Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 12255/2015

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._/2015

Ședința publică de la 28 Octombrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE E. L. A.

Grefier S. M. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta B. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 19 octombrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, instanța a reținut cauza în pronunțare și când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 28 octombrie 2015, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul_ din 13.02.2015, reclamanta . a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei B. A. la plata sumei de 1. 288,49 lei cu titlu de restanțe la plata cheltuielilor comune de întreținere aferente perioadei 11._; 2. 4885,78 lei cu titlu de contravaloare a penalităților calculate asupra restanțelor înregistrate la plata cu întârziere a cotelor lunare de întreținere.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta în calitate de chiriaș a deținut locuința situată la adresa din Iași, ., . nr.02, et.P, . în baza contractului de închiriere nr._/22.11.2010 încheiat cu Municipiul Iași în calitate de locator și că prin HCL nr.245/2014 ea a fost împuternicită să asigure managementul de proprietate și managementul financiar pentru toate imobilele cu destinație de locuință, aflate în proprietatea Municipiului Iași sau a Statului român.

Reclamanta a mai arătat că justifică calitate procesual activă în cauză prin raportare la prevederile art.2 din HCL nr.245/2014 și a art.12 pct.12.4 din contractul de administrare și prestare servicii încheiat cu locatorul, și că urmare a faptul că pârâta nu a mai plătit cheltuielile lunare de întreținere, o determină pe ea în calitate de administrator al imobilului să o acționeze în judecată pentru plata cheltuielilor comune de întreținere și a penalităților aferente.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 1270 Cod civil.

În dovedirea susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a atașat în copie certificată fișă individuală filele 7-9, act adițional nr.1/22.10.2010 la contractul de închiriere nr._/22.10.2010 fila 10, contract de închiriere nr._/22.10.2010 pentru suprafața locativă cu destinația de locuință de necesitate cu anexă filele 11-16, contract de administrare și prestare servicii cu anexă nr._/01.10.2014 filele 20-27.

În temeiul dispozițiilor art. 411 alin.1, pct.2 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În cauză, s-a realizat regularizarea acțiunii în acord cu prevederile art.200 Cod procedură civilă, în care reclamanta a făcut dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 364 lei stabilită în acord cu prevederile art.3 alin.1, lit.c din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a făcut dovada calității de reprezentant legal și convențional pentru semnatarii acțiunii filele 43-48, a indicat mijloacele de probă de care înțelege să se folosească în soluționarea cauzei, a reiterat susținerile din acțiunea introductivă de instanță, a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, atașând în copie conformă fișă calcul penalități filele 38-42, liste de plată aferente perioadei 11._ filele 49-172, HCL nr.245/14.08.2014 filele 173-175.

Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare în termenul legal pentru a-și preciza poziția procesuală pe care a depus-o prin serviciul registratură de la data de 16.04.2015 prin care a solicitat respingerea acțiunii.

În motivare, pârâta a arătat, în esență, că este chemată în judecată pentru a cincea oară, că penalitățile solicitate nu sunt din perioada 2009-2013 ci sunt transferate de la vechea adresă, respectiv bloc N2, . sunt abuzive, că suma de 288,40 lei reprezintă restanța aferentă lunii 12.2014, că ea își plătește lunar întreținerea și că are venituri foarte mici.

În dovedire a anexat sentința civilă nr.1572/25.07.2005 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr._/2005 filele 184-185, încheiere din 06.04.2006 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr.295/2006 fila 186, sentința civilă nr._/13.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr._/245/2013 filele 188-191, fișă individuală și notificări filele 192-196.

Întâmpinarea a fost comunicată reclamantei care prin serviciul registratură de la data de 20.05.2015 a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat susținerile din acțiunea introductivă de instanță arătând că pârâta a avut calitatea de chiriaș al Municipiului Iași pentru spațiul cu destinație de locuință situat în blocul M2, ..7A, înregistrând suma de 2062,25 lei cu titlu de restanță și 4052,8 lei cu titlu de penalități, sume care au fost și rămân în sarcina pârâtei; cu aceeași ocazie, reclamanta a atașat la dosarul cauzei notificare fila 202, fișă individuală fila 203.

Prin serviciul registratură de la data de 04.09.2015, 19.10.2015, reclamanta a depus precizări la dosarul cauzei prin care a reiterat susținerile din acțiunea introductivă de instanță, atașând înscrisuri deja aflate la dosarul cauzei filele 210-228, 238-240.

La termenul din 07.09.2015, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, excepție invocată de instanță din oficiu, excepție asupra căreia a rămas în pronunțare la termenul din 19.10.2015.

Analizând cu prioritate, potrivit art.248 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, excepție de fond, absolută și peremptorie, invocată de instanță din oficiu, apare ca întemeiată, urmând a fi admisă ca atare pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.

