Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 2797/2015. Judecătoria IAŞI

Comentarii

0

Sentința nr. 2797/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 2797/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2797/2015

Ședința publică de la 24 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R. R.

Grefier A.-E. B.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea DIRECȚIA DE I. A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM în contradictoriu cu intimații S.C. "S. C." S.R.L., C. E., C. L. – M. și C. S., având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 31.10.2014 (data poștei – 27.10.2014), contestatoarea D.I.I.C.O.T. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimații ., C. E., C. L. M., C. S., împotriva executării silite declanșate de B. Zabolotnăi V. în dosarul de executare nr. 2255/2012. Contestatoarea a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare și scutirea de plata cauțiunii pentru petitul având ca obiect suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare ori să se constate că D.I.I.C.O.T. este scutită de plata cauțiunii.

În motivare, aceasta a arătat, în esență, că solicită anularea executării silite precum și anularea tuturor actelor de executare tuturor actelor de executare efectuate în dosarul anterior menționat, inclusiv a inclusiv publicației de vânzare imobiliară nr. 2258/07.10.2014.

Contestatoarea a învederat că prin ordonanța nr. 10/D/P/2008 din 21.01.2010 emisă de P.I.I.C.O.T. – Serviciul teritorial Iași, având în vedere actele de urmărire penală administrate în cauză, precum și necesitatea confiscării tuturor sumelor de bani ce se presupunea a proveni din activități ilicite, în baza art. 163 și urm. C.p.p. s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor imobile între care si bunul ce face obiectul prezentei proceduri execuționale. Măsura asiguratorie a fost notată în cartea funciară. Prin ordonanța nr. 657/23.06.2010 emisă de D.I.I.C.O.T. - Structura centrală s-a dispus respingerea ca neîntemeiate a plângerilor formulate de inculpații/petenții B. C., Tiuga P., M. C. și de petenții C. S., C. G. și C. M. împotriva ordonanței nr. 10/D/P/2008 din 21.01.2010 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul teritorial Iași. Prin rechizitoriul nr. 10/D/P/2008 din 01.07.2010, Direcția de I. a infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul teritorial Iași a dispus:

1.Trimiterea în judecată a mai multor inculpați între care și inculpata C. E., aceasta din urmă pentru săvârșirea infracțiunilor de:

•aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prevăzut de art. 7 alin. 1 și 3 iin Legea nr. 39/2003;

•complicitate la înșelăciune în formă agravată, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin.1,2,3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (prejudiciu nerecuperat în cuantum de aproximativ 172.000 RON);

•fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;

2.Menținerea măsurilor asigurătorii luate în cauză privind inculpații pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, instanța urmând a dispune cu privire la aplicarea art. 118 C.pen. privind confiscarea specială;

3.Disjungerea cauzei în vederea continuării urmăririi penale față de faptele și persoanele cu privire la care nu s-a dispus trimiterea în judecată respectiv infracțiunile de spălare de bani prev. de art. 23 din Legea 656/2002, trafic de persoane prev. de art. 12 din legea 678/2001, complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin 1,2,3 C. pen. înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 C. pen., șantaj prev. de art. 194 C. pen., fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., uz de fals prev. de art. 290 C. pen. fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. ș.a. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș - Secția penală sub nr._, cu următorul termen de judecată fixat pentru 29.10.2014.

Întrucât dosarul penal nr._ nu a fost soluționat în mod definitiv, iar posibilitatea confiscării speciale și a reparării pagubei produse prin infracțiune subzistă (măsuri a căror executare a fost garantată prin instituirea sechestrului asigurător), bunul imobil în discuție nu poate face obiect al executării silite, anterior pronunțării unei soluții definitive asupra acestei măsuri de către instanța penală. Până în prezent, autoritatea judiciară competentă nu a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunului imobil ce formează obiectul prezentei proceduri execuționale. Or, în cauză este mai mult decât evident că executarea silită a fost pornită și actele de executare au fost întocmite în pofida existenței unui sechestru asigurător penal. In concret, deși din punct de vedere legal, sechestrul asigurător penal nu a fost ridicat, până la acest moment, pe calea prevăzută de lege - art. 250 N.C.p.p., în fapt, prin declanșarea procedurii de executare silită și prin întocmirea actelor de executare, creditoarea neagă existența în ordinea juridică a actelor procesual penale prin care a fost instituită și menținută această măsură. Din moment ce creditoarea nu a contestat existența sechestrului asigurător, acceptă că măsură este în vigoare, însă, faptic, acționează ca și cum aceasta nu s-ar afla în ființă. Potrivit art. 249 alin. 1 și 2 N.C.p.p. - normă de imediată aplicare - (fost art. 163 C.p.p.) „ 1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța ie judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul "udecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, ventru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi "a garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse orin infracțiune; 2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora".

Măsurile asigurătorii penale constituie măsuri procesuale cu caracter real, întrucât, pe perioada activității lor, au ca efect indisponibilizarea bunurilor asupra cărora au fost instituite, anume împiedică încheierea oricărui act juridic civil având ca obiect înstrăinarea acestora, inclusiv executarea silită, efectul indisponibilizării răsfrângându-se asupra întregii situații (realități) juridice a bunului, inclusiv asupra oricărei sarcini a terților cu privire la acesta.

Conform D.E.X. prin indisponibil se înțelege „care nu poate fi disponibil, care nu poate fi folosit după voie, care nu este liber", iar în sens juridic despre un lucru sau despre un drept prin indisponibil se înțelege: „ de care nu se poate dispune".

Astfel, în cursul procesului penal, Statul, reprezentat în acest caz de Ministerul Public - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., beneficiază de măsuri de indisponibilizare și conservare care, odată instituite, împiedică distrugerea ori înstrăinarea bunurilor aflate sub imperiul lor.

