Plângere contravenţională. Sentința nr. 2985/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2985/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 2985/2015
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința Publică din data de 02 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – Judecător: E. L. A.
Grefier: S. M. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2985
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul D. D. în contradictoriu cu intimata I.P.J. IAȘI – SERVICIUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 23.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 19.09.2014, petentul D. D. a solicitat în contradictoriu cu intimata I. IAȘI- SERVICIUL RUTIER, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.09.2014.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că procesul verbal contestat este lovit de nulitate în condițiile în care deși a formulat obiecțiuni față de situația de fapt reținută de agentul intimatei în ceea ce privește deținerea trusei medicale, a triunghiurilor reflectorizante și a stingătorului omologat aflate în portbagajul mașinii, acesta nu le-a consemnat, contrar prevederilor art.16 alin.7 din OG nr.2/2001, procesul verbal nefiind semnat de un martor asistent.
Petentul a mai arătat că deși a negat că ar fi circulat cu mai mult de 60 km/h solicitând vizionarea înregistrării, agentul intimatei l-a refuzat, deoarece nu există vreo înregistrarea cu privire la săvârșirea faptei reținute în cuprinsul procesului verbal contestat, respectiv că ar fi circulat cu 85 km/h.
În ceea ce privește fapta reținută în sarcina sa de a fi circulat fără a avea stingător omologat, petentul a arătat că aceasta nu corespunde realității în condițiile în care cu două zile înainte de data încheierii procesului verbal contestat a efectuat ITP-ul autoturismului ocazie cu care s-a constatat existența stingătorului omologat, agentul intimatei consemnând lipsa stingătorului fără a face vreo verificare în acest sens.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.2/2001, OUG nr.195/2002, Cod procedură civilă.
În dovedirea acțiunii, petentul a solicitat administrarea documentației care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat, atașând în original procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.09.2014 fila 6, în copie conformă certificat înmatriculare fila 7.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei în acord cu prevederile art.19 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Acțiunea a fost regularizată în acord cu prevederile art.200 și următoarele Cod procedură civilă în care petentul nu a indicat intimatul și datele acestuia de identificare.
Prin întâmpinarea formulată în termenul legal și depusă prin serviciul registratură la data de 18.11.2014, intimata a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit, susținerile petentului fiind neîntemeiate, fapt ce va rezulta pe baza probatoriului administrat.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.148, art.205, art.315 Cod procedură civilă, HG 1391/2006, OUG 195/2002 RMCU și OG nr.2/2001.
În dovedirea întâmpinării, intimata a depus prin serviciul registratură de la data de 22.12.2014, documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat, respectiv, CD fila 19, buletin de verificare metrologică a aparatului radar fila 20, atestatul operatorului radar fila 21, raport agent fila 22, planșe foto filele 24-26.
În temeiul art.223 și art.411 alin.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întâmpinarea a fost comunicată petentului care nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La termenul din 23.02.2015, instanța a încuviințat pentru ambele părți, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei și proba constând în documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 04.09.2014 de către agentul constatator al intimatei I. IAȘI - BIROUL RUTIER, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în suma de 540 lei, cu sancțiunea avertismentului și cu 4 puncte de penalizare.
S-a reținut că în data de 04.09.2014, ora 15.43, petentul a condus autovehiculul marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare_ pe DN 24 localitatea Vânători și a circulat cu viteza de 85km/h în localitate, faptă prevăzută de art.49 alin.1 din OUG 195/2002 și sancționată de art.101 alin.2 coroborat cu art.108 alin.1 lit.c pct.3 din OUG 195/2002, astfel cum rezulta din procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.09.2014 fila 6, CD fila 19, buletin de verificare metrologică a aparatului radar fila 20, atestatul operatorului radar fila 21, raport agent fila 22, planșe foto filele 24-26.
S-a mai reținut că în același loc și aceeași dată, petentul nu avea în dotarea autoturismului stingător omologat, faptă prevăzută de art.8 din OUG nr.195/2002 și sancționată de art.100 alin.1, pct.13 din OUG nr.195/2002, astfel cum rezulta procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.09.2014 fila 6, raport agent fila 22.
De asemenea, s-a menționat faptul că petentul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, respectiv suma de 270 lei.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.09.2014 a fost semnat de către petent, agentul constatator menționând la rubrica obiecțiuni că nu fac.
În drept, potrivit art.49 alin.1 din OUG 195/2002, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, iar potrivit art.108 alin.1 lit. c), pct.3 din OUG 195/2002, depășirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni (6-8 puncte amendă) și 4 puncte de penalizare.
Potrivit art.8 din OUG nr.195/2002, pentru a fi conduse pe drumurile publice, fiecare autovehicul și tramvai trebuie să fie dotat cu trusă medicală de prim ajutor, doua triunghiuri reflectorizante și un stingător de incendiu, omologate, iar potrivit art.100 alin.1, pct.13 din OUG nr.195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4-5 puncte amendă), conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusă medicală, triunghiuri reflectorizante și stingător pentru incendii, omologate.
