Fond funciar. Sentința nr. 792/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA

Sentința nr. 792/2015 pronunțată de Judecătoria LEHLIU-GARA la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 792/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L.-GARA- JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.792

Ședința publică din data de: 02.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte – S. A.-M.

Grefier–C. B.

Pe rol solutionarea cauzei civile privind pe reclamanta I. V. și pe pârâtele C. Locala L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, C. Locala Frăsinet pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și C. Județeană Călărași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, având ca obiect fond funciar- anularea hotărârilor nr.146/08.05. 2015 a CJC și nr.M259/11.05.2015 a CJC+ reconstituire drept de proprietate și punere în posesie.

Dezbaterile au avut loc în ședință publică din data de 17.11.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.11.2015 apoi la data de 02.12.2015 și în urma deliberării a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.06.2015 sub nr._, reclamanta I. V., domiciliată în mun.București, ..6, ., ., având CNP_, a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele C. LOCALA L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în ., C. LOCALA FRĂSINET PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ CĂLĂRAȘI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în municipiul Călărași, .-11, județul Călărași, să se dispună: (1) anularea Hotărârii nr.146 din 08.05. 2015 emisă de C. Județeane Călărași, ca netemeinică și nelegală; (2) anularea Hotărârii nr.2289 din 11.10.2006 emisă de C. Județeane Călărași, document la care se face trimitere prin Dispoziția nr.M-259 din 11.05.2015; (3) anularea dispoziției nr.M-259 din 11.05.2015, emisă de C. Județeane Călărași prin care se reafirmă și se menține o hotărâre anterioară de respingere cu nr.M-249/ M-255 din 12.05.2014; (4) obligarea celor trei pârâte să recunoască și să reconstituie reclamantei dreptul de proprietate asupra celor două terenuri situate în . ha, respectiv în . ha, conform reglementărilor legale în vigoare și să o pună posesie cu aceste proprietăți în timp util; (5) obligarea pârâtelor la plata sumei de 10.000 de lei, cu titlu de daune interese, întrucât a suportat mari cheltuieli cu administrarea probatoriului timp de peste 20 de ani, suportând și prejudicii materiale, fizice și psihice în urma deplasărilor la primării, prefectură, arhivele statului, nevoia de a apela la expert specialist pentru consultanța de specialitate, precum și pentru lipsa de folosință a acestor terenuri pe o durata de peste 20 de ani.

În motivare cererii reclamanta a arătat că în calitate de unică moștenitoare asupra intregului patrimoniu imobiliar rămas în urma decesului ambilor părinți, ei dobândind proprietățile, la rândul lor, de la părinții lor, bunicii săi materni și paterni, a declanșat toate demersurile posibile și legale pentru reconstituirea dreptului de proprietate și asupra acestor două terenuri situate în intravilanul comunelor L., satul Plevna= 0,72 ha, respectiv Frăsinet= 0,75 ha. Intervențiile făcute pe cale administrativă s-au bazat, succesiv, pe legislația funciară în vigoare: Legea nr.18/1991, Legea nr. 169/1997. Legea nr.1/2000, Legea nr.10/2001, Legea nr.247/2005, iar acum invocă ultimul act normativ în materie Legea nr.165/2013. Anexeză, în acest sens, copii de pe toate documentele inițiate către autoritățile în cauză și răspunsurile nefavorabile primite.

Mai arată că recent, în data de 20.05.2015, a primit- prin poștă- Hotărârea nr.146 emisă la 08.05.2015 de C. Județeană Călărași prin care i se resping toate demersurile sale legale pentru revendicarea celor două proprietăți. In hotărâre se menționează dreptul său de a se adresa instanțelor judecătorești, în termen de 30 de zile, în cazul nemulțumirii. Arată că este în termen și anexeză hotărârea pe care o contestă.

De asemenea, precizează reclamanta, aceeași comisie județeană îi comunică, în scris, cu nr.M 259 din 11.05.2015 că cererea sa pentru cele două terenuri 0,72 ha și 0,75 ha revendicate a fost respinsă anterior și i-a fost comunicată cu nr.M 249 M255 din 12.05.2014. Astfel își menține hotărârea de respingere a cererii sale de revendicare a proprietăților menționate mai sus.