În fapt, numitul MUNICIPIUL IAȘI, în calitate de locator, și pârâta B. A., în calitate de locatar, au încheiat contractul de închiriere nr._/22.10.2010 pentru suprafața locativă cu destinația de locuință de necesitate cu anexă filele 11-16 (convenția), având ca obiect închirierea locuinței situate în Iași, ., . nr.02, et.P, ., pentru chiriaș și familia sa, specificată în anexa 1 din contract, respectiv numitul B. R. I., în calitate de fiu.

Prin actul adițional nr.1/22.10.2010 la contractul de închiriere nr._/22.10.2010 fila 10, încheiat între numitul MUNICIPIUL IAȘI, în calitate de locator, și pârâta B. A., în calitate de locatar, s-a convenit modificarea art.3, art.4, art.4.4, art.4.5 din convenție.

Prin art.1 din HCL nr.245/14.08.2014 filele 173-175, s-a aprobat darea în administrare a imobilelor cu destinație de locuință aflate în proprietatea Municipiului Iași sau a Statului român, către . prin art.2 din HCL nr.245/14.08.2014, s-a aprobat împuternicirea . a asigura managementul de proprietate și managementul financiar pentru imobilele cu destinație de locuință aflate în proprietatea Municipiului Iași sau a Statului român, constând (pct.3) în promovarea acțiunilor în justiție pentru recuperarea debitelor restante și a penalităților aferente datorate de chiriașii din imobilele date în administrare.

Prin contractul de administrare și prestare servicii cu anexă nr._/01.10.2014 filele 20-27, încheiat în baza HCL nr.245/14.08.2014, între numitul MUNICIPIUL IAȘI, pe de o parte, și reclamanta . de altă parte, prin art.1 din contract, s-a convenit administrarea imobilului situat la adresa din ., administrare ce constă în asigurarea managementului de proprietate și a managementului financiar.

Potrivit art.5 din contractul de administrare și prestare servicii cu anexă nr._/01.10.2014, pentru realizarea obiectivului contractului, reclamanta va percepe un tarif de administrare și cheltuieli gospodărești, aprobate de către Consiliul Local al Municipiului Iași sau alte reglementări legale.

Potrivit art.12.4 din contractul de administrare și prestare servicii cu anexă nr._/01.10.2014, reclamanta și-a asumat obligația de a promova acțiuni pentru recuperarea debitelor la cheltuielile de întreținere, reziliere contract și evacuare a chiriașilor care au încălcat clauzele contractului de închiriere referitoare la obligațiile de plată a utilităților.

Cercetând modul de formulare a cererii de chemare în judecată, se poate observa că S.C. T. S. S.A. acționează în nume propriu..

În drept, pentru a se promova o acțiune în justiție, potrivit art.32 alin. 1 Cod procedură civilă, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții, și anume, capacitate procesuală, calitate procesuală, afirmarea unui drept recunoscut de lege, actual și exercitat cu bună credință și afirmarea unui interes legitim, actual, direct și personal.

Potrivit art.36 Cod procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond

Calitatea procesuală presupune justificarea dreptului, respectiv obligației unei persoane de a participa ca parte în proces. Această justificare nu presupune stabilirea existenței unui drept subiectiv sau a unei obligații, ca element al raportului juridic. Pe cale de consecință, calitatea procesuală reprezintă în esență titlul legal ce îndreptățește o persoană să figureze în calitate de reclamant sau pârât în cadrul unei acțiuni în justiție.

Calitatea procesuală, se determină în concret, în funcție de datele litigiului dedus judecății. Rezultă așadar că, prin calitate procesuală trebuie să se înțeleagă justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa, ca parte, în procesul civil, fără a presupune cu necesitate existența unui drept, rezultat al unui anumit raport juridic de drept substanțial, ea trebuind totuși să corespundă calității de titular al dreptului sau interesului legitim și obligației ce formează conținutul raportului juridic adus în discuție.

Potrivit art. 249 Cod procedură civilă reclamanta are obligația justificării atât cu privire la calitatea procesuală activă, cât și cu privire la cea pasivă.

Din conținutul contractului de administrare nr._/01.10.2014, instanța reține că obiectul contractului este asigurarea managementului de proprietate și a managementului financiar, din art. 1.4 din contractul de administrare, instanța reține că reclamanta . susține în nume propriu litigiile referitoare la dreptul de administrare, iar din art.12.4 din contract și din art.2 pct.3 din HCL nr.245/14.08.2014, instanța reține că reclamanta . promovează acțiunile în justiție pentru recuperarea debitelor restante și a penalităților datorate de chiriași, fără ca în acest caz contractul de administrare și HCL nr.245/14.08.2014 să specifice promovarea acțiunilor în nume propriu. De altfel, chiar și în contextul unei atare precizări, ea ar fi fost lipsită de eficacitate juridică, pentru că obligațiile asumate de reclamantă în contractul încheiat cu numitul Municipiul Iași sunt de încasare efectivă și predare a sumelor astfel obținute, remunerarea sa în calitatea de prestator de servicii realizându-se în temeiul înțelegerii cu Municipiul Iași și nu cu locatarii imobilelor. Simplul fapt al evidențierii sumelor în listele de plată nu modifică sub niciun aspect acest raport.

Astfel, cercetând natura contractului de administrare și prestare servicii cu anexă nr._/01.10.2014, drepturile și obligațiile asumate de părți, instanța apreciază că reclamanta nu se transformă în deținătoarea de drept a creanțelor, îndeplinind astfel cum precizează și convenția doar rolul de „administrator” al imobilului situat în . în ceea ce privește managementul de proprietate și managementul financiar; între reclamanta . Municipiul Iași nu a intervenit o cesiune de creanță, contractul nu a dat naștere la drepturi proprii de recuperare debite și penalități, vorbind exclusiv de posibilitatea promovării ( nu însă în nume propriu) a acțiunilor, ce au ca obiect recuperarea unor atare tipuri de sume. Dreptul de administrare transferă folosința și posesia, fără a putea asimila plata utilităților cu fructe sau producte ale bunului administrat, fără a conferi posibilitatea punerii în valoare a bunului, astfel cum se întâmplă în cazul unui drept de administrare clasic al bunurilor proprietate publică.

Mai mult decât atât și în cazul reprezentării în justiție a intereselor unității administrativ teritoriale există reguli speciale ce trebuie respectate, împuternicirea putând fi dată de primar, respectiv de președintele consiliului județean către o persoană cu studii juridice de lungă durată din cadrul aparatului de specialitate al primarului sau consiliului, sau către un avocat. Cu toate acestea, societatea reclamantă nu a specificat că acționează în calitate de reprezentant al unității, ci în nume propriu, în virtutea contractului de administrare.

Având în vedere acestea, având în vedere că temeiul care fundamentează acțiunea de față este dat de contractul de închiriere nr._/22.10.2010 astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr.1/22.10.2010 încheiate între numitul MUNICIPIUL IAȘI, în calitate de locator, și pârâta B. A., în calitate de locatar, având în vedere că între reclamanta . pârâta B. A. nu s-a născut un raport juridic litigios, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada existenței unor raporturi contractuale cu acestea, deși sarcina probei îi revenea în acord cu prevederile art.249 Cod procedură civilă, excepția invocată apare ca întemeiată, urmând a fi admisă ca atare.

Cu alte cuvinte, deși nu se contestă existența HCL nr.245/14.08.2014 prin care numitul MUNICIPIUL IAȘI, în calitate de locator a imobilului situat în Iași, ., . nr.02, ., a aprobat darea în administrare a imobilelor cu destinație de locuință aflate în proprietatea Municipiului Iași sau a Statului român către . deși nu se contestă existența contractului de administrare și prestare servicii nr._/01.10.2014 prin care numitul MUNICIPIUL IAȘI, în calitate de locator, a convenit cu reclamanta . imobilului situat la adresa din ., administrare ce constă în asigurarea managementului de proprietate și a managementului financiar, acestea nu justifică legitimitatea procesual activă a reclamantei în cauză, atât timp cât raportul juridic ce fundamentează acțiunea de față a fost încheiat între numitul MUNICIPIUL IAȘI și pârâta, și atât timp cât acesta nu a fost transmis sau transformat în favoarea reclamantei în modurile strict și limitativ prevăzute de lege, reclamanta . titularul de drept al acțiunilor în justiție având ca obiect recuperarea debitelor și a penalităților.

Așadar, în lipsa unui drept subiectiv aflat în propriul său patrimoniu, de care să se prevaleze în cadrul unei acțiuni în justiție, instanța urmează a admite excepția invocată și a respinge acțiunea ca fiind promovată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

În temeiul art. 451 și urm. Cod procedură civilă, având în vedere soluția de mai sus, față de care reclamanta apare ca fiind în culpă procesuală, cererea acesteia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

În temeiul art. 451 și urm. Cod procedură civilă, instanța urmează a lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, excepție invocată de instanță din oficiu.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta . J_, CUI_ cu sediul în Iași, ., PT2 Metalurgie, județul Iași, prin reprezentant legal C. I. C. și prin reprezentant convențional consilier juridic S. C., consilier juridic C. M. C. în contradictoriu cu pârâta B. A. CNP_, cu domiciliul în Iași, ., . nr.02, et.P, . ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesual activă.

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. E. L. M. S. M.

Red.Tehnored.

E.L.A.- 27.11.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI