Plângere contravenţională. Sentința nr. 6055/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6055/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 27105/245/2014

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 6055/2015

Ședința publică de la 30 Aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – judecător M. A.

Grefier S. M. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent . SRL și pe intimat I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER (ISCTR), având ca obiect plângere contravențională .

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 01 aprilie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, instanța a reținut cauza în pronunțare și când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 15 aprilie 2015, când, s-a amânat pronunțarea pentru data de 30 aprilie 2015, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față:

Constată că la data de 23.07.2014 a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. de dosar_, plângerea promovată de petenta . SRL împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/2014 întocmit de I. de S. pentru Controlul in Transportul Rutier (ISCTR), solicitând anularea acestuia.

În fapt motivează petenta că prin procesul-verbal întocmit a fost sanctionata contravențional pentru savarsirea faptei prevăzute de art. 27 alin. 1 coroborat cu art. 30 alin 1 lit. d, din Hotararea de Guvern nr.1173/2003, constând in aceea ca nu a returnat operatorului autorizat SIAE, trei autorizații de transport rutier internațional de marfa, in termenul prevăzut de lege. Ca urmare a constatării faptei contravenționale, de către agenții constatatori, a fost obligata la plata unei amenzi in cuantum de 12.000 de lei.

Apreciază că procesul-verbal a fost întocmit cu încalcarea dispozițiilor art. 19 din OG nr. 2/2001, acesta fiind întocmit în lipsa reprezentantului subscrisei, fara ca mențiunile din procesul-verbal si cele retinute de către agentul constatator sa fie confirmate de un martor asistent.

Agentul constatator retine în continutul procesului-verbal că a fost întocmit în modalitatea mai sus expusa, pe considerentul ca actul constatator a fost întocmit la sediul institutiei, de fata fiind prezenți doar agenți constatatori. In fapt, modalitatea in care agentul constatator a procedat a fost tocmai una de a eluda dispozițiile legale in materie, art. 19, fara a-i da posibilitatea contravenientului de a face aparari si obiectiuni si de a lua la cunoștința de continutul procesului-verbal.

In al doilea rand, cu privire la nelegalitatea procesului-verbal, învederează:

Conform Hotararii de Guvern nr. 1173/2003, art. 30, alin. 2, organul constatator nu are competenta de a constata si aplica sancțiuni contravenționale, in situatia data, decât in masura in care este sesizat de către operatorul SIAE. Operatorul SIAE este organismul de stat competent sa elibereze si sa repartizeze pe luni calendaristice autorizațiile de transport internațional de marfa. In situatia in care aceasta sesizare nu exista, organul constatator nu are posibilitatea legala de a se autosesiza si de a aplica sancțiuni. La momentul efectuării controlului la nivelul societatii petente, organul constatator nu a prezentat dovada acestei sesizări din partea organismului competent pentru a-si legitima activitatea.

In continutul notei de constatare întocmite, se mentioneaza ca agentul constatator a verificat situatia autorizațiilor de transport, in baza adresei nr._/10.06.2014. Nu cunoaste continutul acestei adrese si nici organul emitent. In contextul in care nu se face dovada procedurii prealabile de sesizare, înțelege sa invoce in cauza lipsa competentei funcționale a organului constatator de a verifica si constata fapta contravenționala ce ne este imputata.

In al treilea rand, înțelege sa învedereze instantei, motive de netemeinicie a procesului-verbal întocmit, respectiv lipsa proporționalitatii dintre sancțiunea aplicata si fapta contravenționala comisa de către petentă.

Asa cum a precizat deja, petenta a fost sanctionata contravențional, pentru nepredarea a trei autorizații de transport rutier internațional de marfa. Conform art. 26 alin 2 din HG 1137/2003, in termen de 15 zile de la eliberarea autorizației, operatorul de transport trebuie sa efectueze cel puțin un transport rutier internațional de marfa. In situatia in care operatorul de transport nu respecta aceste termene, este sanctionat contravențional, in baza art. 30, alin. 1, Iit. d din HG nr. 1137/2003, astfel cum este si cazul său.

Numai ca intre textul de lege sancționator si continutul efectiv al unei autorizatii de transport exista o discrepanta evidenta. Astfel din mențiunile efective de pe autorizatia de transport, valabilitatea sa este de un an de zile de la data emiterii.

