Succesiune. Sentința nr. 434/2015. Judecătoria JIBOU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 434/2015 pronunțată de Judecătoria JIBOU la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 434/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA JIBOU
JUDETUL S.
Dosar nr._
Date cu caracter personal
Nr. operator_
SENTINȚA CIVILĂ NR. 434
Ședința publică din data de 22 Septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. F.
GREFIER: I. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. A., în contradictoriu cu N. V., având ca obiect succesiune, partaj, hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul reclamantului av.B. Szilard în substituirea av. titular C. C., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul pricinii și stadiul în care se află judecata, după care:
Instanța, fiind ținută ca la prima zi de înfățișare să-și verifice din oficiu competența, în temeiul art. 131 alin. 1 C. pr. civ constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
La solicitarea instanței reprezentantul reclamantului, av. Balasz Szilard, învederează că nu are alte cereri de formulat si nici probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța declară închise dezbaterile și retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Delibeand, asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin cererea sa reclamantul B. A. a chemat în judecata pe pârâtul N. V. solicitand instantei sa se stabileasca masa masa succesorală, după defunctul N. V. si care sunt mostenitorii acestuia si sa se dispuna iesirea din indiviziune asupra imobilului constituit din teren intravilan, în suprafață de 3500 mp, categoria de folosință arabil, situat administrativ în locul denumit "Grădina-între văi", prin atribuirea acestuia în exclusivitate către soția N. M., fără plata vreunei sulte în favoarea pârâtului N. V., sa se constate că la data de 30.03.1995, în baza înscrisului sub semnătură privată intitulat "Contract de vânzare - cumpărare", pârâta N. M., în timpul vieții, a înstrăinat către reclamantul B. A. terenul arabil în suprafață de 3500 mp, situat în locul numit "între vii", între vecinii N-Atelier M., E-Valea A., S- F. loan, V-C. V., înscris în CF nr._, având nr. top._, pentru prețul de 4.000.000 lei rol, sa se pronunte o hotarare care sa tina loc de act autentic de vanzare cumparare, precum si intabularea succesiva a acestui imobil .
In motivarea cererii sale reclamantul arata ca in anul 1995 a cumparat un teren de la numita N. M. si cu toate că a fost achitat în integralitate prețul pentru transmiterea proprietății asupra terenului de 4.000.000 lei vechi și reclamantul a avut posesia asupra lui în toată această perioadă de timp, pârâta N. M. refuzând reglementarea situației juridice a terenului mai sus menționat, a fost nevoit să formuleze prezenta cerere de chemare în judecată.
Desi a fost legal citat, paratul nu au depus intampinare la dosar.
Analizand actele din dosar: inscrisuri, acte de stare civila, extrase de carte funciara, titlu de proprietate, instanta retine urmatoarea stare de fapt si de drept:
Prin actul intitulat "Contract de vânzare-cumpărare" încheiat în data de 30.03.1995 între N. M., în calitate de vânzător, și B. A., în calitate de cumpărător, părțile au intenționat să transmită proprietatea asupra terenului arabil în suprafață de 3500 mp, situat în locul numit Grădina între vii între vecinii N-Atelier M., E-Valea A., S- F. loan, V-C. V., din T.P. nr._/_/05.03.1997, înscris în C.F. nr._ Hida.
Din cuprinsul certificatului de deces ..9 nr._ din data de 03.05.1995 rezulta că numitul N. V. a decedat în data de 02.05.1995, iar numita N. M. a fost soția acestuia.
Totodată, N. M. a decedat la data de 13.01.2015, conform certificatul de deces . nr._ eliberat de Primăria Hida.
In timpul vietii sale, N. M. a vândut reclamantului B. A. terenul în suprafață de 3500 mp cu consimțământul pârâtului N. V., acesta având deplină cunoștință despre trasmiterea proprietății către reclamantul din prezenta cauză.
Din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv din anul 1995 și până în prezent, reclamantul B. A. a avut posesia neîntreruptă a terenului sus menționat, comportându-se ca un adevarat proprietar.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice nr. 7613 din data de 01.08.2013 rezultă faptul că reclamantul B. A. a achitat și impozitul aferent terenului extravilan mai sus menționat, dovadă în plus că acesta s-a îngrijit de soarta acelui teren și s-a ocupat de el în toată această perioadă de timp.
Avand in vedere prevederile art. 697 si art. 969 C.civ. instanta constata că din masa succesorală rămasă în urma defunctului N. V., decedat la data de 02.05.1995, face parte terenul intravilan, în suprafață de 3500 mp, categoria de folosință arabil, situat administrativ în comuna Hida, . denumit "Grădina-între văi", între vecinii N-Atelier M., E-Valea A., S- F. loan, V-C. V., din T.P. nr._/_/05.03.1997, înscris în C.F. nr._ Hida, având nr. cadastral_.
Totodata se constata că moștenitorii defunctului N. V., sunt: N. V., în calitate de fiu și N. M., în calitate de soție, având cotele de ¾ fiul și ¼ soția din masa succesorală.
