Obligaţie de a face. Sentința nr. 657/2015. Judecătoria IAŞI

Comentarii

0

Sentința nr. 657/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 657/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – P. D.

GREFIER- N. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 657

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții A. M. G., A. A. în contradictoriu cu pârâta V. R. S.A., având ca obiect obligație de a face constatare clauze abuzive - Lg. 193/2000; O.U.G. 50/2010.

Dezbaterile, asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2015,care fac parte din prezenta sentință civilă, când în aceeași componență instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, când:

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la numărul de mai sus, reclamanții A. M. G. și A. A. în contradictoriu cu pârâta V. R. S.A., au solicitat:

I. declararea ca fiind abuzive a următoarelor clauze inserate unilateral și nenegociate, de banca pârâtă, conform Legii nr. 193/2000 și Directivei 93/13/CEE.

l. litera d) integral din art.3 din Condiții Speciale din Convenția de Credit nr. l79/DP/05.04.2005 ;

2. litera b) din articolul 4 " Penalizări" din Condițiile Speciale ale Convenției;

3. încasarea comisionului de aranjament, prevăzut în art. 5 litera a) din Condițiile Speciale ale Convenția de Credit nr. l79/DP/ 05.04.2005 în procent de 1,5 %, plătibil integral și restituirea acestuia ; .

4. litera c) de la articolul 5 "Comisioane" din Condițiile Speciale ale Convenției;

5. litera d) de la articolul 5 "Comisioane" din Condițiile Speciale ale Convenției și restituirea acestuia în cuantum de 3.750.000 ROL;

6. punctual 3.4 de la secțiunea 3) "Costuri" din Condițiile Generale ale Convenției

7.

punctual 3.8 de la secțiunea 3) "Costuri" din Condițiile Generale ale Convenției

8. punctul 4.5 integral din articolului 4 din Condițiile Generale ale Convenției in sensul încasării, în mod abuziv cu prioritate, a comisioanelor, dobânzilor penalizatoare, dobânda restantă și mai apoi a sumelor principale;

9.punctul 5.2 si 5.3 din Secțiunea 5 Plăți efectuate cu întârziere din Condițile Generale ale Convenției;

10. litera b) integral din punctul 7.1 din secțiunea 7) Obligațiile Părților din Condițiile Generale ale Convenției;

11. litera d) integral din punctul 7.1 din secțiunea 7) Obligațiile Părților din Condițiile Generale ale Convenției;

12. litera i) integral din punctul 7.1 din secțiunea 7) Obligațiile Părților din Condițiile Generale ale Convenției;

13. litera k) integral din punctul 7.1 din secțiunea 7) Obligațiile Părților din Condițiile Generale ale Convenției;

14. litera l) integral din punctul 7.1 din secțiunea 7) Obligațiile Părților din Condițiile Generale ale Convenției;

15. litera m) integral din punctul 7.1 din secțiunea 7) Obligațiile Părților din Condițiile Generale ale Convenției;

16. litera o) integral din punctul 7.1 din secțiunea 7) Obligațiile Părților din Condițiile Generale ale Convenției;

17. secțiunea 8) integral (8.1, 8.2, 8.3) Scadență anticipată din Condițiile Generale ale Convenției;

18. punctul 10.1 și 10.2 de la secțiunea 10) Costuri suplimentare din Condițiile Generale ale Convenției;

19. liniuțele doi și trei de la punctul 11.1 de la secțiunea 11 –Excepție de la principiul păstrării secretului profesional;

20. punctele 11.2 și 11.3 de la secțiunea 11 – Excepție de la principiul păstrării secretului profesional.

II. Obligarea Băncii să le pună la dispoziție formula de calcul a dobânzilor, stabilită la data întocmirii convenției.

III. Având in vedere soluția dispusă de Curtea de Justiție a Uniunii Europene

în cauza C - 26/13 (A. Kasler contra OTP) privind creditele in franci elvețieni, solicită să se constate că este abuzivă prevederea din contractul de credit care stabilește că ratele pentru rambursarea împrumutului se stabilesc la cursul de vânzare al băncii, mai mare decât cel de cumpărare luat în calcul în momentul acordării împrumutului, întrucât diferența dintre cursul de vânzare și cel de cumpărare nu poate fi considerat un serviciu oferit de bancă, așadar nu poate fi imputat clienților. Altfel spus, la data de 05.04.2005 când au semnat contractual, euro era cotat la valoarea de 2,1231, iar acum are valoarea de 4,43, deci aproape dublu.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în Cazul C-26/13 Á. Kásler and H. Káslemé Rábai v OTP Jelzálogbank Zrt, la data de 30 aprilie 2014 a statuat că: "Consumatorii care contractează un împrumut în valută trebuie să poată evalua consecințele economice ale aplicării unei rate de schimb (rata de vânzare) la rambursarea împrumutului, care este diferită de cea aplicabilă la calcularea valorii creditului în momentul acordării (rata de cumpărare)".

A arătat că, în fapt, au contractat în baza Convenția de Credit nr. l79/DP/ 05.04.2005 un credit în cuantum de 28.000 euro la V. R., Sucursala din Iași. Întrucât la momentul perfectării convenției, au încercat negocierea unora dintre clauzele inserate unilateral de parata, au avut parte de un refuz categoric, banca - creditoare prin reprezentatul său susținând că toate clauzele ce se regăsesc în convenția lor sunt singulare neexistând in politica băncii posibilitatea altor oferte.

D. urmare, fără a fi lămuriți cu privire la clauzele contractuale înserate în cuprinsul convenției, deși au cerut lămuriri întrucât la data semnării li s-au părut extrem de echivoce, confuze, împovărătoare și scrise într-un format extrem de greu lizibil, în sensul, cât mai mic posibil, și în limbaj de specialitate bancar greu accesibil lor, au semnat documentul asigurați și răsasigurați fiind le lucrătorul băncii că este singura varianta oferită de bancă, iar clauzele contractuale nu se pot negocia de nici un fel.

Extrem de important este faptul că au fost obligați să suporte din veniturile proprii, costul evaluării garanțiilor ipotecare făcute de un expert A.N.E.V.A.R., impus de Bancă și nu agreat de dânșii,să achite asigurarea garanțiilor la o firma de asigurări impusa de Bancă și nu agreata de dânșii și să perfecteze actele notariale la un notar impus de bancă și nu agreat de dânșii. Au învederat acest aspect întrucât dânșii au dorit să achite aceste servicii unor persoane agreate de aceștia cu costuri mult mai mici.

Ulterior, au aflat ca aceste cheltuieli extrem de mari, puteau fi reduse considerabil, întrucât Banca, în mod ilegal, fără vreun suport legitim, le-a forțat să achite serviciile mai sus precizate, cu persoane autorizate, alese și agreate de ea, după criterii știute doar de ea și nu a acordat posibilitatea să perfecteze documentațiile de care era nevoie cu specialiști agreați de dânșii, cu atât mai mult cu cât aceste servicii erau achitate din banii lor. Că lucrurile s-au petrecut întocmai, reiese din clauzele înscrise la art. 7 din Condițiile Generale ale Convenția de Credit nr. l79/DP/ 05.04.2005.

La data de 27 fevrier 207 au efectuat o rambursare în avans în cuantum de 6.406 euro.

Conform dreptului protecției consumatorilor și a Directivelor în materia Uniunii Europene, comerciantul trebuie sa îndeplinească o . printre care se regăsesc și:

- obligația de informare (un consumator suficient de informat va fi capabil să-și apere interesele, impunând astfel profesionistul să asigure o prealabilă și exactă informare);

- obligația de a se abține de la a insera în contractele cu consumatori clauze abuzive.

Clauza abuzivă este în accepțiunea art. 4 din legea nr. 193/2000, art. 78 din Legea nr._ și art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992, acea clauză inserată în contract care nefiind negociată în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Conform prescripțiilor legale, pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă, este necesar ca:

1. aceasta să nu fi fost negociată direct cu consumatorul;

2. aceasta să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;

3. să se fi încălcat cerințele bunei-credințe.

1. Cu privire la prima condiție, art. 4 din Legea 193/2000 stabilește că o clauza va fi considerata ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilita fără a da posibilitatea consunatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale. Contractul preformulat a fost definit de ordinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/2007 ca fiind „acel tip de contract redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a accepta sau nu exact situația contractelor reclamanților. Prin urmare lipsa negocierii directe cu consumatorul este echivalentă cu stabilirea clauzei în mod unilateral de către comerciant și imposibilitatea consumatorului de a influenta natura clauzei.

Cu ale cuvinte, după cum s-a arătat și în doctrina de specialitate (C. T., A. C. „ Un pas important spre integrarea europeană: Legea 193/2000 privind clauzele abuzive, O.G. nr. 87/_ privind răspunderea producătorilor și O.U.G. nr. 130/2000 privind contractele la distanta" - RDC nr. 3/2001 p.76), legislația protecției consumatorului instituie prezumția relativă de lipsa a negocierii directe a clauzelor contractuale, dacă este în prezența unor contracte preformulate și/sau a unor condiții generale de vânzare. Or, clauzele ce formează obiectul prezentei acțiuni se circumscriu întocmai acestor prescripții legale, deoarece contractele în discuție fac parte din categoria contractelor de adeziune și a condițiilor generale de vânzare, fiind preformulate și bazate pe principiul ¸¸TAKE IT OR LEAVE IT".