După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.09.2014, instanța reține că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent potrivit căruia procesul verbal este lovit de nulitate deoarece agentul constatator nu a consemnat că are obiecțiuni față de situația de fapt reținută în ceea ce privește deținerea trusei medicale, a triunghiurilor reflectorizante și a stingătorului omologat aflate în portbagajul mașinii, apare ca neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos. În această situație suntem în prezența unui caz de nulitate expresă, dar relativă, astfel cum a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție; potrivit Deciziei nr. 22/2007 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, nesocotirea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal, astfel încât, s-a decis că pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției este necesar ca reclamantul-contravenient să dovedească nu numai că agentul constatator și-a încălcat obligația de a-i aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, ci și că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției. În cauza de față, nu numai că petentul nu a invocat existența unei vătămări cauzate de neaducerea la cunoștință a dreptului de a formula obiecțiuni și a împrejurării că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal contestat, ci, mai mult decât atât, instanța apreciază că petentul avea posibilitatea să prezinte în fața instanței toate obiecțiunile pe care nu a avut posibilitatea să le formuleze cu ocazia întocmirii procesului-verbal.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent potrivit căruia procesul verbal este lovit de nulitate deoarece procesul verbal contestat nu este semnat de un martor asistent, apare ca neîntemeiat în condițiile în care martorul asistent semnează procesul verbal doar în situațiile de excepție prevăzute de art. 19 alin.1 din OG nr.2/2001, respectiv, contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, situație neincidentă în speță în condițiile în care procesul verbal contestat a fost semnat de petent.
Ca atare, față de caracterul imperativ-limitativ al cazurilor prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001, când nulitatea se ia în considerare și din oficiu, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv lipsa unui martor asistent, atrage sancțiunea nulității numai dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act (aspecte statuate prin Decizia nr.XXII/19.03.2007, pronunțată de ICCJ în soluționarea recursului în interesul legii).
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent potrivit căruia procesul verbal este lovit de nulitate deoarece agentul constatator nu avea competența de a întocmi procesul verbal contestat, apare ca neîntemeiat în condițiile în care din atestatul operatorului radar fila 21 rezultă că agentul șef D. F. este atestat să desfășoare activități în calitate de operator radar pentru aparatul montat pe autovehiculele din dotarea unității.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară. Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară. De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 540 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenție la regimul circulației pe drumurile publice, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.09.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art.108 alin.1 lit. c), pct.3 din OUG 195/2002 (depășirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise), plângerea apare ca neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
În fapt, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa; cu toate acestea, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia, în timp ce intimata a făcut dovada contrară celor susținute de petent.
Sub acest aspect, instanța constată că stabilirea vitezei de rulare a autoturismului cu numărul de înmatriculare_ s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv cu cinemometrul tip AUTOVISION, iar deplasarea autoturismului a fost înregistrată video cu camera video, astfel cum rezultă din buletin de verificare metrologică a aparatului radar fila 20, atestatul operatorului radar fila 21. Din același buletin de verificare metrologică, rezultă că mijloacele tehnice se aflau în perioada de valabilitate a verificării metrologice și sunt utilizate atât pentru măsurări în regim staționar, cât și în regim de deplasare.
Din CD fila 19, planșe foto filele 24-26, se observă foarte clar numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petent, respectiv_, precum și viteza de 85km/h avută de acesta în data de 04.09.2014, la ora 15.43.43, cadrul 1658.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căruia procesul verbal este lipsit de temeinicie deoarece în condițiile în care agentul intimatei a refuzat să-i arate înregistrarea, rezultă fără dubiu de îndoială că fapta nu există, apare ca neîntemeiată, neexistând nicio dispoziție legală care să oblige agenții intimatei să vizioneze împreună cu contravenienții înregistrarea video, aceștia din urmă având posibilitatea de a se prezenta în instanță și a viziona în condiții de contradictorialitate aceste înregistrări, drept de care petentul nu a înțeles să uzeze.
În condițiile în care viteza maximă legală admisă pe sectorul de drum respectiv era de 50 km/h, conform dispozițiile art.49 din OUG nr.195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare și, având în vedere probatoriul administrat, coroborat cu situația de fapt consemnată în procesul verbal de contravenție, CD fila 19, planșe foto filele 24-26, din care reiese și numărul de înmatriculare al mașinii instanța apreciază că a fost dovedită în speță vinovăția acestuia, autoturismul condus de petent depășind cu 35 km/h viteza legală admisă de deplasare în localități. Astfel, instanța apreciază că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art.100 alin.1, pct.13 din OUG nr.195/2002 (lipsa stingătorului omologat), plângerea apare ca neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
În fapt, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa; cu toate acestea, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia, în timp ce intimata a făcut dovada contrară celor susținute de petent.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia cele consemnate de agentul intimatei nu corespunde realității în condițiile în care cu două zile înainte de data încheierii procesului verbal contestat a efectuat ITP-ul autoturismului ocazie cu care s-a constatat existența stingătorului omologat, agentul intimatei consemnând lipsa stingătorului fără a face vreo verificare în acest sens, apare ca neîntemeiată în condițiile în care realizarea inspecției tehnice periodice asupra autoturismului cu 2 zile înainte de data controlului deși creează o prezumție cu privire la existența stingătorului la data și ora inspecției, nu conduce automat la concluzia existenței acestuia la bordul autoturismului și două zile mai târziu, stingătorul fiind un bun mobil care poate fi mutat cu ușurință dintr-un loc în altul sau chiar împrumutat.