In ceea ce priveste istoricul proprietătilor menționează că V. C. (bunicul său matern) era proprietarul următoarelor terenuri în .>conform Registrului agricol comunal: -în perioada 1956-1957= 6,25 ha; -la finele anului 1957, apare cu=5,50 ha, întrucât în data de 15.12.1957, bunicul a donat 0,75 ha mamei sale, S. I., cu ocazia căsătoriei cu S. N.(tatăl său). Mama sa a plecat în ., noul domiciliu conjugal, dar terenul a rămas in . apare în Registrul agricol al Comunei Frăsinet, fără a se întocmi acte de transfer proprietate între C. V. și S. I. -restul de 5,50 ha teren proprietatea bunicului C. V. a fost moștenit de cei 4 frați (fiii lui C. V.):N.,D., R. și I.(mama sa), conform titlului de proprietate nr._ și certificatului de moștenitor nr.156.

Mai arată că S. G. (bunicul său patern), proprietar în . deținea 2,10 ha în 1951, conform certificat arhivă, în 1952 apare cu 2,00 ha, conform adeverinței Primăriei Ulmu nr.390/04.09.1991, în 1997 apare cu 2,10 ha,conform adeverinței Primăriei Ulmu nr.16/12.12. 1997, iar în 2006 apare tot cu 2,10 ha, conform Ord.Prefecturii Călărași nr.M-1686/17.10.2006.

Precizează de asemenea că S. N. (tatăl său, fiul lui S. G.) era proprietarul următoarelor terenuri: -0,72 ha teren situat în satul Plevna, . ha teren situat în . de soția sa (mama reclamantei) ca dotă, în data de 15.12.1997, cu prilejul căsătoriei sale cu S. N.(tatăl său); -2,60 ha teren situat în . Primăria Ulmu cu nr. 425/21.02.2006..

Menționează totodată că S. I. (mama sa) a rămas ca proprietară cu cele două terenuri: 0,72 ha în satul Plevna, . 0,75 ha în .> Consideră că pârâtele au manifestat rea-credință în soluționarea cererilor sale adresate pe cale administrativă timp de peste 20 de ani, deși a apelat la toate actele normative privind revendicările funciare - L.l8/1991, L.169/1997, L. 1/2000, L. 10/2001, L.247/2005 și L.165/2013- și a prezentat toate actele și explicațiile cerute.

Se mai arată că reclamanta I. V.(născută S.) a primit teren în suprafață de 2,60 ha situat în . de moștenitoare unică, din proprietatea tatălui său, S. N., dar nu i s-a recunoscut și nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate și pentru cele două terenuri, proprietatea mamei sale (ultima defunctă), adică: 0,72 ha în ., respectiv 0,75 ha in .> Reclamanta menționează de asemenea că terenul în suprafața de 0,75 ha se găsește în . nu l-a luat cu ea când a plecat în ., nici nu l-a instrăinat și nu are relevanță faptul dacă terenul a fost sau nu adus în G.A.C. Frăsinet, întrucât și fără cerere de intrare în colectivă, terenul a fost preluat de către G.A.C.

In urma apariției unui nou act normativ privind proprietatea, a declanșat diligentele de rigoare pentru reconstituirea dreptului de proprietate, dar de fiecare dată se găseau motive de respingere a cererilor sale. A demonstrat matematic proprietatea și transferul proprietății prin moștenire și dotă, totuși demersurile sale au fost ignorate în mod regretabil.

În drept a invocat Constituția României, art.563 NCC, art.192 și urm.NCPC.

In dovedire solicită proba cu înscrisuri, atașând în copie următoarele: Hotărârea nr.146 din 08.05.2015, CI privind pe reclamantă, cerere formulate de reclamantă la data de 04.08.2014, plic_, nr. de înregistrare nr361/04.03.1998, certificat de naștere privind pe C. I. și certificate de căsătorie privind pe C. I., certificat de moștenitor nr. 17/2003 emis de BNP P. M., certificat de moștenitor nr.116/10.02.1992, certificat nr.2027/15.09.1991 emis de Filiala Arhivelor Statului Călărași, adeverințe nr.389/04.09.1991 și nr.390/04.09.1991, cerere înregistrată sub nr.16/12.12.1997 la Primaria ..M-1686/17.10.2006, adresa nr.2452/25.10.2006, adresa nr. 3350/02.11. 2006, Hotărârea nr.2289 din10.11.2006, adresa nr.484/14.02.2006 emisă de Primăria ..435/21.02.2006 emisă de Primăria .. 3265/28.08.2013 emisă de Primăria .. 4107/31.10. 2013 emisă de Primăria ..632/24.12.2013 emisă de Compania de Posta SA, adresa nr.1401/23.04.2014 emisă de Primăria .-C-30.05.2014 emisă de Arhivele Nationale, adresa nr.1823/30.07.2014 emisă de Primăria ..959/11.08._ emisă de Primăria .. 595/09.02.2015 emisă de Primăria ..M-135/10.03.2015 emisă de Prefectura Călărași, adresa nr.45/13.01.2014 emisă de Primăria . în copie a registrului agricol, o cerere formulate de reclamanta la data de 17.04.2015, Hotărârea nr.35 din 13.02.2014, adresa nr.251/04.08.2014 emisă de Primăria ..632/24.12.2013 emisă de Compania de Posta SA, adresa nr. 145/25.03.2014 emisă de de Primaria ..M-249/16.04.2014 emisă de de Primaria . referitoare la M 249/2014 și M 255/2014. Adresa nr.M-259/11.05.2015.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art.42 din Lg nr.1/2000.

La data de 06.07.2015 pârâta C. Județeană Călărași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a formulat întampinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea ca legală și temeinică a Hotărârii C.J. nr. 146/08.05.2015.

În motivare a arătat că reclamanta solicită reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului în suprafață de 0,72 ha pe raza comunei L. și asupra terenului în suprafață de 0,75 ha teren pe raza comunei Frăsinet, județul Călărași.

Menționează astfel că din evidențele Comisiei locale de fond funciar Frăsinet reiese faptul că S. llinca, mama reclamantei, nu figurează înscrisă separat cu suprafața de 0,75 ha. Această persoană a formulat cerere în anul 1991 și i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 5,50 ha, trecut în TP nr._/15.04.2002, fiind de acord cu acest mod de soluționare a cererii sale în timpul vieții sale.

Se mai arată că suprafața de 0,75 ha teren a fost solicitată și pe raza comunei Ulmu, județul Călărași, însă din adresa nr.145/26.03.2014 rezultă că nici pe raza acestei localități autorii săi nu au deținut alt teren în afara celor 2,60 ha, drept reconstituit pe raza comunei Ciocănești, fiind emis TP nr._/2007.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 C.pr. civ.

La data de 08.07.2015 pârâta C. Locala Lupsanu pentru pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive în privința capetelor 1, 3 și 4 de cerere, excepția tardivității introducerii acțiunii in ceea ce privește capătul 2, ce are ca obiect anularea hotărârii nr.2289 din 11.10.2006 emisa de C. Județeană Călărași, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinica și nelegală.

În motivare a arătat că nu are calitate procesuala pasivă în privința capetelor de cerere care au ca obiect anularea unor hotărâri ale Comisiei județene și parțial în privința capătului de cerere care are ca obiect restituirea suprafeței de 0,75 ha teren amplasat in raza administrativa a comunei Frasinet.

In ceea ce privește aceasta excepție, consideră că trebuie ținut cont de faptul că, într-un proces, calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între pârâtul chemat în judecată și persoana obligată în raportul obligational dedus judecății de reclamant.De asemenea, calitate procesuală pasivă are o persoana care neagă dreptul reclamantului sau persoana față de care reclamantul dorește să își stabilească existența unui drept real, ori persoana în patrimoniul căreia reclamantul dorește să dovedească inexistența unui drept real. Lipsa interesului direct al pârâtei în această cauză este motivată pe faptul că nu urmărește satisfacerea unui drept, reclamanta nu dorește să stabilească existența unui drept față de pârată.

Se mai arată că pârâta C. Locala Lupsanu are competente numai in ceea ce privește activitatea desfășurata de către aceasta. C. L. poate doar să aplice dispozițiile hotărârilor Comisiei Județene. De asemenea o comisie locală nu poate decide în locul altei comisii locale.

Referitor la excepția tardivității introducerii cererii în ceea ce privește capătul 2 al acesteia, arată că, ținând cont de faptul că reclamanta solicită anularea hotărârii nr.2289 din 11.10.2006, aceasta avea posibilitatea contestării hotărârii menționate mai sus în termen de 30 de zile de la comunicare, respectiv in luna decembrie 2006, conform prevederile art.53 din Legea nr.18/1991-Legea fondului funciar.

Pe fond, consideră că Hotărârea nr.146/08.05.2015 privind respingerea contestației doamnei I. V. este legală și temeinică. În acest sens arată că prin cererea nr. 2198/05.09.2005, reclamanta a solicitat Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Lupsanu reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 0,72 ha. Această cerere a fost respinsă atât de C. L. Lupsanu, cât și de C. județeană Călărași prin HCJ nr. 2289/10.11.2006, deoarece întreaga suprafață deținută de autorii reclamantei a fost reconstituită pe raza comunei Ciocănești, județul Călărași. Hotărârea nr. 2289/10.11.2006 nu a fost contestată de reclamanta la instanța de judecată, fiind apoi emis Titlului de proprietate nr._/2007.