Totodată, sechestrul asigurător penal vizează interesul pentru care a fost dispus, respectiv repararea pagubei produse prin infracțiune ori garantarea aducerii la îndeplinire a măsurii de siguranță a confiscării speciale, întrucât interesul ocrotit este unul general, al societății, spre deosebire de ipotecă, care este instituită convențional, pentru protejarea unui singur creditor în raport de actele debitorului care îi pot vătăma interesele.

Contrar ideii pe care încearcă s-o acrediteze creditoarea, sechestrul asigurător penal este complet diferit de cel civil, atât din punct de vedere al naturii juridice, cât și al efectelor pe care le produce. Deci, sechestrul asigurător prevăzut de art. 249 N.C.p.p. nu are natura juridică a unei sarcini civile ori a unui act asimilat acesteia, ci a unui act procesual penal de indisponibilizare a bunurilor asupra cărora a fost instituit.

Conform art. 250 N.C.p.p., intitulat „Contestarea măsurilor asigurătorii", „(1) împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.

(2)Contestația nu este suspensivă de executare.

(3)Procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți dosarul cauzei, în termen de 24 de ore de la solicitarea dosarului de către acesta.

(4)Soluționarea contestației se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestația și a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Participarea procurorului este obligatorie.

(5)Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluționarea contestației.

(6)împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de zamerâ preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă oersoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile ie la data punerii în executare a măsurii.

(7)Contestația nu suspendă executarea și se soluționează, în ședință publică, prin încheiere motivată, cu citarea părților, în termen de 5 zile de la înregistrarea acesteia. Participarea procurorului iste obligatorie.

(8)După rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii.

(9)întocmirea minutei este obligatorie".

In consecință, raportat la natura sa juridică și la căile de atac prevăzute de lege, sechestrul asigurător poate fi ridicat exclusiv pe calea procedurală prevăzută de art. 250 N.C.p.p., de orice persoană interesată (inclusiv de creditoare), legiuitorul având astfel în vedere protejarea intereselor tuturor persoanelor care pot pretinde un drept asupra bunului.

Până când sechestrul asigurător nu este ridicat de organul judiciar penal competent, nu poate fi inițiată nici o altă procedură judiciară cu privire la bunul respectiv {inclusiv executarea silită), întrucât acesta ar fi scos de sub efectul indisponibilizării pe o cale neprevăzută de lege.

Așa fiind, este evident că, prin intermediul executării silite și prin actele de executare emise, se încearcă lipsirea de efecte a sechestrului asigurător penal, respectiv a indisponibilizării realizate prin instituirea acestuia, în lipsa contestației formulate de creditoare în baza art. 250 N.C.p.p. și anterior soluționării definitive a cauzei penale.

In aceste condiții, executarea silită și actele de executare pot surveni numai după admiterea în mod definitiv a unei astfel de contestații de către organul judiciar penal competent - motiv esențial de nelegalitate deopotrivă a executării silite însăși și a tuturor actelor de executare.

In alte cuvinte, singura cale legală de urmat era cea prevăzută de art. 250 N.C.p.p.; numai în cadrul acesteia se puteau expune în mod valabil argumentele pentru care se consideră necesară ridicarea sechestrului (argumente identice celor care stau la baza începerii și desfășurării executării silite și întocmirii actelor de executare).

Ulterior, numai după analizarea acestor argumente de către organul judiciar penal competent și numai în ipoteza ridicării măsurii asigurătorii, se putea trece la executarea silită și la emiterea actelor de executare.

Deși se încearcă fundamentarea tezei potrivit cu care procedura judiciară prevăzută de art. 250 N.C.p.p. nu condiționează în nici un fel inițierea procedurii reglementate de art. 3711 și urm. C.p.c, aceasta din urmă poate începe numai după ce sechestrul asigurător penal a fost ridicat de organul competent în cadrul primei.

Or, prin inițierea executării silite și prin întocmirea actelor de executare cu privire la bunul imobil în discuție, creditoarea vizează de fapt eludarea căii prevăzute de art. 250 N.C.p.p. - specială, în raport de specificul cauzei, fată de procedura prevăzută de art. 3711 și urm. C.p.c. (anume, executarea silită); deci, spre deosebire de norma procesual civilă (norma de drept comun ce guvernează raporturile obligaționale private ale părților), măsurile asigurătorii instituite în cursul procesului penal presupun respectarea unor norme speciale, care protejează interesul general, fiind derogatorii de la dreptul comun.

Prin urmare, indisponibilizarea generată de instituirea și activitatea măsurilor asigurătorii paralizează/împiedică în mod legal și imperativ orice demersuri procedurale ji/sau procesuale (inclusiv executarea silită și întocmirea oricăror acte de executare) care ar afecta obiectul material și/sau juridic al acestora și care ar sustrage bunurile sechestrate de la afectațiunea specială la care au fost supuse prin acte/măsuri procesuale dispuse de organele penale competente.

Că aceasta este voința legiuitorului o arată și art. 91 alin. 1 din Legea nr. 85/25 iunie Z014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență - potrivit cu care ,,Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenție, sechestre, de orice fel. Fac excepție de la acest regim măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse."

Tocmai pentru aceste rațiuni faptice și juridice/legale, până la data soluționării definitive a procesului penal, atât măsura asigurătorie instituită, cât și modul de aducere la îndeplinire a acesteia nu pot fi contestate și, implicit, verificate pe cale de acțiune sau pe cale de excepție (ca și apărare) decât în termenele și condițiile normei speciale, respectiv art. 250 N.C.p.p...

Or, prin încercarea de asimilare a sechestrului asigurător penal cu o sarcină de natură civilă si, ulterior, prin punerea în discuție a acestui aspect în fața unei instanțe civile, fără competență funcțională în ceea ce privește aprecierea legalității măsurii asigurătorii ori a motivelor care au determinat instituirea acesteia, nu se urmărește altceva decât legitimarea unui raționament juridic tendențios, care să permită scoaterea frauduloasă a bunului indisponibilizat de sub puterea sechestrului asigurător.