Mai multă de atât, această concluzie se coroborează cu mențiunile petentului din dreptul rubricii alte mențiuni care la data și ora controlului a arătat că nu face obiecțiuni.
Astfel, în ceea ce privește această faptă, instanța constată că petentul nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal contestat în contra prezumției de temeinicie a actului contestat și a probelor prezentate de intimată, respectiv raport agent fila 22, din care rezultă fără dubiu de îndoială și contrar susținerilor petentului, că la data 04.09.2014, petentul a circulat fără ca autoturismul său să fie dotat cu stingător omologat. Astfel, instanța apreciază că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește susținerile petentului în dreptul comportamentului abuziv al agenților intimatei la data întocmirii procesului verbal contestat, instanța reține că acestea nu pot fi analizate pe calea plângerii contravenționale, împotriva agenților intimatei și a modului în care aceștia își îndeplinesc atribuțiile existând căi de atac și sancțiuni specifice.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
Așadar, în raport de faptele reținută în sarcina petentului, observând sancțiunile stabilite, precum și cuantumul ridicat al acestora, se constată că legiuitorul a apreciat că faptele reținute mai sus în sarcina petentului, prezintă un grad de pericol social abstract ridicat.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pericolul social al faptelor reținute ca fiind săvârșite de către petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind circulația pe drumurile publice în interiorul localității. Ca atare, instanța va considera operațiunea de individualizare a sancțiunii aplicate ca fiind corect și proporțional realizată în raport de fapta reținută și impactul acesteia asupra valorilor sociale proteguite, în condițiile în care dispozițiile legale incidente urmăresc îmbunătățirea siguranței rutiere în general.
Față de aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârșire a faptei, care să justifice reținerea unui grad de pericol social concret redus al faptei, instanța nu poate reține că în speță s-ar impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertismentului, reținând că petentul a fost sancționat pentru prima faptă cu amendă al cărei cuantum este egal cu minimul amenzii prevăzute de lege, iar pentru a doua cu sancțiunea avertismentului, instanța consideră că scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii în cuantumul stabilit de către agentul constatator, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Măsura aplicării punctelor de penalizare este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franța, 7 decembrie 1999).
Cu toate acestea, instanța constată că și această sancțiune trebuie să fie supusă unui control judecătoresc și unei operațiuni de individualizare, atât în temeiul art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, care prevede că "sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", text în care nu se face nici o distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare, cât și în temeiul art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens Curtea Europeană a considerat că până și sancțiunea complementară a reținerii punctelor de penalizare, ce poate fi aplicată în materie contravențională are caracter "penal" în sensul art. 6 și art. 7 din Convenție (cauza Malige c. Franței 68/_, Hotărârea din 23.09.1989). Curtea a apreciat că sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul francez are caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal atâta timp cât poate să conducă, în cazul acumulării unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce. Or dreptul de a conduce, în opinia Curții, este foarte util în viața de zi cu zi și în viața profesională, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale.
În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul în condițiile art. 31 din OG 2/2001, să verifice și modul de individualizare a acestei sancțiuni.
Cu toate acestea, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor, instanța apreciază că și sub aspectul sancțiunii complementare a punctelor de penalizare s-a realizat o corectă individualizare a acesteia, neimpunându-se exonerarea petentului de la executarea sancțiunii complementare a punctelor de penalizare.
Așadar, fiind menținută prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal ., nr._ din 04.09.2014, dar fiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentului, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile și, ținând seama că prin procesul verbal ., nr._ din 04.09.2014 i-a fost aplicată sancțiunea amenzii, a avertismentului și a punctelor de penalizare dozate în mod corespunzător gradului de pericol social al faptei, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va considera că plângerea formulată de petent este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, menținând procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.09.2014.
În temeiul art.451 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța urmează să rețină că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul D. D. CNP_, domiciliat în Iași, ..23, ., . în contradictoriu cu intimata I.P.J. IAȘI – SERVICIUL RUTIER CF4541831, cu sediul în Iași, ..6, județul Iași, prin reprezentant legal S. I. și prin reprezentant convențional consilier juridic Z. G. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.09.2014.
Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 04.09.2014.
Ia act că părțile nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. E.-LoredanaSimona M. G.
Red.Tehnored.
E.L.A.-03.04.2015
4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2982/2015.... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 3346/2015.... → |
|---|
