02 lei a fost solicitată îj temeiul art 17 lit e din contractul de leasing, însă această literă nu există în contract. Mai solicită și suspendarea executării silite precum și suspendarea provizorie a executării silite.
In drept, a invocat disp.art.711-719si urm.C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată.
Atasat cererii, a depus înscrisuri.
Din dispoziția instanței a fost atașat dosarul de executare nr 2551/2013 al B. I. și S..
În data de 11.02.2014 contestatoarea a formulat cerere de ajutor public judiciar cu privire la taxa de timbru și la cauțiune, cerere admisă în parte în ceea ce privește taxa de timbru .
Prin încheierea din 12.02.2014 instanța a respins cererea de suspendare provizorie a executării silite.
Prin precizările din 19.02.2014 contestatoarea a arătat că solicită și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art 17, 18 din contractul de leasing pe care le consideră drept abuzive.
Legal citată, intimata a depus intâmpinare (f.144),prin care a invocat exceptia tardivității contestatiei, și excepția netimbrării acțiunii,pe fond solicitând respingerea plângerii.
Prin incheierea din data de 19.03.2014-(f 235, 236) s-a respins exceptia tardivității contestatiei referitoare la capătul de cerere principal, invocata de intimata, precum si excepția netimbrării acțiunii. Totodată a fost admisă cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea dosarului_ al Judecătoriei Iași
In probatiune, s-a incuviintat ambelor părți proba cu inscrisuri si expertiză contabilă, lucrare efectuata de catre expert I. I. (f.310). Au fost formulate obiectiuni la expertiză, admise în parte de instanță, raportul de expertiză fiind completat (f 35 vol II). Cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepției tardivității cererii completatoare referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzelor prev la art 17, 18 din contractul de leasing financiar.
Analizând actele si lucrările dosarului, soluționând cu prioritate excepția tardivității cererii completatoare, potrivit art 248 Cod proc civ, instanta reține următoarele:
Pe rolul Judecătoriei Iași a fost înregistrată în data de 27.01.2014 contestația introdusă de M. I. N. împotriva executării silite, a somației de executare din 7.01.2014, a încheierii de încuviințare executare silită și a actelor subsecvente din dosarul de executare 2551/2013 al B. I. și S.. Prin încheierea din 19.03.2014 instanța a respins excepția tardivității acestei cereri, pentru considerentele expuse. Prin precizările din 19.02.2014 contestatoarea a solicitat instanței să constate caracterul abuziv al clauzelor din contractul de leasing financiar, titlul executoriu invocat, susținând în cerere că această completare la acțiune reprezintă o contestație la titlu, putând fi introdusă oricând la instanță. Această susținere nu poate fi reținută întrucât stabilirea caracterului abuziv al unor clauze contractuale într-o contestație la executare excede sensului atribuit de lege pentru contestația la titlu- lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, finalitatea cererii fiind aceea de a înlătura clauzele respective din contract. În consecință, cererea completatoare nu poate fi calificată ca o contestație la titlu, fiind de facto o contestație la executare propriu zisă și este supusă termenelor prevăzute de art 714 Cod procedură civilă, respectiv 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă. Ori, raportat la momentul comunicării actelor de executare contestate, 9.01.2014, cererea completatoare din 19.02.2014 a fost înregistrată la judecătorie mult după împlinirea termenului de 15 zile, motiv pentru care instanța va admite excepția tardivității introducerii cererii de constatare a caracterului abuziv al art 17, 18 din contractul de leasing financiar nr DF_ din 16.07.2007 și va respinge această cerere ca tardiv introdusă.
Pe fondul cauzei, instanța reține că între . în calitate de Locator și M. I. N. în calitate de Utilizator, s-a încheiat Contractul de leasing financiar nr. DF_/16.07.2007 având ca obiect transmiterea, în sistem de leasing, a dreptului de folosință asupra autoturismului Peugeot 107 5 uși TWO 1.0 E, an fabricație 2007, culoare roșu scarlet, ulterior inmatriculat sub nr._ .
Până în anul 2010 utilizatorul a achitat la termen și in integralitate ratele de leasing, ulterior, datorită crizei economice, aceste rate au fost achitate parțial. Inițial, creditoarea a demarat procedurile pentru executarea silită a debitoarei, prin recuperarea autoturismului, fiind întocmit dosarul de executare 822/2011 al B. P. S. S.. În data de 5.04.2012 creditoarea trimite o adresă către B. P. S. S. prin care arată că renunță la executarea silită declanșată în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing – motiv pentru care în data de 10.04.2012 a fost întocmit proces verbal de încetare a executării silite – fila 12 dosar. Reține instanța că la baza acestei renunțări a stat o convenție de remitere de datorie încheiată în 1.07.2011- fila 36 dosar, notificarea rezilierii contractului de leasing din 12.07. 2011- fila 44 dosar precum și preluarea autoturismului de către locator care a avut loc în data de 23.02.2012 potrivit procesului verbal întocmit – fila 17 dosar. În data de 27.11.2013 creditoarea M. I. SA a invocat existența unor creanțe de 5687,11 lei pentru facturi neîncasate emise în anul 2011 conform contractului de leasing, și cheltuieli pentru recuperarea creanței, motiv pentru care a formulat cerere de executare silită înregistrată la B. I. și S., înregistrată sub nr 2551 /2013.
