Rezoluţiune contract. Sentința nr. 301/2013. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 301/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 265/250/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. Operator 2799

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 301

Ședința publică din 28 martie 2013

Președinte: E. P.

Grefier: A. P.

S-a luat în examinare acțiunea civilă exercitată de reclamanții Ș. M. și Ș. L. în contradictoriu cu pârâții D. C.-S. și D. C.-N., având ca obiect rezoluțiune contract de întreținere.

La apelul nominal se prezintă reprezentatul reclamanților, domnul C. P., avocat din Baroul A. și se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este netimbrată.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului învederează instanței că nu este în măsura să timbreze acțiunea la valoare.

Din oficiu, în baza art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța pune în discuție excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.

Reprezentantul reclamantului solicită anularea cererii de judecată ca netimbrată

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și trece la soluționarea cauzei.

INSTANȚA:

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 14 februarie 2013 reclamanții Ș. M. și Ș. L. în contradictoriu cu pârâții D. C.-S. și D. C.-N., au solicitat să se dispună rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 355 din 28 martie 2008 la Biroul Notarului Public B. M. contract având ca obiect imobilul înscris în CF nr. 358 L. sub nr. cadastral 599, compus din intravilan cu casă și construcții anexe, în suprafață de 450 de mp, situat în L., .. 10, jud. A.. Reclamanții au mai solicitat repunerea în situația anterioară în sensul înscrierii dreptului lor de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 358 L. sub nr. cadastral 599, precum și să se dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară. Solicită cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.

În motivare, reclamanții au arătat că prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 355 din 28 martie 2008 la Biroul Notarului Public B. M., au transmis pârâților dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 358 L. sub nr. cadastral 599, compus din intravilan cu casă și construcții anexe, pârâții asumându-și obligația de întreținere și îngrijire a reclamanților până la decesul acestora.

Au învederat instanței faptul că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale asumate, lipsa lor de interes în executarea contractului fiind evidentă în decursul perioadei de derulare a contractului.

În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 2263 alin. 3, art. 1549 și art. 1554 din Codul civil.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Pârâtul D. C.-N., prin întâmpinare a arătat că nu se opune acțiunii reclamanților Ș. M. și Ș. L. (foștii socrii) având ca obiect rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat între el, fosta sa soție D. C.- S. și reclamanți.

A învederat instanței că împreuna cu reclamanții au hotărât soluționarea litigiului pe cale amiabilă.

La acest termen de judecată reprezentantul reclamanților solicită anularea acțiunii ca netimbrată, deoarece părțile s-au înțeles să soluționeze litigiului pe cale amiabilă.

În consecință, în baza art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 20 din Legea 146/1997, instanța va anula ca netimbrată cererea formulată de reclamanții Ș. M. și Ș. L. în contradictoriu cu pârâții D. C.-S. și D. C.-N., pentru rezoluțiunea contractului de întreținere.

Constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța urmează a nu le acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Anulează ca netimbrată cererea formulată de reclamanții Ș. M. și Ș. L. în contradictoriu cu pârâții D. C.-S. și D. C.-N., pentru rezoluțiunea contractului de întreținere.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 28 martie 2013.

Președinte, Grefier,

E. P. A. P.

RED/TEHNORED

EP/.="BodyText"> 6 Ex./4 .

Se va comunica cu:

RECLAMANTII

  1. Ș. M. - L., .. 10, jud. A.
  1. Ș. L. - L., .. 10, jud. A.

PÂRÂTI

3. D. C.-S. - L., .. 10, jud. A.

4. D. C.-N. - L., .. 21, jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 301/2013. Judecătoria LIPOVA