Plângere contravenţională. Sentința nr. 2982/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2982/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 2982/2015
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința Publică din data de 02 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – Judecător: E. L. A.
Grefier: S. M. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2982
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta . SRL în contradictoriu cu intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-I. TERITORIAL N-E 3, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 23.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 26.05.2014, petenta . SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-I. TERITORIAL N-E 3, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 07.05.2014 și exonerarea de la plata amenzii; în subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petenta a arătat, în esență, că în data de 07.05.2014 a fost oprit în trafic în vederea verificării, autovehicul cu număr de înmatriculare_ condus de conducătorul auto M. S.; ulterior, a fost încheiat și comunicat către aceasta procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 07.05.2014 prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 3000 lei pentru faptul că conducătorul auto nu a beneficiat de o perioadă de odihnă minimă zilnică.
Sub aspectul temeiniciei petenta a arătat că în data de 15.04.2014, 29.04.2014 respectiv 30.04.2014 conducătorul auto M. S. nu a condus neîntrerupt pe o perioadă mai mare de 4 ore și 30 de minute deoarece acesta este încadrat pe postul de șofer având atribuții în distribuirea mărfurilor comercializate de ea către clienți, activitate ce presupune descărcarea mărfurilor livrate și a facturii aferente mărfurilor, la clienți aflați la distanțe relativ scurte de parcurs, respectiv H., Târgu F., Belcești, Ulmi, B., Lețcani, P.-Iloaiei, Războieni, Cotnari, Zlodica, P., Cozmești, Ilișești și Mogoșești, activitatea de livrare efectivă a produselor presupunând o pauză cumulată de cel puțin 135 minute, 165 minute, respectiv 150 minute și în care nu se poate vorbi de conducere efectivă a autovehiculului.
Petenta a mai arătat că înregistrarea pe cartele tahograf a timpului de conducere și pe perioada în care angajatul său livra efectiv marfa către clienți este din cauza faptului că pe această perioadă, aparatul tahograf nu era trecut pe poziția de pauză, sens în care timpul de descărcare și de preluare a comenzilor era înregistrat ca și timp de conducere efectivă.
Sub aspectul reindividualizării sancțiunii, petenta a mai arătat că aceasta se impune prin raportare la opririle dese pe care conducătorul auto trebuie să le facă și prin raportare la distanțele mici pe care le parcurgea acesta.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în continuare OG nr.2/2001.
În dovedirea acțiunii, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul M. S., depunând în copie conformă procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 07.05.2014 fila 12, dovadă de comunicare fila 13, fișa postului filele 14-15, contract individual de muncă filele 16-19, facturi fiscale filele 20-48.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei în acord cu prevederile art.19 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Acțiunea nu a fost regularizată în acord cu prevederile art.200 și următoarele Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în termenul legal și depusă prin serviciul registratură la data de 07.07.2014, intimata Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier - I. Teritorial 3 a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată, nelegală și menținerea procesului-verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic, inclusiv sub aspectul sancțiunii aplicate.
Pe fondul plângerii, intimata a arătat că la controlul efectuat de către inspectorii ISCTR în data de 07.05.2014, ora 10.59, pe DN 24, km 204+150, în aproprierea localității C., județul Iași, asupra vehiculului cu numărul de înmatriculare_, utilizat pe numele petentei și condus de către conducătorul auto M. S., ce efectua transport rutier în cont propriu de marfă, în trafic național, s-a constatat depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu mai mult de 30 minute dar mai puțin de 1h și 30 de minute, ca urmare a finalizării analizei electronice cu aparatura soft din dotarea ISCTR, a datelor tahografice stocate pe cardul digital nr.12PH0001 aparținând conducătorului auto, date tahografice valabile pentru perioada 09.04._14, acesta nerespectând legislația în vigoare în data de 15.04.2014 între orele 11.47-21.57, în data de 29.04.014 între orele 10.31-19.02 și în data de 30.04.2014 între orele 09.56-17.47, conducând neîntrerupt perioada de 5 ore și 56 de minute, 5 ore și 31 minute, respectiv 5 ore și 32 de minute, depășind cu o oră și 26 de minute, 1 oră și un minut, 1 oră și 2 minute maximul de 4 ore și 30 de minute, abatere ce constituie contravenție în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 2 pct. 4 din O.G. nr. 37/2007 pentru stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, în continuare OG 37/2007.
