Îndreptare eroare materială. Sentința nr. 2180/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2180/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 2180/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 16 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE D. P.

Grefier M. U.

SENTINTA CIVILA NR. 2180

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. IAȘI - PRIN REPREZENTANT LEGAL G. N. și pe pârâții B. C., B. R., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura este legal îndeplinită.

Instanța, din oficiu verificându-și competența constată că este competentă teritorial, material și general conform dispozițiilor art. 131 Noul cod procedură civilă să judece prezenta acțiune.

Instanța, în ceea ce privește estimarea duratei procesului, conform dispozițiilor art. art. 238 din codul de procedură civilă Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, apreciază ca durată estimativă un an.

Instanța, admite proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind utile, pertinente soluționării cauzei, si constatând că nu mai sunt alte cereri în completare, în temeiul dispozițiilor art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la numărul de mai sus, reclamantul M. IAȘI - prin reprezentant legal G. N. și pe pârâții B. C. și B. R., pentru ca în contradictoriu, pe baza probelor ce se vor administra, să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 1093,01 lei reprezentând:

- 837,61 lei facturi utilități energie termică pentru perioada 30.04.2012 – 30.11.2012;

- 837,61 lei penalități pentru perioada 30.04.2012 – 31.l07.2014, conform documentației anexate;

- obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,04 % pe zi de întârziere de la data de 31.04.2012 și până la achitarea efectivă a debitului principal, pentru motivele ce vor fi expuse.

A arătat că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 325/2006, Legea serviciului public de alimentare cu energie termică ¸¸Serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice și cuprinde totalitatea activităților privind producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei termice, desfășurate la nivelul unităților administrativ-teritoriale sub conducerea, coordonarea și responsabilitatea autorităților administrației publice locale sau asociațiilor de dezvoltare comunitară, după caz, în scopul asigurării energiei termice necesare încălzirii și preparării apei calde de consum pentru populație, instituții publice, obiective social-culturale și operatori economici."

Prin H.C.L. nr. 274/11.08.2011, Consiliul Local al Municipiului Iași a hotărât încetarea Contractului de concesionare a serviciului public de producere, transport și distribuție a energiei termice produsă în sistem centralizat. Contractul încheiat cu S.C. CET S.A. a fost reziliat, începând cu data de 21.10.2011, dată la care societatea a fost notificată, prin fax, notificare transmisă ulterior prin poștă, cu confirmare de primire.

¸¸În situația rezilierii contractului de delegare a gestiunii, operatorul serviciului are obligația asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică pe o perioadă determinată, stabilită de autoritatea administrației publice locale sau de asociația de dezvoltare comunitară, după caz, dar nu mai mult de 12 luni." (art. 12 (6) Legea nr. 325/2006).

Unitatea administrativ - teritorială M. Iași este titulara licenței pentru producerea energiei electrice nr. 1044/28.10.2011 și a licenței pentru producerea energiei termice nr. 1045/28.10.2011.

M. Iași a fost operatorul serviciului public de producere, transport și distribuție a energiei termice produsă în sistem centralizat în perioada 21.10.2011 – 12.11.2012.

Având în vedere . S.C. CET S.A., motivat de faptul că administrația locală nu dispune de personal calificat pentru prestarea de servicii de specialitate, în perioada 2011-2012, fiind interzise angajările de personal în administrația publică, a fost înființată S.C. Dalkia Termo Iași S.A.

Prin Protocolul încheiat la data de 17.12.2012, calitatea de operator al serviciului public de alimentare cu energie termică – producție, transport, distribuție și furnizare – în M. Iași, a fost preluat de Societatea Dalkia Termo-Iași S.A.

Prin acordul încheiat între M. Iași și S.C. CET S.A., ÎNREGISTRAT LA M. Iași cu nr._/10.10.2011, ¸părțile își exprimă acordul pentru cesionarea în folosul Municipiului Iași/Serviciul Energetic și de Utilități Publice a contractelor încheiate de S.C. CET S.A. cu utilizatorii serviciului public de producere, transport și distribuție a energiei termice produsă în sistem centralizat în M. Iași, de la data încetării efective a contractului de concesiune sus-menționat."

În conformitate cu prevederile Legii nr. 325/2006, art. 38, ¸Utilizatorii de energie termică au, în principal, următoarele obligații:

a) să achite la termen facturile emise de operatorul care are calitatea de furnizor; factura se emite, cel mai târziu, până la data de 15 ale lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată… Neachitarea facturii în termen de 30 zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere, conform prevederilor art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006." (10) Neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor în vigoare, după cum urmează:

a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;

b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare;

c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului."

Penalitățile de întârziere sunt calculate în conformitate cu art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice. Penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare 0,04 % pe zi de întârziere.