Se mai arată că după respingerea cererii formulate în anul 2005 de cele două comisii de fond funciar, reclamanta a formulat o nouă cerere, înregistrată sub nr. M -_, prin care solicită încă odată reconstituirea acelorași suprafețe de teren de 0,72 ha pe raza comunei Lupsanu și 0,75 ha pe raza comunei Frasinet, tot în baza cererii nr. 2198/2005. Deși cererea nr. 2198/2005 fusese irevocabil soluționată prin HCJ nr. 2289/2006, C. locală de fond funciar Lupsanu a mai adoptat o nouă hotărâre, nr. 35/13.02.2014, contestată de reclamantă. Din eroare C. locala Lupsanu a adoptat Hotărârea nr.35/2014, drept pentru care C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Călărași a trebuit să respingă contestația reclamantei și să invalideze Hotărârea data de către C. L., deoarece ne aflam in situația in care se adoptaseră doua hotărâri pentru aceeași cerere.

În ceea ce privește suprafața de 0,75 ha, aflată pe raza comunei Frasinet, județul Călărași, deși nu au competenta de a se pronunța cu privire la aceasta, opinează ca, respingerea este motivată de faptul că, așa cum rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei, respectiv, evidențele Comisiei locale de fond funciar Frasinet, S. I., mama reclamantei, nu figurează înscrisă separat cu suprafața de 0,75 ha. Această persoană a formulat cerere în anul 1991 și i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 5,50 ha, trecut în TP nr._/15.04.2002, fiind de acord cu acest mod de soluționare a cererii sale în timpul vieții sale.Suprafața de 0,75 ha teren a fost solicitată și pe raza comunei Ulmu, județul Călărași. Din adresa nr. 145/26.03.2014 rezultă că nici pe raza acestei localități autorii săi nu au deținut alt teren în afara celor 2,60 ha, drept reconstituit pe raza comunei Ciocănești, fiind emis TP nr._/2007.

In drept au fost invocate dizpozițiile art. 205 C.pr. civ.

În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

La data de 17.07.2015 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinările depuse de pârâtele C. Județeană Călărași și C. L. L..

Consideră că pârâta C. Județeană Călărași este în eroare întrucât în toate demersurile sale și în acțiunea de revendicare promovată și aflata pe rolul instanței a făcut precizări aritmetice, exacte, bazate pe acte legale, stabilind istoric care au fost posesiunile de proprietate avute de rudele sale antecendente pe care le-a moștenit legal, ca unică moștenitoare și cum au fost reconsituite și retrocedate. Rezultatul matematic este: 2,60 Ha teren moștenit de la bunici și tatăl său,revendicat și obținut efectiv, în raza comunei Ciocănești, iar 0,72 ha și 0,75 ha care erau propietatea mamei - 0,72 ha cotă parte in concurență cu ceilalți trei frați, obținută prin certificat de moștenitor, precum și 0,75 ha teren primit ca dotă, la căsătorie,in data de 15.12.1997, în . două suprafețe a făcut toate demersurile posibile în baza tuturor actelor normative funciare apărute în intervalul de timp 1991-2015.

Învedereză instanței că în realitate terenul de 0,75 ha aflat în ., primit de mama sa, S. llinca, ca dota la căsătorie, în data de 15.12.1997, a rămas în . a plecat la Ulmu, dar nu a luat și terenul cu ea. Nemaifind în . nu s-a înregistrat cu acest teren la C.A.P., dar C.A.P.-ul a preluat acest imobil, l-a exploatat, iar după evenimentele din decembrie 1989 organele locale știu cine folosește acest teren. Terenul există in . fost restituit la cererea mamei sale și a sa, astfel încât reclamanta, în calitate de moștenitor unic, legal, are dreptul să-l revendice acum ( pe cale civilă sau penală).Acest teren nu figurează in totalul suprafeței de 2,60 ha suprafață menționata in titlul de proprietate nr._/2007, teren primit în raza comunei Ciocănești, județul Călărași.

In ce privește excepțiile procedurale invocate în întâmpinarea formulată de pârâta C. L. L., reclamanta arată că acestea sunt în apanajul și autoritatea instanței, insă poate preciza faptul că la apariția fiecărui act normativ privind reconstituirea drepturilui de proprietate și retrocedarea imobilelor a acționat în termene stabilite de legislație și a contestat în timp util toate hotărârile comisiilor locale și județeană, dar fara rezultat.