Intimata a mai arătat că susținerile petentei sunt nejustificate, conducătorul auto având posibilitatea în momentul în care autovehicul staționa să oprească înregistrarea de pe cardul tahograf, procesul verbal contestat fiind încheiat în acord cu prevederile art. 16, art.17, art.19, art.25-27 din OG nr.2/2001, făcând dovadă până la proba contrarie.
Sub aspectul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, intimata a arătat că sancțiunea avertismentului nu se impune în condițiile în care o faptă ca cea de față nu poate fi socotită o faptă de o gravitate redusă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 din Codul de procedură civilă, cele ale O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 37/2007, cele ale Ordinului 995/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de efectuare a inspecțiilor și controlului asupra transporturilor rutiere, a activităților conexe acestora, Ordinului nr. 1058/2007 pentru aprobarea Normelor privind activitatea de control al respectării perioadelor de conducere, pauzelor și perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto și al utilizării aparatelor de înregistrare a activității acestora, precum și cele ale Legii nr.52/2010.
În apărare, intimata a solicitat prin întâmpinare administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus în copii certificate pentru conformitate cu originalul, proces verbal de constatare a contravenției . nr._ din 07.05.2014 fila 68, dovadă de comunicare fila 69, formular de control trafic privind timpii de conducere și odihnă . nr._/07.05.2014 fila 70,contravenții conducători auto filele 71-72, diagramă tahograf, săptămânală filele 73-74, carte identitate auto, permis conducere, carte identitate conducător auto fila 75, extras tahograf fila 76, extras sancțiuni petentă fila 77.
În baza dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct.2 din Codul de procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întâmpinarea a fost comunicată petentei, care prin serviciul registratură la data de 30.07.2014 a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat susținerile din acțiunea introductivă de instanță arătând că beneficiază de prezumția de nevinovăție și că intimatei îi revine sarcina probei.
La termenul din 03.11.2014, instanța a încuviințat pentru ambele părți, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, proba testimonială a martorului M. S. și proba constând în documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat.
La termenul din 23.02.2015, sub prestare de jurământ, instanța a procedat la audierea martorului M. S. fila 101.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 07.05.2014 încheiat de către agentul constatator al intimatei MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII-I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-I. TERITORIAL 3, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 3.000 lei, constatându-se că în data de 07.05.2014, ora 10.59, pe DN 24, km 204+150, în aproprierea localității C., județul Iași, a fost oprit și controlat vehiculul cu număr de înmatriculare_, aparținând societății petente, condus de către conducătorul auto M. S., în timp ce efectua transport rutier în cont propriu de marfă, în trafic național, cu depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu mai mult de 30 minute dar mai puțin de 1h și 30 de minute, ca urmare a finalizării analizei electronice cu aparatura soft din dotarea ISCTR, a datelor tahografice stocate pe cardul digital nr._PH0001 aparținând conducătorului auto, date tahografice valabile pentru perioada 09.04._14, acesta nerespectând legislația în vigoare în data de 15.04.2014 între orele 11.47-21.57, în data de 29.04.014 între orele 10.31-19.02 și în data de 30.04.2014 între orele 09.56-17.47, conducând neîntrerupt perioada de 5 ore și 56 de minute, 5 ore și 31 minute, respectiv 5 ore și 32 de minute, depășind cu o oră și 26 de minute, 1 oră și un minut, 1 oră și 2 minute maximul de 4 ore și 30 de minute, faptă prevăzută de dispozițiile art. 8, alin.2, pct.4 din OG. nr. 37/2007și sancționată potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 1 lit. d) din același act normativ.
