Plângere contravenţională. Sentința nr. 737/2013. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 737/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 792/250/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. Operator 2799

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.737

Ședința publică din 15 octombrie 2013

Președinte: P. Popesu

Grefier: J. P.

S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petentul Ș. D. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. A..

La apelul nominal nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin serviciul registratură intimatul a depus înregistrarea video și istoricul abaterilor săvârșite de către petent și nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și trece la soluționarea cauzei.

JUDECATA:

Constată că prin plângerea înregistrată la data de 14.06.2013 petentul Ș. D. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. A., a solicitat anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 12.06.2013.

În motivare se arată că a fost amendat cu suma de 75 lei și s-a dispus aplicarea a două puncte de penalizare întrucât lucrătorul de poliție a constatat că în timp ce conducea autovehiculul cu nr._ pe raza localității Ilteu, petentul a circulat cu o viteză de 70 km/h în zona limitată la 50 km/h, încălcând prevederile art.121/1 din regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privitor la nerespectarea vitezei.

Arată că sancțiunea i-a fost aplicată nejusitificat deoarece nu a fost vorba de o încălcare a dispozițiilor art.121/1 din regulamentul de aplicare OUG 195/2002, întrucât a circulat cu o viteză prudentă adaptată la sectorul de drum pe care se afla.

Apreciază că nu a depășit viteza legală nici în localitate, nici în afara localității.

În drept, își întemeiază cererea pe disp.OG2/2001, OUG 195/2002.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată, având în vedere că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind atât temeinic cât și legal.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/12.06.2013 petentul Ș. D. a fost sancționat contravențional în baza art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 cu suma de 150 lei, 2 puncte penalizare, pe următoarele considerente: la data de 12.06.2013, în jurul orelor 20:44, petenta a condus pe DN 7, pe raza localității Ilteu, autoturismul marca VOLVO. cu nr._, cu viteza de 71 km/h,(+21), viteză înregistrată cu aparatul radar montat pe autoturismul cu numărul MAI_, caseta SV 2.

Procesul verbal de contravenție conține condițiile de fond și formă prev. de art. 16 alin.1,7 și art. 17 din OG 2/2001, petentului aducându-i-se la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, fiind inserat la rubrica „alte mențiuni”.

Intimatul a făcut dovada celor inserate în procesul-verbal de contravenție prin imagini printate aflate la dosar, f.16.

Având în vedere această stare de fapt, instanța, în baza art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 va admite în parte plângerea formulată de petentul Ș. D. în contradictoriu cu intimatul IPJ A..

Va modifica în parte procesul-verbal de contravenție . nr._/12.06.2013 emis de intimat și va înlocui sancțiunea amenzii de 150 lei cu avertismentul, văzând că sancțiunea aplicată nu este proporțională cu gradul social de pericol social al faptei săvârșită, aducându-se o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, petentul a depășit doar cu 21 km/h, viteza legală, fapta săvârșită de petent fiind de o gravitate redusă.

Va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de petentul Ș. D. în contradictoriu cu intimatul IPJ A..

Modifică în parte procesul-verbal de contravenție . nr._/ 12.06.2013 emis de intimat și înlocuiește sancțiunea amenzii de 150 lei cu avertismentul.

Atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

În baza art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria L..

Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2013.

Președinte, Grefier,

P. P. J. P.

Red./Tehnored.

PP/JP

Ex.5/18.10.2013

Se comunică:

-petent Ș. D.-Poiana Sibiului, nr.403, jud.Sibiu

-intimat I.P.J. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 737/2013. Judecătoria LIPOVA