Se mai menționează că în toate demersurile întreprinse de mama sa, S. llinca și de reclamantă, sub incidența reglementărilor funciare în vigoare în perioada 1991-2015, a făcut dovada dobândirii proprietăților revendicate și dreptul la reconstituirea și retrocedarea acestor proprietăți, dar în zadar. Prin ultimele cereri adresate Prefecturii județului Călărași și celor două comuneLupșanu și Frăsinet, la data de 23.02.2015, a prezentat un istoric asupra proprietăților avute de intreaga familie pe care o moștenește, cu detalii și calcule aritmetice, determinând exact cotele părți de proprietate revendicate.

In principal, menționează că a atacat hotărârile Comisiei Județene Călărași nr.146/08.05.2015, nr.2289/11.10.2006, nr.M. 259/11.05.2015, iar pe cele ale comisiilor locale nu le mai enumeră, fiind multe.

Consideră că pârâta C. L. L. nu răspunde unde sunt cele două terenuri revendicate și neatribuite:0,72 ha și 0,75 ha. Aceste suprafețe nu figurează în totalul de 2,60 ha teren primit de reclamantă în .. Terenul de 0,72 ha nu a intrat in calculul suprafețelor însumate și precizate succesiv de reclamantă în cererile adresate comiilor județeană și comunelor L. și Frăsinet la la 23.02.2015, iar terenul de 0,75 ha primit de mama sa ca dotă,la căsătorie, în data de 15.12.1997, a rămas în . C.A.P. Frăsinet, în timp ce mama sa a plecat din .,prin căsătorie.

A atașat următoarele înscrisuri: copie plic, nr. de înregistrare 361/04.03.1998 la Primăria ..M 1686/17.10.2006, adresa nr.45/13.01.2014, adresa nr. 959/11.08.2014, adresa nr. 4107/31.10.2013, adresa nr. 1401/23.04.2014, adresa nr. 1823/30.06.2014, adresa nr. 145/16.04.2014, adres anr. 2452/25.10.2006, adresa nr. 484/14.02.2006 adresa nr. 435/21.02.2006, adresa nr. 632/24.12.2013.

În ședința publică din 17.09.2015 instanța a dispus unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesuale pasive și a excepției tardivității invocate de pârâta C. L..

În cauză instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri, în cadrul careia s-au mai depus, pe lângă cele mai sus enumerate, următoarele: doua confirmări de primire, cererea înregistrată la Consiliul Local al ..1370/31.08.2005, cererea nr.16/12.12.1997 inregistrata la Primăria ..C-2027/16.09.1991 emis de Filiala Arhivelor Statului Călărași, adeverințele nr.389 și 390 din 04.09.1991 emise de CAP Ulmu, cererea înregistrată sub nr.2198/05.09.2009 la Consliul Local al . stare civila, cererea înregistrată sub nr..240/05.03.1991 la Primăria Frăsinet, extras registru agricol rol C. V..

Analizând materialul probator administrat instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin cererea înregistrată sub nr.240/05.03.1991 la Primăria .>, S. I. (mama reclamantei), C. R., C. G. și Cosntantinescu D. au solicitat reconstituirea suprafeței de teren arabil de 5,50 ha cu care autorul lor C. V. s-a înscris în CAP Frăsinet.

Cererea a fost admisă fiind eliberat titlul de proprietate nr._ pentru suprafata de 5,50 ha pe raza . cum reiese din adresa nr.45/13.01.2014 emisă de Primăria .).

La baza admiterii cererii au stat înregistrările din registrul agricol, conform cărora în anul 1958 autorul C. V. figura în evidente cu suprafata de 5,50 ha, suprafată cu care s-a înscris în CAP, fiind prevazuta la rubrica ieșiri cu mențiunea „întov”( a se vedea rolul din registrul agricol 1956-1958 – filele 126-127 dosar).

Conform mențiunilor din același registru agricol, din patrimoniul autorului C. V. a ieșit anterior colectivizării, respectiv in anul 1957, suprafața de 0,75 ha cu mențiunea „zestre”(în anul 1956 acelasi autor figurând cu suprafata de 6,25 ha).

Cu privire la aceasta suprafață de 0,75 ha, ieșita din patrimoniul autorului C. V. in anul 1957 reclamanta arată ca a fost data ca zestre mamei sale, insă conform adreselor nr.959/11.08.2014 (fila 73) și nr.45/13.01.2014 (fila 72) emise de Primăria . nu a formulat cerere de reconstituire cu privire la această suprafață, S. I. neapărând în evidențele Primariei Frăsinet cu altă cerere decât cea referitoare la terenul de 5,50 ha ce a fost reconstituit(si care a fost formulata in calitate de mostenitor al lui C. V.).