Prin încheierea din camera de consiliu din 9.12.2013 Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită. Prin încheierea din 7.01.2014 executorul a stabilit suma de 1215 lei reprezentând cheltuieli de executare, ulterior fiind emisă somația din aceeași dată comunicându-i debitoarei necesitatea de a achita suma de 6902,31 lei din care 4477,08 lei facturi emise și neachitate, 1210 lei cheltuieli pentru recuperarea creanței stabilite conform clauzelor prevăzute la art 17 lit e din contract și 1215 lei cheltuieli de executare silită.
În conformitate cu art.8 din OG nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societățile de leasing, astfel cum a fost modificat prin Legea 287/2006: Contractele de leasing, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantãrii obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii.
Astfel, contractul de leasing constituie titlu executoriu pentru toate drepturile de creanță si obligatiile corelative asumate prin acesta ( inclusiv plata ratelor de leasing).
Executarea silită a fost declanșată pentru recuperarea debitului pretins restant in cuantum de 4477,08 lei lei, rate de leasing restante; pentru cheltuielile de recuperare a creanței și a cheltuielile de executare.
Potrivit art. 711 C.pr.civ., „impotriva executării silite, precum si impotriva oricărui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vătămati prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită ori să indeplinească un act de executare in conditiile legii. Dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art.443,, se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lămuriri cu privire la intelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu,.”
Reține instanța că în conformitate cu art. 15 din OG nr. 51/1997: Dacã în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu executã obligația de platã integralã a ratei de leasing timp de douã luni consecutive, calculate de la scadența prevãzutã în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat sã restituie bunul și sã plãteascã toate sumele datorate, pânã la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
Din raportul de expertiza contabilă efectuat in cauză de catre expert I. I., astfel cum a fost completat prin răspunsul la obiecțiunile formulate, rezultă că, raportat la prevederile contractului de leasing, la momentul rezilierii contractului de leasing contestatoarea mai avea de achitat o sumă de 4116,96 lei. După rezilierea acestui contract, contestatoarea a achitat în perioada 13.07.2011-6.01.2012 suma totală de 5168, 74 lei din care 3820 lei numerar și 1348, 12 șlei sumă recuperare bunuri., reținându-se că a fost achitată în plus de contestatoare o sumă de 1051, 78 lei după rezilierea contractului de leasing. Mai precizează expertul că după rezilierea acestui contract creditoarea a emis facturi de vânzare în valoare de 4380, 99 lei pentru care nu există contract de vânzare deoarece contractul anterior de leasing a fost reziliat la data de 12.07.2011.
In aceste conditii,întrucât contestatoarea a achitat mai mult decât datora, nu se mai poate retine incidenta art.15 din OG nr. 51/1997, privind posibilitatea rezilierii contractului de leasing si platii sumelor restante datorate, posibilitate conferită finantatorului si prin contractul de leasing incheiat de părti, contractul nu a mai devenit titlu executoriu, lipsind caracterul cert, lichid si exigibil al creantei, astfel că executarea silită apare ca nelegală, in intregime.
Notează instanța că intimata a invocat faptul că data corectă a rezilierii contractului nu este 12.07.2011 ci 7.12.2011, confuzia rezultând din modalitatea de redactare a actului respectiv. O atare susținere nu poate fi reținută, întrucât pe de o parte intimata nu a făcut această dovadă cu probe extrinseci, iar din cuprinsului înscrisului respectiv nu rezultă detalii care să indice că ar fi vorba de luna decembrie și nu de luna iulie; de altfel și expertul, analizând acest înscris a ajuns la aceeași concluzie, și anume că data rezilierii contractului este 12 iulie și nu 7 decembrie.
Raportat la considerentele de mai sus, in temeiul art. 711 C.pr.civ., se va admite contestatia la executare si se va dispune anularea tuturor actelor de executare din cadrul dosarului nr.1551/2013 de pe rolul B. I. și S..
D. fiind ca în prezenta cerere contestatoarea a beneficiat de ajutor public judiciar în ceea ce privește onorariul de expert, potrivit disp. art 18 din OG 51/2008, intimata va fi obligată la plata către stat a acestui onorariu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestatia la executare formulata de contestatoarea M. I. N., cu domiciliul în Iași, ., ., jud. Iași, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul ales la cabinet avocat P. D. I., București, .. 15, sector 3.
Anulează toate actele de executare din cadrul dosarului nr.2551/2013 de pe rolul B. I. și S..
Anulează încheierea de încuviințare a executării silite din 9.12.2013 în dosarul_/245/2013 al Judecătoriei Iași.
Admite excepția tardivității introducerii contestației la executare cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor 17 și 18 din contractul de leasing și respinge această cerere ca tardiv introdusă.
Obligă intimata către stat la achitarea onorariului de expert datorat doamnei expert contabil I. I., in cuantum de 500 lei, cu privire la care contestatoarea a beneficiat de ajutor public judiciar.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, calea de atac urmând a se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată in ședință publică azi, 11.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P.V.Ș. S.G.
Red./Tehnored. P.V.Ș.
4 ex./02.07.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3612/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 3610/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








