Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1758/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 1758/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 14055/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 1758/2015

Ședința din Camera de consiliu de la 09 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R. E. I.

Grefier A. G. M.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . GROUP SA și pe pârât C. L. AL MUNICIPIULUI IAȘI, pârât U.A.T. M. IASI PRIN PRIMAR, având ca obiect cerere de valoare redusă .

Instanța a reținut cauza spre deliberare și soluționare în data de 17.12.2014 când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 04.02.2015 și ulterior pentru azi când,

INSTANȚA

În urma deliberării în secret în Camera de Consiliu, conform art. 1030 rap. la art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:

Procedura de judecată

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 22 aprilie 2014, sub număr de dosar _ , repartizat în mod aleatoriu prezentului complet civil (C.civil 32) spre competentă soluționare, reclamanta . GROUP S.A. (fostă BCR ASIGURĂRI V. INSURANCE GROUP SA ), a solicitat ca, pe calea procedurii cererii cu valoare redusă, prevăzută de art. 1025-1032 C.proc. civ. (Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă), pârâții C. L. al Municipiului Iași și M. Iași, prin primar, să fie obligați la plata sumei de 517,34 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat din dosarul nr._ al Judecătoriei Iași.

A solicitat obligarea pârâților și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, pe formular, reclamanta a arătat că in data de 18 septembrie 2012 a fost soluționat dosarul nr._ al Judecătoriei Iași, iar pârâții C. L. al Municipiului Iași și M. Iași au fost obligați la plata către reclamantă a sumei de 1960 lei, reprezentând despăgubiri civile, precum și la plata dobânzilor legale.

A invocat că s-a apelat la serviciile unei societăți de avocatură „C.&Asociații”, fiind facturată suma de 517, 34 lei, astfel încât reclamanta este îndreptățită să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

S-a arătat că fundamentul cu privire la cheltuielile de judecată il constituie culpa procesuală a pârâților, care au căzut in pretenții.

In drept, au fost invocate prevederile art. 274 Cod procedură civilă și art. 998-999 Cod civil, art. 31 din Legea nr. 51/1995.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025 -1032 din Codul de procedură civilă.

Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 50 lei, în conformitate cu art. 6 din OUG 80 /2013 privind taxele judiciare de timbru

Apărările formulate

Pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii, ca nefondată.

Au invocat că prin sentința civilă nr._ din 18 septembrie 2012, pronunțată in dosarul nr._ al Judecătoriei Iași, pârâții au fost obligați la plata sumei de 817 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, iar reclamanta ar fi avut posibilitatea de a formula recurs in termen de 15 zile de la comunicare, dar nu a uzat de această cale de atac.

S-a arătat și faptul că nu este culpa pârâților, reclamanta fiind cea care nu a înțeles să solicite aceste cheltuieli de judecată odată cu soluționarea dosarului pentru a cărui reprezentare a plătit onorariul de avocat.

In aceste condiții, s-a invocat excepția inadmisibilității cererii întrucât reclamanta avea posibilitatea să solicite cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat in cadrul dosarului nr._ .

Totodată, au precizat pârâții, prin reprezentant, că noul cod de procedură civilă sancționează cu amendă judiciară, pentru abuz de drept procesual, introducerea cu rea credință a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale precum și exercitarea unei căi de atac vădit netemeinice. Prin formularea unei astfel de cereri ar însemna ca pârâtul să plătească suplimentar și cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze, respectiv taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

Probe

Reclamanta a depus la dosar, în dovedirea cererii copii de următoarele înscrisuri: incheierea nr. 108 din 27.04.2012 a Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă, certificat de inregistrare ORC, ordin de plată pentru suma de 517,34 lei, Sentința civilă nr._/18.09.2012 a Judecătoriei Iași, factură.

S-a atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Iași.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Aspecte procesuale

Procedura cu privire la prezenta cerere cu valoare redusă s-a desfășurat în camera de consiliu, cu citarea părților, la solicitarea reclamantei, în conformitate cu dispozițiile art. 1029 C.proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

In fapt:

Prin sentința civilă nr._ din 18 septembrie 2012, pronunțată in dosarul nr._ al Judecătoriei Iași, a fost admisă cererea formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. in contradictoriu cu pârâții C. L. al Municipiului Iași și M. Iași, iar pârâții au fost obligați la plata sumei de 1960 lei reprezentând despăgubiri civile, precum și la plata dobânzilor legale.

Prin aceeași sentință, pârâții au fost obligați să plătească reclamantei suma de 817 lei reprezentând cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru și onorariu expert, conform dispozitivului ce se coroborează cu considerentele de la fila nr. 222 din dosarul nr._ .

In încheierea de ședință din data de 11 septembrie 2012, ce face corp comun cu sentința civilă nr._ din 18 septembrie 2012, s-a consemnat că reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, mai exact – taxă judiciară de timbru și onorariu expert (fila nr. 219 verso din dosarul nr._ ).