Reclamanții învederează instanței că, convenția de credit despre care fac

vorbire în această cerere este încadrată în categoria contractelor de adeziune. D. urmare, rezultă fără drept de tăgadă că voința consumatorilor, respectiv a lor a fost grav viciată la încheierea convenției de credit ce face obiectul prezentei acțiuni.

2. Cu privire la acea de a doua condiție, pentru calificarea unei clauze ca fiind abuzivă se referea la deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului care impune, la momentul semnării contractului, clauze care ii creează un avantaj in detrimentul consumatorului. Condiția menționata este îndeplinita în contractele ce fundamentează prezenta acțiune prin următoarele aspecte:

a) statuează exclusiv în favoarea intimatei bănci o . drepturi foarte importante, precum:

- dreptul de a modifica rata dobânzii si a diferitelor comisioane stabilite in contract (de risc, de rezerva minima obligatorie, etc.) fără a fi prevăzute în contracte motivele obiective care determină o asemenea modificare;

- dreptul de a aplica cea mai grava sancțiune împrumutatului (declararea ca scadent anticipat a creditului) pentru neîndeplinirea oricăror obligații de către acesta;

- dreptul de a alege asigurătorul cu care trebuie sa contracteze împrumutul;

- dreptul de a debita depozitele împrumutatului, chiar neajuns la termen in cazul întârzierii plaților ratelor de către împrumutat.

b) transfera întregul risc contractual în sarcina împrumutatului (prin diferite comisioane impuse, prin garanțiile constituite, prin răspunderea cu întreg patrimoniu, cu asigurări de viață și ale imobilelor girate către banei, cu veniturile prezente și viitoare, etc.).

3. Cu privire la cea de a treia condiție ( nerespectarea cerinței bunei credințe) îndeplinirea acestei cerințe rezulta din comportamentul general al paratei.

Principiul bunei credințe a fost preluat din art. 3 din Directivele nr. 93/13/CEE si desemnează respectul reciproc al pârtilor contractante. Adoptarea unui comportament onest si rezonabil care sa aibă in vedere interesele legitime ale consumatorului.

Este de notorietate practica unitară a înaltei Curți de Casație si Justiție care a respins toate recursurile înaintate de pârâta-bancă, recursuri care se refereau la faptul că se susținea corectitudinea indubitabilă a băncii în exprimarea clauzelor contractelor perfectate de către consumatori cu ea. S-a stabilit de asemeni că alte clauze din contract cum ar fi ce e care stabilesc majorarea sumei de plată îi cazurile în care împrumutatul nu-și îndeplinește obligația de plată a sume precizate, a dobânzilor sau a oricare r alte costuri datorate, ori în cazul apariției unei situații neprevăzute, care în opinia băncii face să devină improbabil că împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate, banca poate obliga împrumutatul să plătească sume suplimentare.

Aceeași instanța a stabilit că sunt abuzive și clauzele prin care banca solicita sume suplimentare din cauze cum ar fi "pot apărea, la data semnării sau ulterior modificări de interpretare ale oricărei legi", sau prevederi și reglementări aplicabile,"care supun Banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite sau care schimbă baza de impozitare pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate sau care se referă la oria alte sume datorate rezultând din Convenție cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca".

Tot abuzivă a fost considerată și clauza prin care banca solicită compensări pentru prevederile și reglementările care "impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezervă, depozit special sau orice cerință similară (de exemplu, în corelație sau legătură cu propunerea noului Acord pe la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor Basel) afectează activele Băncii, constituite cu sau pentru costurile băncii sau care impun băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite", a se vedea secțiunea 10.1 punctul b de la articolul 10 – Costuri suplimentare.

II. Aspecte cu privire la dobândă

Contractul de credit, indiferent dacă este cu dobândă fixă sau cu dobândă variabilă, este un contract cumulativ. Dacă în cazul creditelor cu dobânda fixă drepturile și obligațiile părților sunt determinate, în cele cu dobândă variabilă, acestea sunt determinabile, în funcție de oscilațiile in price sens a anumitor factori/indici concreți, fără a fi implicată în vreun fel voința uneia dintre părți.

Modalitatea in care parata si-a rezervat dreptul de a ajusta rata dobânzii ( prin punctul 3d) din Condițiile Speciale ale Convenției, transforma contractul de credit intru-nul aleatoriu, diferența dintre aceste doua tipuri de contracte fiind tocmai cunoașterea întinderii prestațiilor pârtilor la momentul încheierii contactului sau posibilitatea determinării acestora ulterior, prin cunoașterea factorului care determina modificarea.

Dobânda fixa este exprimată printr-un număr sau cifră reprezentând procent aplicat anula la soldul creditului, fără ca determinarea acestei să fie bazata pe o formulă matematică, spre deosebire de dobânda variabila, care este exprimata în mod obligatoriu printr-o formulă de calcul, ce cuprinde atât elemente fixe cât și variabile.

Dacă în cazul creditului cu dobânda fixă părțile, stabilind o rată unică a dobânzii anuale (sau mai multe rate fixe pentru anumite perioade de timp) și cunoscând în același timp suma creditului acordat, cunosc de la început întinderea exacta a prestațiilor, în cazul creditului cu dobânda variabilă suma totală de rambursat nu este cunoscută la semnarea contractului, dar se determină în funcție de evoluția indicilor specificați în contract.

În contractul ce face obiectul prezentului dosar, reclamanții - părțile au stabilit inițial rata fixa a dobânzii. Aceasta este stabilita la pct. 3 a din Condițiile Speciale ale Convenției de credit, fiind exprimată printr-o cifră și fără a fi determinată printr-o formulă de calcul.

Faptul că rata dobânzii din acest contract este fixă rezultă și din aceea ca nu s-a stabilit în contract perioada la care aceasta sa fie ajustată în funcție de vreun indice variabil.

Clauzele care permit modificarea dobânzii fixe sunt nule, întrucât acestea unt abuzive.

Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea 193/2000 și ale art.79 din Legea nr. 96/2004 o clauză care nu a fost negociată de parți este considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract creează in detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Art. 45 și 57 teza a II-a din Legea 296/2004 reglementează dreptul consumatorului „ de a fi informați, în mod complet, corect și precis asupra caracteristicilor principale" ale serviciilor financiare oferite de către operatorii economici.

Or, așa cum este formulat punctul 3 lit. d din Condițiile Speciale ale convenției noastre, acesta nu oferă decât o indicație vagă asupra condițiilor în care dobânda se va modifica în viitor.

Pentru a sublinia caracterul abuziv al clauzelor privind dobânda au invocat art. 4 din Legea 193/2000, art.79 din Legea nr. 296/2004, art. 2 pct. 16 din O.U.G. 21/1992, alin. 1 lit. a și lit. g din Anexa la Legea 193/2000.

III. Aspecte cu privire la asigurare

Obligația lor de a perfecta contractul de asigurare cu o societate de asigurare parteneră sau agreată de bancă, precum și dreptul băncii de a alege o nouă societate de asigurare care reînnoiește polița, sunt impuneri abuzive ale băncii-pârâte - intimate, care înfrâng dispozițiile art. 18 din Legea 190/1999 care prevăd:¸¸contractele de asigurare se vor încheia cu o societate de asigurări, iar împrumutătorul nu va avea dreptul să impună împrumutatului un anumit asigurator."

Este unanim recunoscut și necontestat de banca-pârâtă, că li s-au impus nu numai anumiți asigurători dar costurile asigurărilor încheiate de reclamanți în calitate de împrumutați prin intermediul băncii erau mult superioare costurilor practicate de către aceiași asigurători cu proprii clienți, ceea ce constituie o încălcare nu numai a legislației protecției consumatorului, dar și a dreptului de proprietate al acestora - calitate de reclamanți-recurenți, cărora li s-a impus un contract la un cost peste prețul pieței.

Au făcut referire cu privire la dreptul băncii de a declara creditul scadența anticipat in situația in care împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plată a sumei, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate conform alto convenții încheiate de împrumutat cu banca sau conform altor convenții încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare de credit.

Clauza permite declararea scadentei anticipate a creditului ( rezilierea culpabilă) fără să existe o neexecutare din partea împrumutatului a obligațiilor prevăzute in respectivul contract de credit.

Chiar daca in practică, aceste clauze au o largă utilizare în contractele cu executare succesivă între comercianți, materie unde li se poate găsi o justificare-legitimă, acestea nu își găsesc aplicarea în materia contractelor de credit încheiate intre instituțiile de credit cu consumatorii.

Cu privire la caracteristicile contractului, precizează că din perspectiva băncii – pârâte – intimate, contractul de credit este cu executare dintr-o dată, obligația acesteia este să pună la dispoziția consumatorului toată suma împrumutată. Contractul este, însă, cu executare succesivă doar din perspectiva consumatorului, adică a lor, recurenții, astfel, că încetarea contractului pe parcursul perioadei de rambursare fără ca împrumutatul să-și fi încălcat obligațiile contractuale este ilegală.

V. Obligația împrumutatului ca, la solicitarea băncii, să mai aducă încă un codebitor, art.7.1 lit. e. din Condițiile Generale ale Convenției.

Această clauză îi obliga la un fapt care nu ține de voința lor, ci a unui terț, motiv pentru care nu poate produce efecte juridice.

Importanta acestei clauze si impactul asupra drepturilor consumatorului reiese din posibilitatea băncii să declare creditul scadent anticipat în cazul în care oricare din obligațiile prevăzute în contractul de credit nu este îndeplinită de împrumutat.

Față de cele menționate, prin coroborare cu art.8.1 lit. b din Condițiile generale, clauza ce face obiectul prezentei acțiuni, este o clauză abuzivă.

