Pretenţii. Sentința nr. 748/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 748/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 28676/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 748

Ședința publică din 22 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. C.

GREFIER: J. V. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. IAȘI-SERVICIUL ENERGETIC ȘI DE UTILITĂȚI PUBLICE PRIN REPREZENTANT LEGAL G. N., în contradictoriu cu pârâtul T. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsește reprezentantul legal al reclamantului și pârâtul.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 08.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 22.01.2015, când,

INSTANȚA,

Față de cererea înregistrată cu nr._ formulată de reclamantul M. IASI – Serviciul Energetic și de Utilități Publice, prin reprezentant legal Primarul Municipiului Iași, formulată în contradictoriu cu pârâtul T. C., având ca obiect pretenții, prin care solicită:

- obligarea paratului la plata sumei de 1982,59 lei reprezentând contravaloare facturi utilități energie termică pentru perioada 31.01.2012 – 31.07. 2012 și 396,24 lei facturi penalități calculate la data de 31.08.2013;

- obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere până la data achitării efective a debitului principal;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea cererii sale, pârâtul arată că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 325/2006, Legea serviciului public de alimentare cu energie termică, ¸¸Serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice și cuprinde totalitatea activităților privind producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei termice, desfășurate la nivelul unităților administrativ-teritoriale sub conducerea, coordonarea și responsabilitatea autorităților administrației publice locale sau asociațiilor de dezvoltare comunitară, după caz, în scopul asigurării energiei termice necesare încălzirii și preparării apei calde de consum pentru populație, instituții publice, obiective social-culturale și operatori economici."

Prin H.C.L. 274/2011 Consiliul Local al Municipiului Iași a hotărât încetarea contractului de concesionare a Serviciului public de producere, transport și distribuire a energiei termice produsă în sistem centralizat. Contractul încheiat cu S.C. CET S.A. Iași a fost reziliat începând cu data de 21.10.201, dată la care societatea a fost notificată, prin fax, notificare transmisă ulterior prin poștă, cu confirmare de primite.

Potrivit art. 12 alin. 6 din Legea nr._ ¸¸În situația rezilierii contractului de delegare a gestiunii, operatorul serviciului are obligația asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică pe o perioadă determinată, stabilită de autoritatea administrației publice locale sau de asociația de dezvoltare comunitară, după caz, dar nu mai mult de 12 luni.

Unitatea administrativ-teritorială M. Iași este titulara licenței pentru producerea energiei electrice4 nr. 1044/28.10.2011 și a licenței pentru producerea energiei termice nr. 1045/28.10.2011.

M. Iași a fost operatorul serviciului public de producere, transport și distribuție a energiei termice produsă în sistem centralizat în perioada 21.10.2011 – 12.11.2012.

Având în vedere . S.C. CET S.A., motivat de faptul că administrația locală nu dispune de personal calificat pentru prestarea de servicii de specialitate, în perioada 2011 – 2012 fiind interzise angajările de personal în administrația publică, a fost înființată S.C. Dalkia Termo Iași S.A.

Prin Protocolul încheiat la data de 17.12.2012, calitatea de operator al serviciului public de alimentare cu energie termică – producție, transport, distribuție și furnizare – în M. Iași, a fost preluată de Societatea Dalkia Termo-Iași S.A.

Prin acordul încheiat între M. Iași și S.C. CET S.A., înregistrat la M. Iași cu nr._/10.10.2011, ¸¸părțile își exprimă acordul pentru cesionarea în folosul Municipiului Iași/Serviciul Energetic și de Utilități Publice a contractelor încheiate de S.C. CET S.A. cu utilizatorii serviciului public de producere, transport și distribuție a energiei termice produsă în sistem centralizat în M. Iași, de la data încetării efective a contractului de cesiune sus menționat."

În conformitate cu prevederile Legii nr. 325/2006, art. 38 ¸Utilizatorii de energie termică au, în principal, următoarele obligații:

a) să achite la termen facturile emise de operatorul care are și calitatea de furnizor; factura se emite, cel mai târziu, până la data de 15 ale lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. … Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere, conform prevederilor art. 42 alin. (10) din legea nr. 51/2006."

Neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează:

a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;

b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare;

c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie un venit al operatorului."