De asemenea, s-a menționat faptul că petentul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, respectiv suma de 1500 lei.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 07.05.2014 nu a fost semnat de către petentă, agentul constatator menționând că reprezentantul petentei nu este de față, astfel că nu poate formula obiecțiuni. De asemenea, agentul constatator a menționat și motivul pentru care procesul verbal contestat nu este semnat de către un martor asistent, respectiv acela că la locul încheierii procesului verbal nu a putut fi identificată nicio persoană care să poată semna ca martor.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 2 pct. 6 din O.G. nr. 37/2007, constituie contravenție depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu mai mult de 30 de minute, dar mai puțin de o oră și 30 de minute, iar potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 1 lit. d) din același act normativ, contravențiile prevăzute la art. 8 se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei aplicabilă întreprinderii sau operatorului de transport rutier, pentru faptele prevăzute la alin. 2 pct. 1-11 și 16.
Potrivit art.7 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3821/85 și (CE) nr. 2135/98 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului, după o perioadă de patru ore și jumătate de condus, conducătorul trebuie să facă o pauză neîntreruptă de cel puțin patruzeci și cinci de minute, exceptând cazul în care își începe o perioadă de repaus.
După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 07.05.2014, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentei a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.
De asemenea, faptele, astfel cum sunt reținute de către agentul constatator sunt corect încadrate în drept, iar sancțiunea este aplicată între limitele fixate de actul normativ de incriminare.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petenta și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acesteia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.
De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 3.000 lei aplicată unei persoane juridice pentru o contravenție la regimul privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petentă a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petenta, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 07.05.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Instanța reține că dispozițiile O.G. nr. 37/2007 se completează cu cele ale regulamentelor europene care sunt direct aplicabile, fără a fi necesară transpunerea acestora în dreptul intern, regulamentele europene având efect direct și aplicabilitate imediată.
Potrivit art. 26 alin. 7 lit. a) din Regulamentului (CE) nr. 561/2006, instanța reține că în situația în care conducătorul auto conduce un autovehicul echipat cu un aparat de înregistrare în conformitate cu anexa I, acesta trebuie să fie în măsură să prezinte, la cererea unui inspector de control, foile de înregistrare din săptămâna în curs și pe cele pe care le-a utilizat pe parcursul celor 15 zile precedente, precum și orice informație introdusă manual și orice imprimat scos în timpul săptămânii în curs și în timpul celor cincisprezece zile precedente, iar după 1 ianuarie 2008, duratele prevăzute se referă la ziua în curs și la perioada precedentă de 28 zile. De asemenea, instanța amintește că potrivit dispozițiilor art. 15 pct. 7 lit. c) din același act normativ, inspectorii autorizați pot verifica respectarea acestui Regulament prin analizarea foilor de înregistrare, a datelor afișate sau imprimate care au fost înregistrate de aparatul de înregistrare sau de cardul conducătorului auto, sau, în lipsa acestora, prin analizarea oricărui document justificativ care dovedește nerespectarea dispozițiilor.
Astfel, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Pe cale de consecință, în măsura în care petenta invocă împrejurări ce pot constitui cauze exoneratoare de răspundere, sarcina probei acestor împrejurări îi revine acesteia.
În ceea ce privește susținerea petentei potrivit căreia conducătorul auto M. S. nu a condus neîntrerupt pe o perioadă mai mare de 4 ore și 30 de minute deoarece acesta este încadrat pe postul de șofer având atribuții în distribuirea mărfurilor comercializate de ea către clienți, activitate ce presupune descărcarea mărfurilor livrate și a facturii aferente mărfurilor, la clienți aflați la distanțe relativ scurte de parcurs și că activitatea de livrare efectivă a produselor presupune o pauză cumulată de cel puțin 135 minute, 165 minute respectiv 150 minute și în care nu se poate vorbi de conducere efectivă a autovehiculului, susținere acredită inclusiv de martorul propus de aceasta și audiat la termenul din 23.02.2015 M. S. fila 101, apare ca neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
Potrivit art.4 lit.d din Regulamentul nr.561/2006, prin „pauză” se înțelege orice perioadă în care conducătorul nu are dreptul să conducă sau să efectueze alte munci și care trebuie să-i permită numai să se odihnească, or astfel cum rezultă chiar din susținerile petentei și din declarațiile conducătorului auto audiat la termenul din 23.02.2015, în perioada în care nu a condus, conducătorul auto a descărcat marfă, a preluat comenzi și a predat facturi, deci nu s-a odihnit în sensul Regulamentului menționat, ci a prestat eventual alte munci în sensul art.4 lit.e din Regulament („altă muncă”-orice activitate, cu excepția șofatului, definită ca timp de lucru la articolul 3 litera (a) din Directiva 2002/15/CE, inclusiv orice activitate desfășurată pentru același sau un alt angajator din sectorul transportului sau din alt sector;).