A susținut că dreptul băncii de a declara creditul scadent anticipat în situația în care împrumutatul nu își îndeplinește orice obligație din contract (art.8.1 și următoarele din Condiții Generale).

Există în contractul de credit anumite obligații in sarcina împrumutatului care țin de persoana sa sau care, chiar daca depind de voința sa, nu sunt esențiale întru derularea in continuare a creditului. Obligația principala a împrumutatului constă în plata ratelor de credit la termenele stabilite, celelalte obligații fiind subsidiare, neesențiale pentru derularea creditului, odată ce a fost acordat.

În nici o materie, cu atât mai puțin in dreptul protecției consumatorului nu se poate permite desființarea unui contract de către o parte doar pentru ca i se pare ca exista riscul ca in viitor, cocontractantul sau să nu își mai îndeplinească obligațiile. Rezilierea intervine doar in cazul in care neexecutarea obligațiilor esențiale s-a produs. Atunci când neexecutarea doar se prefigurează, nici una dintre părți nu justifică vreun interes legitim pentru desființarea unui contract aflat în derulare. D. urmare, clauza contractuala nu are nici o utilitate pentru banca din punct de vedere al creșterii șanselor de recuperare a creditului, ci constituie o amenințare la adresa împrumutatului, care, pentru a evita executarea silită ar fi determinat să îndeplinească orice solicitare a creditorului, chiar fiind și abuzivă.

D. urmare, potrivit cu art.4 din legea 193/2000, au solicitat constatarea și acestei clauze ca fiind abuzivă.

Au solicitat, de asemeni constatarea că au suportat ilegal diferența de curs valutar întrucât acesta nu reprezintă un cost, un preț ci reprezintă o înșelăciune clara a băncii-pârâte.

În susținerile din cauza Cazul C-26/13 Arpâd Kâsler and H. Kâsleme Râbai v OTP Jelzâlogbank Zrt avocatul general Wahl considera că, în ceea ce privește un contract "încheiat în moneda străina clauzele care determina cursurile de schimb aplicabile intră, la fel ca si cele privind punerea la dispoziție a capitalului și plata dobânzilor, în sfera obiectului principal al contractului. "Astfel, ele constituie unul dintre elementele esențiale ale mecanismului de împrumut in moneda străina, dat fiind ca lipsa lor ar face imposibila executarea contractului."

Claritatea și caracterul inteligibil al unei clauze contractuale trebuie să permită consumatorului să dispună de informațiile cu ajutorul cărora va fi în măsură să aprecieze avantajele și inconvenientele încheierii contractului și riscurile pe care și le asumă prin această operațiune. ¸¸Așadar, consumatorul trebuie să înțeleagă nu numai conținutul unei clauze, ci și obligațiile și drepturile aferente acesteia" a susținut același avocat Wahl în comunicatul de presă al Curții.

Se știe despre bănci că sunt privite de către specialiști, și nu numai, ca fiind acele instituții care valorifică riscul. Această caracterizare dată băncilor se datorează în special faptului că orice operațiune financiar-bancară pe piața internă și internațională este supusă acțiunii unui ansamblu de factori de risc independenți.

În sensul larg al cuvântului riscul se poate defini ca fiind un pericol eventual, mai mult sau mai puțin previzibil. Dicționarul enciclopedic ilustrat publicat în 1999 de Editura Cartier, definește riscul ca "posibilitatea de a avea de înfruntat un pericol, o pagubă, un necaz" sau "pericol, inconvenient posibil". Dicționarele englezești menționează definiția standard acceptată lingvistic: riscul reprezintă "probabilitatea producerii unui eveniment cu rezultate adverse pentru subiect".

Teoria financiară modernă aduce însă nuanțări acestei definiții, considerând că nu trebuie pus semnul de echivalența între probabilitate și risc: probabilitatea constituie de fapt unitatea de măsuri a riscului și mijloc de cuantificare pentru acesta.

Definiția care ilustrează cel mai cuprinzător riscul aparține lucrării "Băncile - M. Enciclopedie" publicată de Editura Expert în 1998, în care autorii (Acad C. C. K. și Dr. E. IV, D.) definesc riscul într-o afacere ca "eveniment viitor și probabil a cărei producere ar putea provoca anumite pierderi".

Riscul valutar exprima o probabilitate de a înregistra pierderi din contractele comerciale sau din alte raporturi economice, din cauza modificării cursului de schimb al valutei in perioada dintre încheierea contractului si scadenta acestuia. Atunci când riscul nu este cunoscut, nu este explicitat nu poate fi asumat. Altfel spus băncile funcționează în virtutea riscului cunoscut.

Consumatorii, însă, nu. Ei "beneficiază" doar de informațiile trunchiate, ocolite, în termini evazivi și echivoci de multe ori informații neloiale oferite de banei și de mediul bancar.

Ceea ce detașează pe consumatori de bănci reprezintă faptul ca acestea din urmă au forțat riscul deprecierii masive a valutelor prin acordarea fără limite de împrumuturi (a se vedea creditele cu buletinul, carduri cu facilitate și poveri ascunse, etc.), deprecieri care au căzut în sarcina consumatorilor.

Reclamanții învederează instanței, faptul că nu au fost în nici un fel informați despre riscul valutar, despre ce s-ar putea să suporte în caz de creștere, fără limite, a cursului valutar.

Nu au ascuns faptul că ar fi putea avea posibilitatea inserării în contract a unei clauze valutare sau a unei clauze de revizuire a prețurilor.

O metodă prin ar fi putut evita efectele căderii libere a monedei euro este reprezentată de înscrierea în contract a unei clauze valutare sau a unei clauze de revizuire a prețurilor.

1) Clauza de revizuire a preturilor - aceasta se înscrie în contractele comerciale astfel încât să se atenueze efectele ce își au originea în modificarea preturilor în perioada de la data încheierii contractului și până la încasarea contravalorii mărfurilor contractate.

2) Clauza valutara - presupune corelarea valutei de contract cu una mai

stabilă și agreată de ambele părți la contract. Contractul comercial menționează

cursul dintre cele doua valute de la data încheierii și prevede faptul că, în cazul în

care raportul de schimb dintre valute suferă modificări ce depășesc anumite limite la scadență, plata se va realiza luându-se în calcul noul raport de schimb dintre

valute.

Banca i-a împovărat prin comisioane ascunse și dobânzi ilegale, prin girarea în favoarea lor a polițelor lor de viață și asigurarea imobilelor aduse drept garanție, precum și cu garantarea veniturilor lor prezente și viitoare.

În cuprinsul convenției nu exista prevăzuți coeficienții de risc valutar și dobânda, ceea ce a condus la un grad de îndatorare al acestora foarte ridicat. Nu exista explicitate aspectele referitoare la riscul valutar si riscul monetar.

Gradul de îndatorare folosit de banei ar trebui sa acopere variațiile de curs si dobânda, lucru de negăsit în contractul reclamanților.

Deprecierea leului in raport cu EURO din ultimii ani a fost, însă, una foarte puternică, la care băncile au contribuit din plin si nu credem ca nici un economist profesionist ar fi inclus o asemenea variație, nici în cel mai rău caz de depreciere.

Băncile, deși prin operațiunile lor, au contribuit la determinarea unei situații atipice fără precedent, amplificând riscul, au fost salvate de guverne, iar clienții de retail au fost abandonați. Băncile au fost salvate de state, li s-a asigurat supraviețuirea și au în continuare acces la mecanisme prin care să reziste în piață: credite de finanțare cu dobânzi 0 de la băncile centrale, credite către state care le asigură cifra de afaceri, inclusiv banca de la care au contractat reclamanții creditul.

Câți dintre români și-ar mai fi luat credite în monedă străină, dacă li s-ar fi dat suficiente avertismente că un risc de depreciere este destul de probabil ?

Nu le-a fost explicitat faptul că se știa despre o prăbușire a monedei naționale în favoarea monedelor externe, astfel încât banca a impus acest risc al suportabilității devalorizării în seama lor.

Au solicitat reclamanții să se constate că, în cuprinsul contractului nu se face vorbire despre riscul monetar sau cel valutar, în schimb contractul abundă de clauze nenegociate, formulate într-un limbaj de lemn, scris cu litere mici greu de parcurs.

Importantă este și acceptată teoria impreviziunii, care se fundamentează pe căutarea unui just echilibru între prestațiile părților unei convenții, în condițiile schimbării împrejurărilor economice (ca o cerință a justiției comutative).

Teoria impreviziunii constă în recunoașterea, ca subînțeleasa, în contracte clauzei omnis conventio intelligunt ir rebus sic stantibus conform căreia, daci intre momentul încheierii contractului și cel al executării acestuia au apărut evenimente imprevizibile, care au schimbat fundamental condițiile economice sau de altă natură existente în momentul acordului de voință inițial al părților, făcând sensibil mai anevoioasa prestația uneia dintre ele, principiul forței obligatorii a contractului nu mai acționează, orga iul de jurisdicție având dreptul, independent de existenta în contract a unei clauze în acest sens, să procedeze la reașezarea contractului, în funcție de noile împrejurări sau, în subsidiar, la desființarea contractului și înlăturarea corespunzătoare a responsabilității debitorului.

Concret, sunt în prezenta unei onerozități excesive a obligației lor, în calitate de debitori și pe care nu au luat-o în calcul cu prilejul contractării, nu din ignoranta ci din refuzul tacit al băncii de a le explica termenii contractuali producându-se astfel un dezechilibru pe informare.