Prin cererea înregistrată sub nr.16/12.12.1997 la Primăria .> ( a se vedea filele 109-110) S. I. (mama reclamantei ) a solicitat in baza Lg nr.18/1991 și Lg nr.169/1997 reconstituirea suprafeței totale de 2,60 ha, suprafata compusa din 2,10 ha deținuta anterior de socrul sau S. G. și suprafata de 0,50 ha deținuta anterior de soțul său S. N..

La cerere petenta a atașat certificatul nr.C-2027/16.09.1991 emis de Filiala Arhivelor Statului Călărași (in care se menționa ca potrivit datelor recensământului agricol, în anii 1947-1952 S. N. –soțul petentei și tatăl reclamantei- figura cu sprafata de 0,72 ha teren in . G. – socrul petentei și bunicul patern al reclamantei- figura in registrul agricol al . 1951-1952 cu suprafata de 2,10 ha teren in . adeverințele nr.389 și 390 din 04.09.1991 emise de CAP Ulmu (in care se menționa ca S. N. figureaza cu cerere de înscriere în GAC Ulmu cu suprafața de 0,50 ha teren arabil, iar S. Ghița figureaza cu cerere de înscriere în GAC Ulmu din anul 1952 cu suprafața de 2 ha teren arabil).

Prin cererea înregistrată sub nr.1370/31.08.2005 la Consiliul Local al .), reclamanta reitera solicitarea formulata anterior de mama sa in privința reconstituirii (doar) a suprafetei de 2,10 ha situată pe raza .> Conform adreselor nr.2452/25.10.2006, nr. 1823/30.07.2014, nr.145/16.04.2014 emise de C. Locala Ulmu (filele 75-77) și nr. 6218/23.09.2015 emisa de C. Locala Ciocănești, suprafața de 2,60 ha solicitata de mama reclamantei a fost înscrisa in anexa 23 pozitia 2 a . pe raza .>titlului de proprietate_/2007.

Prin cererea înregistrată sub nr.2198/05.09.2005 la Consiliul Local al . 118 dossar) reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafata de 0,72 ha deținut pe raza acestei comune de tatăl sau S. N., conform certificatului nr.C-2027/16.09.1991 emis de Filiala Arhivelor Statului Călărași. La cerere reclamanta a atașat certificatul menționat și copie de pe actele de stare civila. In cuprinsul cererii reclamanta face referire la cererea formulata anterior de mama sa (la prezentul dosar reclamanta a depus de altfel la fila 70 dovada obtinerii nr. de inregistrare 361/04.03.1998 la Primaria Lupsanu) referitoarea la acelasi teren.

Dupa corespondenta efectuata cu Primaria . Lupsanu hotaraste, astfel cum reiese din adresa nr.3350/02.11.2006 (fila 19), respingerea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamantă pentru suprafata de 0,72 ha pe raza . ca reclamanta a primit in întregime suprafețele deținute de autorii săi S. G. și S. N., conform anexei 23 pozitia 2 . facea obiectul reconstituirii pe raza .> Prin Hotărârea nr.2289/10.11.2006 pârâta C. Județeană Călărași respinge contestația formulata de reclamanta cu privire la soluționarea nefavorabila a cererii nr.2198/05.09.2005 de către C. L. L., aceasta hotarâre fiind comunicata reclamantei cu scrisoare recomandata la data de 20.11.2006 ( a se vedea confirmarea de primire de la fila 104 fata-verso, jos).

Prin cererile și memoriile formulate în intervalul 2013-2015 reclamanta reiterează solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 0,72 ha detinuta de tatal sau pe raza . certificatului nr.C-2027/16.09.1991 emis de Filiala Arhivelor Statului Călărași și totodata solicita Primariei . unei adeverințe pentru suprafata de 0,75 ha primita de mama sa ca zestre de la tatal sau in anul 1957.

La data de 13.02.2014 sub nr.35 pârâta C. Locala L. a adoptat o nouă hotarâre prin care a respins (din nou) cererea nr.2198/05.09.2005 formulata de reclamanta privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,72 ha cu motivarea ca reclamanta a primit în integralitate suprafața pe raza . de proprietate nr._/2007.

Prin hotărârea nr.146/08.05.2015 pârâta C. Județeană Călărași a respins, ca neîntemeiată, contestația formulata de reclamanta împotriva hotărârii nr.35/13.02.2014 emisa de pârâta C. L. și totodată a invalidat, ca inadmisibilă, hotărârea nr.35/13.02.2014 emisa de pârâta C. L. întrucât cererea nr.2198/05.09.2005 fusese soluționată anterior atât de C. Locala L., cât și de C. Județeană Călărași prin hot. nr. 2289/10.11.2006.

