Contestaţie la executare. Sentința nr. 853/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 853/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 853/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr._ - contestație la executare -

Înreg. 30.10.2014

SENTINȚA CIVILĂ NR. 853

Ședința publică din data de 02.04.2015

Instanța constituită din:

Președinte – C. S.

Grefier – M. I.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatoarea S.C. O. P. S.A. București în contradictoriu cu intimatul C. E., având ca obiect „contestație la executare”.

Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința din data de 18.03.2015, consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea adresată inițial Judecătoriei Moinești și înregistrată la această instanță sub nr._, contestatoarea . a formulat în contradictoriu cu intimatul C. E. contestație la executare prin care a solicitat următoarele:

- anularea actelor de executare din dosarul de executare nr. 211/2013 al B.E.J. B. J.,

- suspendarea executării silite în dosarul menționat până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații,

- anularea somației nr. 211 din 03.12.2013 emisă de B. B. J.,

- anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 211 din 03.12.2013 emisă de B. B. J.,

- anularea încheierii nr. 3325/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._,

- restabilirea situației anterioare executării prin restituirea sumelor executate,

- obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că suma de bani datorată intimatului creditor a fost executată silit prin poprire de două ori, asupra conturilor bancare deschise la terțul poprit BCR S.A. la data de 29.06.2011 și asupra conturilor deschise la BRD, la data 29.06.2011, în cadrul dosarelor de executare de la nr. 1052/2011 la 1146/2011. S-a mai arătat că executarea silită efectuată în dosarul nr. 1350/2011 a fost contestată și executarea silită în privința creditorului a fost anulată, însă a fost respins capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite. De asemenea, contestatoarea a mai invocat că executarea silită este nelegală pentru că a fost începută de către avocat D. D. fără a avea mandatul creditorului în acest sens și că creanța pusă în executare nu este certă și lichidă, calculele făcute de expertul contabil în faza executării fiind greșite. Totodată, debitoarea a mai arătat că încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare reprezentând onorariul executorului și al avocatului a fost încheiată în mod abuziv și nelegal din prisma faptului că aceste cheltuieli sunt într-un cuantum excesiv față de activitatea efectivă depusă de avocat și de executorul judecătoresc. În ce privește încheierea nr. 3325/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._ s-a arătat că potrivit art. 650 C.pr.civilă, instanța de executare era Judecătoria Moinești iar nu Judecătoria Onești. Referitor la cererea de întoarcere a executării silite, s-a arătat că se impune, pe de o parte, ca sumele de bani executate să fie restituite reclamantei în situația în care creanța a fost executată și, pe de altă parte, ca o consecință a anulării actelor de executare silită.

În drept cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 711 și urm. Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii, contestatoarea a depus, în copie, somația nr. 203-214 din 03.12.2013, încheierea de stabilire cheltuieli nr. 205-2014/03.12.2013, încheierea nr. 3325/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._, dovezi de comunicare a actelor de executare, procesul verbal nr. 1280-1379/22.07.2011, procesul verbal nr. 1052-1146/30.06.2011, extras de cont din 20.07.2011, adresă de înființare a popririi nr. 1052-1146 din 07.06.2011

Intimatul C. E., prin avocat, a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a B. B. J. și a avocatului D. D..

Prin întâmpinare intimatul a solicitat conexarea cauzei cu cea înregistrată sub nr._, respingerea contestației și a cererii de suspendare a executării. Intimatul a invocat tardivitatea contestației la executare și inadmisibilitatea capetelor de cerere având ca obiect anularea încheierii de încuviințare a executării silite, privind restabilirea situației anterioare și întoarcerea executării.

În privința cererii de chemare în garanție intimatul arată că el nu a săvârșit nici un act sau fapt care să atragă răspunderea sa, culpa aparținând doar executorului judecătoresc și avocatului său colaborator. Intimatul arată că nu a mandatat nici un avocat să formuleze cerere de executare silită, iar cuantumul onorariului acestuia și al executorului sunt excesive dar și necuvenite, în lipsa unui mandat din partea sa.

