Prestaţie tabulară. Sentința nr. 281/2013. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 281/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 421/250/2012

ROMÂNIAoperator 2799

JUDECĂTORIA L.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 281

Ședința publică din 21 martie 2013

Președinte: E. P.

Grefier: L. R.

S-a luat în examinare acțiunea civilă exercitată de reclamantul M. E. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect prestație tabulară-despăgubiri.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului, avocat Chesințan D. din Baroul A. în substituirea avocatului R. S. din Baroul A., reprezentantul pârâtei ., avocat M. G. din Baroul A. și se lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este legal timbrată cu suma de 192 lei taxa judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul pârâtei depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare, chitanță onorariu avocat și întâmpinare la precizarea de acțiune formulată de către reclamant. Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentantul reclamantului.

Se pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ., invocată de către pârâta ..

Reprezentantul pârâtei susține excepția invocată.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției invocate de către pârâtă prin întâmpinare.

Nemaifiind alte probe de administrat instanța declară terminată faza probatorie acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantului, solicită admiterea acțiunii așa acum a fost formulată și precizată.

Reprezentantul pârâtului solicită respingerea acțiunii reclamantului. Solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA:

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 03 aprilie 2012, reclamantul M. E. în contradictoriu cu pârâtul M. Ș.-I., a solicitat să se constate că prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 15.09.1993, în prezența martorilor, i-a fost transmis, de către pârât, dreptul de proprietate asupra terenului identificat în titlul de proprietate nr._ eliberat la data de 13.12.2002, identificat în tarlaua 42/3, ./5, arabil în extravilan, având vecinătățile Nord DE 340/40, Est A 340/3/6, Sud DE 365, Vest A 340/3/4, în suprafață de 0,29 ha, asupra terenului arabil în suprafață de 0,29 ha în zona cunoscută sub denumirea „Tîrșel”, respectiv asupra terenului arabil în suprafață de 0,58 ha în zona cunoscută sub denumirea „Murgului”, sub formă de contract de vânzare-cumpărare, prețul fiind achitat integral, terenul fiind folosit de către reclamant de la data încheierii contractului și până în prezent. Mai solicită obligarea pârâtului la perfectarea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, avută în vedere de legiuitor pentru publicitatea în regim de carte funciară, în caz contrar hotărârea judecătorească să țină loc de act autentic pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni în ceea ce privește dreptul de proprietate tabulară asupra imobilului în litigiu. Solicită obligarea O.C.P.I. A. la efectuarea cuvenitelor modificări.

În subsidiar, în cazul în care terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare a fost înstrăinat, solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 20.276,8 lei, cu titlu despăgubiri conform contractului încheiat între părți. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, se arată că la data de 15.09.1993, prin înscrisul sub semnătură privată încheiat în prezența martorilor, a încheiat cu pârâtul, contractul de vânzare cumpărare asupra terenului arabil în suprafață totală de 0,58 ha, identificat în titlul de proprietate nr._ eliberat la data de 13.12.2002, identificat în tarlaua 42/3, ./5, arabil în extravilan, având vecinătățile Nord DE 340/40, Est A 340/3/6, Sud DE 365, Vest A 340/3/4, în suprafață de 0,29 ha, asupra terenului arabil în suprafață de 0,29 ha în zona cunoscută sub denumirea „Tîrșel”, respectiv asupra terenului arabil în suprafață de 0,58 ha în zona cunoscută sub denumirea „Murgului”. La data semnării contractului, reclamantul arată că a achitat în întregime prețul stabilit de comun acord, în sumă de 200.000 Rol.

Menționează că terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare este folosit de către reclamant de la data încheierii contractului și până în prezent.

În subsidiar, în situația în care pârâtul a înstrăinat terenul, prin contractul încheiat între părți, acesta s-a obligat să achite către reclamant despăgubiri în cuantumul a de două ori valoarea terenului la data prezentei, respectiv suma de 20.276,8 lei.

În drept, a invocat dispozițiile art. 480, art. 948, art. 969, art. 1073, art. 1294 și următoarele cod civil.

În probațiune, s-au depus înscrisuri.

Prin precizare de acțiune, reclamantul solicită introducerea în cauză a pârâtei ., întrucât pârâtul chemat inițial în judecată M. Ș.-I. este decedat fără a avea moștenitori. Mai solicită să se constate că pârâtul M. Ș.-I. este decedat fără a avea datele aferente decesului și fără moștenitori și că pârâta . nu a făcut demersuri pentru as culege bunul cu titlu de moștenire vacantă sau bun fără stăpân. Solicită obligarea pârâtei ., să tolereze înscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamantului, cu titlu de cumpărare, asupra terenului identificat în titlul de proprietate_ eliberat la data de 13.12.2002, identificat în tarlaua 42/3, ./5, arabil în extravilan, având vecinătățile Nord DE 340/40, Est A 340/3/6, Sud DE 365, Vest A 340/3/4, în suprafață de 0,29 ha, asupra terenului arabil în suprafață de 0,29 ha în zona cunoscută sub denumirea „Tîrșel”, respectiv asupra terenului arabil în suprafață de 0,58 ha în zona cunoscută sub denumirea „Murgului”, în baza hotărârii care să țină loc de act autentic în valoarea intabulării.