În ceea ce privește normele legale incidente, instanța constată că, potrivit art.36 din C.pr.civ „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăți”.

De asemenea conform art.8 din Lg nr.18/1991, “stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau construirea acestui drept. De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pămînt în cooperativa sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pămînt în cooperativa și alte persoane anume stabilite. Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate în limita unei suprafețe minime de 0,5 ha pentru fiecare persoana indreptatita, potrivit prezentei legi, și de maximum 10 ha de familie, în echivalent arabil.”

Potrivit art.52 din Lg nr.18/1991 “(1) În sensul prezentei legi, comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, iar comisia județeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicțională. (2) C. județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedura civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activa, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.

Totodată potrivit art.53 din Lg nr.18/1991 “(1)hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.(2) Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.”

Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, invocata de pârâta C. L. L. în privința capetelor 1,3 și 4 de cerere, instanța urmează a o respinge pentru următoarele considerente:

Reclamanta a investit instanța cu mai multe capete de cerere prin care critica soluțiile date cu privire la cererile de reconstituire, solicita obligarea pârâtelor la reconstituire și punerea in posesie cu privire la suprafetele solicitate si obligarea acestora la plata de daune pentru lipsa de folosinta a terenurilor, etc.. Prin urmare cererea a fost formulata in contradictoriu cu toate cele trei pârâte având in vedere petitul complex, care cuprinde mai multe capete de cerere aflate in strânsa legatura, petit ce interferează cu competențele ce revin celor trei comisii de fond funciar chemate in judecată.

În plus, potrivit art.5 și 6 din HG 890/2005 atribuțiile comisiilor locale și județene privind soluționarea cererilor, validarea suprafetețelor reconstituite, punerea in posesie, etc se completeaza și se coreleaza, astfel ca analiza calitatii procesuale in raport cu fiecare capat de cerere/parte din fiecare capat de cerere este și din aceasta perspectiva inoportuna.

Există deci identitate între persoana chemată în judecată și subiectul pasiv al raportului juridic litigios, raportat la petitul cererii.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării capătului 2 de cerere, având ca obiect anularea HCJ nr.2289/2006, invocată de asemenea de pârâta C. Locala L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, instanța urmează a o admite, pentru următoarele considerente:

Astfel cum s-a reținut la situația de fapt hotărârea nr.2289/10.11.2006 emisă de pârâta C. Județeană Călărași prin care s-a respins contestația formulata de reclamanta cu privire la soluționarea nefavorabila a cererii nr.2198/05.09.2005 de către C. L. L. (referitoare la reconstituirea suprafeței de teren de 0,72 ha pe raza . fost comunicata reclamantei cu scrisoare recomandata la data de 20.11.2006 ( a se vedea confirmarea de primire de la fila 104 fata-verso, jos).

Or cererea ce face obiectul cauzei (care la punctul 2 din petit cuprinde solicitarea de anulare a HCJ nr.2289/10.11.2006) a fost depusa la instanta de către reclamantă la data de 17.06.2015, dupa mai mult de 8 ani de la data expirării termenului de 30 de zile prev. de art.53 alin.2 din Lg nr.18/1991 în care reclamanta putea formula plângere împotriva hotărârii menționate.

Pe fond, in ceea ce priveste solicitarea de anulare a HCJ nr.146/08.05.2015 instanța o va respinge ca neîntemeiată, constatând ca în mod corect C. Județeană Călărași a reținut că cererea nr.2198/05.09.2005 (referitoare la reconstituirea suprafeței de teren de 0,72 ha pe raza . fost soluționată anterior atât de C. Locala L., cât și de C. Județeană Călărași prin hot. nr. 2289/10.11.2006, astfel ca adoptarea unor noi hotărâri cu privire la aceeași cerere era inadmisibila (având in vedere și faptul ca pârâta C. Judetean Călărași este, potrivit, art.52 alin.1 din Lg nr.18/_ un organ cu autoritate administrativ-jurisdicțională).

