Partaj judiciar. Sentința nr. 2236/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2236/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 2236/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 17 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - C. C.

GREFIER - A. E.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2236/2015

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul V. C. C. în contradictoriu cu pârâții H. D. și H. M., având ca obiect ,,partaj judiciar ieșire din indiviziune’’.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 02.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 17.02.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub numărul_ /02.06.2014 reclamantul V. C. C. a chemat în judecată pârâții H. M. și H. D., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie dispusă ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în Iași, ., ..3, jud. Iași, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de Cameră de consiliu pronunțată la 29.09.014 a fost admisă în parte cererea de ajutor public a reclamantului și exonerat acesta de la plata a 1/2 din cuantumul total al taxei de timbru, cu eșalonarea diferenței de achitat în sumă de 1425,66 lei în 26 rate lunare.

În motivare a arătat reclamanta că a achiziționat, la 08.07.2013, de la Doltu M. și Doltu D. L., cota de 1/2 din apartamentul supus partajului, avand o suprafață utilă de 37,60 mp, înscris în CF nr._-C1-U7 și identificat cu nr. cadastral 613/1/P/3, împreună cu dreptul de coproprietate asupra tuturor părților din . folosința comună a coproprietarilor precum și dreptul de folosință asupra terenului indiviz în suprafață de 12,38 mp, înscris în CF nr._ a localității Iași, cu nr. cadastral 613.

Conform susținerilor reclamantului cealaltă cotă indiviză de 1/2 este deținută de soții H. M. și H. D. și se impune sistarea stării de indiviziune, avand în vedere că nu s-a ajuns la o înțelegere cu parații privind valorificarea bunului, acesta nefiind nici partajabil în natură, cu solicitarea de a fi atribuit paraților care-l dețin în folosință și acordarea sultei pentru cota lui.

În drept au fost invocate disp. art.676, art.680 C.civ, art.979 și urm. C.p.c, art. 453 C.p.c.

La cerere au fost anexate înscrisuri în copie, certificate" conform cu originalul" (f.5-20).

În termenul acordat pentru complinirea lipsurilor cererii reclamantul a depus precizări înregistrate sub nr._/17.06.2014, la care a anexat certificat de atestare fiscală (f.24-25).

În termen legal au formulat și depus întampinare parații, prin care au solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, întrucat, la 02.11.2012, prin act de adjudecare imobil cu nr. 76 al B. M. și Asociații domnul avocat Doltu M., împreună cu soția, au devenit coproprietari ai imobilului, iar după achiziționare, fără a-i consulta, acesta a dat anunț de vanzare a întregului apartament .

Conform susținerilor paraților i-au propus d-lui Doltu să-i dea cheile pentru a locui acolo dar intenția acestuia era de a vinde imobilul, cu mențiunea că, la 17.09.2013, au fost invitați la mediator, unde li s-a adus la cunoștință dorința de ieșire din indiviziune, cu solicitarea de a i se plăti suma de 14.000 euro, dar ei au refuzat considerand că achiziția cotei de 1/2 din imobil s-a făcut în scop speculativ.

Au mai arătat parații că nu au avut cunoștință despre faptul că reclamantul este noul proprietar al cotei de 1/2 și, în opinia lor, are posibilitatea să vandă cota deținută.

La întampinare au fost anexate înscrisuri (f.56-72).

La termenul de judecată din 02.02.2015 reclamanta și pârâții prezenți în fața instanței, au depus o tranzacție și, fiind interpelați cu privire la conținutul acesteia au arătat că sunt de acord cu termenii și condițiile și au semnat-o, înscrisul atestand manifestarea lor de voință privind modalitatea de efectuare pe cale amiabilă a partajului.

Având în vedere faptul că tranzacția încheiată reprezintă expresia liberei voințe a părților și, verificând și celelalte condiții legale necesare încheierii acesteia, atât sub aspectul capacității părților de a dispune în acest mod, cât și sub cel privind respectarea dispozițiilor imperative ale legii referitoare la procedura împărțelii judiciare, prin raportare la prev. art.438 NCPC instanța va admite acțiunea formulată și va lua act de tranzacția părților, urmând să pronunțe o hotărâre de expedient conform voinței lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul V. C. C., cu domiciliul ales în Iași, ., . în contradictoriu cu pârâții H. M. și H. D., ambii cu domiciliul în Iași, ., . ., jud. Iași .

În baza art.438 NCPC ia act de tranzacția părților, după cum urmează:

„ Subsemnații V. C. C., cu domiciliul in Iasi, Bld Ș. cel M. si Sfanț, nr.5, ..l, ., CNP_, in calitate de reclamant si H. D., CNP_ si H. M., CNP_ cu domiciliul in Iasi, ., . ., in calitate de parați, intelegem sa incheiem următoarea

TRANZACȚIE

în dosarul civil nr._, având ca obiect ieșire din indiviziune, prin care solicitam sa dispuneți:

-ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat in ., . parter, . Iasi.

Modul de ieșire din indiviziune urmează sa se faca dupa cum urmează:

-Soții H. M. si H. D. vor primi de la Volovat C. C. cota indiviza din 1/2 imobilul situat in ., . parter, . Iasi.

-în schimbul acesteia, soții H. M. si H. D. se obliga sa achite in solidar sulta compensatorie in cuantum de 9.500 euro (noua mii cinci sute euro) pana cel târziu la data de 03.08.2015, suma urmând a fi calculată având în vedere cursul de referință al BNR pentru euro din ziua plății.

Subsemnații Volovat C. C., H. M. si H. D. arătam ca acesta este modul in care dorim sa ieșim din indiviziune si semnam dupa cum urmează:

Urmează semnăturile…”.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2015.

Președinte, Grefier,

C.C. E.A.

Red. Pr.C.C.

4 ex./19.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 2236/2015. Judecătoria IAŞI