Validare poprire. Sentința nr. 3610/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 3610/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 3610/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 3610/2015

Ședința publică de la 11 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. I.

Grefier C. A.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditor C. B. SUCURSALA IAȘI, petent B. A. C. ȘI N. I. și pe debitor V. T., terț poprit V. E., având ca obiect validare poprire

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._ executorul judecatoresc A. C. a solicitat in contradictoriu cu tertul poprit VLADIANU E. si debitorul VLADIANU T. validarea popririi infiintata la data de 08.07.2014 in dosarul de executare nr. 93/2013 al B. A. C. & N. I., creditoare fiind C. B. SA BUCURESTI PRIN C. B. SUCURSALA IASI.

In motivarea cererii petentul arata ca, la data de 08.07.2014 a fost emisa adresa de infiintare a popririi asupra sumei de_ lei pe care tertul poprit o datoreaza cu titlul de sulta debitorului, in baza sentintei civile nr._/27.09.2013 a Judecatoriei Iasi, insa tertul poprit, desi a primit adresa de infiintare a popririi la data de 11.07.2014 nu a comunicat nici un raspuns cu privire la aceasta si nici nu s-a conformat celor dispuse prin adresa.

In drept, au fost invocate disp. art. 460 si urm. C.pr.civ.

In sustinerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru.

Debitorul, tertul poprit si creditoarea, legal citati, nu au formulat intampinare.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

In urma cererii de executare silita formulata de creditoarea C. B. SA BUCURESTI PRIN C. B. SUCURSALA IASI, prin incheierea din 21.02.2013 pronuntata de Judecatoria Iasi in dosarul nr._, s-a incuviintat executarea silita a titlului executoriu reprezentat de contract de facilitate linie de credit revocabilă nr.RQ_53/16.05.2012, contract de ipotecă mobiliară nr.857/17.05.2012, contract de fidejusiune nr.425/17.05.2012, contract de fidejusiune nr.426/17.05.2012, împotriva debitorilor . SRL, I. M., VLADIANU T..

La data de 08.07.2014 a fost infiintata poprirea asupra sumei de_ lei pe care tertul poprit VLADIANU E. o datoreaza debitorului VLADIANU T. cu titlul de sulta in temeiul sentintei civile nr._/27.09.2013 pronuntata de Judecatoria Iasi in dosarul nr._ .

Potrivit disp.art. 460 al. 1 C.pr.civ., daca tertul poprit nu isi indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi, iar in al. 2 al aceluiasi articol se arata ca, daca din probele administrate rezulta ca tertul poprit datoreaza sume de bani debitorului, instanta va da o hotarare de validare a popririi, iar in caz contrar, va hotara desfiintarea popririi.

In speta de fata, instanta apreciaza ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a se dispune validarea popririi.

Astfel, desi s-a facut dovada ca prin sentinta civila nr._/27.09.2013 pronuntata de Judecatoria Iasi in dosarul nr._ numita VLADIANU E. s-a obligat la plata sultei de_ lei catre debitorul VLADIANU T. nu s-a facut si dovada faptului ca aceasta suma mai este datorata de catre tertul poprit si in prezent si ca obligatia stabilita prin hotarare judecatoreasca nu a fost deja executata.

Mai mult, instanta retine faptul ca litigiul ce a facut obiectul dosarului nr._ al Judecatoriei Iasi a fost stins de catre parti prin acord de mediere, din dispozitivul hotararii pronuntate rezultand faptul ca sulta in valoare de_ lei a fost platita in momentul incheierii acordului de mediere.

Prin urmare, in conditiile in care, din probele administrate in cauza nu rezulta cu certitudine faptul ca tertul poprit datoreaza sume de bani debitorului si care sa fie puse la dispozitia creditoarei pentru acoperirea creantei sale, instanta apreciaza ca nu se poate dispune validarea popririi.

In baza acestor considerente, instanta va respinge cererea de validare a popririi formulata si va dispune desfiintarea popririi infiintata la data de 08.07.2014 in dosarul de executare nr. 93/2013 al B. A. C. & N. I., tert poprit fiind Vladianu E..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de validare a popririi formulata de executor judecatoresc A. C., cu sediul in Iași .. 7, Casa cu Absidă „L. U. „ creditoare fiind C. B. SA BUCURESTI PRIN C. B. SUCURSALA IASI, cu sediul in Iași, ..42, jud. Iași, debitor VLADIANU T. – CNP_ domiciliat in ., jud. Iași, iar tert poprit, VLADIANU E. –_ cu domiciliul in ., jud. Iasi ca neintemeiata.

Dispune desfiintarea popririi infiintata la data de 08.07.2014 in dosarul de excutare nr.93/2013 al B. A. C. & N. I., tert poprit fiind VLADIANU E..

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi 11.03.2015.

Președinte, Grefier,

I. A. A. C.

RED. / TEHNORED./ I.A./ 01.07.2015/6 EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 3610/2015. Judecătoria IAŞI