Hotararea de Guvern nr. 1173/2003 nu a mai fost modificata din anul 2003, de la data emiterii sale, in condițiile in care actele normative la care se raporteaza au suferit numeroase modificări.

In sarcina transportatorilor-beneficiari de astfel de autorizatii, exista la acest moment o imposibilitate obiectiva de a preda autorizațiile in termenul impus de art. 26-27 din Hotararea de Guvern nr. 1137/2003.

Aceasta motivat de urmatoarea împrejurare:

Autorizațiile de transport rutier internațional de marfa se elibereaza pentru desfasurarea in condiții de legalitate a transportului, in state din afara spațiului comunitar, pe baza convențiilor bilaterale încheiate de către Romania cu aceste state.

Statele pentru care . se afla la o distanta apreciabila de teritoriul statului roman si se are în vedere state din extremul Orient, cum ar fi: Kazakshtan, Uzbekistan, etc, sau state din fostul spațiul sovietic, cum ar fi Belarusia.

Parcursul unui camion pana la destinatie, in aceste state, poate depasi cu ușurința, intervalul impus de legiuitorul roman, pentru predarea autorizațiilor. Distanta, condițiile socio-economice nu permit un parcurs in acest interval.

Mai mult decât atat, solicitarea de efectuare a unei activitati de transport poate surveni in orice moment, motiv pentru care fiecare transportator este obligat sa se afle in legalitate in permanenta, pentru a a avea posibilitatea efectiva de a desfasura activitatî de acest gen in afara tarii.

În drept au fost invocate dispozițiile OG 2/2001 și ale HG 1137/2003.

Plângerea, formulată în termen legal, a fost însoțită de împuternicire avocațială și de copii certificate după proces verbal de contraventie contestat si dupa nota de constatare .

La data de 13.08.2014 a fost depusa de catre petenta dovada achitarii taxei de timbru in suma de 20 de lei, potrivit art. 19 din OG 80/2013.

Intimatul a depus intampinare. Sustine ca in urma controlului efectuat de catre inspectorii ISCTR in data de 02.07.2014 la sediul petentei, s-a constatat neutilizarea de catre acest operator de transport a autorizatiei de transport rutier international de marfa, cu exceptia autorizatiilor de tip CEMT anuale, pentru o perioada ce dapaseste 15 zile calendaristice de la eliberarea acesteia.

Susține că Agenția pentru agenda digitală a României a transmis două adrese prin care solicită să se efectueze controale la operatorii de transport, intimata conformându-se în acest sens.

În legătură cu motivul de nulitate invocat susține că petenta nu a fost de față la întocmirea procesului verbal, consemnându-se în cuprinsul procesului verbal că petenta nu era de față, motivând în mod corespunzător lipsa martorului.

Cu privire la necompetența funcțională a organului constatator, susține că potrivit dispozițiilor OG 26/2011, are competență în constatarea și sancționarea contravențiilor.

Susține că sunt îndeplinite elementele constitutive ale faptei contravenționale reținute, că aceasta a fost constatată și sancționată în mod just, iar procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor OG 2/2001.

Susține de asemenea că petenta nu este la prima abatere de acest gen și că sancțiunea avertismentului se aplică faptelor de o gravitate redusă, ori în cauză nu se poate reține acest lucru,în condițiile în care legiuitorul a prevăzut sancțiunea minimă la 12 000 lei.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205-208 cod procedură civilă, ale OG 2/2201, ale HG 1173/2003, ale Regulamentului CE 1072/2009, ale Regulamentului CE 1073/2009, ale Ordinului MTI 980/2011 și ale Ordinului MTI 995/2011.

A fost solicitată judecata în lipsă.

Întâmpinarea a fost însoțită de copii după: extras baza de date, proces verbal de contravenție, notă de constatare, adrese comunicate de Agenția pentru agenda digitală a României.

Pe parcursul cercetării procesului, a fost administrata, la cererea părților, proba cu înscrisuri.

Examinând cererea, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/2014, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 12 000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 30 al. 1 lit. a din HG 1173/2003, constând în aceea că nu a utilizat în termen de 185 zile calendaristice de la eliberare, autorizațiile de transport internațional de marfă nr._/_/_/_/_, care au fost eliberate la data de 09.01.2014.

Procesul verbal a fost întocmit în lipsa reprezentanților petentei.

Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/_, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenție, instanța constată că procesul verbal de contravenție cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

Motivele de nulitate invocate de petentă nu pot fi reținute. Astfel, cu privire la faptul că procesul verbal a fost întocmit în lipsă și nu a fost semnat de un martor, instanța are în vedere:

Potrivit art. 19 din OG 2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. In cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.

(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.

(3) In lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

Din cuprinsul procesului verbal se constată că acesta a fost întocmit în lipsă,că nu a fost semnat de un martor care să certifice acest lucru,însă a fost înserată mențiunea privind lipsa martorului, astfel că exigențele textului de lege anterior menționat au fost respectate.

Cu privire la imposibilitatea formulării obiecțiunilor, instanța are în vedere faptul că obiecțiunilor pot fi formulate doar dacă procesul verbal ar fi fost întocmit în prezența contravenientului. Or în cauza de față s-a reținut că reprezentanții petentei nu erau de față.

Petentei nu i s-a încălcat dreptul la apărare, în condițiile în care a avut posibilitatea să formuleze plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar în cursul procesului sa-și formuleze apărările pe care le considera necesare.

Referitor la lipsa competenței funcționale a organului constatator, instanța constată că potrivit art. 30 al. 2 din HG 1173/2003, agenții constatatori ai intimatei au competență să constate și să sancționeze astfel de contravenții, lipsa sesizării prealabile neavând relevanță sub aspectul legalității procesului verbal.

Urmează a se reține legalitatea procesului verbal încheiat.

În ce privește temeinicia acestuia instanța reține următoarele:

Potrivit art. 30 alin.1 lit. a din H.G. nr. 1173/2003 privind atribuirea electronica si distribuirea autorizațiilor de transport rutier internațional de marfă, modificată, constituie contravenție și se sancționează cu amenda de la 12.000 lei la 40.000 lei neutilizarea autorizației de transport rutier internațional de marfa, cu excepția autorizațiilor de tip CEMT anuale, pentru o perioada ce depășește 15 zile calendaristice de la eliberarea acesteia.

Art. 26 și art. 27 alin.1 din același act normativ, prevede că perioada de utilizare a autorizațiilor de transport rutier internațional de marfa este de 45 de zile calendaristice de la eliberarea acestora, cu excepția autorizațiilor de tip CEMT anuale și a autorizațiilor de Franta anuale, a cãror valabilitate este de un an, precum și a autorizațiilor de tip CEMT lunare, a cãror valabilitate este de o luna. În termen de 15 zile de la eliberarea autorizației, operatorul de transport trebuie sa efectueze cel puțin un transport rutier internațional de marfa. În termen de 5 zile calendaristice de la expirarea perioadei de utilizare a autorizației, operatorii de transport rutier internațional de marfa sunt obligați sa returneze operatorului SIAE, prin delegat sau scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, autorizațiile de transport utilizate.

Procesul-verbal de constatare a contravenției beneficiază de forță probantă proprie în ceea ce privește constatările personale ale agentului constatator și că acestea sunt prezumate a fi reale cât timp procesul-verbal atacat a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă impuse de prevederile art. 17 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar petentul nu face dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută prin procesul-verbal atacat.

În cauză se reține că fapta a fost constatată personal de agentul constatator, iar petenta nu a dovedit o altă situație de fapt. Împrejurările învederate sunt o încercare a petentei de a justifica faptele sale, neavând relevanță în cauză.

Cât privește sancțiunea aplicată, instanța constată că a fost corect individualizată, petentei aplicându-i-se amendă în cuantumul minim prevăzut de lege, deși aceasta nu este la prima abatere de acest fel.

Față de considerentele expuse, instanța va respinge plângerea promovată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea promovată de petenta . SRL, cu sediul în Iași, . 1330, C1 birou 17, . J_, cu sediul ales în Iași, .. 33 bis, ., ., la cabinet avocat C. A. G., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/2014 întocmit de I.S.C.R.T., cu sediul în .. 38,sector 1, București, C._.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. M. S. M.

Red./Tehnored. A.M.

03.06.2015./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6055/2015. Judecătoria IAŞI