Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 244/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 244/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 244/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

DOSAR NR._ înlocuire amendă cu muncă

în folosul comunității

SENTINȚA CIVILĂ NR. 244

Ședința publică din data de 27.01.2015

COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:

PREȘEDINTE – A. L.

GREFIER - B. S. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petenta U. M. 0836 BACĂU, în contradictoriu cu intimatul G. I., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, conform art. 244 Cod de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod de procedură civilă, declară închise dezbaterile asupra fondului și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând,

Asupra cauzei civile de față, constată că:

Prin cererea înregistrată la data de 26.06.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Onești, petenta U. M. 0836 Bacău, cu sediul în Bacău .. 4, județul Bacău, a solicitat în contradictoriu cu intimatul G. I., domiciliat în comuna Suseni, .. 123, județul Harghita, înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii organul constatator a arătat că intimatul, sancționat prin procesul verbal de contravenție . nr._/16.01.2012 cu amendă contravențională în cuantum de 100 lei, nu are bunuri urmăribile și nu poate recupera debitul.

Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001, Legii nr. 61/1991 republicată, Decizia nr. 1354/2008 a Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2010.

Au fost anexate cererii adresa nr. 8545/30.04.2014 emisă de Primăria comunei Suseni, copie conformă cu originalul a procesului verbal de contravenție . nr._/16.01.2012, somația nr. 7322/19.03.2014, titlul executoriu nr. 417/19.03.2014, proces verbal privind comunicarea somației din 08.05.2014, proces verbal din data de 16.04.2014, adeverință de venit pe anul 2013, adresă către I.T.M. Harghita, răspunsul I.T.M. din 29.04.2014.

Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul art. 36 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Conform art. 200 din noul Cod de procedură civilă sesizarea a parcurs etapa scrisă, astfel:

- la data de 25.09.2014 i-au fost comunicate intimatului sesizarea și înscrisurile atașate;

- până la data de 20.10.2014 intimatul trebuia să depună întâmpinare, dar nu și-a îndeplinit această obligație.

Organul constatator a solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisurile atașate la dosar.

Contravenientul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.

În baza art. 255 noul Cod de procedură civilă, instanța a constatat admisibilitatea probei cu înscrisuri pe care a încuviințat-o potrivit art. 237 noul Cod de procedură civilă, ca fiind concludentă și necesară soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/16.01.2012, încheiat de U.M. 0836 Bacău, contravenientului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 31 din Legea nr. 61/1991 republicată, în fapt reținându-se că la data de 16.01.2012 contravenientul a refuzat să dea date privind identitatea sa sau să prezinte un act de identitate, găsindu-se ulterior asupra sa cartea de identitate.

Având în vedere faptul că amenda contravențională aplicată nu s-a achitat în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, organul constatator a solicitat Primăriei comunei Suseni, județul Harghita executarea silită a procesului verbal amintit.

Prin adresa nr. 8545/30.04.2014 Primăria comunei Suseni a restituit U.M. 0836 Bacău procesul verbal amintit mai sus întrucât contravenientul nu deține bunuri urmăribile mobile și imobile.

Verificând condițiile de admisibilitate a cererii de înlocuire a amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, instanța constată că acestea, prevăzute de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 aplicabil în cauză (contravenientul să nu fi achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și să nu existe posibilitatea executării silite), sunt îndeplinite.

Prevederile care reglementează executarea sancțiunii amenzii în situația în care nu există posibilitatea executării silite a bunurilor contravenientului au făcut atât obiectul unui control de constituționalitate, cât și al unor interpretări în condițiile unui recurs în interesul legii.

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1354/10.12.2008 a constatat că sintagma „cu acordul acestuia” din art. 9 din OG nr. 2/2001 este neconstituțională, motivat de faptul că această condiționare de acordul contravenientului este de natură a lipsi de eficiență dispozițiile legale anterior citate, astfel că nu este necesar acordul contravenientului la înlocuirea sancțiunii.

Prin decizia nr. 7/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin soluționarea unui recurs în interesul legii a statuat că dispozițiile art. 9 alin 3 – 5 din O.G. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin 1 și 2 din aceeași ordonanță se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amnezii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă pentru contravenția pentru care a fost sancționat se prevede sau nu, alternativ cu sancțiunea amenzii și sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

Potrivit art. 391 din OG nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore. »

Având în vedere prevederile expuse anterior, cuantumul amenzii aplicate, instanța va dispune înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității, de 5 ore.

Se va dispune emiterea unui mandat de executare pentru 5 ore de prestări de activități în folosul comunității la Primăria comunei Suseni, județul Harghita.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de petenta U. M. 0836 Bacău, cu sediul în Bacău .. 4, județul Bacău împotriva intimatului G. I., CNP_, domiciliat în comuna Suseni, .. 123, județul Harghita.

Înlocuiește amenda în sumă de 100 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/16.01.2012 cu 5 de ore de activități în folosul comunității.

Dispune emiterea unui mandat de executare.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. A.L. – 04.02.2015

Tehn. B.S.M. – 04.02.2015

Exemplare: 6 (șase)

..02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 244/2015. Judecătoria ONEŞTI