Pretenţii. Sentința nr. 2132/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2132/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 2132/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2132

Ședința publică de la 16 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. C. M.

Grefier D. B.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . PRIN SUCURSALA IAȘI și pe pârât N. M., curator R. L. P. PÂRÂTA N. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 02.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Delibrand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 06.06.2014 sub numarul de dosar_, reclamanta . in contradictoriu cu parata N. M., a solicitat instantei pronuntarea unei hotarari prin care sa oblige parata la plata sumei de 2051,15 lei reprezentând contravaloare polita RCA . nr._/30.01.2014 incheiata in baza contractului de mandat nr. 1107/20.01.2008, precum si la plata penalitatilor de intarziere in cuantum de 1 % pe zi, de la data incheierii politei si pana la data plaii efective, precum si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca, la data de 10.01.2008 a incheiat cu parata contractul de mandat nr. 1107/2008, prin care aceasta din urma se obliga sa negocieze si sa incheie polite de asigurare cu tertii si sa incaseze primele de asigurare aferente, in numele si in contul asiguratorului, in limitele mandatului acordat, prime ce urmau a fi decontate in primele trei zile de la incasare, cu obligatia aferenta de a transmite si de a depune la sediul unitatii exemplarul nr. 2 al politelor/contractelor de asigurare incheiate, pe baza unor borderouri de decontare, in maxim trei zile de la emiterea lor, insotite de primele incasate in numerara sau de documentele care atesta transferul bancar, obligatii pe care parat insa nu le-a indeplinit .

Totodata, arata reclamanta, ca in temeiul art. 16 din contract, partile au covenit si o clauza penala pentru depunerea cu intarziere a primelor de asigurare incasate de catre mandatar, in valoare de 1 % pe zi de intarziere

In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 1270, 1272 cod civil si art. 2019 cod civil .

In dovedirea cererii au fost depuse urmatoarele inscrisuri, in copii certificate pentru conformitate cu originalul: cpontractul de mandat nr. 1107/2008, polite de asigurare, extras baza de date CEDAM, si doua notificari si confirmarile de primire (6-20) .

Parata,desi a fost legal citata nu a formulat intampinare si nici nu s-a prezentat in instanta pentru a-si face aparari, dar a fost reprezentata de un curator special .

In cursul cercetarilor judecatoresti a fost administrata proba cu inscrisuri .

Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma materialului probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:

In fapt, la data de 30.01.2014 parata Nasatasiu M., in calitate de agent de asigurari, in baza contractului de mandat nr. 1107/2008 a incheiat o polita de asigurare de raspundere civila auto, in numele societatii reclamante, polita in valoare de 2051,15 lei, suma ce a fost achitat de catre persoana asiguratat . SRL, la aceeasi data, respectiv 30.01.2014, astfel cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar (f. 6-7) .

Totodata instanta retine ca aceasta suma de bani, incasata de catre parata nu a fost predata pe baza de borderou catre societatea reclamanta, desi avea aceasta obligatie in temiul dispoz. art. 7 lit. j din contractul de mandat (f. 10), care stabilea in sarcina paratei obligatia aferenta de a transmite si de a depune la sediul unitatii exemplarul nr. 2 al politelor/contractelor de asigurare incheiate, pe baza unor borderouri de decontare, in maxim trei zile de la emiterea lor, insotite de primele incasate in numerara sau de documentele care atesta transferul bancar.

Totodata instanta retine ca potrivit dispoz. art. 16 din contractul de mandat, parata avea si obligatia de plata a unei penalitati de cuantum de 1 % pe zi de intarziere in cazul depunerii cu intarziere a primelor de asigurare .

De asemenea instantaretine ca in drept, potrivit dispoz. art.1270 alin.1 Cod civil, „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.”, iar potrivit art. 2019 cod civilorice mandatar este tinut sa dea socoteala despre gestiunea sa si sa remita mandantului tot ceea ce a primit in temeiul imputernicirii sale, chiar daca ceea ce a primit nu ar fi fost datorata mnadantului” .

F. de aceste imprejurari, avand in vedere situatia de fapt retinuta, precum si textele de lege invocate, inclusiv dispozitiile contractuale, instanta apreciaza ca cererea formulata de catre reclamanta este intemeiata, urmand sa o admita in consecinta si sa oblige parata Nasatasiu M. la plata catre reclamanta a sumei de 2051,15 lei reprezentând contravaloare polita RCA . nr._/30.01.2014 incheiata in baza contractului de mandat nr. 1107/20.01.2008, precum si la plata penalitatilor de intarziere in cuantum de 1 % pe zi, de la data incheierii politei si pana la data plaii efective.

In ceea ce priveste cererea reclamantei de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata, avand in vedere dispozt. art. 453 C.pr.civ.,care statueaza principiul conform caruia aceste cheltuieli sunt suportate de catre partea in sarcina careia se stabileste o culpa procesuala, instanta va admite aceasta cerere si va obliga parata Nasatasiu M. la plata catre reclamanta a sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru si onorariu curator special.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de catre reclamanta ., cu sediul social in mun. Sibiu, .. 2, centru de Afaceri Sibiu, jud. sibiu, inregistrata sub nr. J3271053/1996, CUI_ in contradictoriu cu parata N. M., cu domiciliul in mun. Iasi, .. 14, ., . prin curator special Av. R. L., cu sediul in mun. Iasi, .. 7, Casa cu Absida”L. U.”, jud. Iasi .

Obligă pârâta la plata catre reclamantă a sumei de 2051,15 lei reprezentând contravaloare polita RCA . nr._/30.01.2014 incheiata in baza contractului de mandat nr. 1107/20.01.2008, precum si la plata penalitatilor de intarziere in cuantum de 1 % pe zi, de la data incheierii politei si pana la data plaii efective .

Obligă pârâta la plata catre reclamantă a sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru si onorariu curator special .

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Iași.

Pronuntată în ședință publică azi, 16.02.2015.

Președinte, Grefier,

G. C. M. D. B.

Red./tehnored.MGC

4ex/27.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2132/2015. Judecătoria IAŞI