B. B. J. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Moinești în privința contestației la executare, excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, iar pe fond respingerea cererii de chemare în garanție și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1536/01.10.2014 Judecătoria Moinești a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Onești, unde aceasta a fost înregistrată sub același număr la data de 30.10.2014.

Prin cererea adresată inițial Judecătoriei Moinești și înregistrată la această instanță sub nr._, contestatoarea . a formulat în contradictoriu cu intimatul C. E. contestație la executare prin care a solicitat următoarele:

- anularea actelor de executare din dosarul de executare nr. 211/2013 al B.E.J. B. J.,

- suspendarea executării silite în dosarul menționat până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații,

- anularea somației imobiliare nr. 205-214 din 20.01.2014 emisă de B. B. J.,

- anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 211 din 20.01.2014 emisă de B. B. J.,

- restabilirea situației anterioare executării prin restituirea sumelor executate,

- obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației au fost reiterate motivele invocate în cadrul contestației înregistrate sub nr._, anterior menționate, iar în plus au fost făcute precizări în privința executării imobiliare. Se arată că somația din 20.01.2014 vizează două imobile din Slănic M., ., jud. Bacău, iar suma pusă în executare este de 287.441 de lei, deși aceasta nu este determinată prin titlul executoriu și nu se precizează în mod exact pentru fiecare dosar de executare care este cuantumul total al drepturilor bănești puse în executare silită.

În susținere contestatoarea a atașat copia somației imobiliare din 20.01.2014 și copia încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 211 din 20.01.2014

Intimatul a formulat o întâmpinare prin intermediul avocatului D. D., la data de 24.02.2014, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Moinești.

La data de 16.04.2014 intimatul a formulat o nouă întâmpinare, prin intermediul avocatului R. D. și de asemenea cerere de chemare în garanție a B. B. jan și a avocatului D. D.. Prin întâmpinare intimatul a solicitat conexarea dosarului la cel înregistrat sub nr._ și respingerea contestației ca neîntemeiate, reiterând apărările formulate în întâmpinarea depusă în dosarul nr._, anterior menționate. Cererea de chemare în garanție a vizat aceleași aspecte ca cea din dosarul nr._, însă nici în aceasta nu a fost indicată valoarea obiectului cererii, prin raportare la acre să se poată stabili taxa judiciară de timbru datorată.

Prin încheierea din 22.05.2014 Judecătoria Moinești a admis excepția conexității și a dispus trimiterea dosarului la cel înregistrat sub nr._, care ulterior a fost declinat în favoarea Judecătoriei Onești.

Ca urmare a solicitării instanței, B. B. J. a depus la dosar copia certificată a dosarului de executare nr. 211/2013.

Prin încheierea din 14.04.2015 instanța a anulat cererea de chemare în garanție formulată de intimatul C. E., având în vedere că nici după ce instanța i-a solicitat, acesta nu a indicat obiectul material al cererii, respectiv suma pentru care se solicită chemarea în garanție, ori cel puțin ce sume vizează această cerere, situație în care nu se putea stabili taxa judiciară de timbru datorată.

Prin aceeași încheiere instanța a respins ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a executorului judecătoresc în cererea de chemare în garanție și de asemenea excepțiile tardivității formulării contestației la executare și a inadmisibilității cererii privind anularea încheierii de încuviințare a executării silite și a cererii de întoarcere a executării silite. La același termen instanța a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a prezentei contestații.

În vederea soluționării cauzei instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri, iar contestatoarei și proba cu interogatoriul intimatului.

Intimatul nu s-a prezentat pentru administrarea probei cu interogatoriu.

Pe fondul cererii, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin decizia civilă 698/20.04.2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău a fost admis recursul reclamanților împotriva sentinței civile nr. 1487/29.09.2010, a fost modificată în tot sentința recurată în sensul admiterii acțiunii și a fost obligată pârâta S.C. O. P. S.A. la plata către mai mulți reclamanți (printre care și intimatul C. E.) la plata cotei de participare la profit de 5% din profitul realizat pe anii 2005-2007, actualizat cu indicele de inflație la data plății.

Această decizie a fost pusă în executare inițial în dosarul nr. 1290/2011 al B. B. J. împreună cu mai multe dosare de executare silită, respectiv din intervalul 1280-1379/2011 și în care s-a înființat poprire pe conturile debitoarei, fiind virată în contul executorului judecătoresc suma de 1.039.545,83 lei. Potrivit procesului verbal nr. 1280-1379 din 22.07.2011, pentru dosarele de executare silită din acest interval, printre care și cel cu nr. 1290/2011, a fost eliberată avocatului creditorilor, printre care și C. E., suma de 80.661 de lei reprezentând onorariu. Urmare a contestației formulate de S.C. O. P. S.A. au fost anulate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1290/2011.

La data de 25.11.2013, creditorul C. E., prin avocat D. D., a formulat cerere de punere în executare silită a deciziei civile nr. 698/2011 a Curții de Apel Bacău, cerere înregistrată sub nr. 211/25.11.2013. Alăturat cererii s-a depus împuternicirea avocațială . nr._/2013 și copia titlului executoriu.

Prin încheierea din 15.11.2013 executorul judecătoresc a dispus înregistrarea cererii creditorului și deschiderea dosarului de executare silită nr. 211/2013 solicitând, totodată, Judecătoriei Onești, încuviințarea executării silite.

Prin încheierea nr. 3325/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._ a fost admisă în parte cererea și s-a încuviințat executarea silită prin urmărirea imobiliară a debitoarei S.C. O. P. S.A în baza deciziei civile nr. 698 din 20.04.2011 a Curții de Apel Bacău.

La data de 03.12.2013 executorul judecătoresc a emis încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 205-2014/2013 prin care a stabilit pentru toate dosarele din interval cheltuieli de executare de 10% din suma brută datorată fiecărui creditor ca onorariu de executor judecătoresc, 3720 lei cheltuieli de executare și 10% din suma brută datorată fiecărui creditor ca onorariu de avocat. La aceeași dată a fost emisă și somația nr. 205-214/2013 prin care se punea în vedere debitoarei să achite (doar) sumele menționate în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare (dar nu și a debitului datorat creditorului conform deciziei civile puse în executare).

Prin raportul de expertiză contabilă din 10.12.2013 expertul Miftodi O. Gill a determinat o valoare a creanței datorate de debitoare în baza titlului executoriu în sumă de 5523 lei.

La data de 20.01.2014 executorul judecătoresc a emis încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 211/2013 prin care a stabilit cheltuielile de executare la suma de 2108 lei. La aceeași dată a fost emisă somația imobiliară nr. 205-214/2013, prin care s-a pus în vedere debitoarei să achite suma de 109.199 lei creditorilor din dosarele de executare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită imobiliară asupra unui teren de 450 m.p. situat în Slănic M., . și a construcțiilor situate pe acesta.

La data de 31.01.2014 executorul judecătoresc a dat o încheiere de îndreptare a erorii materiale a somației nr. 205-2014/2013 din 03.12.2013, în sensul că a completat această somație cu obligația debitoarei de a achita 5% din profitul net realizat pe anii 2005-2007, actualizat cu indicele de inflație la data plății.

La data de 17.04.2014 debitoarea S.C. O. P. S.A. a achitat sumele de 217.762 lei și 73.591 de lei în contul B. Bara J. (extras de cont nr. 75 – f. 22), aferente dosarelor de executare 205-2014, 215, 217-221, 223, 224, 226, 227, 230-232/2013, sumele fiind detaliate în funcție de fiecare creditor într-o anexă comunicată executorului judecătoresc (f. 25). Potrivit acestei anexe, pentru intimatul C. E. a fost achitată suma de 7631 de lei, reprezentând 5523 debit principal și 2108 lei cheltuieli de executare, conform somației imobiliare din 20.01.2014.

Contestația la executare este întemeiată pe mai multe motive, însă instanța va analiza în primul rând motivul privind lipsa mandatului avocatului care a reprezentat intimatul în cadrul executării silite, având în vedere că reținerea unei asemenea neregularități ar conduce la invalidarea întregii executări, nemaifiind necesară analizarea celorlalte motive. Din perspectiva acestui motiv al contestației instanța reține următoarele:

În motivarea contestației, contestatoarea a susținut că cererea de executare silita a fost formulată în prezenta cauză de către mandatarul creditorului, respectiv de către avocat D. D., însă un asemenea mandat nu a fost dat de creditor, executorul judecătoresc începând executarea silită în lipsa unui mandat valabil din partea acestuia.

Analizând susținerile creditoarei instanța reține că cererea de executare silită a titlului executoriu poate fi formulată de către creditor, personal sau prin mandatar, iar în cazul în care procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților.

În speța de față, cererea de executare silită a fost formulată de către creditorul C. E. prin mandatar-avocat D. D., în dosarul de executare înaintat de B. B. J., regăsindu-se împuternicirea avocațială . nr._, semnată de avocat, la rubrica de atestare a identității părților, a conținutului și datei contractului de asistență juridică. Însă, după cum se poate observa, în cuprinsul împuternicirii avocațiale depuse la dosarul de executare silită nu este menționată data emiterii acesteia și lipsește semnătura clientului ori reprezentantului acestuia.

Potrivit mențiunii din împuternicire, semnătura clientului nu este necesară în situația în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părților, a conținutului și data contractului de asistență juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea, prezumându-se astfel că împuternicirea face dovadă în privința calității de reprezentant a apărătorului prin semnarea acesteia de avocatul mandatat.

În cauză însă, deși contestatoarea a invocat lipsa mandatului, respectiv lipsa unui contract de asistență juridică încheiat între intimat și avocatul D. D., nu numai că acest contract, indicat în împuternicire ca având nr._/2013, nu a fost depus, dar mai mult decât atât intimatul C. E., prin întâmpinările formulate în cadrul contestației principale și celei conexe a arătat că el nu a mandatat pe avocatul D. D. și nu a semnat nici un contract de asistență juridică cu aceasta, nici pentru executarea silită și nici pentru reprezentarea în instanță.

Totodată, având în vedere că pentru termenul din 18.03.2015 intimatul C. E. a fost citat cu mențiunea „personal la interogatoriu” și a primit personal citația, însă la acest termen nu s-a prezentat în fața instanței, instanța va face și aplicarea dispozițiilor art. 358 Cod procedură civilă, în sensul că va considera această împrejurare ca o mărturisire deplină în privința lipsei mandatului avocatului, având în vedere și celelalte susțineri ale sale din întâmpinările depuse.

În concluzie, instanța constată că în prezenta cauză nu s-a făcut dovada calității de reprezentant a avocatului care a formulat cererea de executare silită în numele creditorului C. E., lipsa acestei dovezi având ca și consecință juridică lipsa unei cereri valabile a creditorului de executare silită a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 698/20.04.2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._ .

Cum executarea silită nu poate fi efectuată decât în baza unei cereri a creditorului, executarea silită efectuată de B. B. J. în dosarul de executare nr. 211/2013, este lipsită de suport legal, fiind efectuată cu încălcarea dispozițiilor privitoare la executarea silită de natură să atragă sancțiunea anulării actelor de executare efectuate în cauză, motiv pentru care contestația la executare urmează să fie admisă, atât în ceea ce privește contestația principală cât și cea conexă, cu consecința anulării tuturor actelor de executare.

Instanța constată că prin întâmpinările formulate intimatul nu a confirmat mandatul avocatului D. D., chiar dacă a solicitat respingerea contestației. O eventuală confirmare tacită a mandatului nu poate fi acceptată atâta vreme cât intimatul a arătat în mod explicit că nu a dat mandat avocatului și chiar a invocat falsul oricărui înscris folosit în cadrul executării silite care ar purta semnătura sa (deși asemenea înscrisuri nu au fost depuse la dosar).

În ce privește încheierea nr. 3325/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._ instanța reține că singurul motiv de anulare invocat de contestatoare este acela că această încheiere a fost pronunțată de Judecătoria Onești deși instanța de executare ar fi Judecătoria Moinești. Instanța nu va putea reține acest motiv de nulitate având în vedere faptul că executarea silită a fost încuviințată doar pentru executarea imobiliară, fiind avută în vedere existența unor bunuri imobile ale debitoarei în raza Judecătoriei Onești, situație în care această instanță era competentă, astfel că pe cale de consecință va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect anularea acestei încheieri.

În ce privește cererea de repunere în situația anterioară, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 723 C.pr.civilă, „în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. În cazul în care bunul supus executării silite este un bun imobil, instanța va dispune asupra efectuării operațiunilor de carte funciară necesare, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință, potrivit regulilor de carte funciară”.

Având în vedere că în cauză se va dispune anularea tuturor actelor de executare, ceea ce echivalează cu anularea executării silite însăși, sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune restabilirea situației anterioare, urmând ca acest capăt de cerere să fie admis, în sensul obligării intimatului la restituirea sumei de 7.631 de lei, în prezent aflată la dispoziția B. B. J., sumă achitată de contestatoare la data de 17.04.2014, conform extrasului de cont nr. 75 din această dată și anexei în care se detaliază creditorii pentru care au fost achitate sumele (f. 22 și 25).

În ce privește cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată instanța o va admite în parte și potrivit art. 451 și urm. C.pr.civilă îl va obliga pe intimat la plata sumei de 300 de lei cu acest titlu, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de repunere în situația anterioară. Cererea de obligare la plata altor sume cu titlul de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru aferentă contestației la executare) va fi respinsă ca neîntemeiată, căci deși regula este aceea a suportării lor de către partea care pierde procesul, în cazul contestației la executare, potrivit art. 45 alin. lit. f din OUG nr. 80/2013 taxa judiciară de timbru achitată se restituie când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă.

Referitor la cauțiunea în valoare de 754,1 lei achitată conform recipisei de consemnare nr._ din 03.02.2014 eliberată de Raiffeisen Bank instanța constată că, potrivit art.1063 C.pr.civ., aceasta se va restitui la cererea persoanei îndreptățite, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului, de către instanța la dispoziția căreia s-a realizat depunerea ei și numai după verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1063 alin. 2 C.pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE .

Admite în parte contestația la executare principală și contestația la executare conexă, formulate de contestatoarea S.C. O. P. S.A., cu sediul în București, ., sector 1, București (P. City) în contradictoriu cu intimatul C. E., cu domiciliul în ., jud. Bacău.

Anulează toate actele de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 211/2013 al B. B. J..

Respinge cererea având ca obiect anularea încheierii nr. 3325/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._ ca neîntemeiată.

Dispune restabilirea situației anterioare și obligă pe intimatul C. E. să restituie contestatoarei S.C. O. P. S.A. suma de 7631 de lei, în prezent consemnată la dispoziția B. B. J..

Obligă pe intimatul C. E. la plata către contestatoare a sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect repunerea în situația anterioară.

Respinge cererea de obligare a intimatului la plata altor sume solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată ca neîntemeiată.

Cauțiunea în valoare de 754,1 lei achitată conform recipisei de consemnare nr. 4033 din 03.02.2014 eliberată de Raiffeisen Bank – Agenția P. se va restitui contestatoarei, la cerere, în condițiile art. 1063 C.pr.civ.

Cu drept de apel în termen 10 zile de la data comunicării hotărârii, ce se va depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. C.S. - 16.04.2015

Dact.M.I.- 16.04.2015

EX.5 –..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 853/2015. Judecătoria ONEŞTI