Pretenţii. Hotărâre din 27-10-2015, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 12203/2015

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 27 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: Judecător I.-C. R.

Grefier: C. A.

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. S. S.A., în contradictoriu cu pârâtul G.-U. D.-M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27.10.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 07.08.2015, sub nr._, reclamanta S.C. S. S.A. l-a chemat în judecată pe pârâtul G.-U. D.-M., pentru ca acesta să fie obligat să plătească suma de 321,31 RON cu titlu de preț și suma de 24,35 RON, reprezentând penalități de întârziere. S-a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru în valoare de 28 RON.

Acțiunea a fost legal timbrată.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, între părți, a fost încheiat contractul de prestări servicii salubritate nr._/01.06.2009, în baza căruia pârâtul a beneficiat de serviciile reclamantei, constând în colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere.

Pentru serviciile prestate în perioada martie 2014-februarie 2015, reclamanta a emis facturi în cuantum de 321,31 RON, pe care pârâtul nu le-a achitat, debit la care s-au calculat penalități de întârziere în valoare de 24,35 RON.

În baza contractului de prestări servicii, penalitățile de întârziere percepute sunt „egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat”.

Contractul legal încheiat și semnat de pârât, arată reclamanta, îl obligă pe acesta să respecte clauzele contractuale stipulate.

Reclamanta a încercat soluționarea litigiului pe calea medierii, pârâtul refuzând să se prezinte în fața mediatorului.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.1516 N.C.civ., iar, în temeiul art.223 alin 3 N.C.pr.civ., s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susținerea acțiunii, creditoarea a depus înscrisuri, în copii certificate conform cu originalul: contractul de prestări servicii, adresa de convocare la conciliere, fișa de calcul majorări de întârziere, chitanța privind cheltuielile efectuate în cadrul procedurii medierii, și facturi fiscale aferente perioadei indicate în acțiune.

Pârâtul G.-U. D.-M., deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 20.10.2015, instanța a încuviințat, pentru reclamantă, administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține :

În drept, potrivit art.1516 Cod civil, „1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.

(2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:

1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației;

2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative;

3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.”

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.1270 alin.1 Cod civil, „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.”

În fapt, prin contractul de prestări servicii nr._, încheiat de părți la data de 01.06.2009 (fila 8), reclamanta S.C. S. S.A. s-a obligat, în conformitate cu dispozițiile art.3 din contract, să colecteze, să ridice și să transporte deșeurile menajere ale beneficiarului conform graficului stabilit, urmând să factureze contravaloarea serviciilor executate lunar, la sfârșitul fiecărei luni. Pe de altă parte, pârâtul G.-U. D.-M. s-a obligat să achite integral și la termen contravaloarea serviciilor prestate, iar, în caz contrar, să achite și penalitățile de întârziere, așa cum este prevăzut în art.8 pct.4 din contract.

În baza convenției menționate, au fost emise facturi fiscale pentru serviciile prestate în perioada martie 2014 – februarie 2015, aflate în copie la dosar (filele 11-16), pentru debitul de 321,31 RON și 24,35 RON penalități de întârziere.

Penalitățile de întârziere au fost calculate conform art.8 pct.4 din contract, fiind egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat, respectiv de 0,03%, suma de 24,35 RON reieșind prin cumulul matematic al penalităților, pentru fiecare debit lunar în parte, neachitat sau achitat cu întârziere, până la data de 15.03.2015 (fila 10).

Față de înscrisurile depuse de reclamantă la data de 17 septembrie 2015, prin care se precizează faptul că, ulterior introducerii acțiunii, pârâtul G.-U. D.-M. a achitat integral sumele solicitate, respectiv 321,31 lei cu titlu de preț, 24,35 lei cu titlu de penalități de întârziere și 28,00 lei cu titlu de taxă de timbru, instanța reține, însă, că cererea reclamantei a rămas fără obiect, atât cu privire la debit, cât și cu privire la penalitățile de întârziere și la cheltuielile de judecată, motiv pentru care acțiunea va fi respinsă, în totalitate, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de reclamanta S.C. S. S.A., J_, CUI_, cu sediul în Iași, ., J. Iași prin reprezentant legal Director General ing.I. A., în contradictoriu cu pârâtul G.-U. D.-M., C.N.P._, cu domiciliul în Iași, Comuna Valea L., .. 23, Județul Iași.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată astăzi, 27.10.2015, iar soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte, Grefier,

I.C.R. A.C.

Red./Tehnored.I.C.R./A.C.

4 ex./06.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 27-10-2015, Judecătoria IAŞI