Plângere contravenţională. Sentința nr. 8421/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8421/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 4595/245/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 24.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER - P. A.-M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8421
La ordine fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta ., in contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE IAȘI - POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI având ca obiect plângere contravențională .
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:
Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 03.06.2015 fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data,care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea succesiv la datele de 17.06.2015 și 24.06.2015, când:
INSTANȚA:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 19.02.2015 sub număr de dosar_, petenta S.C. N. S.R.L. a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.02.2015 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii contravenționale stabilite, în subsidiar înlocuirea cu avertisment.
În fapt, petenta a arătat că îndeplinește toate cerințele de securitate solicitate de legislația în domeniu.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile din Legea nr. 333/2003.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal contestat este legal întocmit, nu conține vicii de formă sau de fond și respectă prevederile O.G. nr. 2/2001.
În prezenta cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul - verbal . nr._/10.02.2015, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 2000 lei, pentru faptul că pe data de 03.02.2015, ora 12:50, nu ar fi existat certificat de agrement tehnic pentru seif și operatorul nu purta telecomandă de panică asupra sa, faptă care, conform procesului-verbal, este prevăzută și sancționată de art. 3 pct 1, art. 16 alin 4 și art. 4 lit b din HG 301/2012
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Potrivit art. 3 pct 1 din HG 301/2012 constituie contravenție nerespectarea măsurilor minimale de securitate prevăzute la art. 2 alin. (2) din anexă .
În urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța reține că plângerea a fost înregistrată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal contestat.
Totodată, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Pentru a determina dacă aceste garanții sunt sau nu aplicabile in procedura contravențională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancțiunii, instanța să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzație in materie penală” in sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni.
În cauzele Deweer (27 februarie 1980, . nr. 35, pag. 24, par. 48) și Foti c. Italiei (10,12,1982, . nr. 56, pag. 18) Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înțeles in sensul Convenției prin „acuzație”. In opinia Curții această noțiune trebuie definită mai degrabă în sens formal și se referă la „existența unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei fapte penale”.
Fără îndoială așadar că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o „acuzație” in sensul Convenției astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat in lumina criteriilor instituite prin practica Curții.
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciază, in mod constant ca pentru a determina daca o contravenție poate fi calificată drept “acuzație in materie penală” in sensul Convenției sunt necesare a fi avute in vedere trei criterii: 1)daca textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura si gradul de severitate al sancțiunii aplicate ; toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul si obiectul art. 6 din Convenție.
În aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativa in ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).
Celelalte doua criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.
In examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 sa devina aplicabil este suficient ca fapta sa fie prin natura sa « penala » din punct de vedere al Convenției, sau sa expună persoana vizata unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancționează astfel de fapte, precum cea reținută în sarcina petentului, are caracter general (Legea nr. 333/2003 cu modificări se adresează tuturor cetățenilor) și amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv, nu să asigure o reparație pecuniara a unei eventuale daune ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristica distinctiva a sancțiunii penale.
Curtea amintește în cauza A. c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 și 3 din art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție, obligația prezentării probei revenind acuzării și îndoiala folosind în avantajul acuzatului.
Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, în acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat și în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.
Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că petentului i s-a adus la cunoștință, în momentul comunicării procesului-verbal, acuzația în mod detaliat, asigurându-i-se dreptul de a face obiecțiuni și de a-și construi apărarea. De asemenea, petentului i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe și de a analiza probele administrate de către intimată în fața instanței de judecată.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri ale agentului constatator.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității exprese.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că petenta a făcut dovada prin înscrisurile depuse la filele 42-76, respectiv factură de achiziționare seif cu cifru digital, aviz nr._/28.02._ emis de către Inspectoratul de Poliție Județean Iași pentru proiectul sistemului antiefracție și supraveghere video, procesul verbal de predare a proiectului antiefracție și CCTV încheiat între petentă și S.C. Vispa Security S.R.L., proiectul subsistemelor de alarmă și televiziune cu circuit închis, declarație de conformitate pentru sursele în comutație KM-PS2, KM-PS3, KM-PS4 a îndeplinirii cerințelor minimale de securitate prevăzute de legiuitor pentru specificul activității petentei prin art. 10 coroborat cu art. 9 din Anexa 1 din HG nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor.
Instanța constată că mențiunile reținute în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu se impun a fi analizate, atât timp cât petenta asigură condițiile minimale de securitate prevăzute de art. 3 pct 1 din HG nr. 301/2012.
Astfel, conform art. 2 alin 2 din anexa la care face trimitere art. 3.pct.1, cerințele minimale de securitate, pe zone funcționale și categorii de unități, sunt prevăzute în anexa nr. 1.
Conform art. 10 din Anexa 1, instituțiile de creditare din categoria organizațiilor cooperatiste și instituțiile financiare nebancare ce derulează activități cu numerar au obligația de a asigura securitatea personalului și a valorilor monetare pe timpul manipulării, depozitării și transportului. Cerințele pentru sistemele de securitate destinate acestor unități sunt similare cu cele prevăzute la art. 9, cu excepția celor menționate la alin. (8)-(12) și alin. (13) lit. b).
Prin urmare, elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentei nu sunt întrunite, instanța neputând să rețină în sarcina petentei săvârșirea faptei contravenționale menționată în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.02.2015, atât timp cât intimata nu a făcut dovada faptului că cerințele minimale prevăzute de art. 10 coroborat cu art. 9 din Anexa 1 din HG nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor nu sunt respectate.
Față de aceste argumente, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.02.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta S.C. N. S.R.L.,avand CUI_, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet Avocat C. U., cu sediul in Iasi,..24,.,parter,judetul Iasi, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/10.02.2015, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, cu sediul in Iasi,..6,judetul Iasi.
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.02.2015.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.06.2015.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A.-M.
Red/teh.I.C.
4 ex/08.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8169/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8374/2015.... → |
|---|