Penalitățile de întârziere sunt calculate în conformitate cu art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice. Penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la teren a obligațiilor bugetare, 0,04 % pe zi de întârziere.

Pârâtul a beneficiat de energie termică furnizată de M. Iași, însă nu a înțeles să achite contravaloarea acesteia, însumând o restanță de 1982,59 lei la facturi, la care se adaugă majorări de întârziere de 396,24 lei, calculate la data de 31.08.2013.

Pârâtul a semnat Convenția de facturare individuală a consumatorilor de energie termică nr. 301/17.08.2009, Anexă la Contractul de furnizare a energiei termice nr. 241/12.02.2009, în cuprinsul căreia la art. 7 este menționată obligația consumatorului de a achita integral și la termen facturile emise de furnizor reprezentând eventualele debite restante recunoscute de acesta, potrivit anexei D.

Cererea este scutita de la plata taxei de timbru.

Paratul legala citat nu a depus întâmpinare.

Analizând actele dosarului, instanța reține că între părți a intervenit Convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 301 din 17.08.2009, anexă la contractul de furnizare a energiei termice 241 /12.02.2009.

Reclamantul a atașat cererii facturile emise pârâtului în temeiul convențiilor mai sus menționate.

Pârâtul, deși a fost legal citat, acesta nu a contestat debitul și nici nu a făcut dovada achitării lui.

Astfel, instanța ia act că reclamantul a făcut dovada raportului juridic ce a determinat pretențiile solicitate în prezenta cauză, în sarcina pârâtului născându-se obligația de plăți contravaloare energie termice furnizate de reclamant.

Întrucât această obligație contractuală nu a fost îndeplinită de către pârât, instanța reține că cererea reclamantului este legală.

Pretențiile reclamantului sunt întemeiate pe facturile emise de reclamant în baza convenției încheiate de cele două părți, facturi ce nu au fost contestate de pârât.

Conform art. 1469 Cod civil, obligația se stinge prin plată atunci când prestația datorata se executa de buna voie.

Având in vedere ca părțile au încheiat o convenție cu caracter sinalagmatic, că reclamantul și-a îndeplinit obligația de a presta serviciile contractuale, fără ca pârâtul să-și execute obligația de plată a contravalorii facturilor, care de altfel nu au fost contestate de către pârât, instanța constată că cererea reclamatului este legală și temeinică urmând ca în temeiul art. 249 Noul Cod procedură civilă să admită cererea și să dispună.

Cu privire la penalitățile solicitate, instanța reține că procentul indicat în petitul acțiunii, de 0,04 % are caracter contractual, fiind însușit de către pârât, procent ce a fost aplicat debitului neachitat.

Penalităților de întârziere sunt convenite în contract cu toate detaliile, astfel că sunt aplicabile dispozițiile Cod civil., potrivit cărora convențiile legale au putere de lege între părțile contractante, precum și dispozițiile conform cărora, în cazul în care, în cadrul oricărui raport juridic, una din părți nu-și îndeplinește obligația asumată prin contract, cealaltă parte are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației.

Întrucât pârâtul nu a făcut dovada achitării debitului, în termenul legal de 30 de zile de la data emiterii facturii, instanța reține și acest capăt de cerere ca fiind întemeiat, urmând să îl admită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea înregistrata cu nr._ formulata de reclamantul M. IASIServiciul Energetic și de Utilități Publice, cu sediul în mun. Iași, . și Sfânt, nr. 11, jud. Iași, prin reprezentant legal Primarul municipiului Iași, formulată în contradictoriu cu pârâtul T. C., cu domiciliul în mun. Iași, ., .. I 2, ., jud. Iași.

Obligă pârâtul la plata sumei de 1982,59 lei reprezentând contravaloare facturi utilități energie termică pentru perioada 31.01.2012 – 31.07.2012 și 396,24 lei facturi penalități calculate la data de 31.08.2013.

Obliga pârâul la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere pana la data achitării efective a debitului principal.

Ia act că reclamatul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată azi, 22.01.2015 în ședință publică.

PREȘEDINTE,

C. C.

GREFIER,

J. V. G.

Red. C.C./Teh.C.C.+U.E.

4 ex./19.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 748/2015. Judecătoria IAŞI