Pretenţii. Sentința nr. 607/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 607/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 30585/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 607/2015
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I.
Grefier C. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E. ON M. DISTRIBUȚIE SA în contradictoriu cu pârâta N. V. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecata cauzei in lipsă și nu s-a depus întâmpinare de pârâtă, după care:
Instanța constată că dosarul se află la prim termen de judecată, procedura de citare fiind legal îndeplinită și in conformitate cu dispozițiilor art. 94 c.pr.civ coroborate cu disp.art. 107 c.pr.civ. constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Procedând în conformitate cu art.238 C.pr.civ, față de obiectul cauzei și de eventualele probatorii ce s-ar impune a fi administrate, instanța apreciază că durata estimativă a procesului este de o lună de zile.
Instanța constată faptul că, prin cererea de chemare in judecată reclamanta a solicitat proba cu inscrisuri, precum și faptul că nu s-a depus întâmpinare de către pârât.
Instanța incuviințează pentru reclamantă proba cu inscrisurile aflate la dosarul cauzei și o constata administrată .
Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei in lipsă și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._ reclamanta . ROMANIA SA a solicitat in contradictoriu cu paratul N. V. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALA obligarea acestuia la plata sumei de 377,59 lei reprezentand contravaloare factura neachitata, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii reclamanta arata ca, prin nota de constatare nr._/16.10.2013 s-a retinut ca la locul de consum din localitatea Larga Jijia, ., unde se afla paratul, in spatele contorului conectat la reteaua de energie, hartia era desfacuta, iar peste lamelele dintre borna 1 si borna 3 era inca o punte lamela tip U.
Reclamanta mai arata ca, prin procesul verbal de analiza a abaterilor nr._/29.10.2013 s-a decis ca cele descoperite reprezinta o interventie neautorizata la instalatiile de alimentare cu energie electrica, care a condus la neinregistrarea intregii cantitati consumate, fiind emisa in acest sens factura fiscala nr._/29.10.2013 in valoare de 377,59 lei si ca, desi a incercat solutionarea litigiului pe cale amiabila demersurile sale au ramas fara nici un rezultat.
In drept, au fost invocate disp. art. 148 C.pr.civ., art. 1349 al. 1 si 2, 1357, 1381 si 1385 C.civ.
In sustinerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru.
În etapa prealabilă fixării primului termen de judecată, pârâtul nu a formulat și depus întâmpinare.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin nota de constatare nr._/16.10.2013 s-a retinut faptul ca la locul de consum apartinand paratului, situat in localitatea Larga Jijia, ., contorul electric seria_ este alimentat din reteaua reclamantei si are tensiune, iar in spatele acestuia hartia este desfacuta, peste lamelele dintre borna 1 si borna 3 existand inca o lamela de tip U. Prin procesul de analiza a abaterilor nr._/29.10.2013 s-a considerat ca cele retinute prin nota de constatare reprezinta o interventie neautorizata in instalatiile de alimentare care a condus la neinregistrarea intregii cantitati de energie electrica consumata de catre parat.
Cuantumul total al prejudiciului a fost stabilit prin procesul verbal de stabilire a despagubirilor nr._/29.10.2013, acesta fiind in valoare de 377,59 lei, iar pentru recuperarea prejudiciului reclamanta a emis factura fiscala nr._/29.10.2013, care a fost primita de catre parat pe baza de semnatura.
De asemenea, instanta retine faptul ca, toate actele intocmite de catre reclamanta au fost insusite de catre parat pe baza de semnatura, fara a fi formulate nici un fel de rezerve sau obiectiuni, in cuprinsul nici unei note de constatare sau proces verbal.
Cu privire la încadrarea în drept a situației prezentate în cererea de chemare în judecată și rezultată din înscrisuri, instanța reține că reclamanta invocă în mod corect în susținere, ca temei, răspunderea civilă delictuală. Astfel, simpla emitere a unei facturi fiscale coroborata cu procesele verbale de constatare la fața locului, conduc la concluzia potrivit căreia răspunderea civilă pe care se construiește prezenta acțiune nu poate fi decât de natură delictuală, în esență reclamanta urmărind acoperirea unui pretins prejudiciu generat de utilizarea frauduloasă a serviciului de furnizare a energiei electrice. Emiterea facturii nu poate schimba cauza juridică a obligației solicitată a fi executată de pârât.
De asemenea, față de momentul producerii pretinsei fapte și a prejudiciului, conform prevederilor art. 6 NCC, legea aplicabilă prezentului litigiu este Noul Cod Civil.
Instanța reține că pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală se cer a fi îndeplinite următoarele condiții: Orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, avand discernamant, incalca aceasta indatorire raspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral. Cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare. Autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa ( art. 1357 NCC). Pentru aprecierea vinovatiei se va tine seama de imprejurarile in care s-a produs prejudiciul, straine de persoana autorului faptei, precum si, daca este cazul, de faptul ca prejudiciul a fost cauzat de un profesionist in exploatarea unei intreprinderi ( art. 1358).
Cercetând înscrisurile depuse la dosarul cauzei se poate observa că la momentul constatării unui consum neautorizat au fost efectuate verificări și note de constatare și s-au întocmit procese verbale, toate aceste etape fiind parcurse cu asigurarea prezenței persoanei pe proprietatea căreia se afla contorul la vremea respectivă. Mai mult, toate actele, inclusiv procesul verbal în care se consemnează cuantumul prejudiciului sunt semnate fără nici un fel de obiecțiuni de pârât. Astfel, se va reține asumarea necondiționată de catre parat a activitatii de interventie neautorizata in instalatia de alimentare de la locul de consum al acestuia si care a condus la neinregistrarea intregii cantitati de energie electrica consumata, fiind îndeplinite astfel toate condițiile faptei ilicite ( interventia neautorizata la instalatia de alimentare cu energie electrica si care a avut drept consecinta neinregistrarea corespunzatoare a energiei electrice consumate), culpei paratului în administrarea consumului de energie electrica al propriului loc de consum, prejudiciul - consumul necuantificat și legătura de cauzalitate ce rezultă ex re din modalitatea de săvârșire a faptelor.
F. de cele expuse, retinand faptul ca, in speta, reclamanta a facut dovada indeplinirii conditiilor raspunderii civile delictuale, instanta va admite actiunea formulata si va obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de 377,59 lei reprezentand contravaloarea facturii fiscale nr._/29.10.2013.
In temeiul disp. art. 453 C.pr.civ., instanta va obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de 31 lei cu titlul de cheltuieli de judecata constand in taxa judiciara de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulată de reclamanta . ROMÂNIA SA - J_ cu sediul in mun. Iasi, .-150 in contradictoriu cu paratul N. V. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALA CNP-_, cu domiciliul in loc. Larga Jijia, .
Obligă paratul sa plateasca reclamantei suma de 377,59 lei reprezentand contravaloarea facturii fiscale nr._/29.10.2013.
Obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de 31 lei cu titlul de cheltuieli de judecata constand in taxa judiciara de timbru.
Cu apel in 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusa la Judecătoria Iasi.
Pronuntata in sedinta publica azi, 21.01.2015.
Președinte, Grefier,
I. A. A. C.
Re. / tehnored. I.A. / 18.05.2015/ 4 ex
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1082/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 425/2015.... → |
|---|








