Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 11674/2015
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
Dosar nr._
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 14 Octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. N.
Grefier D.-G. M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta M. M. - A. și pe intimata I. DE P. JUDETEAN IASI, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei plângeri contravenționale, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 25 mai 2015 sub nr._ petentul M. M. A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal PISX nr._/21.05.2015 întocmit de un agent constatator al intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, solicitând anularea procesului verbal PISX nr._/21.05.2015 cu privire la fapta prevăzută de art. 121 alin. 1 G 195/2002.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că nu a circulat cu viteza de 106 km/h. Petentul a susținut că are nevoie de permisul de conducere, fiind student în anul 1 la master, iar tatăl și bunica sa sunt grav bolnavi. A mai arătat că a semnat procesul verbal fiind influențat emoțional de agentul constatator.
Plângerea nu a fost motivată în drept, iar în dovedirea susținerilor sale a solicitat proba cu înscrisuri, anexând în copie, procesul verbal contestat.
Potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013, privind taxele de timbru plângerea contravențională a fost legal timbrată, făcându-se dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în valoare de 20 lei.
Fiindu-i legal comunicată plângerea, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia, ca fiind neîntemeiată, având în vedere că procesul verbal de contravenție este temeinic și legal întocmit. La întâmpinare intimatul a anexat în copie: raportul agentului constatator (fila 21), atestatul operatorului radar (fila 24), planșă fotografică (fila 23), buletinul de verificare metrologică (fila 25), precum și CD-ul cu înregistrarea săvârșirii contravenției (fila 22). Întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 148, art. 205 și art. 315 Noul Cod de procedură civilă, OG nr. 2/2001, OUG 195/2002 și Regulamentul de aplicare al OUG 195/200, solicitându-se totodată și judecarea cauzei în lipsă.
Instanța a administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisuri, fiind totodată vizionată și înregistrarea video.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, prin prisma susținerilor părților și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/21.05.2015 se reține că petentul a condus autovehiculul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare_ pe . Iași și a fost înregistrat cu aparatul radar cu o viteză de 106 km/h, pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, faptă prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. e OUG 195/2002 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002. De asemenea s-a reținut că nu petentul nu avea asupra sa permisul de conducere și actul de identitate, faptă prevăzută și sancționată conform art. 101 alin. 1 pct. 18 OUG 195/2002 și nu purta centura de siguranță, faptă prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 OUG. nr. 195/2002 și sancționate conform a dispozițiilor art. 99 alin. 2 OUG 195/2002. Petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 877,5 lei, iar ca măsura complementară s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o durată de 90 de zile pentru depășirea limitei legale de viteză, amendă în cuantum de 195 lei și două puncte de penalizare pentru conducerea fără centură de siguranță și sancțiunea avertismentului deoarece nu a avut asupra sa toate documentele prevăzute de art. 35 alin. 2 OUG 195/2002. Procesul-verbal este semnat de contravenient, cu obiecțiuni. Fapta a fost filmată pe caseta VHS 1615, radar montat pe autospeciala_ .
În ce privește termenul de introducere a plângerii contravenționale, instanța apreciază că în speță a fost respectat termenul de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. 1 OG nr. 2/2001, procesul verbal contestat fiind comunicat petentului la data de 21 mai 2015, iar plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 25 mai 2015.
În temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are îndatorirea de a verifica legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărând asupra sancțiunii.
Prioritar instanța reține că, deși petentul a solicitat anularea procesului verbal, a formulat apărări doar cu privire la fapta prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. e OUG 195/2002 (9 art. 121 alin. 1 ROUG 195/2002.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat prin plângerea care formează obiectul prezentei cauze, instanța, analizând din oficiu conținutul acestuia prin prisma dispozițiilor art. 17 OG 2/2001, constată că procesul-verbal a fost legal întocmit, cuprinzând toate elementele prevăzute de articolul menționat sub sancțiunea nulității absolute.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța va analiza separat cele două fapte contravenționale reținute prin procesul verbal, motivat de modalitatea diferită de constatare a acestora. Prima faptă contravențională – conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu depășirea vitezei legale, este o faptă care se contată prin mijloace tehnice omologate, instanța urmând a verifica modalitate în care s-a efectuat înregistrarea, precum și respectarea dispozițiilor art. 181 OUG 195/2002, în timp celelalte fapte reținute - conducerea unui autoturism fără a purta centura de siguranță și nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra să documentele prevăzute la art. 35 alin. (2) se constată personal de către agentul de poliție.
Astfel, în ceea ce privește prima faptă contravențională – conducerea pe drumurile publice, în localitatea Tomești, a unui autovehicul cu viteza de 106 km/h, instanța reține că sarcina probei este răsturnată, procesul-verbal de contravenție nefiind valabil decât dacă este însoțit de către o dovadă, de natură tehnică, de săvârșire a contravenției.
Potrivit dispozițiilor art. 121 alin. 1 HG 1391/2006, „Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare”. Așa cum reține agentul constatator în raportul întocmit, dar și în procesul verbal limita de viteză în localitatea Tomești este de 50 km/h.
Totodată, potrivit art. 102 alin. 3 lit. e OUG 195/2002, constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile „depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
Analizând procesul verbal contestat, instanța reține că fapta contravențională săvârșită de petent a fost înregistrată pe caseta VHS 1615, radar montat pe autospeciala_ . Din coroborarea fotografiilor executate după înregistrarea video cu buletinul de verificare metrologică nr. BSC-02.01._ din 02.04.2015 – înscrisuri depuse de către intimată la dosar -, reiese că mijlocul tehnic utilizat de agentul constatator îndeplinește condiția legală, ca mijlocul cu care s-a constat fapta, să fie omologat și verificat metrologic. Totodată instanța reține că agentul constatator este atestat legal pentru a utiliza aparatul radar.
Proba certă a vinovăției petentului reiese din conținutul planșelor fotografice anexate la dosar – fila 23, dar și din înregistrarea aflată la fila 22. Din vizionarea înregistrării, instanța reține că petentul a condus autoturismul cu viteza de 106 km/h.
În ce privește celelalte două fapte contravenționale – conducerea unui autoturism fără a purta centura de siguranță și nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra să documentele prevăzute la art. 35 alin. (2), instanța apreciază că petentul nu a reușit să facă dovada existenței unei alte situații de fapt, decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, acesta beneficiind în continuare de prezumția de legalitate și temeinice instituită de lege în favoarea sa.
Instanța reține că deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la acesta, referitor la împrejurările constatate de agentul de circulație.
Însă, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravențională se încadrează în noțiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectare tuturor garanțiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei acuzate de săvârșirea unei astfel de fapte. Obligația respectării prezumției de nevinovăție este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului, ci tuturor autorităților statului (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).
Pe de alta parte a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase.
Instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal . nr._/21.05.2015, reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu privire la fapta săvârșită. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 36 alin. 1 OUG 195/2002 „ Conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupa locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament.( art. 97 alin. 4 H.G. nr. 1.391/2006), iar potrivit art. 147 alin 1 Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 „Conducătorul de autovehicul sau tramvai este obligat: Să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare.”
Conform dispozițiilor art. 35 alin 2 OUG 195/2002 „Participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege”.
De asemenea potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 OUG 195/2002 „Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra să documentele prevăzute la art. 35 alin. (2)”, iar potrivit art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 OUG 195/2002 „săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea a 2 puncte de penalizare pentru nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță”.Partea superioară a machetei
Instanța observă că, deși petentul are sarcina probării unei alte situații de fapt decât cea reținută prin procesul verbal de contravenție contestat, acesta nu a probat în nici un fel o altă situație de fapt, aptă să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal contestat. În consecință, instanța va reține legalitatea și temeinicia actului administrativ analizat.
Față de cele expuse, instanța apreciază că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale prevăzute de art. 101 alin. 1 pct. 18 OUG 195/2002, iar conduita petentului se situează în sfera ilicitului contravențional, ce constituie temei al răspunderii contravenționale.
Față de cele expuse, instanța apreciază că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptelor contravenționale prevăzute 102 alin. 3 lit. e, art. 108 alin. 1 lit. a, pct. 3 și art. 101 alin. 1 pct. 18 OUG 195/2002, iar conduita petentului se situează în sfera ilicitului contravențional, ce constituie temei al răspunderii contravenționale.
Referitor la individualizarea sancțiunii instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Astfel fiind, dată fiind situația de fapt reținută și gradul de pericol social semnificativ al faptei contravenționale, instanța apreciază că sancțiunile aplicate de agentul constatator îndeplinesc cerința proporționalității în sensul art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și că o sancțiune nepecuniară, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism cu depășirea vitezei legale, cu 56 km/h, fără a purta centura de siguranță și fără a avea asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate, nu ar fi justificată, întrucât din atitudinea petentului nu rezultă că o astfel de măsură ar fi aptă să își atingă scopul preventiv. Pericolul social al faptei este extrem de ridicat, știut fiind că viteza excesivă este cauza multor accidente de circulație cu urmări tragice. Conducerea unui autovehicul în localitate cu viteza de 106 km/h reprezintă un real pericol la adresa celorlalți participanți la trafic.
Având în vedere cele consemnate anterior și faptul că nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat sau a unei cauze care să înlăture caracterul contravențional al faptei, instanța constată că procesul-verbal contestat se bucură în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
În baza acestor considerente, reținând că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa prin procesul verbal contestat, raportat la dispozițiile art. 31 și 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea formulată, ca neîntemeiată și va menține ca legal si temeinic procesul verbal de contravenție.
Față de dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă și de principiul disponibilității,
instanța va lua act că nu au fost solicitate, de către părți, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul M. M. A., CNP_, cu domiciliul în Iași, ., .. A, ., jud. Iași, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI, având sediul în Iași, .. 6, jud. Iași, cod fiscal_, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/21.05.2015, ca fiind neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În situația în care se formulează cerere de apel, aceasta se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2015.
Președinte, Grefier,
M. N. D.-G. M.
Red./tehnored. M.N./ M.D.G.
4 ex. / 07.11.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|








