Plângere contravenţională. Sentința nr. 2631/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2631/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 27411/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 20 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. V. C.

GREFIER - C. D. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2631/2015

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta . în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER -ISCTR-I. TERITORIAL NR. III, având ca obiect plângere contraventionala .

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 05.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 20.02.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 24.07.2014 și înregistrată sub nr._, petenta . a solicitat instanței admiterea plângerii contravenționale împotriva procesului - verbal . nr._ întocmit la data de 03.07.2014.

În motivarea cererii formulate, petenta a învederat faptul că nu este vorba de rea-voință și amenda este exagerat de mare.

În susținerea cererii, petenta a anexat copii după: procesul verbal . nr._ din 03.07.2014, Notă de constatare, Formular predare autorizații.

Cererea a fost motivată în drept conform OG 2/2001.

Prin chitanța nr. ISXUC_ din data de 18.07.2014, petenta a plătit 20,00 lei, reprezentând taxă judiciară timbru.

Legal citată, intimata I.S.C.T.R. I. Teritorial N-E III a formulat întampinare și solicită respingerea plângerii deoarece faptele imputate petentei s-au desfășurat în contextual dat din procesul verbal, acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor Ordonanței 2/2001.

De asemenea, intimata a invocate excepția tardivității plângerii contravenționale.

A anexat copii după procesul verbal . nr._ din 03.07.2014, Notă de constatare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În data de 03.07.2014, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 12 000 lei deoarece deoarece operatorul de transport nu a utilizat Autorizația de Transport Rutier Internațional de Marfă. Fapta constituie contravenție în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 1, art. 30, alin. 1, lit. a din HG 1173/2003.

Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.

Sub aspectul legalității, instanța constată că, în cauză, nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat prev. de art. 17 din OG nr. 2/2001, acesta fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, pe parcursul judecății, petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție.

Rezultă, așadar, că forța probantă a procesul-verbal de contravenție nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Însă, deși nu înlătură existența contravenției și vinovăția petentei, aspectele învederate constituie totuși împrejurări ce relevă un grad de pericol social redus al contravenției săvârșite, căruia trebuie să-i corespundă în plan sancționator o măsură echivalentă, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/ 2001.

Astfel, având în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/ 2001 („împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului”) raportate la împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, instanța apreciază că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 și art. 5 alin. 2 lit. a din O.G. nr. 2/ 2001.

Față de aceste împrejurări, instanța va admite în parte plângerea formulată de petenta . și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 12 000,00 lei, aplicată prin procesul-verbal . nr._ din 03.07.2014, cu sancțiunea avertismentului, atrăgând atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și punându-i în vedere să nu mai săvârșească astfel de fapte în viitor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de petenta . cu sediul în ., jud. Iași împotriva procesului -verbal de contravenție . nr._/03.07.2014, întocmit de intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER cu sediul în Suceava, ..16, jud. Suceava

Dispune înlocuirea amenzii în cuantum de_ lei aplicate petentului prin procesul-verbal de contravenție sus menționat cu sancțiunea ”avertisment”.

Atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei și îi pune în vedere să nu mai săvârșească astfel de fapte în viitor.

Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 20.02.2015.

Președinte, Grefier,

V. V. C. C. D. C.

Red.:V.V.C.

22.04.2015/6ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2631/2015. Judecătoria IAŞI