Pretenţii. Sentința nr. 2008/2015. Judecătoria IAŞI

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 21.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat consecutiv pronunțarea la data de 27.01.2015, respectiv 11.02.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 26.06.2014 pe rolul Judecătoriei Iași, reclamanta S.C. S. S.A. a chemat în judecată pe pârâții S. M. și S. C. pentru ca aceștia să fie obligați să plătească suma de 162,5 lei cu titlu de preț și la plata sumei de 29,5 lei, reprezentând penalități de întârziere. S-a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată și de mediere.

În motivarea acțiunii reclamanta arată ca între părți este încheiat contractul de prestări servicii de salubritate nr._/17.07.2006 în baza căruia pârâții au beneficiat de serviciile reclamantei, constând în colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere. Pentru serviciile prestate în ianuarie 2012 – ianuarie 2013, reclamanta a emis facturi în cuantum de 162,5 lei, pe care pârâții nu le-au achitat, debit la care s-au calculat penalități de întârziere, conform art. 5 pct.4 din contractul de prestări servicii. Penalitățile de întârziere percepute sunt „egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat”, fiind de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, conform lg.51/2006 și OUG nr.88/2010. Contractul legal încheiat și semnat de debitor, arată reclamanta, îl obligă pe acesta să respecte clauzele contractuale stipulate. Pârâții au fost chemați la conciliere, însă nu au înțeles să ia vreo măsură în sensul realizării concilierii directe cu privire la debitul datorat și au refuzat de asemenea să se prezinte în fața mediatorului.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1516 din Noul Cod Civil, iar în temeiul art.223, 411 NCPC s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susținerea acțiunii reclamanta a depus înscrisuri, în copie: copii certificate conform cu originalul de pe facturile de plată aferente debitului solicitat, adresă convocare conciliere, dovadă comunicare, contract de prestări servicii, tabel calcul penalități de întârziere, proces verbal de informare, chitanță contravaloare contract de pregătire mediere.

La solicitarea instanței, în data de 16.07.2014, reclamanta a mai înaintat la dosar precizări cu privire la demersurile efectuate în vederea aflării domiciliului pârâților, penalitățile de întârziere și copii certificate conform cu originalul de pe facturile de plată aferente debitului solicitat.

Pârâții, deși legal citat, nu au formulat întâmpinare și nu și-au trimis reprezentant în instant, pârâtul S. constantin solicitând judecarea cauzei în lipsă.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține :

Potrivit art.102 alin.(1) din Legea nr.71/2011 contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Astfel, în raport de data încheierii contractului de prestări servicii de salubritate nr._/17.07.2006, instanța constată că legea care era în vigoare la momentul încheierii contractului este vechiul Cod civil.

Prin contractul de prestări servicii de salubritate nr._/17.07.2006, reclamanta s-a obligat, în conformitate cu dispozițiile art.3-4 să ridice și să transporte deșeurile menajere conform graficului stabilit, să factureze contravaloarea serviciilor executate lunar, la sfârșitul fiecărei luni, iar pârâții s-au obligat să achite debitele 30 zile de la data emiterii facturii, iar, în caz contrar, să achite și penalitățile de întârziere, așa cum este prevăzut în art. 5 alin. 4 din contract.

În baza contractului, au fost emise facturi în perioada ianuarie 2012 – ianuarie 2013, aflate în copie la dosar, pentru debitul de 162,5 lei, pârâții nefăcând dovada stingerii debitului prin plată, deși, față de pretențiile reclamantei probate prin înscrisurile de la dosar, îi revenea sarcina probei liberațiunii conform art.1169 C.civ.

Penalitățile de întârziere însă, nu au fost calculate corect, raportat la data scadenței calculată în concordanță cu dispozițiile contractuale Astfel, instanța reține că prin contractul dintre părți s-a stabilit ca scadența facturilor să fie în 30 de zile de la emitere. Or, din tabelul de calcul depus de reclamantă la dosar, rezultă că acestea au fost calculate începând cu a 15-a zi de la emiterea facturii (după cum reiese din calcularea retroactivă a zilelor de întârziere raportat la data calculului, 12.11.2013, reieșind că data de început a calculului este cea menționată în rubric scadența, adică după 15 zile de la emiterea facturii și nu 30 așa cum era correct potrivit contractului), cu consecința calculării unor penalități de întârziere mai mari.

În drept, potrivit art.969 Cod civil, contractul legal încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art.1073 C civ, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare.

Față de cele de mai sus, instanța reține că, prin înscrisurile depuse la dosar pretenția reclamantei este dovedită în ceea ce privește debitul în totalitate și doar în parte în privința penalităților, conform argumentelor prezentate anterior, sens în care va obliga pârâții să plătească reclamantei suma de 162,5 lei reprezentând debitul principal (facturi neachitate ianuarie 2012 – ianuarie 2013) și să plătească penalități de întârziere în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere ce vor fi calculate corect de reclamantă asupra fiecărui debit lunar neachitat din perioada ianuarie 2012 – ianuarie 2013 începând din a 31-a zi de la data emiterii facturilor de către reclamantă până la 12.11.2013 (data calculului penalităților solicitate prin acțiune) fără ca valoarea penalităților să depășească valoarea debitului lunar asupra căruia sunt calculate.

Față de cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, dând eficiență dispozițiilor art. 453 NCPC potrivit cu care „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, instanța constata că acest capăt de cerere accesoriu este întemeiat numai în parte, cu privire la taxa de timbru.

Cheltuielile de mediere nu vor fi acordate, întrucât în lipsa unor dovezi privind destinația concretă a acestor sume reprezentând contravaloare contract pregătire mediere, instanța nu poate verifica dacă acestea respectă art.451 al.1 NCPC, iar suma pretinsă nu contravine indirect dispozițiilor art.26 al.3 din Legea nr.192/2006. Astfel, pentru ca aceste sume să poată fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată în baza art.451 al.1 NCPC ca o cheltuială necesară desfășurării procesului, dar cu respectarea art.26 al.3 din legea nr.192/2006, reclamanta trebuia să facă dovada că suma de bani achitată cu acest titlu era strict necesară pentru îndeplinirea condiției de admisibilitate prevăzută de art.2 al.1 indice 2 din Legea nr.192/2006 (cheltuieli poștale, de birotică, asigurare spațiu, etc), eventual prin depunerea chitanței de plată a trimiterilor poștale, decont de cheltuieli din partea mediatorului atașat chitanței de plată, etc.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta .>, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâții S. M. (CNP_, fiica lui C. și al Paraschivei), deținută la Penitenciarul Bacău și S. C. (născut la data de 03.05.1956, fiul lui I. și al E.), deținut la Penitenciarul B., ambii cu ultimul domiciliu cunoscut în Iași, bld. Socola, nr.104, ., ..