Pretenţii. Sentința nr. 1914/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1914/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 1914/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 1914/2015
Ședința publică de la 10 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE -C. E. D.
Grefier -D. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . contradictoriu cu pârâții C. M.-C., C. I.-T., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi, 10.02.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 6 noiembrie 2013 sub număr de dosar anterior menționat reclamanta S.C. S. S.A. a chemat în judecată pe pârâtii C. M. și C. I. solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care acesta din urmă să fie obligat la plata sumei de 475, 78 lei prețul serviciului de salubritate facturat în intervalul noiembrie 2011- ianuarie 2013 și penalități de întârziere aferente acestui debit precum și penalități de întârziere aferente debitelor achitate cu întârziere in lunile aprilie 2011-oct.2011, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-și cererea reclamanta a arătat faptul că între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii salubritate nr._/28.09.2005 iar pârâtii nu au înțeles să își execute obligația de plată a prețului serviciului prestat derivând din această convenție, ceea ce a condus la acumularea unui debit la reprezentând prețul serviciului și la calcularea de penalități conform art.5.4 din contract și dispozițiilor art.42 alineat 10 litera b) din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice.
Cu adresa nr._/27.03.2013 pârâtii au fost invitati la sediul reclamantei pentru soluționarea amiabilă a litigiului, invitație căreia nu i s-a dat curs.
Reclamanta a încercat soluționarea amiabilă a litigiului inclusiv pe calea medierii fără rezultat.
În drept s-au indicat prevederile art.1516 cod civil iar în baza art.223 alin.3 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Cererea a fost legal timbrată cu 39 lei taxă de timbru conform dovezii depusă la fila 3 ds.
În probațiune reclamanta a anexat cererii introductive următoarele înscrisuri: contract de prestări servicii salubritate_/28.09.2005 încheiat și semnat de C. M., tabele de calcul debit si penalități, facturile fiscale emise în baza contractului (filele 6-20 dosar).
Ulterior, la solicitarea instanței reclamanta a depus și restul facturilor ce au fost emise pentru în lunile aprilie 2011- octombrie 2011și extras din înscrisul Carte mare cu dovezi privind plățile efectuate în baza contractului (filele 38/43 dosar).
În conformitate cu dispozițiile articolului 201 alin.1 cod pr. civ,. instanța a dispus comunicarea către pârâti a cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor doveditoare depuse de reclamantă, comunicare făcută la data de 11.09.2014 conform dovezilor de la filele 26,27 dosar. În termenul fixat de instanță de 25 zile pârâtii nu au formulat în cauză întâmpinare.
În cursul cercetării judecătorești instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Față de cererea reclamantei de judecarea a cauzei în lipsă și față de poziția procesuală a pârâtilor, cauza s-a judecat în lipsa părților legal citate.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 28.09.2005 între reclamanta din cauză și pârâta C. M. a intervenit contractul de prestări servicii salubritate numărul_ în baza căruia reclamanta s-a obligat să presteze în beneficiul pârâtului servicii de colectare, transport, depozitare a deșeurilor pentru un număr de 3 persoane, contractul fiind încheiat pe durată nedeterminată (art.1-2 din contractul depus la fila 6 dosar ).
Deși în preambulul contractului în calitate de beneficiar apar C. M. „+ I.” instanța reține că aceasta din urmă nu își însușește contractul prin semnătură.
De altfel singurele date de identificare ale beneficiarei menționate în contract (c.n.p. . buletin și adresă de domiciliu) o vizează pe pârâtă.
În schimbul serviciului de salubritate prestat beneficiara, semnatară a contractului, s-a obligat la plata contravalorii acestuia în baza facturilor emise de prestator lunar (art.4.6-4.8 și art.5 din contract).
Potrivit articolului 5.4 din contract părțile au convenit anticipat asupra daunelor moratorii datorate de beneficiare serviciului în caz de întârziere la plata prețului serviciului prestat, nivelul acestora fiind stabilit la nivelul dobânzii datorate pentru neplata la timp a obligațiilor bugetare.
În baza contractului reclamanta a furnizat serviciul de salubritate, facturând contravaloarea acestuia în intervalul noiembrie 2011 – ianuarie 2013 așa cum rezultă din facturile depuse la dosar (filele 13-20 dosar).
Față de neplata facturilor de către pârât, cu adresa_ pârâta a fost invitată la sediul reclamantei pentru soluționarea amiabilă a litigiului, invitație căreia nu i s-a dat curs ( fila 4 dosar).
În drept, instanța reține că sunt incidente situației de fapt anterior descrisă dispozițiile art.969(1), art.970(1) și art.1169 Cod civil din 1864 dat fiind faptul că raporturile juridice contractuale s-au născut sub imperiul acestor dispozițiile legale și față de disp.art. 3 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Codului civil aprobat prin legea nr. 287/2009.
Dispozițiile art.969(1) și art.970(1) Cod civil consacră principiul obligativității contractului în raporturile dintre părți și principiul executării cu bună credință a convențiilor.
Instanța arată că în materia răspunderii contractuale, câtă vreme creditorul a făcut dovada existenței unei creanțe, neexecutarea culpabilă se prezumă câtă vreme debitorul nu face dovada faptului plății sau al unei cauze exoneratoare de răspundere. Revine așadar debitorului sarcina de a proba efectuarea plății, prin aplicarea principiului general statuat prin dispozițiile art.249 c. pr. civ., conform căruia acela ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Aplicând aceste principii la speța de față, instanța apreciază că facturile fiscale depuse la dosarul cauzei unite cu contractul de prestare servicii numărul_ din 28-09-2005 între reclamanta din cauză și pârâta C. M. fac dovada deplină a existenței creanței solicitate de reclamantă prin acțiune dar numai împotriva semnatarei contractului de prestări servicii, respectiv pârâta C. M. .