Practic, conduita procesuală a creditoarei și a executorului judecătoresc, cât și argumentele care stau la baza începerii executării silite și emiterii actelor de executare încalcă in mod flagrant natura juridică, obiectul și scopul sechestrului asigurător penal.

Sechestrul asigurător instituit în cauză nu este o măsură cu caracter civil, ci, așa cum am arătat, una procesual penală, de indisponibilizare a bunului, pentru ca el să nu poată face obiectul nici unei înstrăinări frauduloase (ori a risipirii de către inculpat a averii sale) până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive, de condamnare sau de achitare, după caz.

Din această perspectivă, contestatorul Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. acționează în cauză în baza art. 131 alin.l din Constituție, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, art. 249 N.C.p.p., art. 250 N.C.p.p. și art. 269 C.p.c, în calitate de organ al statului, de titular al măsurii asigurătorii, cu atribuții de apărare a ordinii de drept și a intereselor generale ale societății (art. 131 din Constituție), inclusiv aceea de a veghea la respectarea legalității actelor de executare (art. 269 C.p.c).

În cadrul procesului civil pendinte (noțiunea de „proces" include și faza executării silite) nu se poate pune în discuție nici un aspect referitor la ridicarea sechestrului asigurător ori la eludarea efectelor sale, întrucât ar fi încălcată atât competența exclusivă a organelor judiciare penale. Acceptând raționamentul creditoarei și al executorului judecătoresc ar însemna că derularea executării silite prin vânzarea la licitație publică a imobilului în discuție ar atrage incidența dispozițiilor art. 518 alin. 2 și alin. 3 C. proc. civ., text potrivit cu care prin intabulare, adjudecatarul ar dobândi dreptul de a dispune de imobilul cumpărat, iar de la data intabulării imobilul ar rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță.

Astfel s-ar ajunge la ignorarea intenționată a efectelor măsurilor asigurătorii și la ridicarea sechestrului asigurător penal prin intermediul unei alte căi procedurale decât cea prevăzută de lege, executorul judecătoresc încălcând prin actul de executare îndeplinit competența exclusivă a organelor judiciare penale.

Posibilitatea ca executorul judecătoresc să dispună ridicarea sechestrului asigurător venal prin întocmirea actului de adjudecare ar genera o stare de anomie.

Prin vânzarea imobilului liber de sarcini sau de alte drepturi reale s-ar produce o substituire nelegală de competență funcțională ce ar avea drept rezultat înstrăinarea frauduloasă a bunului și, implicit, lezarea iremediabilă a intereselor titularului măsurii asigurătorii, cu atât mai mult cu cât, în raport de art. 249 N. C. proc. pen. și art. 250 N. C. proc. pen., la acest moment bunul imobil în discuție nu este urmăribil.

In acest context, a primi argumentele creditoarei și executorului judecătoresc (materializate în începerea executării silite și în întocmirea actelor de executare) în sensul că problematica dedusă judecății trebuie dezlegată exclusiv prin aplicarea ordinii de preferință a creanțelor (dată de rangul și data înscrierii sarcinilor privitoare la bun în cartea funciară), reglementată de art. 563 și urm. C.p.c, reprezintă o chestiune artificială, incompatibilă cu specificul și natura juridică a sechestrului asigurător penal, deci o eludare a normelor legale aplicabile - art. 249 N.C.p.p. și art. 250 N.C.p.p., o abatere de la adevărul juridic, o greșită interpretare și apreciere a stării de fapt. Eventuala ordine de preferință a creanțelor, bazată pe rangul și data înscrierilor din cartea funciară, poate fi pusă în discuție și analizată numai după ridicarea definitivă a sechestrului asigurător penal.

Indisponibilizarea reglementată de art. 249 alin. 2 N.C.p.p. (fost art. 163 C.p.p.) nu reprezintă o alternativă de care să nu se țină seama, ci o cerință absolută în aplicarea legii. Bunurile sunt scoase din circuitul civil pe durata procesului penal, ceea ce înseamnă implicit că nu pot fi vândute la licitație chiar dacă există cererea de executare silită a creditorilor gaj iști ori ipotecari.

Bunurile se află în afara circuitului civil până la soluționarea cauzei în mod definitiv, după cum prevede art. 397 alin. 2, alin. 4 și alin. 5 N.C.p.p. (art. 353 din vechea reglementare); așadar, în ipoteza instituirii unui sechestru asigurător în baza art. 249 N.C.p.p. (fost art. 163 C.p.p.), nu se înlătură dreptul de urmărire preferențială al creditorului ipotecar, ci are loc, ope legis, o temporizare a executării silite.

Altfel spus, executarea silită în favoarea creditorului ipotecar se oprește în cazul instituirii unui sechestru asigurător penal, fapt prevăzut imperativ de noul cod de procedură penală prin art. 249 alin. 2.

Interpretarea ori aplicarea legii luând în considerare doar efectele juridice ale ipotecii, nu și pe cele ale sechestrului asigurător penal, ar conduce automat la încălcarea art. 249 N.C.p.p. raportat la art. 250 N.C.p.p. Norma procesual penală nu golește de conținut norma civilă substanțială, însă existența ei obligă pe aplicantul legii la respectarea ei în egală măsură.

