Contestaţie la executare. Sentința nr. 817/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 817/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 817/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr._

Înreg. 23.01.2015 - contestație la executare -

SENTINȚA CIVILĂ nr. 817

Ședința publică din data de 02.04.2015

Instanța constituită din:

Președinte – M. C. M.

Grefier – I. C.

Pe rol se află rejudecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. O. P. S.A. în contradictoriu cu intimații B.E.J. B. J. și R. V. I., având ca obiect „contestație la executare”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat S. I.-B. în substituire pentru avocat P. C., reprezentând contestatoarea, avocat B. T. reprezentându-l pe intimatul B.E.J. B. J. și avocat D. D. pentru intimatul R. V. I., lipsă fiind intimatul R. V. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că executorul judecătoresc a depus dosarul de executare silită nr. 120/2012, după care;

Nemaifiind chestiuni prealabile de discutat, instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a B.E.J. B. J., invocată de către acesta.

Avocat B. T. solicită admiterea excepției având în vedere că executorul judecătoresc nu poate fi parte într-un proces având ca obiect contestație la executare conform deciziilor nr. 162/2003 și 225/2003 ale Curții Constituționale.

Avocat D. D., față de cele două decizii solicită admiterea excepției.

Avocat S. I.-B. solicită de asemenea admiterea excepției.

În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța unește excepția cu fondul cauzei.

Nemaifiind invocate alte excepții sau alte chestiuni prealabile de discutat, instanța acordă cuvântul în probațiune.

Avocat S. I.-B. solicită administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Avocat D. D. solicită administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Avocat B. T. solicită administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului.

Avocat S. I.-B. solicită, pentru motivele expuse, admiterea contestației așa cum a fost formulată.

Avocat D. D. solicită respingerea contestației ca nefondată, iar instanța să aibă în vedere că prin somația emisă la data de 04.06.2012 s-a preluat dispozitivul deciziei Curții de Apel, contestatoarea putea face calculele în baza acelui dispozitiv. Cu privire la cheltuielile de executare, acestea au fost calculate potrivit Ordinului Ministrului. Față de celelalte motive ale contestației, cu privire la însăși executarea silită, au fost preluate și în alte dosare, respectiv_/260/2012, unde s-a constatat autoritatea de lucru judecat. Solicită obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. Depune dovada achitării onorariului de avocat de către intimatul R. V. I..

Avocat B. T. solicită respingerea contestației, iar instanța să aibă în vedere că, în calitate de angajator, contestatoarea avea la dispoziție întreaga logistică pentru a plăti sumele și, unind excepția lipsei calității procesuale a B.E.J. B. J. cu fondul cauzei, solicită admiterea excepției. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței aflate la fila 10 dosar.

În baza art. 150 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.01.2015 sub nr._ , ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare dispusă prin decizia civilă nr. 633 din 17.09.2014, contestatoarea . a solicitat în contradictoriu cu intimații R. V. I. și B. B. J., să dispună anularea actelor de executare din dosarul nr. 84-127/2012 al B. B. J., suspendarea executării silite în dosarul menționat până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații, anularea somației nr. 84 – 127/2012 emisă la data de 04.07.2012 și a procesului verbal de stabilire cheltuieli de executare nr. 84-127/2012 din data de 04.07.2012, anularea tuturor actelor de executare efectuate, restabilirea situației anterioare executării prin restituirea sumelor executate și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția onorariului de avocat, ce va fi solicitat pe cale separată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că suma de bani datorată intimatului creditor a fost executată silit prin poprire asupra conturilor bancare deschise la terțul poprit BCR S.A. la data de 19.07.2011, în cadrul dosarelor de executare nr. 1280/2011 – 1379/2011, înregistrate la același executor judecătoresc.

De asemenea, debitoarea a mai arătat că în cauză creanța nu este certă și lichidă, ea având o existență îndoielnică și un cuantum determinat în mod greșit fără a fi respectate dispozițiile legale aplicabile și în concret pe cele ale contractelor colective de muncă.

Totodată, contestatoarea a mai invocat că executarea silită este nelegală pentru că a fost solicitată de un avocat care nu avea mandatul creditorului în acest sens.

A mai invocat contestatoarea că actele de executare nu au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor 388 C.pr.civ., ceea ce atrage nulitatea acestora precum și faptul că procesele verbale de constatare a cheltuielilor de executare au fost încheiate abuziv și nelegal întrucât executorul și-a stabilit în fiecare dosar de executare un onorariu de 10% din suma executată, iar onorariul de avocat pentru faza executării silite este excesiv, raportat la activitatea acestuia.

În privința cererii de suspendare a executării silite contestatoarea a arătat că există motive temeinice, având în vedere în principal necesitatea de a se stabili sumele nete datorate fiecărui creditor, după efectuarea expertizei contabile în cauză, precum și faptul că pentru creditor compania a fost executată silit prin poprirea din 19.07.2011.

În drept cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 399, art. 274, alin. 3, art. 371 ind. 1, art. 388 alin. 1 și 2 și art. 403Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii, contestatoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, expertiză contabilă și interogatoriu, și a depus la dosar înscrisuri (filele 8-13).

La data de 31.10.2012, prin serviciul Registratură, intimatul R. V. I. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei Moinești și a solicitat declinarea judecării cauzei în favoarea Judecătorieie Onești, ca instanță de executare și excepția conexității cu dosarul nr._ .

La data de 29.10.2012, prin serviciul Registratură, intimatul B. B. J. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei Moinești, solicitând declinarea judecării cauzei în favoarea Judecătorieie Onești, ca instanță de executare.

Prin sentința civilă nr. 268/11.02.2014, Judecătoria Moinești a admis excepția necompetenței și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Onești (fila 68 d.s declinat). În considerentele hotărârii s-a arătat că încuviințarea executării silite s-a făcut de către Judecătoria Onești astfel că potrivit art. 373 Cod porcedură civilă aceasta este instanța de executare care soluționează și contestațiile la executare.

Pe rolul Judecătoriei Onești, cauza a fost înregistrată sub același număr la data de 26.02.2014, iar la data de 10.04.2014 instanța din oficiu a invocat excepția autotității de lucru judecat, pe care a admis-o, respingând în consecință cererea de chemare în judecată, prin sentința civilă nr. 889 din 10.04.2014 (filele 28-30 ds. fond J.Onești).

Împotriva acestei sentințe, contestatoarea O. P. SA a formulat la data de 12.06.2014 cerere de recurs, care a fost admisă prin decizia civilă nr. 633 din 17.09.2014 (filele 19-21 ds. apel) și s-a dispus trimiterea cauzei în vederea rejudecării.

În vederea soluționării cauzei în rejudecare instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele în ce privește excepția puterii de lucru judecat și pe fondul cauzei:

În fapt, prin decizia civilă nr. 935/06.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._, contestatoarea a fost obligată să plătească mai multor reclamanți, printre care și intimatul, partea cuvenită din cota de 5% din profitul net realizat pe anii 2005-2007, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Prin încheierea din data de 21.06.2012 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită formulată de creditorul R. V. Ioanfață de debitoarea S.C. O. P. S.A. în temeiul deciziei civile anterior menționate.

La data de 04.07.2012 a fost emisă somația de executare nr. 84-127/2012 privind un număr de 44 de creditori prin care i se pune în vedere debitoarei să se conformeze dispozițiilor din decizia civilă nr. 935/06.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._ în sensul de a achita cota de 5% din profitul net realizat pe anii 2005-2007, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

La aceeași dată a fost încheiat și procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 84-127, în care au fost menționate drept cheltuieli următoarele:

- 10% din suma brută cuvenită fiecărui creditor reprezentând onorariu executor judecătoresc,

- 10% din suma brută cuvenită fiecărui creditor reprezentând onorariu avocat pentru formele de executare

- suma de 16.368 lei cheltuieli de executare (din care 3.168 lei reprezintă TVA) constând în expedierea actelor procedurale, taxe judiciare de timbru, arhivare dosar, cheltuieli cu consumabilele, somație, etc

În drept, conform art.399, alin.1 C.pr.civ împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație la executare de către cei interesați sau vătămați prin executare, în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă, conform art. 401, alin. 1, lit. a C.pr.civ.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului B. „B. J.”, instanța reține că:

În acord cu Decizia nr.162/2003 a Curții Constituționale se constată că în cadrul contestației la executare organul de executare nu are interese proprii și în consecință, nu are calitate de parte în proces și nu este necesar a fi citat, o asemenea calitate existând numai în cazul prevăzut de art. 399, alin. 1 din vechiul cod de procedură civilă, respectiv art. 711, alin. 1, teza finală din noul cod de procedură civilă.

Ca atare, deși nu este parte în proces, executorului judecătoresc îi este opozabilă hotărârea prin care este soluționată contestația la executare, fiind ținut să o respecte, motiv pentru care instanța urmează să admită excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului B. „B. J.”.

Pe fond, instanța reține că anterior între părți a existat un alt litigiu pe rolul Judecătoriei Onești, înregistrat sub nr._/301/2012 ca urmare a declinării cauzei de la Judecătoria sector 1 București, soluționat prin sentința civilă nr. 1177 din 08.04.2013 rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1190 din 17.12.2013 a Tribunalului Bacău, care a avut ca obiect contestație la executarea silită însăși îndreptată împotriva actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 120/2012 al B. B. J. (filele 12-15 ds. fond Judecătoria Onești).

Astfel, cu ocazia rejudecării instanța a solicitat B. B. J. să comunice dosarul execuțional care îl privește pe intimat, iar la data de 26.03.2015 executorul judecătoresc a înaintat dosarul execuțional nr.120/2012 privindu-l pe intimatul R. V. I., prin urmare se constată identitatea dintre dosarul execuțional ce a făcut obiectul dosarului nr._/301/2012 și dosarul execuțional ce vizează prezenta cauză.

În plus, studiind considerentele sentinței civile nr. 1177 din 08.04.2013 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._/301/2012, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1190 din 17.12.2013 a Tribunalului Bacă (fila 13 antepenultimul paragraf ds. fond Judecătoria Onești), intrate în autoritate de lucru judecat, se constată că instanța anterior investită a calificat respectiva contestație la executare ca fiind o contestație la executarea silită însăși.

Pornind de la această chestiune care a fost deja tranșată și intrată în autoritate de lucru judecat, se reține că împotriva actelor de executare silită efectuate într-un anumit dosar execuțional fiecare parte poate formula o singură contestație la executarea silită însăși, cu mențiunea că părțile pot formula apoi distinct contestații la executare împotriva actelor de executare în dosare distincte sau într-un singur dosar de executare.

Așadar, prezenta cauză are ca obiect o contestație la executare îndreptată împotriva somației nr. 84 – 127/2012 emisă la data de 04.07.2012 și a procesului verbal de stabilire cheltuieli de executare nr. 84-127/2012 din data de 04.07.2012, dar analizând motivele de contestație invocate (executarea silită prin poprire în cadrul dosarelor de la nr. 1280/2011 la 1379/2011 a sumei de bani datorată creditorulu, executarea silită a unei creanțe care nu este certă, lichidă și exigibilă, începerea executării silite în baza unui manadat legal în favoarea avocatului intimatului creditor), se constată că acestea nu vizează neregularițății proprii ale celor două acte de executare contestate, ci se raportează la executarea silită însăși, care după cum s-a mai arătat a făcut deja obiectul analizei unei instanțe, ceea ce duce la imposibilitate reiterării a aceleiași analize.

În consecință, vâzând că prin prezenta contestație la executare nu se imvocă nergularițății proprii ale actelor de executare contestate, instanța urmează a respinge prezenta contestație la executare ca nefondată.

Față de admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a B. B. J. și respingerea contestației formulată în contradictoriu cu acesta, în temeiul art.274 C.pr.civ instanța va obliga contestatoarea care a căzut în pretenții, la plata către intimatul B. B. J. a sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu avocat, conform chitanței nr. 19 din 14.11.2013 (fila 51 ds. declinat ) și a chitanței nr.41 (fila 20 din dosarul de fond de la Judecătoria Onești).

Cât privește cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat, creditoarea a depus la dosar chitanța nr. 45 din 10.01.2014 (fila 25 din dosarul de fond de la Judecătoria Onești) și chitanța nr. 91 din 27.03.2015 (fila 70 ds. rejudecare), fiecare în valoare de câte 1.000 lei. Fața de suma pretinsă, instanța va face aplicarea art. 274, alin. 3 C.pr.civ. și va reduce cuantumul onorariului de avocat, de la suma de 2.000 lei la 1.000 lei, având în vedere complexitatea redusă a cauzei care derivă din elementele de similitudine dintre prezenta cauză și alte dosare înregistrate pe rolul acestei instanțe având același obiect și cauză. Reducerea cheltuielilor de judecată la care va fi obligată contestatoarea, nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și client.

În consecință, instanța va obliga contestatoarea la plata către intimatul Franz A., a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat ales.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesual pasive a B. B. J..

Respinge contestația ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea ., CUI_, cu sediul în București, ., sector 1, București în contradictoriu cu intimații R. V. I., cu domiciliul în com. Schitu F., .. Bacău și B. B. J., cu sediul în Moinești, ., parter, jud. Bacău.

Obligă contestatoarea la plata către intimatul B. B. J. a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat ales.

Obligă contestatoarea la plata către intimatul R. V. I. a sumei de 1.000lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat ales.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./ Tehnored. M.C.M./I.C :

30.04.2015: 5 ex

. – 3 ex.:

1 ex. contest.; 2 ex . intimați

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 817/2015. Judecătoria ONEŞTI