Cauza dezechilibrului este un eveniment exterior persoanei și voinței debitorului care nu antrenează o imposibilitate de executare a obligației, ci doar o face mai oneroasă.

Reclamanții apreciază că susținerile lor referitoare la impreviziune sunt extreme de importante întrucât scopul impreviziunii este tocmai acela de a-l salva pe debitor de la ruină, deoarece aceste evenimente imprevizibile (precum crahul financiar din 2008) sunt susceptibile de a ruina o parte contractantă și îmbogățirea celeilalte, restabilind astfel echilibrul între prestațiile pârtilor cocontractante.

Punctul nevralgic în contractele de împrumut încheiate cu banca îl reprezintă dezechilibrul creat între dânșii în calitate de împrumutați și banca în calitate de împrumutant.

Aceasta pagubă pe care o suferă, o parte ca o consecința a dezechilibrului grav intervenit intre prestațiile din acest contract - convenție în cursul executării contractului, urmare a creșterii excesive și imprevizibile a ratelor, constituie de fapt impreviziunea, impreviziunea având ca scop restabilirea echilibrului existent în momentul încheierii acordului de voință.

Și pe aceste aspecte reclamanții au solicitat instanței să constate că punctul lor de vedere este legitim, întemeiat și corect.

În apărarea lor au solicitat a fi admisă proba cu înscrisuri, și orice probă utilă și pertinentă va fi necesară.

În drept, au invocat Legea nr. 264/2004, disp. O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 193/2000, O.U.G. nr. 174/2008, Regulamentul B.N.R. nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, actualizat prin modificările aduse de:

- regulamentul nr. 11/2008 publicat în M. Of. nr. 617 din 22.08.2008;

- regulamentul nr. 2/2009 publicat în M. Of. nr. 40, partea I din 22.01.2009, Practica Înaltei Curții de Justiție unificată în material clauze abuzive, precum și practica Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Au solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior au solicitat să le fie restituită suma de 3.750.000 ROL comision de gestiune precum și 1,5 % reprezentând comision de aranjament pe care l-au achitat integral la data semnării convenției.

De asemenea, reclamanții au arătat că 1,5 % reprezintă comision de aranjament pe care l-au achitat integral, la data semnării convenției, în sumă de 420 euro.

Au depus copii după: convenția de credit nr. 179/DP/05.04.2005, planul de rambursare, act bancar, adresă, certificat de asigurare, declarație de acceptare, declarație privind transmiterea extraselor de cont.

Pârâta S.C. V. R. S.A. a formulat întâmpinare împotriva cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A. M. și A. A., solicitând să fie respinsă acțiunea ca neîntemeiată și să fie obligați reclamanții la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanții, în temeiul Legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010 și O.G. 21/1992, solicită:

Să se constate caracterul abuziv al următoarelor clauze contractuale din convenția de credit 179/DP/05.04.2005:

• următoarele clauze din condițiile special: 3 lit. d; 4 lit. b; 5 lit. a; 5 lit. c; 5 lit. d;

• următoarele clauze din condițiile generale: 3.4; 3.8; 4.5; 5.2 si 5.3; 7.1 lit. b. d, I, k, 1, m, o; secțiune 8 integral; 10.1 si 10.2; pct. 11.1 liniuțele 2 si 3; 11.2 si 11.3.

- sa fie comunicata modalitatea de calcul a dobânzii la data încheierii convenției;

- sa constate caracterul abuziv al diferenței de curs valutar dintre momentul contractării împrumutului și momentul plații ratelor și să oblige banca la plata ratelor la cursul francului elvețian de la data acordării împrumutului.

A arătat că, având în vedere multitudinea capetelor de petit, dintre care unele (majoritatea) reprezintă preluări ale textelor legale (cele referitoare la obligația de rambursare (7.1 lit. b) sau la imputația plății (4.5 cond. gen.) sunt cele mai evidente), care sunt în mod vădit neîntemeiate, a solicitat amendarea reclamanților pentru exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale.

A invocat excepția lipsei de interes în invocarea nulității clauzelor 3 lit. d din Condițiile Speciale și a clauzelor 3.8, 3.9, 7.1 lit. o și 11.3.

În privința clauzei 3 lit. d din Condițiile special ale convenției de credit, învederează instanței ca aceasta nu se mai prezintă in momentul de fata in forma avuta in vedere inițial.

Practic implementându-se în mod tacit, în temeiul disp. art. 95, dispozițiile O.U.G. 50/2010 dobânda se calculează la un nivel de EURIBOR 3M+7,77% (marja băncii), lucru care face ca la implementare D. să scadă sub valoarea dobânzii curente, de la 9% dobânda curenta la 8,98%;

Aceste aspect, dispariția clauzei în forma inițială și lipsa de variație a dobânzii peste nivelul de 9%, face ca interesul în promovarea acțiunii să nu fie actual, fapt ce echivalează cu lipsa de interes în promovarea acestui capăt de petit.

În privința capetelor de petit ce vizează nulitatea clauzelor 3.8 si 3.9 si promovarea acestora este lipsita de interes. În primul rând clauza 3.9 este lipsita de interes din aceleași considerente pe care le-a indicat mai sus, pentru clauza 3 lit. d. Clauza 3.8 nu mai este actuală întrucât prin disp. O.U.G. nr. 50/2010 legiuitorul a limitat tipurile de comisioane care pot fi percepute de către bancă, făcând ca această clauză, în cazul în care nu a fost aplicată pana atunci, să devină caducă lipsind și acțiunea de un interes actual întrucât o eventuală admitere a cererii nu ar aduce vreun beneficiu prezent sau viitor reclamanților.

Clauza 7.1 lit. o din Condițiile Generale este de asemenea lipsită de interes, întrucât nu vizează situația reclamanților care nu și-au declinat calitatea de profesioniști sau liber profesioniști; în cazul în care ar fi făcut-o atunci ar fi pierdut calitatea de consumatori.

Capătul de petit ce vizează clauza 11.3 este caduca in condițiile in care Legea 58/1998 a fost abrogata la finalul anului 2006 de către O.U.G. nr. 99/2006 privind noua lege bancară și anularea ei nu ar aduce niciun folos practic reclamanților.

Pe fond a arătat următoarele:

Clauza 3 d din convenția de credit nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerate o lăuza abuziva.

Totuși, analizând cererea de chemare în judecata apreciază că, în situația în care se constată actualitatea interesului reclamantului, aceasta este neîntemeiată.

Altfel, privind clauza 3 lit. d din convenția de credit apreciem ca aceasta nu poate fi analizată ca fiind abuzivă in abstracto atât timp cât aceasta nu a produs nici un efect cu privire la obligațiile contractuale inițiale ale pârtilor. În raport de această clauză reclamanții or putea face dovada faptul că drepturile și interesele lor legitime au fost afectate prin prisma punerii în aplicare a dispozițiilor pct. 3 lit. d din convenția de credit, caracterul abuziv al clauzei putând fi analizat doar în funcție de rezultatele concrete si nu privita la modul general.

În consecință a apreciat că nu sunt întrunite condițiile privind clauzele abuzive pentru clauza 3 lit. d din condițiile special ale convenției de credit, instanța neputând analiza existenta ii dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor atâta timp cat clauza invocata nu a produs vreun efect concret.

De altfel, anexa 1 la Legea 193/2000 arata ca nu sunt clauze abuzive cele prin care un zor de servicii financiare (cum este si subscrisa) își rezervă dreptul de a modifica dobânda, îl, chiar Legea 193 exclude de la cercetarea sub aspectul caracterului abuziv a clauzelor de .1 celei prevăzute la art. 3d din Convenție.

Trebuie făcută distincția între valabilitatea unei clauze contractuale in si modalitatea in care s-a făcut aplicarea acesteia pe parcursul derulării contractului, amanții u au solicitat o verificare punctuala a modului in care s-a făcut aplicarea clauzei de la punctul 3d ci a solicitat doar anularea ei ca si abuzivă.

Potrivit punctului 1 lit. a din Anexa la Legea 193/2000 sunt considerate clauze abuzive 5 prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele - actului fără a avea motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Totodată, însă, același legal precizează că prevederile acestei litere nu se opun clauzelor in temeiul cărora un FURNIZOR DE SERVICII FINANCIARE (cum este si subscrisa parata) își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorata acestuia din urmă sau valoarea altor taxe plătibile pentru servicii financiare, fără o notificare prealabila, dacă există o motivație întemeiata, în condițiile în care comerciantul este obligat sa informeze cat mai curând posibil despre aceasta celelalte parți contractante și acestea din urmă au posibilitatea de a rezilia imediat contractul.

În cauza de față se constată ca prevederile pct. 3 d din convenție respectă exigentele teze a II- a pct. 1 lit. a din Anexa la Legea 193/2000. Astfel, prin aceasta clauza s-a prevăzut obligația pârâtei de a informa clientul cu privire la modificarea dobânzii, iar reclamantul are întotdeauna posibilitatea rezilierii contractului. Împrejurarea dacă a existat o motivație întemeiata pentru modificarea dobânzii urmează a fi apreciată în concret, raportat la motivele ce ar urma să fie invocat de pârâtă, circumstanțele fiind imposibil de prevăzut și descris în mod exhaustive in momentul de față. Având în vedere prevederile pct. 1 lit. a din Anexa la Legea 193/2000, care vizează în mod expres situația contractelor de credit, cum este sie el în discuție, clauza referitoare la modificare dobânzii nu poate fi considerată, în sine, abuzivă, astfe1 că apare ca neîntemeiat acest capăt de cerere.

Clauza ce prevede ajustarea dobânzii vizează situația apariției unor împrejurări excepționale, care nu pot fi prevăzute si evaluate complet la momentul încheierii contractului, ui ca in contract s-a prevăzut posibilitatea modificării dobânzii nu modifica natura fixa a acesteia. Prin inserarea clauzei 3d contractul nu devine unul cu dobânda variabila, pentru a fi incidente dispozițiile art. 9 ind. 3 pct. 1 și 3 din Legea 21/1992, ci și-a păstrat caracterul de contract cu dobândă fixă, însă pentru motive întemeiate, valoarea dobânzii fixe ar putea suferi modificări.

Mai mult, în situația in care instanța de judecata ar admite o atare cerere ar fi foarte interesanta modalitatea in care dispozitivul poate fi pus în executare. Astfel, apreciază că instanța, admițând acțiunea, ar trebui să lămurească și modul în care poate fi executat dispozitivul în condițiile în care obiectul executării silite nu există.

B. Clauza 4 lit. b din Condițiile speciale nu poate fi considerate drept abuziva întocmai datorită faptului că aceasta are caracterul unei veritabile clauze penale, iar aplicarea acesteia tine în mod exclusiv de atitudinea culpabilă a reclamanților și numai în situația în care aceștia nu își vor achita datoriile la timp sau deloc.

C.Clauzele 5 lit. a, c si d din condițiile special și clauzele 3.4 si 3.8 din Condițiile

generale nu îndeplinesc condițiile pentru a fi calificate drept abuzive întrucât nu se poate stabili vreun dezechilibru contractual datorat acestora.

Practic, comisioanele prevăzute acolo au destinație clara, sunt bine definite de condițiile ale iar cuantumul acestora este ușor apreciabil la data semnării convenției. De mea, si prin raportare la suma împrumutata, suma reprezentând comisioanele respective na infima.

D.Clauza 4.5 din Condițiile generale reprezentând o modalitate de imputație a plații nu nici un dezechilibru contrar bunei-credințe întrucât aceasta clauza nu face să reia decât a legala aplicabila in domeniul imputației plății norma de la care partile pot deroga sau nu pot deroga deci prin anularea clauzei s-ar ajunge la aplicarea aceleiași ordini dar de data aceasta în puterea legii).

E.Clauzele 5.2 si 5.3 din Condițiile Generale nu poate fi considerate drept abuzive întocmai datorită faptului că aceasta are caracterul unei veritabile clauze penale, iar aplicarea acesteia ține în mod exclusive de atitudinea culpabila a reclamanților și numai in situația în care aceștia nu își vor achita datoriile la timp sau deloc.

F.Clauzele 7.1 lit. b, d, I, k, I, m, o din Condițiile Generale nu pot fi declarate abuzive datorită faptului că acestea nu stabilesc niciun dezechilibru contractual între parți datorat relei credințe a pârâtei.

O atare cerere de anulare a punctul 7.1 din Condițiile generale nesocotește una dintre condițiile enumerate de art. 4 din Legea 193/2000. Astfel, chiar la o prima apreciere este lesne de observat ca respectiva clauză și obligație este în favoarea clientului și pentru a asigura imobilul adus garanție în legatura cu anumite riscuri.

Această clauză nu creează niciun dezechilibru în drepturile și obligațiile părților ci dimpotrivă le asigură pe ambele de o . chestiuni ce ar putea duce la pierirea bunului adus garanție la bancă, care pe deoparte securizează împrumutul acordat și pe de alta parte ajuta pe consumator/client în situația pierderii unui element al lui patrimoniului sau prin echivalarea acestei scăderi a activului cu o scadere corespunzătoare a pasivului patrimonial.

Pentru secțiunea 8 din condițiile generale:

Apreciază cererea de anulare a acestor clauze ca fiind netemeinică.

Astfel, prima instanța analizând clauzele 8.1 lit. c si d a reținut ca acestea ar cu prinde i care pot ridica suspiciuni cu privire la obiectivitatea băncii.

Înainte de a discuta pe larg despre legalitatea clauzelor sus-menționate, învederează instanței că Banca, ca orice instituie de credit, nu are niciun interes să declare scadența anticipată a unui credit întrucât:

În primul rând, scadența anticipată presupune supunerea Băncii la costuri suplimentare privind riscul de credit conform Regulamentului 3/2009 al BNR, în sensul constituirii de provizioane în cuantum de 100% din valoarea principalului, provizioane care creează în bilanțul contabil al Băncii ca și pierdere (Regulamentul 3/2009).

În al doilea rând, scadența anticipată face ca dobânzile si comisioanele ce sunt prefigurate a fi încasate in situația in care creditul ar fi rambursat in timpul pentru care a fost dat nu mai pot fi cerute pentru viitor: acest aspect este unul care pune în pericol însuși scopul băncii de a obține profit prin acordarea de credite.

Banca obligația de a analiza situația financiara a fiecărui debitor nu raportat la împrumutul e prefigurează ci raportat la întreaga sa relație cu instituții de acest gen. Toate tentele ce conving o bancă să acorde un împrumut se subsumează noțiunii de credit. Prin urmare, primul lucru pe care o persoana îl oferă băncii îl reprezintă propria bonitate. Bonitatea trebuie analizată în mod constant, în timp, în raport de creditul acordat cât și în raport te obligații ale clientului.

Revenind la clauza 8.1 lit. c și lit. d, acestea nu sunt nelegale sau abuzive. De altfel, este clauze fac referire exact la bonitatea debitorului în raport de creditorii săi. În vechiul cod se arătau situații în care debitorul pierde beneficiul termenului. Noul cod civil în art. 1417 denumit "Decăderea din beneficiul termenului" în al 2 arată cu titlu de exemplu care situații sunt esențiale in calificarea stării de insolvabilitate și arată că aceasta "...poate ține seama de împrejurări, precum dispariția intempestivă a debitorului, neplata unor datorii devenite scadente, declanșarea împotriva sa a unor executări silite, și altele asemenea." Alineatul 3 al art. 1417 din NCC subliniază posibilitatea creditorului de a aprecia asupra dispariției unei condiții esențiale la data încheierii contractului cu condiția prevederii în expres a caracterului esențial al acestei condiții. Nu consideră că exista vreun dubiu asupra faptului că creditorul, în speța subscrisa, a prevăzut în mod expres că împrejurările prevăzute în art. 8.1 lit. a teza a doua și a treia și lit. c si d sunt esențial a fi satisfăcute pe tot parcursul derulării contractului.

În concluzie, aprecierea clauzelor 8.1 lit. c si d ca fiind clauze abuzive și nelegale cu consecința eliminării acestora din convenția de credit este de naturala prejudicia în mod grav interesele băncii și al clienților de buna-credința băncii care își păstrează economiile în depozite la aceeași bancă, interese care nu intra în conflict cu legea și care contribuie la bunul mers al instituției. Datoria rolului strategic în finanțarea și stabilizarea economiei naționale, băncile sunt supuse unui control riguros din a BNR atât în ceea ce privește activitatea curentă și prudentă bancară cât și în ceea ce privește activitatea de urmărire și recuperare a plasamentelor (credite!e acordate).

Având in vedere cele de mai sus apreciem ca clauzele 8.1 lit. a teza a doua și a treia lit. c și d nu sunt clauze care sa poată fi catalogate drept abuzive, nefiind de natură a prejudicia n mod contrar bunei-credințe interesele consumatorilor ci din contra urmărind să protejeze clienții de bună-credință a băncii. Apreciază clauzele sus-menționate ca subliniază în mod clar și neechivoc conduita culpabilă și sancționabilă a consumatorului și situațiile în care acestea sunt aplicabile relațiilor de credit dintre Banca și aceștia.

Prin inserarea acestora nu s-a creat un dezechilibru major intre drepturile si obligațiile pârtilor si nu s-a irit nici transferarea in mod anormal a riscurilor, ci doar garantarea corespunzătoare a restituirii integrale a debitului. Posibilitatea declarării scadentei anticipate este stabilita doar în cazuri clar determinate care afectează dreptul Băncii de a recupera suma împrumutata ori de a executa garanțiile constituite, ca urmare a unor fapte săvârșite de împrumutați.

În situația în care valoarea bunului a dus drept garanție scade sau s-au inițiat acțiuni sau proceduri prin care veniturile acesteia urmează a fi distribuite intre creditorii săi, consumatorul suferă o primă pagubă, care poate avea fără îndoială efect asupra posibilității obiective de achitare a creditului, banca nefăcând decât să își stabilească pârghiile necesare pentru a-si acoperi riscurile viitoare.

În acest sens, trebuie precizat că în conformitate cu art. l lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 este considerate abuziva acea clauză care dă dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care sa fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor in temeiul căror un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a declara scadența anticipată a creditului în anumite situații, expres și limitative indicate, când consideră că riscul său de a recupera debitul a devenit major. Or, în cauză este prezența unui contract de servicii financiare, indicat temeiul declanșării acestei proceduri, există obligația băncii de a notifica clientul

fără îndoiala, subliniată culpa debitorului în declanșarea acestei procedurii sau fluctuațiile care pot genera scăderea garanțiilor solicitate de banca și care trebuie private prin prisma timpului îndelungat de rambursare. Nu poate fi reținut caracterul abuziv al acestor clauze.

Părțile contractuale au prevăzut in mod rezonabil ivirea unor situații de insolvabilitate a debitorului sau de modificare a echilibrului contractual, caz în care nu se poate reține încălcarea principiului consensualismului. S-a prevăzut existent acestor clauze ca mijloc eficient în vederea unor situații juridice de origine contractuală, determinată de o posibilă schimbare a situației economice din țară sau a situației economice a debitorului. A considera altfel, s-ar putea aduce atingere principiului pacta sunt servando și teoriei impreviziunii ajungându-se ca efectele actului să fie altele decât cele pe care părțile au înțeles să le stabilească și care să fie obligatorii pentru ele. Se poate reține că momentul realizării dezechilibrului nu este cel al realizării acordului de voința, ci ulterior acestuia astfel că nu se poate retine neîndeplinirea vreunei condiții de fond la data încheierii convenției. Faptul că datele realității se schimba în cursul derulării convenției nu poate conduce la idea afectării consimțământului părții dezavantajate. Astfel, mobilul concret, cauza determinantă avută în vedere la data încheierii actului a fost să obțină împrumutul (pe care l-au si obținut), iar a băncii să presteze aceste serviciu pentru a obține profit.

H. Clauzele 10.1 și 10.2 din condițiile generale:

Clauza referitoare la costurile suplimentare (art. 10.1 și 10.2 din condițiile generale) nu este abuzivă.

Cu privire la această clauză trebuie în primul rând menționat că aceasta nu se încadrează în ipoteza descrisă în Anexa 1 lit. g din Legea nr. 193/2000, potrivit căreia „sunt considerate e abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale"", astfel cum susțin reclamanții.

Astfel, clauzele 10.1 și 10.2 din Condițiile Generale se referă la situația în care apar modificări de interpretare ale legilor sau altor prevederi care impun Băncii costuri suplimentare legate de contractele de credit, costuri ce se transferă prin mecanism contractual împrumutaților.

Această modificare de intepretare este obiectivă, și nu se realizează exclusiv de către Bancă, acest lucru fiind relevat și prin exemplul propus de Bancă în interiorul art. 10.1 lit. b cu privire la de modificare de interpretare.

Rațiunea introducerii acestor clauze se justifica și din punct de vedere al întinderii în timp a contractelor de credit. Astfel, in condițiile in care aceste contracte își produc efectele pentru le cuprinse, în principiu, între 15 -25 de ani, este pe deplin justificat că părțile să aibă în vedere, la momentul încheierii acestuia, modificările legislative si de interpretare care ar putea să afecteze costurile suplimentare în legătură cu aceste contracte. Prin stipularea clauzelor prevăzute la art. 10.1 si 10. 2 părțile contractului de credit vizează tocmai asigurarea echilibrului contractual, debitorul fiind cel care suporta aceste costuri suplimentare intervenite în perioada de creditare, tocmai pentru că acesta este beneficiarul sumei de bani în toată această perioadă.

Faptul că în art. 10.2 din Condițiile Generale Banca apare ca fiind cea care notifică debitorului o modificare de interpretare este o consecință logică a faptului că aceste costuri suplimentare sunt suportate de împrumutat, Banca fiind cea care are interes în a comunica aceste modificări clienților.

Totodată, apreciem că în privința dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților dezechilibru rezultat din clauzele 10.1 si 10.2, reclamanții nu au reușit sa ovada existentei acestuia.

I. Clauzele 11.1,11.2 si 11.3 din Condițiile Generale:

Nu pot fi considerate abuzive întrucât nu îndeplinesc condiția dezechilibrului.

Astfel, pe langa caducitatea dispozițiilor art. 11.3 care prevede dispoziții legale abrogate r semnării contractului, clauzele 11.1 si 11.2 sunt clauze absolut normale în contextul Legii nr. 677/2001 privind prelucrarea datelor cu caracter personale și în considerarea calității Volsbank R. S.A. de persoană autorizată să prelucreze asemenea date.

J. Privind caracterul abuziv al diferențelor de curs valutar si aplicabilitatea soluției in cauza C-26/13 (A. Kesler c. OTP)

1. Privind relevanta și aplicabilitatea soluției date în speța indicată la situația din prezenta speța:

Plecând de la soluția Curții, se identifica mai multe speculații formulate de consumatori, prin care se solicită:

- constatarea nulității absolute a clauzelor ce stipulează faptul că un credit va fi rambursat în aceeași valută în care a fost acordat, urmând să fie luat în considerare cursul valutar în ziua plății;

- înghețarea cursului valutar la valoarea de la momentul încheierii contractului.

Se încearcă inducerea teoriei caracterului impus al clauzelor privind moneda contractului și a existenței unor obligații excesive ale instituțiilor de credit, care ar fi trebuit să anticipeze încă din anii 2007 - 2008, viitoarea criză economică mondială și eventualele fluctuații de curs valutar odată, să avertizeze toți consumatorii în acest sens.

O astfel de interpretare/teză propusă este nu doar nerezonabilă, ci și excesivă, plecând de falsă axiomă: „instituțiile bancare dețin toate informațiile necesare pentru a anticipa și nina trendul pieței economice și financiare, numai în scopul realizării de profit și fără a ține a de interesele legitime ale consumatorului".

O astfel de teorie încalcă unul dintre principiile fundamentale ale dreptului civil, potrivit i buna - credință a părților este prezumată, principiu pe care-1 regăsim și în art. 1899 alin. (2) al Codului civil de la 1865: „Buna - credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade celui ce aleagă rea — credință."

Or, în prezent se încearcă tot mai mult înlăturarea acestui principiu fundamental de drept

o veritabilă răsturnare a sarcinii probei.

I.O primă precizare se impune a se face în ceea ce privește Cauza C 26 - 13, în sensul în care respectiva speță, astfel cum s-a arătat anterior, banca a acordat împrumutaților un credit

în forinți maghiar (HUF), doar determinarea valorii în valută a împrumutului realizându-se la

de schimb CHF/HUF la cursul de schimb la cumpărarea valutei aplicat de bancă, în vigoare la data deblocării fondurilor. Or, diferență esențială, în majoritatea creditelor contractate de la instituțiile de credit din R., sumele de bani au fost puse la dispoziția consumatorilor în moneda creditului, respectiv în CHF/EUR, iar nu în altă monedă, iar valoarea împrumutului să fíe stabilită în funcție de cursul CHF, astfel cum este cazul în Decizia C.J.U.E.

Unul dintre elementele esențiale ale creditului ce face obiectul negocierilor între profesionist și consumatorul solicitant va fi întotdeauna moneda creditului, în funcție de care se stabilește și valoarea împrumutului sau a garanțiilor necesare încheierii contractului, dar si costurile aplicabile produsului vândut. Dacă valoarea împrumutului și a garanțiilor aferente creditului oferit într-o anumită monedă sunt stabilite în funcție de factori, condiții, calcule matematice ale instituției de credit, nu trebuie să omitem faptul că o anumită monedă și un curs valutar implică riscuri (de câștig sau pierdere) pentru consumator numai în situația în acesta va accesa un credit într-o anumită monedă, deși realizează venituri într-o altă monedă.

Din această perspectivă, este evident că alegerea monedei creditului va fi întotdeauna a consumatorului, nicidecum nu va fi impusa de instituția de credit care oferă în tot timpul credite: HF, cât și USD, EURO, RON etc

II. În contractele de credit încheiate de catre V. R. S.A. cu clienții săi se specifică în mod expres faptul că împrumutul a fost acordat în valută, respectiv într-o anumită

monedă (suma principală se va trage în moneda creditului), iar rambursarea acestuia este firesc să fie tot în aceeași monedă.

Faptul că împrumutații înțeleg să dispună în orice modalitate de suma acordată, transformarea sumei acordate în CHF în echivalentul acesteia în RON și asumându-și astfel riscul valutar, nu poate fi imputat băncii, fiind un aspect care evident excede obligațiilor acesteia.

III. De asemenea, chiar dacă se încearcă răsturnarea sarcinii probei și înlăturarea

principiului conform căruia buna-credință este prezumată, trebuie să avem în vedere că în

faza contractuală consumatorul este informat cu privire la ofertele de credit și în celelalte monede.

Relevantă în susținerea argumentelor anterior prezentate este chiar jurisprudența instanței supreme, respectiv decizia Curții de Casație menționată de C. Hamangiu în lucrarea Codul civil adnotat, vol. IV, ed. All B., pag. 58:

„Când un contract prevede plata într-o monedă străină, instanța de fond obligând pe debitor să plătească în acea monedă, nu face decât să interpreteze intenția pe care au avut-o la facerea contractului. Această interpretare, fiind o chestiune de fapt, scapă controlului Curții de Casație." (Cas. III, 2078 din 12 nov. 1924, Pand. Rom., 1925, I, 24. Jur. Rom. 1/925, 38/924).

IV. În plus, este evident lipsită de orice suport juridic teza lipsei caracterului negociat al clauzei ce reglementează cursul variabil al ratei de rambursare, raportată la cursul de schimb unei anumite monede, respectiv CHF, raportat la faptul că împrumutul a fost stabilit ca plătibil în a CHF, iar cursul de schimb este influențat atât pozitiv, cât și negativ de o multitudine de, în special factori de piață, dar și de politica generală, excluzând voința unilaterală a instituțiilor de credit pentru a se putea pune în discuție caracterul negociat și un eventual dezechilibru al clauzelor ce reglementează moneda creditului.