În ceea ce priveste solicitarea de anulare a adreselor nr.M-249/M255/12.05.2015 și nr.M259/11.05.2015 emise de C. Județeana Călărași, care potrivit reclamantei i-au fost comunicate in luna mai a anului 2015, instanța constata in primul rând ca adresa nr.M-249/M255/12.05.2015 cuprinde răspunsuri cu privire la memoriile efectuate in cursului anului 2014 de reclamanta, iar adresa nr.M259/11.05.2015 cuprinde informarea potrivit careia parata C. Judeteana iși mentine punctul de vedere din adresa nr.M-249/M255/12.05.2015

Astfel în adresa nr.M-249/M255/12.05.2015, referitor la solicitarea de reconstituire a suprafetei de 0,72 ha pe raza . autor S. N., se comunica reclamantei ca cererea a facut obiectul soluționării prin HCJ nr.2289/10.2006 impotriva careia reclamanta nu a dovedit ca a formulat plângere la instanță.

In aceeasi adresa, referitor la solicitarea de reconstituire a suprafetei de 0,75 ha de la autor S. I. se comunica reclamantei următoarele: pe raza . reconstituit intrega suprafată adusa de autorii S. G. și S. N. in GAC Ulmu, respectiv 2,6 ha; pe raza . reconstituit de la autor C. V. întreaga suprafata solicitata prin cererea din 1991, respectiv 5,5 ha; S. I. nu figurează inscrisa in tabelul cu membrii cooperatori care au adus teren in perioada 1959-1963 in GAC Ulmu.

Prin urmare partea din adresa nr.M-249/M255/12.05.2015 care se refera la solicitarea de reconstituire a suprafeței de teren de 0,72 ha pe raza . adresa nr.M259/11.05.2015 nu produc efecte juridice prin ele însele, ci conțin doar informări cu privire la acte adoptate anterior, astfel ca nu sunt susceptibile de anulare (sancțiune care vizeaza tocmai inlaturarea efectelor juridice produse, ceea ce nu este cazul).

In schimb partea din adresa nr.M-249/M255/12.05.2015 care se refera la solicitarea reclamantei de reconstituire pe raza .>suprafetei de 0,75 ha de la autor S. I. produce efecte proprii, în sensul că ea cuprinde practic o solutionare a solicitarii in sensul respingerii acesteia.

Sub acest aspect instanța constata ca in mod corect a reținut pârâta C. Judeteana ca in privința suprafeței de 0,75 ha despre care reclamanta pretinde ca mama sa a deținut-o pe raza . cerere de reconstituire formulată de S. I. sau de reclamanta in conformitate cu dispozițiile Lg nr.18/1991, Lg nr.169/1997, Lg nr 1/2000, Lg nr.247/2005, așa cum s-a reținut și la situația de fapt expusa mai sus (cererea nr.240/05.03.1991 referindu-se doar la terenul deținut de autorul C. V. și fiind formulată de S. I., impreuna cu frații săi, în calitate de moștenitori ai acestuia, în timp ce pentru terenul de 0,75 ha reconstituirea ar fi trebuit solicitata in nume propriu, in calitate de persoana deposedata), solicitarea făcând pentru prima oara obiectul memoriile reclamantei din perioada 2013-2015 (când termenele de decadere prevazute de legile fondului funciar se implinisera cu mult timp înainte ).

Prin urmare solicitarea reclamantei de anulare a adresei nr.M-249/M255/12.05.2015 este neîntemeiată și pe cale de consecința și cea ce priveste adresa nr.M259/11.05.2015.

Pentru considerentele mai sus expuse și ca o consecința a respingerii capetelor 1, 2 și 3 de cerere, instanța va respinge ca neîntemeiate și capetele de cerere 4 (referitor la obligarea comisiilor de fond funciar la reconstituirea și punerea în posesie cu privire la suprafețele de teren de 0,72 ha pe raza .,75 ha pe raza . (referitor la obligarea pârâtelor la plata de daune pentru lipsa de folosința a terenurilor, pentru prejudiciile materiale și morale suferite de reclamanta).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității formulării capătului 2 de cerere, având ca obiect anularea HCJ nr.2289/2006, invocată de pârâta C. Locala L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive în privința capetelor de cerere 1, 3 și 4, invocată de pârâta C. Locala L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor

Respinge, ca tardivă, cererea, în privința capătului 2 de cerere, având ca obiect anularea HCJ nr.2289/2006.

Respinge, ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta I. V., domiciliată în mun.București, ..6, ., ., având CNP_, în contradictoriu cu pârâtele C. Locala L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, cu sediul în ., C. Locala Frăsinet pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, cu sediul în . și C. Județeană Călărași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, cu sediul în municipiul Călărași, .-11, județul Călărași, în privința celorlalte capete de cerere.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria L. Gară.

Pronunțată în ședință publică azi – 02.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

S. A. M. C. B.

Red. – S.A.M./Tehnored SAM&C.B.

Ex. 4/18.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 792/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA