Pretenţii. Sentința nr. 763/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 763/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 763/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr._

Înreg. 28.01.2015 - pretenții -

SENTINȚA CIVILĂ nr. 763

Ședința publică din data de 26.03.2015

Instanța constituită din:

Președinte – M.-C. M.

Grefier – I. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. JUPITER 5 ONEȘTI, în contradictoriu cu pârâtul V. G., având ca obiect „pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit ambele părți.

Pentru a da posibilitate părților să fie prezente la judecarea cauzei, instanța dispune reluarea cauzei la sfârșitul ședinței.

La al doilea apel al părților, niciuna dintre acestea nu a răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la primul termen, pârâtul nu a depus întâmpinare, reclamanta a depus la dosar, prin compartimentul registratură, cerere de renunțare la judecată, o copie a fost comunicată pârâtului împreună cu citația, pârâtul nu a formulat un punct de vedere cu privire la cererea de renunțare la judecată iar reclamanta a solicitat, prin cererea introductivă de instanță, judecarea cauzei în lipsă, după care;

Conform art. 131 Cod procedură civilă, instanța își verifică din oficiu competența și, potrivit art. 94 coroborat cu art. 107 al. 1 Cod procedură civilă, constată că Judecătoria Onești este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, fiind judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.

Față de dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează necesară pentru cercetarea procesului o durată de 30 de zile.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.01.2015 sub nr._ , reclamanta Asociația de proprietari Jupiter nr. 5 a chemat în judecată pe pârâtul V. G. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 808,4 lei reprezentând cote de întreținere restante și a sumei de 241,49 lei, reprezentând penalități de întârziere.

În motivare reclamanta a arătat că pârâtul V. G. este proprietarul apartamentului nr. 203, situat în mun. Onești, ., . a achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament pentru perioada septembrie 2013 - decembrie 2014.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 85/2001 și pe dispozițiile normelor metodologice de aplicare a Legii 230/2007.

În probațiune reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar: evidența costurilor comune (filele 6-7), calcul penalități (filele 8-10), procese verbale ale Asociației de proprietari (filele 11-16).

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Pârâtul nu a depus întâmpinare la dosar și nu s-a prezentat în fața instanței.

La data de 24.02.2015 reclamanta a depus la dosar cerere de renunțare la judecarea cauzei ca urmare a faptului că debitorul a achitat integral debitul restant (fila 19).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, pârâtul în calitate de utilizator al unui apartament din cadrul Asociației de P. Jupiter nr. 5, a acumulat în perioada septembrie 2013 - decembrie 2014 datorii în sumă totală de 1.049,89 lei, din care suma de 808,4 lei reprezentând cota parte din cheltuielile comune aferente perioadei septembrie 2013 - decembrie 2014 și 241,49 lei reprezentând penalități de întârziere, după cum rezultă din evidența costurilor comune ținută pe numele pârâtului pe anii 2013-2014.

La data de 24.02.2015 reclamanta a depus la dosar cerere de renunțare la judecată, ca urmare a faptului că pârâtul a achitat integral debitul restant.

Cu privire la această cerere de renunțare, instanța reține că în temeiul art. 406 alin. 1 C.pr.civ. „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”.

În cauză, reclamanta a formulat cererea de renunțare la judecată, în scris, ca urmare a faptului că pârâtul a achitat integral debitul restant (fila 19), care a fost comunicat pârâtului odată cu citația, cu mențiunea de a exprima un punct de vedere cu privire la acesta, însă pârâtul nu a formulat un astfel de punct de vedere, prin urmare, instanța urmează să ia act de cererea de renunțare la judecată, formulată de către reclamantă, fără a mai intra în analiza cauzei pe fond.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea la judecarea cererii formulată de reclamanta Asociația de proprietari Jupiter nr. 5 Onești, cu sediul în Onești, ., jud. Bacău, în contradictoriu cu pârâtul V. G., cu domiciliul în Onești, ., ., jud. Bacău.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședința publică azi, 26.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnred. M.C.M/I.C.:

21.04.2015 – 4 ex.

. – 2 ex.:

1 ex. recl.; 1 ex. pârâtă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 763/2015. Judecătoria ONEŞTI