Astfel, valoarea cursului chiar dacă este anunțată în fiecare zi de către Banca Națională a României, nu este stabilită de această instituție, ci se formează prin flotare liberă. Banca centrală poate cel mult influența pe termen scurt evoluția dintr-o zi a cursului, prin intervențiile pe care le face pe piață, însă pe termen lung nici Banca Națională și, cu atât mai mult, nici băncile individuale nu pot influența creșterea sau scăderea cotației de piață a unei valute.

Piața de tranzacționare a monedelor, numită FOREX, este una dintre cele mai mari din în care zilnic sunt tranzacționate, potrivit estimărilor, monede în valoare de circa 2.000 de miliarde de dolari și în care se formează valoarea zilnică a monedelor. Astfel, cu cât cererea pentru o monedă este mai mare, cu atât aceasta se apreciază mai mult. Simplificând, când cererea lai mare decât cantitatea disponibilă, acest lucru va conduce întotdeauna la creșterea ii unui bun sau serviciu. Conform aceluiași principiu, o monedă se va deprecia (ceea ce se întâmplă cu leul în ultima vreme) atunci când oferta de pe piață este mai mică decât cantitatea disponibilă.

Eventualele anticipări ale agenților pe piața valutară se vor realiza în funcție de anumite variabile economice, care au condus la formularea unor opinii diverse, concretizate în:

a) teoria parității puterii de cumpărare (PPC);

b) teoria parității ratelor de dobândă (PRD);

c) cursuri de schimb libere sau administrate;

În concluzie, este evident că moneda elvețiană s-a apreciat atât față de EURO, cât și față de dolarul american, diferențele de raport fiind determinate de puterea economiilor acestor monede, precum și de teoriile aplicate așa cum s-a arătat anterior, aspecte ce exclud voința unilaterală a instituțiilor de credit pentru a se putea pune în discuție caracterul negociat și un eventual dezechilibrul al clauzelor ce reglementează moneda creditului.

2. Privind caracterul abuziv al clauzei privind moneda creditului și înghețarea cursului valutar CHF/RON valoarea de la data acordării împrumutului.

Astfel, se solicită constatarea nulității acestor clauze cu consecința înghețării cursului valutar CHF/RON la valoarea de la momentul încheierii contractului de credit.

Prin urmare, se solicită ca instanța de judecată să intervină în Contractul încheiat între părți și să se substituie voinței acestora, prin stabilirea altor condiții contractuale decât cele avute în vedere de părți la momentul încheierii actului.

I. O astfel de cerere nu poate fi primită, întrucât contravine principiului înscris în art. 969 din Codul civil de la 1865: "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege."

Prin urmare, având în vedere textul legal mai sus citat, rezultă mai presus de orice îndoială rezonabilă faptul că o convenție legal încheiată nu poate fi modificată, revocată etc. prin acordul ambelor părți, conform principiului simetriei formelor juridice sau din cauze s prevăzute de lege, instanța neputându-se substitui voinței părților consacrate într-un ict legal încheiat.

Mai mult decât, trebuie avut în vedere că întotdeauna într-o procedură contencioasă, spre bire de procedura necontencioasă, o parte se adresează cu o cerere față de o altă parte, iar nu față de instanța de judecată, care va trebui să pronunțe o soluție cu respectarea principiilor disponibilității, contradictorialității dezbaterilor și aflării adevărului.

Astfel, părțile au obligația de a-și face cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin mediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea (a se vedea în acest sens art. 14 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă).

Or, în speță se încearcă obținerea unor pretenții prin cereri adresate direct instanței de judecată, iar nu părții potrivnice, cu încălcarea normelor și principiilor de drept procesual, cereri care sunt evident inadmisibile.

În sensul celor arătate este chiar jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Astfel, în Cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito SA / Joaquin Calderon Camino, Curtea a statuat:

„Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în actele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru, precum cea în cauză în acțiunea principală, care nu permite instanței sesizate

cerere de somație de plată să aprecieze din oficiu, in limine litis sau într-o altă etapă a

procedurii, deși dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop, caracterul

abuziv al unei clauze privind dobânda moratorie cuprinse într-un contract încheiat între un

vânzător sau un furnizor și un consumator, în lipsa unei opoziții formulate de acesta din urmă.

Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru, precum articolul 83 din Decretul legislativ regal 1/2007 de aprobare a formei modificate a Legii generale privind protecția consumatorilor și a utilizatorilor și a altor legi complementare (Real Decreto Legislativo 1/2007 por el que se aprueba el texto refundito de la Ley General para la Defensa de los Consumidores y Usuarios y otras leyes complementarias) din 16 noiembrie 2007, care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze."

Or, formularea unei cereri prin care se solicită instanței de judecată modificarea și completarea conținutului unui contract, conform voinței subiective a uneia din părțile în litigiu, este evident inadmisibilă nu numai în raport de legislația internă, ci și în raport de jurisprudența recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Cu titlu de observație, precizăm că în cauza analizată, C-26/13 A. Kasler Contra OTP, a stabilește cu totul altceva în ceea ce privește posibilitatea completării și/sau modificării lutului unui contract:

„înlocuirea unei clauze abuzive cu o dispoziție națională cu caracter supletiv este conformă cu obiectivul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, întrucât, potrivit unei jurisprudențe constante, această dispoziție urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr-un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți, iar nu să anuleze toate contractele care conțin clauze abuzive."

In concluzie, instanța de judecată nu poate interveni și să se substituie voinței lor, modificând și/sau completând conținutul unui contract, având doar posibilitatea, în măsura în care legislația îi permite, de a înlocui, completa, modifica o clauză abuzivă cu o normă supletivă, care să restabilească echilibrul între drepturile și obligațiile părților.

II. Pe de altă parte, în cauză supusă observației se identifică o cu totul altă situație de fapt, iar Decizia Curții Europene privește un cu totul alt punct de referință, cu totul diferit de conținutul convențiilor de credit în valută încheiate de V. R. S.A. Decizia Curții privește un contract de credit în valută dar care a avut ca obiect derivat acordarea unei sume de bani in moneda naționala ce a fost convertita in CHF in momentul acestuia, convertirea raportându-se la cursul de schimb la cumpărarea valutei aplicat de in vigoare la data deblocării conturilor.

Diferența este vădită față de practica de creditare în valuta a V. R. S.A., în sensul că pârâta a preferat să acorde creditul direct în moneda străină, fără a face nici cea mai mică referința la cursul de schimb al acestei monede față de moneda națională.

Astfel, se poate observa că V. R. S.A. a pus la dispoziție creditul direct în moneda străină, fără a cenzura în niciun mod destinația și libertatea de acțiune a consumatorului în sensul de a folosi această sumă în orice modalitate dorește, fie în moneda străină fie în moneda națională, dupa efectuarea unei alte operațiuni juridice, distincte, independentă de voința băncii, aceea a schimbului valutar.

Singura condiție cerută de bancă și care este evident formulată într-un mod perfect previzibil, transparent și inteligibil este de a se restitui creditul in aceeași moneda în care a fost acordat, cerință formulată cu bună-credință și într-un mod mai mult decât rezonabil.

III. Pe de alta parte, Decizia Curții pe care se întemeiază pretențiile reclamanților se referă la diferența de raportare a ratelor de schimb dintre finanțator - care s-a raportat la cursul de schimb de cumpărare a valutei și Consumator, care i se impune a se raporta la cursul de schimb de vânzare al aceleiași valute, diferența de curs fiind suportată de acesta din urmă.

Nu în ultimul rând, este evident ca prin decizia sa, Curtea nu s-a referit niciodată la cursul de schimb de vânzare al valutei din momentul contractării creditului ci, evident, la cel din momentul achitării ratei. Concluzia care se desprinde este aceea că dacă instanța naționala ar stabili caracterul abuziv al clauzei criticate, poate cel mult să înlocuiască această clauză cu prevederea că ratele de credit să fie raportate la cursul de schimb de cumpărare al valutei (la fel cum s-a raportat și in momentul acordării creditului) însă, sub aspect temporal, se va folosi cursul de la momentul rambursării fiecărei rate, nicidecum cel inițial, fiind un fapt notoriu că există o diferența dintre cursul pe care îl practica băncile la cumpărarea valutei față de cursul pentru vânzarea unei valute în aceeași unitate de timp.

C. Privind impreviziunea

Reclamanții în susținerea pretențiilor fac trimitere la teoria impreviziunii care presupune echilibrarea contractelor în cazul apariției unor situații apărute dupa încheierea acestora. Diferența față de cauza de nulitate este evidentă: momentul la care ne raportam.

De altfel, atunci când vorbim despre impreviziune și ne întemeiem pretențiile pe aceasta este evident că excedem cadrul protecției consumatorilor, motiv pentru care, în situația in temeiul de drept al pretenției este impreviziunea, se impune timbrarea la valoare a cererii.

Totuși, sunt două chestiuni care trebuie stabilite anterior oricăror discuții privind impreviziunea:

1. Impreviziunea este o chestiune care privește contractele comutative oneroase și cu executare succesivă.

Cea de-a doua chestiune, anume faptul că un contract de împrumut este unul cu executare succesivă, este contrazisă de practica recenta a înaltei Curți de Casație si Justiție care a stabilit întrucât contractul de împrumut, ca varietate a contractului de credit, este prin natura lui este un contract cu executare uno ictu, faptul că banca își asumă o obligație care se execută dintr-o dată, iar cealaltă parte își asumă o obligație de restituire succesivă nu face ca natura acestuia să fie succesivă, știut fiind că acesta nu poate să aibă natură dublă, cu executare dintr-o dată pentru o parte și cu executare succesivă pentru cealaltă parte. Prin urmare, restituirea creditului cu dobânda în rate lunare nu este decât o modalitate de executare a obligației, obligația de restituire fiind unică, ratele succesive alcătuind prin natura lor un tot unitar." (Decizia nr. 760 din 27 februarie 2014 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)

2. Revizuirea contractelor pentru impreviziune nu poate fi propusă decât în temeiul principiului solidarității contractuale. Ori, din modul în care sunt formulate pretențiile reclamanților tocmai acest principiu este ignorant și negat întrucât prin înghețarea cursului de schimb la data acordării creditului nu numai că nu sunt conciliate interesele părților, dar se tinde către o veritabila rupere a echilibrului contractual și crearea unui dezechilibru evident din dorința unei singure părți: a consumatorilor.

A solicitat și cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).

A propus ca probe: înscrisuri și interogatoriul reclamanților pentru stabilirea situației faptice de la data încheierii convenției, a informării acestora, precum si a atitudinii subiective a acestora in privința clauzelor actuale sau a actelor adiționale.

Estimând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

1. Excepțiile inadmisibilității, lipsei de obiect și de interes sunt nefondate și prin urmare vor fi respinse.

Reclamanții au deschisă calea unei acțiuni în justiție pentru analizarea ca abuzive și constatarea ca fiind nule a unor clauze, obiectul cererii fiind precis determinat și interesul lor rezultând din necesitatea de a nu li se diminua patrimoniul cu sume pe care pretind că nu le datorează.

2. Prezenta acțiune este parțial întemeiată pentru motivele ce vor fi expuse mai jos.

Clauza 3 lit. d din Condiții Speciale din Convenția de credit nr. 179/DP/05.04.2005 este abuzivă, prin caracterul ei echivoc, prin dezavantajul semnificativ cauzat reclamanților, prin suspectarea unor factori aleatorii, imposibil de influențat de către consumatori a cuantumului dobânzii, ceea ce este contrar atât Legii193/2000 cât și Legii 296/2004, art. 2, pct. 16 din O.U.G. nr. 21/1992 și alin. 1 lit. a și lit. g din Anexa la Legea 193/2000.

Prin urmare, această clauză este una abuzivă prin fraudarea unor dispoziții imperative ale legii.

De asemenea, este nulă absolut și deci abuzivă clauza prevăzută la art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției de credit menționate (pentru comisionul de aranjament). Nulitatea absolută este imprescriptibilă și constatarea acesteia are ca efect repunerea părților în situația anterioară, și în baza principiului plății nedatorate prevăzut de vechiul Cod civil sub imperiul căruia a fost încheiat contractul dintre părți se impune restituirea de către pârâtă a sumei pretinse și achitate (aspect necontestat), respectiv de 420 euro în echivalent lei la data plății – moneda națională fiind leul. Aceasta pentru considerentul că reținerea unui astfel de comision din afara penalităților și a dobânzilor, dar și comisioanelor specifice derulării în bune condiții a contractelor bancare, deci abuzivă pentru consumatori ca o veritabilă, dar injustă și nelegală expropriere, contrar cerințelor echidistantelor, bunei-credințe, normelor europene, Codului civil și legii fundamentale. În plus, perceperea acestui comision în condițiile în care banca beneficiază de asigurarea creditului acordat și de garanțiile prevăzute în contract, îi conferă acesteia în raport de consumatori și în lipsa unei contra prestări o poziție favorizată.

În principiu dispozitivul sentinței trebuie pus în executarea băncilor, în caz contrar urmând art. 15 contract, clauzele constatate ca fiind abuzive (nule).

Pentru aceste clauze invocate de reclamanți ca fiind abuzive și nule absolut se reține abuzul bancar, neconstatându-se a fi îndeplinite condițiile Legii nr. 193/2000 și ale Directivelor nr. 93/13/CEE.

Clauzele de la lit. c) și d ) de la art. 5 ¸¸Comisioane" din Condițiile Speciale ale Convenției și 3.4 și 3.8 ¸¸Costuri" - ¸¸Condiții Generale" nu vizează un dezechilibru semnificativ, comisioanele au o destinație clară, cu un cuantum ușor de stabilit la data semnării convenției.

Clauza 4.5 - Condiții Generale - este o clauză generală inserată de bancă în contract, în virtutea calității sale de comerciant, orice act de comerț urmărind obținerea de profit. Pe de altă parte, orice clauză penală anticipează prejudiciul cauzat ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligațiilor contractuale. În discuție se pune deci problema răspunderii contractuale în ipoteza neachitării datoriilor (integral și/saula timp).

În acest sens sunt și clauzele 5.2. și 5.3 din Condiții Generale.

Clauza 4.5 din Condiții Generale reia regula din domeniul imputației plății.

Clauzele de la 7.1, lit. h+b, d, I, k, l, m și o din Condiții Generale nu pot fi declarate abuzive prin lipsa dezechilibrului contractual și nedovedirea relei-credințe a băncii, în condițiile în care se tinde eliminarea riscurilor ce pot apare în derularea contractului. În caz contrar ar fi afectate interesele ambelor părți contractante.

Pentru secțiunea 8 incluse 8.1., 8.2 și 8.3, referitoare la scadența anticipată nu defavorizează clienții față de bancă, aceasta deoarece de impune ca dobânzile și comisioanele prefigurate a fi încasate în situația în care creditul ar fi rambursat la timp. În ipoteza unei insolvențe a debitorilor, inclusiv prin fapte ce le sunt imputabile banca trebuie să recupereze suma acordată, deoarece aceasta trebuie să acorde credite și altor persoane fizice și juridice, corespunzător obiectului său de activitate.

Pentru punctele 10.1 și 10.2 de la Secțiunea 10 ¸¸Costuri Suplimentare" – din Condiții Generale ale convenției s-a avut în vedere durata de derulare a contractelor de credit, nefiind probată nici reaua-credință și nici dezechilibrul semnificativ.

Clauzele de la pct. 11.1, 11.2 și 11.3 din Condițiile Generale nu sunt abuzive deoarece Legea 677/2001 permite V. în anumite condiții prelucrarea acestor date și pe de altă parte clienții nu s-au opus la acestea.

Diferența de curs valutar aplicată deoarece sumele de bani au fost puse la dispoziția consumatorilor în moneda creditului cu care reclamanții au fost de acord cu aceasta.

Față de cele reținute instanța urmează, în baza Directivei nr. 93/13/CEE, Legii 193/2000, Codului civil – art. 946-948, 969 și 1093 și art. 451-453 Noul Cod procedură civilă să admită în parte prezenta acțiune, ca parțial întemeiată și să constate abuzive și deci nule absolut (prin prevederile legii) și încălcarea unor dispoziții imperative ale acestora ce ocrotesc interesul general, următoarele clauze:

- art. 3 lit. d) în Condițiile Speciale din Convenția de credit nr. 179/DP/05.04.2005 )în valoare totală de 5.386,47 Euro).

- și art. 5 lit. a din Convenții Speciale ale Convenției de credit menționată (pentru comisionul de aranjament, cu consecința repunerii părților în situația anterioară și obligării băncii-pârâte să plătească reclamanților suma de: 420 Euro în echivalentul în lei la data plății, reprezentând plată nedatorată și 700 lei cheltuieli de judecată, onorariul de avocat redus conform complexității cauzei și acordat în baza chitanței depuse la dosar.

De asemenea, pentru considerentele ce au fost expuse mai sus, instanța va respinge celelalte cereri ale părților ca neîntemeiate, privind acordarea celorlalte sume solicitate și constatarea ca abuzive/nule a celorlalte clauze contractuale, deoarece pentru aceste daune nu s-a făcut dovada abuzului de drept și a relei-credințe a acestora – conform Noului Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

1. Respinge excepțiile inadmisibilității, nulității cererii, lipsei de interes și de obiect.

2. Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții A. M. G. - CNP-_ - Iași, ., nr. 64, ., .>A. M. - CNP-_, cu același domiciliul Iași, ., nr. 64, ., . ales la Cabinet avocat P. D. - Iași, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. "V. R." BUCUREȘTI, sector 2, .. 171.

Constată abuzive și deci nule următoarele clauze:

- art. 3 lit. d din condiții Speciale din Convenția de Credit 179/DP/05.05.2005

- și art. 5 lit. a din condițiile Speciale ale Convențiile de Credit menționate (pt. comisionul de aranjament).

Dispune repunere părților în situația anterioară și ca efect al acesteia obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 420 Euro în echivalentul în lei la data plății reprezentând plată nedatorată.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Respinge celelalte cereri ale părților (conform considerentelor).

Cu apel în 30 zile de la comunicarea/înmânarea prezentei hotărâri și care se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată azi, 21.01.2015 în ședință publică.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Aflat în C.O. – semnează,

Grefier-șef Secție Civilă,

Red.P.D.23.01.2014/Teh.U.E.

5 ex./19.02.2015

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3895/2015....		Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 745/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 3888/2015. Judecătoria IAŞI Pretenţii. Sentința nr. 3892/2015. Judecătoria IAŞI Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 3954/2015. Judecătoria IAŞI Plângere contravenţională. Sentința nr. 3895/2015. Judecătoria IAŞI Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 745/2015. Judecătoria IAŞI Plângere contravenţională. Sentința nr. 701/2015. Judecătoria IAŞI Plângere contravenţională. Sentința nr. 577/2015. Judecătoria IAŞI Plângere contravenţională. Sentința nr. 862/2015. Judecătoria IAŞI