Cu alte cuvinte, contrar susținerilor petentei, deși activitatea de încărcare, descărcare și facturare a mărfurilor nu reprezintă o perioadă de conducere, reprezintă timp de lucru în sensul art.3 litera (a) din Directiva 2002/15/CE(„timp de lucru” reprezintă, în cazul lucrătorilor mobili, perioada de la începutul până la sfârșitul timpului de lucru, în timpul căruia lucrătorul mobil se află la postul său de lucru, la dispoziția angajatorului și în exercițiul funcțiilor sau activităților sale, adică perioada dedicată tuturor activităților de transport rutier. Aceste activități sunt, cu precădere, următoarele: (i) conducerea autovehiculului; (ii) încărcarea și descărcarea; (iii) ajutorul acordat pasagerilor la urcarea și coborârea din vehicul; (iv) curățenia și întreținerea tehnică; (v) toate celelalte activități vizând asigurarea siguranței vehiculului, a încărcăturii sale și a pasagerilor sau îndeplinirea obligațiilor legale sau de reglementare direct legate de operațiunea de transport aflată în desfășurare, inclusiv supravegherea încărcării și descărcării, formalitățile administrative legate de poliție, vamă, serviciul de imigrare etc), timp care ar fi trebuit să fie urmat de o perioadă de odihnă în sensul art.7 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006.
Mai mult de atât, astfel cum rezultă chiar din susținerile petentei, aceasta invocă propria culpă, recunoscând că aparatul tahograf nu era trecut pe poziția de pauză, sens în care timpul de descărcare și de preluare a comenzilor era înregistrat ca și timp de conducere efectivă, ori nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obține protecția unui drept).
În cauza dedusă judecății, instanța constată că petenta nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, existând la dosar doar susținerile acesteia în contra prezumției de temeinicie a actului contestat și a probelor indubitabile prezentate de intimată, respectiv formular de control trafic privind timpii de conducere și odihnă . nr._/07.05.2014 fila 70, diagramă tahograf săptămânală filele 73-74, extras tahograf fila 76 din care rezultă fără dubiu de îndoială și contrar susținerilor petentei că la data de 15.04.2014 între orele 11.47-21.57, la data de 29.04.014 între orele 10.31-19.02 și la data de 30.04.2014 între orele 09.56-17.47, conducătorul auto M. S. a condus neîntrerupt o perioadă de 5 ore și 56 de minute, de 5 ore și 31 minute, respectiv de 5 ore și 32 de minute, depășind cu o oră și 26 de minute, cu o oră și un minut, respectiv cu o oră și 2 minute maximul de 4 ore și 30 de minute.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, instanța reține că potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, potrivit art. 21 alin. 3 din același act normativ, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Mai mult de atât, orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
Raportat la operațiunea de individualizare judiciară a sancțiunii aplicate, instanța reține că obiectul oricărei plângeri contravenționale este reprezentat de verificarea îndeplinirii condițiilor de antrenare a acestui tip particular de răspundere, cu posibilitatea aprecierii pericolului social concret și a tuturor împrejurărilor de săvârșire a faptei.
Cu toate acestea, apreciind, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, sancțiunea aplicată petentei, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a-i atrage atenția asupra obligațiilor ce-i revin în materia transportului rutier de mărfuri și în materia timpilor de odihnă a conducătorilor auto.
Proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei este una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții europene a drepturilor omului (hot. Muller c. Franța, hot. Handyside c. Regatul Unit).
Situația de fapt, așa cum a fost reținută nu absolvă întrutotul petenta de răspundere, însă denotă bună credință din partea acesteia, care, astfel cum rezultă din vizualizare diagramă filele 73-74, conducătorul auto M. S. în perioada 09.04._14, nu a respectat legislația în vigoare doar în data de 15.04.2014 între orele 11.47-21.57, în data de 29.04.014 între orele 10.31-19.02 și în data de 30.04.2014 între orele 09.56-17.47, conducând neîntrerupt perioada de 5 ore și 56 de minute, 5 ore și 31 minute, respectiv 5 ore și 32 de minute, depășind cu o oră și 26 de minute, 1 oră și un minut, respectiv 1 oră și 2 minute, maximul de 4 ore și 30 de minute, concluzie susținută de specificul activității petentei și de fișa conducătorului auto, de transport mărfuri rutier în cont propriu de mărfuri în trafic național, astfel cum rezultă din fișa postului filele 14-15, contract individual de muncă filele 16-19
Astfel, în sensul necesității individualizăriii sancțiunii amenzii, instanța reține faptul că, deși conducătorul auto nu a beneficiat de perioada minimă de odihnă zilnică, fără întrerupere, perioada scurtată nu este de natură să afecteze odihnă zilnică a conducătorului auto, prin raportare la perioada mare supusă analizei, 09.04._14, prin raportare la timpii relativ reduși ce au fost depășiți în zile diferite și relativ îndepărtate, 15.04.2014, 29.04.014, 30.04.2014 și prin raportare la lipsa antecedenței contravenționale a petentei, ultima sancțiune contravențională fiind aplicată acesteia în anul 2012, astfel cum rezultă din extras sancțiuni petentă fila 77.
Ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de modalitatea de săvârșirii a faptei dar și de atitudinea petentei, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru atingerea scopului preventiv și educativ al sancțiunii.
Cu toate acestea, instanța atenționează petenta că trebuie să conștientizeze riscurile majore la care expune conducătorii auto prin nerespectarea perioadelor minime de odihnă zilnică și trebuie să manifeste pe viitor o grijă deosebită în ceea ce privește derularea unor atare activități, prin respectarea de către conducătorii auto a acestor perioade prin instruirea corespunzătoare a acestora.
Așadar, fiind menținută prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal contestat, nefiind înlăturată forța probantă de care se bucură acesta, dar fiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentei, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile și, ținând seama că prin procesul verbal de contravenție acesteia i-a fost aplicată sancțiunea amenzii de 3.000 de lei, dar având în vedere cele anterior menționate, instanța în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 va admite în parte plângerea petentei . SRL împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 07.05.2014, urmând a dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii de 3.000 lei cu sancțiunea avertismentului, urmând să exonereze petenta de la plata amenzii contravenționale și să mențină restul dispozițiilor procesului verbal menționat mai sus, atrăgând atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
În temeiul art.453 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța urmează să rețină că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta . SRL înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr.J_, CUI RO_, cu sediul social Iași, Șoseaua P., nr.35, ..2, județul Iași, prin reprezentant convențional av. G. G. în contradictoriu cu intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-I. TERITORIAL N-E 3 cu sediul în București, ..38, sector 1, București și cu sediul ales în Suceava, ..16, jud. Suceava, prin reprezentant convențional consilier juridic I. C., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 07.05.2014.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 3.000 lei stabilită prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 07.05.2014 cu sancțiunea avertismentului.
Exonerează petenta de la plata amenzii contravenționale stabilite prin procesul verbal amintit anterior.
Menține restul dispozițiilor procesului verbal menționat mai sus.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. E.-LoredanaSimona M. G.
Red.Tehnored.
E.L.A.-03.04.2015
4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5452/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2985/2015.... → |
|---|