Deci, argumentele creditoarei referitoare la caracterul creanței sale nu pot fi reținute, în condițiile în care aceasta nu poate fi valorificată până când organul judiciar penal competent nu dispune în mod definitiv ridicarea măsurii asigurătorii. In caz contrar s-ar produce o substituire nelegală de competență funcțională, ce ar avea drept rezultat posibilitatea înstrăinării frauduloase a bunului și, implicit, lezarea iremediabilă a intereselor titularului și beneficiarilor măsurii asigurătorii, cu atât mai mult cu cât, în raport de dispozițiile art. 249 și art. 250 N.C.p.p., bunul imobil în discuție nu este urmăribil. Or, încercarea de a asimila sechestrul asigurător penal unei sarcini civile (care se realizează tocmai prin pornirea executării silite și emiterea actelor de executare), în scopul de a obține soluționarea chestiunii litigioase pe baza datei înscrierilor din cartea funciară și a ordinii de preferință stabilite de art. 563 și urm. C.p.c, nu reprezintă altceva decât raționamente și motive artificiale, de inducere în eroare, străine de problemele și specificul pricinii, întrucât natura juridică reală a sechestrului asigurător este aceea a unui act procesual penal de indisponibilizare, în cazul de față bunul fiind sechestrați rezervat, astfel că, până la ridicarea în mod definitiv a măsurii asigurătorii, nu poate servi la satisfacerea creanței nici unui creditor. A accepta teza expusă de creditoare și de executor ar echivala cu ridicarea sechestrului penal prin intermediul unei alte căi procedurale decât cea prevăzută de lege și ar crea un precedent extrem de periculos pentru organele îndrituite, constând în aceea că, în orice moment al procesului penal, efectele măsurilor asigurătorii ar putea fi eludate de o terță parte, fără nici o legătură cu raportul procesual penal concret, dar care ar avea cu prisosință vocația de persoană interesată în sensul art. 250 N.C.p.p.

Ca atare, anterior soluționării definitive a procesului penal, ordinea și data înscrierii sechestrului asigurător penal în cartea funciară nu prezintă nici un fel de relevanță pentru existența și efectele sale. Având în vedere și natura juridică reală a sechestrului asigurător dispus în cauză, efectul de indisponibilizare împiedică încheierea oricărui act juridic civil având ca obiect înstrăinarea bunului sechestrat (inclusiv executarea silită la cererea unui terț de bună credință), operând erga omnes și răsfrângându-se asupra întregii situații/realități juridice a bunului. In alte cuvinte, ulterior instituirii sechestrului asigurător penal și până la ridicarea definitivă a acestuia, bunul nu mai poate face obiectul nici unui act sau operațiuni juridice cu caracter civil, indiferent că este vorba despre un terț de bună credință. Astfel, odată instituit sechestrul asigurător, indisponibilizarea ce se răsfrânge asupra bunului se manifestă în mod unitar și efectiv, cu atât mai mult cu cât cenzura efectului indisponibilizării revine strict organelor judiciare penale competente.

În cauză nu se poate efectua pe cale civilă o analiză a concursului dintre ipoteca constituită în favoarea creditoarei si sechestrul asigurător penal al cărui titular este Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism întrucât este vorba de două instituții distincte de drept substanțial, una de natură civilă, cealaltă de natură penală, competentă a se pronunța asupra oricărei chestiuni legate de sechestru fiind doar instanța penală. Numai după soluționarea definitivă a procesului penal, în raport de cele dispuse de instanța penală asupra măsurii asigurătorii, se poate analiza ordinea de preferință a creanțelor. Concret, instanța penală poate dispune ridicarea sechestrului asigurător, caz în care rămân valabile și se execută sarcinile din cartea funciară ale celorlalți creditori, fără a mai exista vreun „concurs", sau poate dispune menținerea acestuia, ipoteză în care sechestrul se execută, așa cum am arătat, potrivit normelor de procedură fiscală sau civilă, în funcție de infracțiunile reținute. Numai în acest din urmă caz se poate vorbi despre un „concurs" al măsurilor și drepturilor referitoare la bun în funcție de data înscrierii lor în cartea funciară.

Prin contestația formulată nu se neagă dreptul de ipotecă al creditoarei, ci doar se susține că la acest moment, raportat la stadiul soluționării dosarului penal și la situația sechestrului asigurător penal - aflat în ființă, este prematură orice analiză a concursului dintre ipoteca de care se prevalează creditoarea și sechestrul asigurător al cărui titular este Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. In situația adjudecării bunului la licitație publică, acesta nu trece liber de sarcini în proprietatea adjudecatarului, ci grevat de sechestrul asigurător penal (desigur, atâta vreme cât acesta nu a fost ridicat de organul judiciar penal competent pe calea prevăzută de lege).

În altă ordine de idei, sechestrul asigurător instituit asupra bunului imobil ce face obiectul prezentei proceduri execuționale nu se va menține doar asupra sumei de bani rezultate din diferența dintre prețul de vânzare și valoarea creanței garantate, întrucât acesta a fost instituit asupra bunului în integralitatea sa, și nu asupra unei părți a acestuia ori a vreunei sume de bani viitoare ce ar rezulta din efectuarea oricărui act sau operațiuni civile legate de bun.

În concluzie, actul de executare emis în cauză reprezintă o formal modalitate expresă, însă indirectă, prin demersuri de natură procesual civilă, de contestare a măsurii asigurătorii și, mai cu seamă, a efectelor ei legale - inadmisibile și, implicit, nelegale prin raportare la dispozițiile art. 249 N. C. proc. pen. și art. 250 N. C. proc. pen. A reține contrariul ar însemna ca instanța civilă să se pronunțe în mod implicit asupra legalității și efectelor măsurilor asigurătorii penale.

În conformitate cu dispozițiile legale anterior invocate, care sunt de imediată

aplicare, sechestrul asigurător instituit în cauză vizează tocmai prevenirea înstrăinării sa sustragerii de la urmărire a bunului imobil. Prin urmare, bunul trebuie să rămână sub efectul indisponibilizării până la momentul la care instanța penală competentă va pronunța o soluție definitivă în cauza penală.