Pârâtul deține spațiul de locuit situat în M. Iași, Tabacului nr. 7, ., .>

Pârâtul a semnat Convenția de facturare individuală a consumatorilor de energie termică Anexă la Contractul de furnizare a energiei termice nr. 799/Tabacului 7/1/11 din 01.08.2007, prin care S.C. CET S.A. cesionează Municipiului Iași contractul de furnizare a energiei termice.

În conformitate cu prevederile acestui act adițional, semnat de pârâți la data de 09.12.2011 ¸¸Începând cu data de 20 octombrie 2011, consumul de energie termică va fi facturat și încasat de M. Iași – Serviciul Energetic și de Utilități Publice."

Convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică, Anexă la Contractul de furnizare a energiei termice nr. 1333/2007 stabilește la art. 7 obligația consumatorului de a achita integral și la termen facturile emise de furnizor reprezentând eventualele debite restante recunoscute de acesta, potrivit anexei D.

În perioada 30.04.2012 – 30.11.2011, pârâții au beneficiat de energie termică furnizată de M. Iași, însă nu au înțeles să achite contravaloarea acesteia, însumând o restanță totală de 1.093,01 lei.

Menționează că potrivit art. 30 alin. 1 din O.U.G. 80/2013 cererile formulate de instituțiile publice având ca obiect venituri publice sunt scutire de taxa judiciară de timbru."

Potrivit Legii 273/2006, Anexa 1, art. 11 lit. a, veniturile din prestări de servicii sunt venituri proprii ale bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor.

Potrivit Legii nr. 51/2006, art. 42 alin. 10, penalitățile constituie venit al operatorului.

A invocat și art. 1270 cod civil și convenția individuală.

Pârâții nu au formulat întâmpinare și nu și-au propus probe în contradovadă.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri ca fiind utilă, pertinentă și concludentă (copii după: referat, componență sold, actul adițional la contractul de furnizare a energiei termice nr. 799/Tabacului 7/1/11/01.08.2007, convenția de facturare individuală a consumului de energie termică (nr. 1510/27.10.2010), facturi, adrese, confirmări de primire, licența nr. 1045/23.10.2011, deciziile 1463/2011, 1274/2012, licența 1044/28.02.2012, deciziile 1273/2012, 2635/2011, H.C:L. 274/2011, 319/2011, anexe, contract de servicii_/2012, acte adiționale, protocolul din 07.12.2012 și acord.

Estimând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Actele depuse de reclamant demonstrează calitatea sa procesuală activă (cele care au fost enumerate mai sus, toți aceștia, cât și S.C. CET S.A. Iași) dar și pârâții (care astfel au calitate procesuală pasivă sunt semnatari ai actului adițional la contractul de furnizare a energiei termice 799/Tabacului/7/11 din 01.08.2007 (unde la pct. 2 se prevede că de la 20.10.2011 consumul de energie termică va fi facturat și încasat de M. Iași – Serviciul Energetic și de Utilități Publice din cadrul Direcției Tehnice și Investiții a Primăriei Municipiului Iași.

Prin urmare există identitate între titularul dreptului subiectiv dedus judecății – reclamant, pe de o parte și titularul imputației corelative - pârâții.

Astfel, rezultă că excepțiile privind lipsa calității procesuale active și pasive sunt neîntemeiate și, ca atare, instanța le va respinge.

2. Prezenta acțiune este întemeiată, deoarece art. 969 Cod civil consacră forța obligatorie a contractelor legal încheiate (preluarea în Noul Cod civil fiind în art. 1270).

Pârâții nu au făcut dovada achitării către reclamant a contravalorii utilităților de care au beneficiat, respectiv: 837,61 lei facturi energie termică pentru perioada 30.04.2012 – 30.11.2012, astfel că se impune obligarea acestora la plata penalităților în continuare, de 0,04 % /zi de întârziere aferente debitului la data plății (dar nu mai mari decât acestea în lipsa unei prevederi contractuale).

Celelalte cereri ale reclamantului vor fi respinse (pentru motivele arătate în paragraful anterior), ca fiind neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

1.Respinge excepțiile lipsei calității procesual active și pasive.

2.Admite acțiunea formulată de reclamantul M. IAȘI prin Primar G. N. CF_, cont bancar RO 02TREZ_ 02500X în contradictoriu cu pârâții B. C. CNP_ și B. R. CNP_, Iași, ., ., .>

Obligă pârâții în solidar să plătească reclamantei sumele de 837, 61 lei reprezentând preț facturi utilități energie termică, 837, 61 lei penalități, penalități în continuare de la 11.10.2014 la data plății, de 0,04 % pe zi de întârziere, aferente debitului, conform considerentelor.

Respinge celelalte cereri ale reclamantei (conform considerentelor).

Cu apel în 30 zile de la comunicarea/înmânarea prezentei hotărâri care se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată azi, 16.02.2015 în ședința publică.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. P.D.20.02.2015/Teh.U.E.

5 ex./06.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Îndreptare eroare materială. Sentința nr. 2180/2015. Judecătoria IAŞI