Potrivit art. 1143 din noul C.civ. (art. 728 C.civ.) nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moștenitorul poate cere oricând ieșirea din indiviziune, chiar și atunci când există convenții sau clauze testamentare care prevăd altfel.
Avand in vedere vointa partilor, instanta va dispune ieșirea din indiviziune asupra imobilului constituit din teren intravilan, în suprafață de 3500 mp, categoria de folosință arabil, situat administrativ în locul denumit "Grădina-între văi", prin atribuirea acestuia în exclusivitate către soția N. M., fără plata vreunei sulte în favoarea pârâtului N. V..
Din cuprinsul actului de la fila 15 din dosar rezulta ca la data de 30.03.1995, în baza înscrisului sub semnătură privată intitulat "Contract de vânzare - cumpărare", pârâta N. M., în timpul vieții, a înstrăinat către reclamantul B. A. terenul arabil în suprafață de 3500 mp, situat în locul numit "între vii", între vecinii N-Atelier M., E-Valea A., S- F. loan, V-C. V., înscris în CF nr._, având nr. top._, pentru prețul de 4.000.000 lei Rol .
Potrivit art. 896 C.civ in cazurile în care cel obligat să transmită, să constituie ori să modifice în folosul altuia un drept real asupra unui imobil nu își execută obligațiile necesare pentru înscrierea în cartea funciară, se va putea cere instanței judecătorești să dispună înscrierea; dreptul la acțiune este prescriptibil în condițiile legii. Dacă acțiunea în prestație tabulară a fost notată în cartea funciară, hotărârea judecătorească se va înscrie, din oficiu, și împotriva acelora care au dobândit vreun drept tabular după notare.
Așadar, instanța constată că acțiunea reclamantului îndeplinește condițiile de admisibilitate în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic, respectiv:
- existența unui antecontract valabil încheiat;
- dovedirea acestuia în condițiile dreptului comun;
- refuzul uneia dintre părți de a autentifica actul de înstrăinare;
-partea care acționează să-și fi îndeplinit obligațiile asumate prin contract;
- promitentul vânzător să fie proprietar al bunului vândut, iar promitentul cumpărător să nu fie incapabil de a dobândi acel bun la data pronunțării hotărârii .
Așa fiind prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra imobilelor din antecontractul sub semnătura privată susmenționat .
Pe baza considerentelor susmenționate, având în vedere prevederile art. 644, art. 650 si urm., art. 685 si urm. art. 774 si urm C.civ., art. 953 – art. 983 C.civ. și art. 876 art. 915 C. civ. instanța va admite actiunea reclamantului si se va dispune întabularea în cartea funciară a terenului susmentionat, succesiv, pe numele numitei N. M., ca bun dobandit prin partaj si apoi pe numele reclamantului B. A., ca bun dobandit prin cumparare .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂSTE:
Admite cererea formulată de reclamantul B. A., cu domiciliul procesual ales la C. & B. -Societate civilă de avocați cu sediul în Z., .. 12, .. 1, jud. S., în contradictoriu cu pârâtul N. V., domiciliat în ., jud. S., si in consecinta:
Constata că din masa succesorală rămasă în urma defunctului N. V., decedat la data de 02.05.1995, face parte terenul intravilan, în suprafață de 3500 mp, categoria de folosință arabil, situat administrativ în . denumit "Grădina-între văi", între vecinii N-Atelier M., E-Valea A., S- F. loan, V-C. V., din T.P. nr._/_/05.03.1997, înscris în C.F. nr._ Hida, având nr. cadastral_.
Constata că moștenitorii defunctului N. V., sunt: N. V., în calitate de fiu și N. M., în calitate de soție, având cotele de ¾ fiul și ¼ soția din masa succesorală.
Dispune ieșirea din indiviziune asupra imobilului constituit din teren intravilan, în suprafață de 3500 mp, categoria de folosință arabil, situat administrativ în locul denumit "Grădina-între văi", prin atribuirea acestuia în exclusivitate către soția N. M., fără plata vreunei sulte în favoarea pârâtului N. V..
Dispune întabularea terenului intravilan, în suprafață de 3500 mp, susmentionat, în cartea funciară, pe numele pârâtei N. M..
Constata că la data de 30.03.1995, în baza înscrisului sub semnătură privată intitulat "Contract de vânzare - cumpărare", pârâta N. M., în timpul vieții, a înstrăinat către reclamantul B. A. terenul arabil în suprafață de 3500 mp, situat în locul numit "între vii", între vecinii N-Atelier M., E-Valea A., S- F. loan, V-C. V., înscris în CF nr._, având nr. top._, pentru prețul de 4.000.000 lei Rol.
Prezenta hotarare tine loc de act autentic de vanzare cumparare pentru imobilul susmentionat .
Dispune întabularea în cartea funciară a terenului susmentionat pe numele reclamantului B. A.
F. cheltuieli de judecată .
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 22.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. F. I. D.
Red. A.F./18.11.2015 dact. I.D/19.11.2015 ./19.11.2015.
| ← Succesiune. Sentința nr. 432/2015. Judecătoria JIBOU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 437/2015.... → |
|---|