În acest context probator instanța reține că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile contractuale a pârâtei chemată în judecată semnatar la convenției și anume: existența unei fapte ilicite constând în nerespectarea unei obligații asumată contractual, existența unui prejudiciu patrimonial - prețul serviciului de salubritate, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa celui care s-a obligat, prezumată conform art.1082 C.civ., atât timp cât nu a dovedit o cauză străină exoneratoare de răspundere contractuală.
Pentru aceste considerente pârâta va fi obligată la plata sumei de 359,02 lei prețul serviciului de salubritate dovedit cu facturile depuse la dosar emise in intervalul nov.2011-ian 2013 și contractul semnat de aceasta.
Cât privește suma solicitată cu titlu de penalități de întârziere, instanța arată că neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a unei obligații contractuale atrage răspunderea contractuală a părților care în mod culpabil nu și-au îndeplinit întocmai obligația și au cauzat un prejudiciu celeilalte părți. Potrivit art.1068 și 1069 C.civ., în cazul neexecutării la termen a obligației, creditorul poate cere de la debitor pe lângă obiectul obligației principale și penalitatea, dacă aceasta a fost stipulată pentru simpla întârziere.
Potrivit art.5.4 din convenția părților neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare; valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului.
Această clauză contractuală reproduce dispozitiile art.42 alin.10 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr.51 din 8 martie 2006 text potrivit căruia „Neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează:a)penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;b)penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare;c)valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului.”
Având în vedere convenția părților, dispozițiile legale anterior menționate, văzând tabelul de calcul detaliat al penalităților depus de reclamantă la dosar (fila 7), facturile afernte intervalul noiembrie 2011- ian.2013, neachiate până la data acțiunii și facturile aferente intervalului iunie 2011-octombrie 2011, achitate și acestea cu întârziere astfel cum rezultă din evidența contabilă a reclamantei (f.41,42 ds) instanța constată că pârâta și –a dovedit îndreptățirea în a soliciua plata penalităților, aceasta porocedând la aplicarea procentului de penalitate în vigoare la data scadenței, iar penalitatea astfel calculată nu depășește cuantumul debitului solicitat fiind așadar respectate dispozițiile contractuale și legale pe care convenția se grefează.
Așadar instanța va recunoaște reclamantei dreptul de a obține de la pârâta plata penalităților aferente debitului principal solicitat în primul capăt al acțiunii, suma totală de 116,76 lei din care 72, 07 lei pentru facturile neachitate și 44,69 lei pentru facturile achitate cu întârziere.
De asemenea în privința pârâtului chemat în judecată, reclamanta nu a făcut dovada raporturilor juridice obligaționale de natură să justifice obligarea la plata vreunei sume cu titlu de c/val serviciu salubritate.
Convenția sau contractul ia naștere numai prin acordul de voință al părților implicate, iar în cauză, proba cu înscrisuri administrată la solicitarea reclamantei este de natură să susțină existența unui acord de voință numai între reclamantă în calitate de beneficiară și pârâta care a semnat contractul.
Simpla menționare a altor pretinși beneficiari ai serviciului în cuprinsul contractului și/sau al facturilor emise nu creează obligații în sarcina acestora câtă vreme niciunul dintre aceste înscrisuri nu sunt însușite de pretinsul debitor prin semnătură.
Pentru toate motivele de fapt și de drept expuse instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 359,02 lei prețul serviciului de salubritate in intervalul XI.2011-I.2013 și la plata sumei de 71,07 lei penalități aferente facturilor emise în același interval precum și a sumei de 44,69 lei penalități pentru intervalul iunie 2011-octombrie 2011 și va respinge cererea în contradictoriu cu pârâtuºl chemat în judecată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată conform art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. De asemenea, potrivit art. 452 Cod procedură civilă partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întiderii lor.
Având în vedere chitanța atașată la dosar fila 3, în cuantum de 39 lei reprezentând taxă timbru, va obliga pârâta în raport de care acțiunea a fost admisă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 39 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea în pretenții formulată de reclamanta S.C. S. S.A. cu sediul în mun Iași, ., județ Iași în contradictoriu cu pârâtii C. M. C. și C. I., ambii având domiciliul în mun Iași, . 80 ., ..
Obligă pârâta C. M. C. CNP_ a plata către reclamantă a sumei de 359,02 lei reprezentând c/val serviciului de salubritate pentru perioada nov.2011-ian.2013 în baza contractului de prestări servicii nr._/28.09.200, la plata sumei de 72,07 lei penalități aferente aceluiași interval, la plata sumei de 44,69 lei penalități aferente intervalului aprilie 2011- oct.2011.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 39 lei cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru.
Respinge pretențiile reclamantei în contradictoriu cu pârâtul C. I., ca neîntemeiate.
Cu drept de a formula apel, în termen de 30 zile de la comunicare prezentei hotărâri, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, 10.02.2015.
Președinte, C. E. D. | ||
Grefier, D. V. |
Red/teh/ced
10.03.2015,5ex
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1928/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1910/2015.... → |
|---|