Prin încheierea de ședință din data de 24 ianuarie 2013, s-a dispus introducerea în cauză a pârâtului M. Ș.-I..

Pârâta ., prin întâmpinare arată că se opune acțiunii reclamantului și solicită respingerea acesteia, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Invocă excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere privind moștenirea vacantă, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada decesului pârâtului M. Ș.-I., iar deschiderea moștenirii nu poate avea loc decât după decesul persoanei. În al doilea rând, pârâta mai invocă și excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia față de ambele capete de cerere din precizarea de acțiune a reclamantului. Învederează instanței că, în cauzele având ca obiect dezbaterea succesiunii vacante, calitate procesuală pasivă are Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor. În ipoteza în care pârâtul M. Ș.-I. a fost decedat la data înregistrării acțiunii, pârâta consideră că acțiunea urmează a fi respinsă pe calea excepției vizând lipsa capacității de folosință a pârâtului.

În drept, a invocat dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare la precizarea de acțiune, pârâta arată că se opune acțiunii și solicită respingerea acesteia, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Invocă, în primul rând excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere privind moștenirea vacantă, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada decesului pârâtului M. Ș.-I., iar deschiderea moștenirii nu poate avea loc decât după decesul persoanei.

În al doilea rând, pârâta invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia față de ambele capete de cerere din precizarea de acțiune. Învederează că, în cauzele având ca obiect dezbaterea succesiunii vacante, calitate procesuală pasivă are Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor. În ipoteza în care pârâtul M. Ș.-I. a fost decedat la data înregistrării acțiunii, pârâta consideră că acțiunea urmează a fi respinsă pe calea excepției vizând lipsa capacității de folosință a pârâtului.

În drept, a invocat dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă.

Din probele administrate în cauză, instanța reține că, în data de 28.02.1994, prin înscrisul sub semnătură privată atestat cu martori, reclamantul a încheiat la data de 15.09.1993, în prezența martorilor, i-a fost transmis, de către pârât, dreptul de proprietate asupra terenului identificat în titlul de proprietate nr._ eliberat la data de 13.12.2002, identificat în tarlaua 42/3, ./5, arabil în extravilan, având vecinătățile Nord DE 340/40, Est A 340/3/6, Sud DE 365, Vest A 340/3/4, în suprafață de 0,29 ha, asupra terenului arabil în suprafață de 0,29 ha în zona cunoscută sub denumirea „Tîrșel”, respectiv asupra terenului arabil în suprafață de 0,58 ha în zona cunoscută sub denumirea „Murgului”, sub formă de contract de vânzare-cumpărare, prețul fiind achitat integral, terenul fiind folosit de către reclamant de la data încheierii contractului și până în prezent. La data semnării contractului, reclamantul arată că a achitat în întregime prețul stabilit de comun acord, în sumă de 200.000 Rol.

În cursul procesului s-a stabilit că pârâtul M. Ș.-I. este decedat din data de 05 aprilie 2012, conform extrasului de deces de la fila 38 dosar.

Cum pârâta . făcut demersuri eventuale pentru a prelua în patrimoniul acesteia bunurile defunctului, excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia față de ambele capete de cerere din precizarea de acțiune este întemeiată. În eventuala cauză pentru dezbaterea succesiunii vacante, calitate procesuală pasivă ar avea Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Față de aceste considerente, în baza art.137 cod procedură civilă, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta ., va constata că aceasta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că va respinge în consecință acțiunea civilă exercitată și precizată de reclamantul M. E. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect prestație tabulară-despăgubiri.

Constatând că s-au solicitat cheltuielilor de judecată de către pârâtă, față de faptul că reclamantul a pierdut procesul, instanța va acorda cheltuieli de judecată pârâtei conform art.174 cod procedură civilă și va obliga reclamantul M. E. să plătească pârâtei ., suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta . și constată că aceasta nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Respinge în consecință acțiunea civilă exercitată și precizată de reclamantul M. E. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect prestație tabulară-despăgubiri.

Obligă reclamantul M. E. să plătească pârâtei ., suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 21 martie 2013.

Președinte, Grefier,

E. P. L. R.

Red/tehnored

EP/LR

5 ex./3 .

Se va comunica cu:

RECLAMANT:

1. M. E. - A., . AV. R. S., nr. 9, .

PÂRÂTI:

2. M. Ș. I. - A., ., ., .

3. . - .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Prestaţie tabulară. Sentința nr. 281/2013. Judecătoria LIPOVA