Intimata creditoare S.C. S. C. S.R.L., prin executor

judecătoresc, a înțeles să facă demersuri în vederea valorificării bunului imobil în discuție la o dată ulterioară instituirii sechestrului asigurător de către organul de urmărire penală, deși, fiind notată în cartea funciară, măsura asiguratorie îi era opozabilă, nu o îndreptățește pe aceasta a se îndestula din bunurile care fac obiectul măsurii asigurătorii instituite de Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu atât mai mult cu cât nici aceasta din urmă și nici instanța penală nu au emis un act procesual prin care să dispună ridicarea parțială sau totală a măsurii asigurătorii.

Raportat la scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea măsurilor de siguranță, văzând regimul măsurilor de siguranță, înstrăinarea în orice mod a bunurilor față de care în dosarul penal s-a dispus măsura asiguratorie reprezintă sustragere de sub sechestru.

În drept, au fost invocate disp. C.p.c. 1865.

În susținerea cererii, au fost anexate înscrisuri (f.19-102).

Cererea este scutită de taxă de timbru conform art. 30 din OUG 30/2013.

Legal citată, intimata creditoare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare formulate.

Pe cale de excepție, intimata a invocat tardivitatea contestației la executare, întrucât: în exercitarea atribuțiilor sale, ulterior încuviințării executării silite, executorul judecătoresc a emis acte de executare silită (Somații, Proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, proces verbal de situație a imobilului) la data de 29.01.2013, transmițându-le către debitorii urmăriți silit prin poștă, acestea fiind comunicate la data de 30.01.2013, astfel cum se observă în cuprinsul dovezilor de primire anexate. La data de 07.10.2014, executorul judecătoresc a emis Publicația de vânzare imobiliară în temeiul recuperării creanței ce rezulta din titlurile executorii, și a cheltuielilor de executare silită. Calculând termenul imperativ de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea contestației la executare, în special pentru anularea tuturor actelor de executare efectuate, inclusiv a publicației de vânzare imobiliară nr. 2258/07.10.2014, rezulta ca acesta s-a împlinit la data de 23.10.2014. Din viza de ieșire aplicată pe contestația la executare, rezulta ca prezenta cale procedurală formulată de Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost formulată la data de 24.10.2014, cu depășirea termenului legal. De asemenea, din analiza portalului online al Judecătoriei Iași, se observă că această contestație a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 31.10.2014, și de această dată fiind depășit termenul de decădere prevăzut de art. 401 din Codul de procedura civilă decretat la 1865.

În petitul acțiunii introduse la instanță, reiese că contestatoare solicită anularea executării silite,precum și a tuturor actelor de executare, făcând precizarea că prezenta acțiune este formulată ulterior pronunțării Deciziei civile irevocabile nr. 63/30.01.2014 a Tribunalului Iași, în dosarul nr._, ce a avut ca obiect contestație la executare formulată de împrumutata C. E.. Contestatorul Ministerul Public- P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție — D.I.I.C.O.T. a avut cunoștință de demararea procedurilor de executare silită anterior pronunțării deciziei referite mai sus. Totodată, instanța a stabilit prin Decizia civilă a Tribunalului Iași că bunurile indisponibilizate nu se numără printre bunurile care nu pot fi executate silit, motiv pentru care instituirea sechestrului și indisponibilizarea bunului potrivit art. 3 C.proc.pen. nu este de natură a bloca inițierea sau continuarea executării silite inițiate.

Pe fond, intimata a susținut, prin prisma considerentelor Deciziei civile nr. 63/30.01.2014 a Tribunalului Iași, că împotriva debitorilor se desfășoară o executare silită legală, temeinică, demarată la inițiativa unei persoane care are calitatea de creditor, în temeiul unor titluri executorii legale: Contractul de credit bancar nr. 28/20.11.2007 și Contractul de ipotecă autentificat sub nr. 3399/20.11.2007. Creanța solicitată de intimată este una certă, lichidă și exigibilă, întrucât contestatoarea nu a înțeles să dovedească contrariul; mai departe, instanța a reținut netemeinicia cererii de anulare a Procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare data de 29.01.2013. Soluțiile instanței de fond asupra primei contestații la executare, menționate în dispozitivul sentinței civile nr. 7151 / 07.05.2013, beneficiază de efectul autorității de lucru judecat, întrucât ele se referă la aceleași acte de executare, ce alcătuiesc Dosarul nr. 2255/2012 al B. Zabolotnăi V. și au fost întocmite împotriva acelorași persoane, în temeiul acelorași titluri executorii. Astfel, la acest moment nu mai pot fi invocate aceleași aspecte de pretinsa neregularitate a actelor executare, contestatoarea fiind ținută, potrivit dispozițiilor legale, să dovedească vătămarea pe care o suportă în raport cu alte acte de executare, întocmite ulterior formulării și soluționării primei contestații. Din acest punct de vedere, se poate reține ca prezenta contestație la executare, formulată de un terț față de procedura execuțională, este un demers judiciar prematur, față de dispozițiile art. 401 alin. 2 din Codul de procedura civilă decretat la 1865, care prevăd: contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori la data predării silite a bunului."

Întrucât în cauză nu a avut loc deocamdată nici vânzarea imobilului adus în garanție creditoarei asupra căruia poartă sechestrul asigurător instituit, în cadrul procedurii de executare silită, și nici predarea bunului către adjudecatar, termenul de la care terțul (contestatoarea) are dreptul de a formula contestație la executare curge de la momentul licitației prin care s-ar fi vândut bunul, admisibilitatea contestației depinzând de afectarea dreptului real pretins vătămat prin actele de executare silită.