Reclamanta a încheiat cu Societatea Civilă de Avocați C.&Asociații contractul de asistență juridică nr._ din 30 iunie 2010, la dosar fiind depusă și împuternicire avocațială (fila nr. 25 din dosarul nr._/299/2011 al Judecătoriei Sector 1 București, dosar declinat la Judecătoria Iași și înregistrat sub număr nou_ ).

Pentru serviciile de asistență juridică s-a facturat suma de 517,34 lei, achitată de reclamantă, dovada fiind depusă la fila nr. 12 din dosar.

În drept:

Potrivit art. 274 din vechiul Cod de procedură civilă, in vigoare la data soluționării dosarului nr._ , Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

(2)Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.

(3)Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Si noul Cod de procedură civilă, mai exact art. 453, prevede dreptul părții care a câștigat litigiul de a solicita obligarea părții care a pierdut procesul la cheltuieli de judecată.

Conform art. 1025 Cod procedură civilă procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua in considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Concluzia instanței:

In ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâți, prin întâmpinare, instanța constată că aceasta nu reprezintă o veritabilă excepție, ci se invocă aspecte ce țin de fondul cauzei, motiv pentru care urmează a fi analizate aceste susțineri odată cu fondul.

Reține instanța că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul, in care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlul de onorariu, il reprezintă culpa procesuală.

Pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel care a câștigat procesul are dreptul de a obține de la adversar sumele pe care le-a plătit cu titlul de onorariu de avocat. Dacă nu s-au solicitat cheltuieli de judecată in cursul procesului care a provocat aceste cheltuieli, acestea pot fi solicitate printr-o cerere separată, neexistând nicio prevedere legală care să oblige partea să le solicite doar in cadrul acelui dosar.

In cauza de față, instanța constată că, in dosarul civil nr._, pârâții din prezenta cauză au căzut in pretenții, prin admiterea acțiunii reclamantei.

Totodată, instanța apreciază că nu reprezintă un impediment pentru acordarea cheltuielilor de judecata pe cale separata împrejurarea ca astfel de cheltuieli nu au fost solicitate in dosarul in care au fost efectuate sau ca reclamanta nu a menționat in fața acelei instanțe că iși rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată. Dimpotrivă, ar fi constituit un astfel de impediment, dacă instanțele care au soluționat litigiul respectiv s-ar fi pronunțat si asupra cheltuielilor de judecată – onorariu avocat, caz in care ar fi intervenit autoritatea de lucru judecat. In caz contrar însa, nimic nu împiedică o parte să solicite astfel de cheltuieli de judecata pe cale separată, astfel cum este cazul in speța de față.

In dosarul nr._, reclamanta a solicitat doar cheltuielile reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu expert, nu și onorariul avocatului, instanța pronunțându-se doar cu privire la cele solicitate, astfel cum rezultă din actele dosarului.

Așadar, instanța apreciază neîntemeiate susținerile pârâților sub acest aspect, constatând că, in privința cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu de avocat achitat de reclamant nu există niciun impediment pentru a le solicita pe cale separată.

Față de cele expuse, instanța apreciază întemeiata acțiunea formulată de reclamantă urmând a o admite si a ii obliga pe parați la plata către aceasta a sumei de 517,34 lei reprezentând despăgubiri (cheltuieli de judecata pe cale separata –onorariu avocat).

Asupra cheltuielilor de judecată

Conform art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Instanța apreciază că in cadrul litigiului privind acordarea cheltuielilor pe cale separată, nu pot fi acordate reclamatului cheltuielile de judecată provocate de declanșarea acestui litigiu (taxă judiciară de timbru, onorariu avocat). Astfel, partea care a câștigat litigiul avea posibilitatea de a solicita acordarea cheltuielilor de judecată in cadrul procesului care le-a provocat, această parte fiind in culpă procesuală pentru declanșarea litigiului ulterior, având ca obiect, cererea de acordare a acestor cheltuieli.

Față de cele expuse, instanța urmează să respingă cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată provocate de acest litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de valoare redusă, formulată de către reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. (fostă BCR ASIGURĂRI V. INSURANCE GROUP SA ), cu sediul în București, .. 23, Sector 1, în contradictoriu cu pârâții C. L. Iași și M. Iași, cu sediul in Iași, . și Sfânt nr. 11, jud. Iași.

Obligă pârâții, in solidar, să plătească reclamantei suma de 517,34 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat in dosarul nr._, al Judecătoriei Iași.

Respinge cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, in cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată in ședință publică, astăzi, 9 februarie 2015.

Președinte,Grefier,

I. R. ElenaMatei A. G.

Red. /Tehnored. I.R.E.- 19.02.2015 / 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1758/2015. Judecătoria IAŞI