De asemenea, intimata a mai arătat că doctrina a reținut că existența unei măsuri asigurătorii înființate asupra unui bun, în cadrul unui proces penal, nu împiedică executarea silită a unui creditor ce are titlu executoriu și ipotecă asupra bunului respectiv, întrucât se reține că la data instituirii sechestrului asigurator penal, imobilul era afectat de o ipotecă urmare a unui contract de împrumut cu garanție imobiliară. Instanța judecătorească, aflată în fața unui concurs între o creanță ipotecară și o prezumtivă creanță a unui prezumtiv creditor chirografar, a acordat prioritate creanței ipotecare întrucât creditorii chirografari își satisfac pretențiile în măsura în care va mai rămâne ceva din acel bun. Ipoteca constituie un drept real accesoriu ce acordă titularului său, în cazul de față intimatei, un drept de urmărire a bunului în mâna oricui s-ar găsi și un drept de preferință în privința satisfacerii creanței sale față de ceilalți creditori. Pornind de la efectul direct al sechestrului asigurător, instituit fie în procedură penală, fie în procedura civilă pentru garantarea unei creanțe sau pentru indisponibilizarea bunului, acesta nu poate constitui un impediment în inițierea sau continuarea executării silite de către creditor. Indisponibilizarea reprezintă o măsură preventivă constând în suspendarea temporară a dreptului de dispoziție materială și juridică al proprietarului asupra unor bunuri mobile sau imobile, cu scopul menținerii acelor bunuri în patrimoniul persoanei respective, spre a putea servi la nevoie pentru garantarea executării silite a unei anumite creanțe. Așa cum a reținut și instanța judecătorească prin Decizia civilă nr. 63/30.01.2014, indisponibilizarea presupune suspendarea temporară a dreptului de dispoziție al proprietarului, ceea ce nu se identifică cu noțiunea de alienabil sau cu noțiunea de insesizabil.

Măsura indisponibilizării urmărește protejarea bunului, prin împiedicarea proprietarilor-debitorii giranți sa-l distrugă ori sa-l înstrăineze în scopul de a micșora patrimoniul în eventualitatea în care acesta ar trebui să execute o obligație sau să răspundă pentru repararea unui prejudiciu. Indisponibilizarea nu are ca scop și nu presupune că bunul nu poate fi executat silit, întrucât acesta nu a fost declarat inalienabil sau insesizabil, ca efect al instituirii măsurii asigurătorii.

În ceea ce privește măsura asiguratorie a sechestrului, aceasta nu reprezintă o acoperire efectivă a pagubei cauzate prin infracțiune, ci doar garantează existența posibilității reale de reparare a acesteia, motiv pentru care instanța de judecata va trebui ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige inculpatul și partea responsabilă civilmente la acoperirea prejudiciului. Potrivit dispozițiilor art. 249-250 din Noul Cod de procedura penală, se pot lua măsuri asigurătorii numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului, întrucât răspunderea penală este personala, sechestrul asigurător în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune nu poate fi dispus asupra unui bun care nu aparține nici inculpatului și nici persoanei responsabile civilmente, ci unui terț.

Intimata a solicitat și respingerea cererii de suspendare a executării silite.

Intimații persoane fizice nu au depus întâmpinare în termen legal, însă debitorii urmăriți au fost reprezentați prin avocat ales, la termenele de judecată acordate, având cuvântul asupra aspectelor puse în discuție contradictorie.

Instanța a dispus atașarea, în copie conformă cu originalul, a dosarului de executare nr.2255/2012 al B. Zabolotnăi V..

Prin încheierea din 11.11.2014, instanța a dispus suspendarea provizorie a suspendării executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite.

La termenul din 20.01.2015, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite formulate de contestatoare, pentru motivele expuse în încheierea de la acea dată.

În cauză, instanța a încuviințat, la solicitarea părților, și a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin ordonanța nr.10/D/P/2008 din 21.01.2010 a DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, s-a dispus în temeiul art 163 și urm. C.p.p., instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri imobile, printre care și imobilul proprietatea numiților C. L. M., C. S., situat în Iași, ., ., at.1, . și urm.). Plângerile formulate inclusiv de aceștia au fost respinse prin ordonanța din 23.06.2010 a procurorului șef serviciu din cadrul DIICOT – structura centrală, conform art. 275 C.p.p. (f.19-23). Sechestrul asigurator a fost notat în cartea funciară a imobilului sub nr. 5373/22.01.2010(f.46 ds. ex.).

Prin cererea înregistrată la B. Zabolotnăi V. la data de 26.11.2012, creditoarea . a solicitat executarea silită imobiliară și prin poprire împotriva debitorilor C. E., C. L. M., C. S. în temeiul contractului de credit nr.1728/20.11.2007, garantat cu ipotecă asupra imobilului proprietatea C. L. M. și C. S., conform contractului de ipotecă nr.3399/20.11.2007, pentru recuperarea creanței de 43.681,42 euro.

Prin încheierea din 12.12.2012 în dosarul nr._/245/2012 a Judecătoriei Iași, a fost încuviințată executarea silită a titlurilor executorii menționate mai sus(f.31 ds.ex.), executorul judecătoresc începând executarea silită și efectuând acte de executare (proces-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, proces-verbal de situație, somație de plată, raport de evaluare imobiliară, proces-verbal de stabilire a prețului imobilului urmărit, publicație de vânzare imobiliară etc.).

Înștiințarea asupra termenului vânzării și publicația de vânzare a imobilului situat în Iași, ., ., at.1, . garanți C. L. și C. S. a fost comunicată la sediul Serviciului Teritorial Iași al PICCJ – DIICOT la data de 14.08.2014(f.97 verso ds.ex.) și pentru al doilea termen de vânzare, la data de 09.10.2014(f.103 verso ds.ex.).

La data de 27.10.2014, contestatoarea a formulat contestație la executare.

Asupra excepției tardivității contestației la executare, invocată de intimata creditoare, instanța apreciază că este neîntemeiată și urmează să o respingă ca atare, pentru următoarele motive:

Conform art. 401 alin.(1) lit.a C.p.c., contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă. Contestatoarea nu este parte în dosarul de executare silită, executorul judecătoresc aflând de existența măsurii sechestrului asigurător, notat în favoarea DIICOT, la momentul primirii extrasului de carte funciară pentru informare, în ceea ce privește imobilul obiect al contractului de ipotecă prezentat de creditoare. În mod corect, executorul judecătoresc a dispus comunicarea înștiințării și a publicației de vânzare pentru cele două termene de licitație și către DIICOT, structură cu personalitate juridică din cadrul PICCJ, însă analizând dovezile de comunicare aflate la filele 97 verso și 103 verso, instanța observă că acestea au fost trimise Serviciului Teritorial Iași. Or, potrivit art. 87 pct.1 C.p.c., persoanele juridice de drept public se citează în persoana capului autorității la contenciosul sediului central al administrației respective sau, în lipsă de contencios, la sediul administrației. În cauză, Statul român reprezentat prin Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT este beneficiarul măsurii asiguratorii penale și cum normele Codului de procedură civilă se aplică și în privința comunicării actelor de executare silită, înștiințarea privind organizarea licitației trebuia comunicată la sediul central al DIICOT. Prin urmare, termenul de formulare a contestației la executare nu a început să curgă la data comunicărilor actelor menționate.

De asemenea, față de cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Iași, invocată de intimata creditoare, din verificarea sentinței și a deciziei civile pronunțate în recurs, instanța observă că DIICOT nu a fost parte în procesul respectiv, astfel că nu se poate susține că ar fi luat cunoștință de executarea silită în dosarul nr.2255/2012 cu acea ocazie. Contestația la executare trebuie apreciată în termen la data de 27.10.2014 (luni), față de data la care DIICOT a luat direct cunoștință de urmărirea imobiliară a bunului numiților C. S. și L. M., prin înaintarea de către Serviciul Teritorial Iași a publicației de vânzare din 07.10.2014, anexată contestației; față de data de 09.10.2014, cu aplicarea art. 101 alin.5 C.p.c. 1865, termenul de 15 zile s-a prelungit până luni, 27.10.2014.

Asupra excepției prematurității contestației la executare, invocată de intimata creditoare în cuprinsul întâmpinării, instanța apreciază că este neîntemeiată și urmează să o respingă ca atare, pentru următoarele motive: intimata creditoare a susținut că dreptul contestatoarei de a formula contestație la executare nu se naște decât la data vânzării imobilului în discuție, invocând dispozițiile art. 401 alin. 2 C.p.c. 1865, care prevăd: contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori la data predării silite a bunului.

Pe de o parte, contestatoarea nu se află în situația prevăzută de art. 401 alin.2 C.p.c., deoarece nu invocă un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit în dosarul de executare nr. 2255/2012, ci o măsură asiguratorie prevăzută de art.163 și urm. C.p.p., prin urmare termenul special de formulare a contestației la executare nu îi este aplicabil.

Pe de altă parte, prematuritatea vizează o excepție de fond, de ordine publică și peremptorie, care presupune exercitarea unui drept subiectiv cert a exista, înainte de împlinirea termenul suspensiv care îl afectează, respectiv, exercitarea unui drept subiectiv deși interesul de a acționa nu este actual. Or, în cauză, contestatoarea nu are un drept afectat de termen suspensiv iar interesul de a acționa în sensul promovării contestației este actual, din moment ce s-a început urmărirea imobiliară asupra bunului ce a făcut obiectul măsurii sechestrului asigurător.

Pe fondul cauzei, instanța apreciază că prezenta contestație la executare este neîntemeiată, sens în care urmează să o respingă. Astfel, așa cum au învederat ambele părți, imobilul aparținând intimaților debitori garanți constituie obiectul contractului de ipotecă autentificat sub nr. 3399/20.11.2007, dreptul real fiind înscris în cartea funciară sub nr._/21.11.2007. La data de 21.01.2010 a fost înființat sechestrul asigurator, prin ordonanța nr. 10/D/P/2008, față de învinuirea debitorilor garanți de săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, complicitate la înșelăciune în formă agravată, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Măsura a fost menținută prin rechizitoriul nr.10/D/P/2008 din 01.07.2010 iar cauza penală se află în curs de soluționare pe rolul Tribunalului Maramureș.

La data instituirii sechestrului asigurător penal, imobilul era afectat de o ipotecă constituită pentru garantarea unui contract de împrumut. Întrucât nu s-a realizat restituirea împrumutului conform graficului de rambursare, . cesionat creanța către intimata creditoare prin contractul nr._/22.12.2010(notat în CF, fila 46 verso ds.ex.), care a procedat la executarea silită a imobilului în vederea recuperării creanței cesionate.

La momentul înaintării de către OCPI Iași a extrasului de carte funciară pentru informare, față de titlurile executorii prezentate de creditoare și solicitarea acesteia de realizare a creanței prin poprire și urmărire imobiliară, executorul judecătoresc s-a găsit în fața unui concurs între o creanță ipotecară și o prezumtivă creanță a unui prezumtiv creditor chirografar. Or, creanța ipotecară are prioritate chiar și în ipoteza în care terți față de raportul obligațional principal au un drept de creanță împotriva proprietarului imobilului garantat, însă fiind în situația unor creditori chirografari, aceștia își vor satisface pretențiile în măsura în care din valorificarea bunului, după îndestularea creditorilor cu prioritate, mai rămân sume de bani. De observat că la momentul declanșării urmăririi imobiliare, instanța penală încă nu se pronunțase în cauză.

Potrivit art. 163 C. p.p., măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubelor produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii. Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei. În cauză, sechestrul asigurător a fost instituit în vederea confiscării speciale a sumelor de bani ce se presupune că provin din activități ilicite, de aceea, chiar dacă se va dispune confiscarea specială, Statul român va veni în concurs cu intimata creditoare ipotecară, care își vor realiza drepturile în ordinea prev. de art. 563 alin.1 C.p.c.

Potrivit art. 518 alin. (3) C. proc. civ. de la data intabulării proprietății transmise prin actul de adjudecare imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanța, creditorii - fără a fi cazul beneficiarilor notării sechestrului asigurător - putându-și realiza aceste drepturi numai din prețul obținut. Deși în dosarul de executare, potrivit actelor de executare existente la momentul pronunțării, nu a intervenit adjudecarea la licitație publică a imobilului urmărit, în ipoteza valorificării viitoare a acestuia, menținerea măsurii asigurătorii asupra imobilului nu se mai justifică, ci sechestrul asigurător va fi menținut numai asupra sumei nedistribuite creditorilor participanți și asupra altor bunuri ale inculpaților din cauza penală, până la concurența valorii prejudiciului cauzat.

Instanța reține ca întemeiate și apărările intimatei creditoare, în sensul că ipoteca constituie un drept real accesoriu ce acordă titularului său, în cazul de față intimatei, un drept de urmărire a bunului în mâna oricui s-ar găsi și un drept de preferință în privința satisfacerii creanței sale față de ceilalți creditori. Pornind de la efectul direct al sechestrului asigurător, instituit fie în procedură penală, fie în procedura civilă pentru garantarea unei creanțe sau pentru indisponibilizarea bunului, acesta nu poate constitui un impediment în inițierea sau continuarea executării silite de către creditor. Indisponibilizarea reprezintă o măsură preventivă constând în suspendarea temporară a dreptului de dispoziție materială și juridică al proprietarului asupra unor bunuri mobile sau imobile, cu scopul menținerii acelor bunuri în patrimoniul persoanei respective, spre a putea servi la nevoie pentru garantarea executării silite a unei anumite creanțe. Indisponibilizarea presupune suspendarea temporară a dreptului de dispoziție al proprietarului, ceea ce nu se identifică cu noțiunea de alienabil sau cu noțiunea de insesizabil.

Măsura indisponibilizării urmărește protejarea bunului, prin împiedicarea proprietarilor-debitorii giranți sa-l distrugă ori sa-l înstrăineze în scopul de a micșora patrimoniul în eventualitatea în care acesta ar trebui să execute o obligație sau să răspundă pentru repararea unui prejudiciu. Indisponibilizarea nu are ca scop și nu presupune că bunul nu poate fi executat silit, întrucât acesta nu a fost declarat inalienabil sau insesizabil, ca efect al instituirii măsurii asigurătorii.

În ceea ce privește măsura asiguratorie a sechestrului, aceasta nu reprezintă o acoperire efectivă a pagubei cauzate prin infracțiune, ci doar garantează existența posibilității reale de reparare a acesteia, motiv pentru care instanța penală învestită va trebui ca, prin hotărârea de condamnare pe care eventual o va pronunța, să oblige inculpații. Potrivit dispozițiilor art. 249-250 din Noul Cod de procedura penală, se pot lua măsuri asigurătorii numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului, întrucât răspunderea penală este personala, sechestrul asigurător în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune nu poate fi dispus asupra unui bun care nu aparține nici inculpatului și nici persoanei responsabile civilmente, ci unui terț.

Contrar opiniei contestatoarei, soluția dată prezentei cauze nu implică o pronunțare, în absența competenței materiale, în ceea ce privește legalitatea și temeinicia măsurii asigurătorii luate prin ordonanța procurorului din cadrul DIICOT, după cum nu are nici o influență asupra existenței măsurii.

Contrar opiniei exprimate de intimata creditoare, decizia civilă nr. 63/30.01.2014 a Tribunalului Iași nu are putere de lucru judecat, întrucât, pe de o parte, contestatoarea nu a fost parte în dosarul nr._, și, pe de altă parte, decizia instanței de control judiciar a presupus o reapreciere asupra singurului aspect recurat – admiterea contestației la executare în sensul anulării actelor de executare privind urmărirea imobilului ipotecat aparținând garanților C. – însă ca efect al admiterii excepției lipsei calității procesuale active a contestatoarei C. E., cu efect de respingere a contestației ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă(f.126). Argumentele legate de legalitatea urmăririi silite a imobilului asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurator penal sunt argumente obiter dicta și nu beneficiază de putere de lucru judecat, raportat la faptul că soluția rămasă definitivă este cea de respingere pe excepție procesuală. Numai considerentele care explică soluția din dispozitiv se bucură de putere de lucru judecat.

În concluzie, în temeiul art. 402 alin.2 C.p.c., instanța va respinge contestația la executare formulată.

În baza art. 274 C.p.c., instanța va lua act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată excepția prematurității contestației la executare, invocată de intimata creditoare.

Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității contestației la executare, invocată de intimata creditoare.

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea DIRECȚIA DE I. A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, cu sediul în București, ., Sector 5, Jud. București, în contradictoriu cu intimații ., cu sediul procesual ales în Iași, ., Jud. Iași, C. E., cu domiciliul în Iași, ., .. A, ., Jud. Iași, C. L. M., cu domiciliul în Iași, ., .. A, ., respectiv în Iași, ., ., ., Jud. Iași, C. S., cu domiciliul în Iași, ., ., ., Jud. Iași.

Ia act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.02.2015.

Președinte, Grefier,

R. R. B. A.-E.

Red./tehnored. R.R.

7 ex./ 23.03.2015

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2838/2015....		Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului. Art.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1348/2015. Judecătoria IAŞI Plângere contravenţională. Sentința nr. 1460/2015. Judecătoria IAŞI Pretenţii. Sentința nr. 1458/2015. Judecătoria IAŞI Plângere contravenţională. Sentința nr. 2838/2015. Judecătoria IAŞI Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului. Art. 570 C.p.c.. Sentința nr. 2813/2015. Judecătoria IAŞI Contestaţie la executare. Sentința nr. 2812/2015. Judecătoria IAŞI Pretenţii. Sentința nr. 1252/2015. Judecătoria IAŞI Plângere contravenţională. Sentința nr. 1506/2015. Judecătoria IAŞI